Ce este și pentru ce se utilizează
Acest medicament conține ibuprofen. Ibuprofenul aparține unui grup de medicamente cunoscute sub denumirea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care ameliorează durerea, reduc inflamația și febra, scad agregarea plachetară. Ibuprofen MAX este utilizat pentru calmarea durerei și inflamației în: – tratamentul artritei reumatoide (inclusiv artrita reumatoidă juvenilă sau boala Still); – tratamentul spondilitei anchilozante, osteoartritei și altor artropatii nereumatice (seronegative); – tratamentul afecțiunilor inflamatorii nereumatice ale țesuturilor periarticulare cum ar fi capsulita retractilă a umărului, bursitei, tendenitei, tenosinovitei și lombalgiei; – tratamentul afecțiunilor țesuturilor moi cum ar fi entorse; – tratamentul simptomatic al dismenoreei, durerilor dentare; – managementul durerii postoperatorie; – tratamentul simptomatic cefaleei, inclusiv megrenei. Ce trebuie să știți înainte să luați Ibuprofen Max Nu luați Ibuprofen Max – dacă sunteți alergic la ibuprofen, acid acetilsalicilic sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau la orice dintre celelalte componente acestui medicament; – dacă aveți sau ați avut în trecut bronhospasm, astm bronșic, precum și urticarie sau rinită la utilizarea acidului acetilsalicilic sau unui alt antiinflamator nesteroidian; – dacă aveți (sau ați avut două sau mai multe episoade de) ulcer de stomac sau duoden sau sângerare gastrică; – dacă aţi avut hemoragie sau perforaţie gastro-intestinală atunci când aţi luat AINS (medicamente antiinflamatorii nesteroidiene); – dacă aveți hemoragie la nivelul creierului (hemoragie cerebrovasculară) sau alte sângerări active; – dacă aveți insuficiență gravă hepatică sau renală; – dacă aveți insuficiență cardiacă severă; – dacă aveți tulburări de coagulare a sângelui de origine necunoscută; – dacă sunteți sever deshidratat (deshidratare provocată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide); – dacă utilizați alți medicamente antiinflamatorii; – dacă vă aflați în ultimile 3 luni de sarcină. Copii Ibuprofen MAX nu se administrează la copii cu vârsta sub 12 ani sau cu greutatea sub 40 kg. Atenționări și precauţii Înainte să luaţi Ibuprofen MAX, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. Dacă prezentaţi oricare dintre afecţiunile menţionate mai jos adresaţi-vă unui medic înainte de utilizarea medicamentului. Siguranţa gastro-intestinală Trebuie evitată utilizarea în acelaşi timp de Ibuprofen MAX cu alte AINS, inclusiv cu aşanumiţii inhibitori ai COX-2 (inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei 2). Vârstnici Pacienţii vârstnici prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiilor şi perforaţiilor gastro-intestinale, care pot fi letale. Hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii şi perforaţii Hemoragii, ulceraţii şi perforaţii gastro-intestinale, care pot fi letale, au fost raportate pentru toate AINS în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmă sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave. Riscul de hemoragii, ulceraţii şi perforaţii gastro-intestinale este mai mare odată cu creşterea dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie şi la pacienţii vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie început cu doza minimă posibilă. Tratamentul în asociere cu medicamente protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) trebuie avut în vedere la aceşti pacienţi. Dacă aveţi antecedente de reacţii adverse gastro-intestinale, în special dacă sunteţi în vârstă, trebuie să anunţaţi apariţia oricăror simptome neobişnuite abdominale (în special hemoragii gastro-intestinale), mai ales la începutul tratamentului. Se recomandă precauţii dacă primiţi în acelaşi timp medicamente care pot creşte riscul de ulceraţii sau hemoragii, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulante, cum este warfarina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, care sunt utilizaţi şi pentru tratamentul stărilor depresive sau antiagregante plachetare, cum este acidul acetilsalicilic. Dacă în timpul administrării Ibuprofen MAX apar hemoragii sau ulcere gastro-intestinale, tratamentul trebuie întrerupt. AINS trebuie administrate cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de colită ulcerativă, boală Crohn, deoarece pot determina agravarea acestor afecţiuni. Efecte asupra sistemului cardiovascular Medicamentele anti-inflamatoare, cum este ibuprofenul, pot fi asociate cu un risc uşor crescut de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, în special dacă sunt utilizate în doze mari. Nu depăşiţi doza recomandată, sau durata tratamentului. Trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Ibuprofen MAX în cazul în care: – aveţi probleme ale inimii, inclusiv insuficienţă cardiacă, angină pectorală (dureri în piept) sau aţi avut un infarct miocardic, intervenţie chirurgicală pentru by-pass, boală arterială periferică (circulaţie redusă a sângelui la nivelul picioarelor sau tălpilor, din cauza îngustării sau blocării arterelor) sau orice tip de accident vascular cerebral. – aveţi tensiune arterială mare, diabet zaharat, concentraţii crescute de colesterol în sânge, sau dacă sunteţi fumător. Reacţii cutanate Au fost raportate reacții grave la nivelul pielii în asociere cu tratamentul cu Ibuprofen MAX. Trebuie să încetați să mai luați Ibuprofen MAX și să solicitați imediat asistență medicală dacă prezentați erupție pe piele, leziuni ale mucoaselor, bășici sau alte semne de alergie, întrucât acestea pot fi primele semne ale unei reacții foarte grave la nivelul pielii. Vezi pct. 4. Infecții Ibuprofen MAX poate ascunde semne ale infecției, precum febră și durere. Prin urmare, este posibil ca Ibuprofen MAX să întârzie tratarea adecvată a infecției, ceea ce poate mări riscul de complicații. Acest lucru a fost observat în cazul pneumoniei cauzate de bacterii și al infecțiilor bacteriene ale pielii asociate cu vărsatul de vânt. Dacă luați acest medicament în timp ce aveți o infecție, iar simptomele infecției nu dispar sau se agravează, adresați-vă imediat unui medic. Alte precauţii În cazul unor boli autoimune (lupus eritematos sistemic şi colagenoza mixtă) Ibuprofen MAX se va utiliza numai după o evaluare atentă a raportului beneficiu-risc. Există un risc crescut de a dezvolta simptome de la nivelul membranei care înveleşte creierul (meningită aseptică) (vezi pct. 4). Este necesară monitorizarea atentă de către medic: – în tulburări gastro-intestinale sau antecedente de boli inflamatorii cronice intestinale (colită ulcerativă, boală Crohn); – în caz de hipertensiune arterială sau insuficienţă cardiacă; – în afecţiuni ale funcţiei renale sau hepatice; – în alergii (reacţii pe piele la alte medicamente, astm bronşic, febra fânului), umflarea cronică a mucoasei nasului sau afecţiuni cronice ale căilor respiratorii care îngustează aceste căi. Reacţiile acute severe de hipersensibilitate (de exemplu, şoc anafilactic) sunt observate foarte rar. Sistați imediat tratamentul la apariția primului semn al unei reacţii de hipersensibilitate şi mergeţi la medic. Ibuprofen, substanţa activă din Ibuprofen MAX, poate inhiba temporar funcţia trombocitelor din sânge. De aceea, pacienţii cu tulburări de coagulare trebuie monitorizaţi cu atenţie. Dacă utilizaţi în acelaşi timp medicamente care conţin ibuprofen, efectul anticoagulant al dozelor mici de acid acetilsalicilic (împiedicarea formării de cheaguri de sânge) poate fi diminuat. Dacă administrați concomitetn medicamente care inhibă coagularea sângelui sau scad glicemia, trebuie să vă verificaţi coagularea sângelui sau valoarea glucozei în sânge, ca măsură de precauţie. Dacă luați Ibuprofen MAX pe un termen lung este necesară verificarea periodică a funcţiei hepatice, a funcţiei renale şi a numărului de celule ale sângelui. Administrarea prelungită a oricărui tip de medicamente pentru calmarea durerii de cap poate provoca agravarea acesteia. În cazul în care această situaţie se manifestă sau este suspectată, trebuie să opriți tratamentul și să vă adresaţi medicului. Diagnosticul de durere de cap cauzată de utilizarea abuzivă a medicamentelor (MOH) trebuie suspectat la pacienţii care prezintă dureri de cap frecvente sau zilnice chiar dacă (sau din cauză că) sunt utilizate periodic medicamente pentru tratamentul durerii de cap. În termeni generali, obişnuinţa de a utiliza analgezice, în special a asocierii de mai multe substanţe active împotriva durerilor, poate determina leziuni renale permanente cu risc de insuficienţă renală (nefropatie analgezică). Evitaţi utilizarea Ibuprofen MAX în timpul varicelei. Copii și adolescenți Există un risc de afectare renală în cazul deshidratării la copii şi adolescenţi. Ibuprofen MAX împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Ibuprofen MAX poate influenţa modul de acţiune al altor medicamente. De asemenea, anumite medicamente pot influenţa modul în care acţionează Ibuprofen MAX. De exemplu: – acid acetilsalicilic sau alte AIN, deoarece acestea pot spori riscul de ulcere sau sângerări gastro-intestinale; – digoxină (pentru insuficiență cardiacă) – deoarece efectul digoxinei se poate amplifica; – glucocorticoizi (medicamente cu conținut de cortizon sau substanțe asemănătoare cortizonului) – deoarece acestea pot spori riscul de ulcere sau sângerări gastro-intestinale; – medicamente cu efect anticoagulant (care subțiază sângele/previn coagularea, de exemplu, acid acetilsalicilic, warfarină, ticlopidină) – deoarece ibuprofenul poate amplifica efectele acestor medicamente și poate spori riscul de sângerări gastro-intestinale; – inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (medicamente utilizate în tratamentul depresiei) – din cauza riscului de sângerare gastro-intestinală; litiu (medicament utilizat în tratamentul bolii maniaco-depresive și depresiei) – din – cauza amplificării potențiale a efectului litiului; medicamente care reduc tensiunea arterială ridicată (inhibitori ai ECA precum – captopril, betablocante precum atenolol, antagoniști ai receptorilor angiotensinei-II precum losartan) și medicamente diuretice – deoarece ibuprofenul poate diminua efectele acestor medicamente; – metotrexat (medicament utilizat în tratamentul cancerului sau reumatismului) – din cauza amplificării potențiale a efectului metotrexatului; – medicamente pentru diabet (cunoscute sub denumirea de sulfonilureice) – deoarece ibuprofen poate spori efectul acestor medicamente. – tacrolimus și ciclosporină (medicamente imunosupresoare) – din cauza riscului apariției leziunilor la nivelul rinichilor; – mifepristonă (pentru întreruperea sarcinii) – deoarece efectul mifepristonei poate fi diminuat; – zidovudină (medicament utilizat în tratamentul HIV/SIDA); antibiotice chinolone – deoarece riscul de convulsii poate crește; antibiotice aminoglicozide; voriconazol sau fluconazol – utilizat în cazul infecțiilor fungice – deoarece acestea medicamente cresc durata acțiunei ibuprofenului; – colestiramină – utilizată pentru reducerea nivelului de colesterol – deoarece împreună cu ibuprofen reduce absorbția ibuprofenului în tractul gastro-intestinal; – baclofen (pentru scăderea şi ameliorarea rigidităţii musculare excesive) – deoarece utilizarea concomitentă cu ibuprofen are ca rezultat o toxicitate crescută a baclofenului; – ginkgo biloba – un medicament pe bază de plante utilizat deseori în tratamentul demenței. De asemenea, alte medicamente pot afecta sau pot fi afectate de tratamentul cu Ibuprofen MAX. Prin urmare, trebuie să cereți sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza Ibuprofen MAX împreună cu alte medicamente. Ibuprofen MAX împreună cu alimente, băuturi și alcool Se recomandă că pacienții cu sensibilitate gastrică să ia Ibuprofen MAX cu alimente. În timpul tratamentului cu ibuprofen se recomandă evitarea consumului de alcool, deoarece crește riscul de reacții adverse din partea tractului digestiv. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptaţi, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționaţi să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu luați acest medicament în al treilea trimestru de sarcină. Evitați utilizarea acestui medicament în primul și al doilea trimestru de sarcină, cu excepția cazului unei recomandări contrare din partea medicului. Ibuprofen, şi produşii de metabolizare ai acesteia trec în laptele matern în cantităţi mici. Deoarece până în prezent nu au fost observate efecte negative asupra copilului, nu este necesară întreruperea obligatorie a alăptării în cazul tratamentului de scurtă durată. Totuşi, dacă vi s-a recomandat un tratament mai îndelungat sau cu doze mai mari, trebuie să aveţi în vedere întreruperea din timp a alăptării. Ibuprofen MAX aparține unui grup de medicamente care pot afecta fertilitatea la femei. Acest efect dispare după întreruperea tratamentului. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Pe parcursul administrării Ibuprofenului MAX pot apărea reacții adverse precum fatigabilitatea, somnolența, vertijul și tulburările de vedere. Dacă apar acestea reacții adverse nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Ibuprofen MAX Ibuprofen MAX este indicat la adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani pentru tratamentul simptomatic de scurtă durată. Luați întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau cum v-a recomandat medicul dumneavoastră sau farmacistul. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Efectele adverse pot fi minimizate prin utilizarea celei mai mici doze eficiente pentru o perioadă scurtă de timp. Acest medicament este destinat utilizării pe cale orală. Se recomandă administrarea medicamentului cu o cantitate suficientă de apă, de dorit după masă. În cazul când suferiți de afecțiuni gastrice, se recomadă administrarea comprimatelor Ibuprofen MAX în timpul mesei. Adulți și adolescenți cu vârsta peste 12 ani Câte un comprimat (400 mg) de 1-2 ori pe zi. Dupa caz, pentru a atinge efectul maxim terapeutic, doza poate fi majorată – un comprimat (400 mg) de 3 ori pe zi, fără a depăşi, însă, 3 comprimate (1200 mg) în 24 ore. Vârstnici Trebuie administrată cea mai mică dozâ posibilă pentru o perioadă scurtă de timp. Persoanele cu insuficiență renală sau hepatică Dacă aveți probleme la nivelul ficatului sau rinichilor, medicul dumneavoastră vă va indica doza corectă. Aceasta va fi cea mai mică doză posibilă. Dacă luați mai mult Ibuprofen MAX decât trebuie Puteți manifesta greață, dureri de stomac sau de cap, vărsături, diaree, țiuituri în urechi, amețeli, vărsături cu sânge sau scaun cu sânge, tulburări de conșteintă, tensiune arterială scăzută, respirație dificilă. În cazul unui supradozaj, adresați-vă imediat medicului! Dacă uitați să luați Ibuprofen MAX Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. OPRIŢI ADMINISTRAREA acestui medicament şi solicitaţi imediat ajutorul medicului dacă prezentaţi: Semne de hemoragie intestinală cum sunt: durere puternică în abdomen, scaune negre la culoare, vărsături cu sânge sau cu particule închise la culoare, care au aspectul zaţului de cafea. Semne de reacţii alergice foarte rare, dar grave cum sunt: agravare a astmului bronşic, respiraţie şuierătoare inexplicabilă sau dificultăţi la respiraţie, umflare a feţei, limbii sau gâtului, respiraţie dificilă, bătăi rapide ale inimii, scădere a tensiunii arteriale până la şoc. Acestea pot apărea chiar de la prima utilizare a acestui medicament. Reacţii grave la nivelul pielii cum sunt: erupţii care acoperă întregul corp, descuamare a pielii, vezicule sau piele cu aspect de solzi. Dacă apare oricare din următoarele reacții adverse, opriți tratamentul cu acest medicament și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră: Frecvente Simptome gastro-intestinale cum sunt arsuri la stomac, durere abdominală, greaţă, vărsături, meteorism, diaree, constipaţie şi sângerări gastro-intestinale minore care în cazuri excepţionale pot provoca anemie. Mai puţin frecvente Reacţii de hipersensibilitate cu urticarie şi prurit, dar şi crize de astm bronşic (posibil cu reducerea severă a tensiunii arteriale); dureri de cap, ameţeli, somnolenţă, agitaţie, iritabilitate sau oboseală; tulburări de vedere; ulcere gastrice sau duodenale (ulcer peptic), uneori asociate cu sângerare şi perforaţie, inflamaţie a mucoasei de la nivelul gurii, cu ulceraţii (stomatită ulcerativă), agravare a colitei sau a bolii Crohn, inflamaţie a mucoasei gastrice (gastrită). Rare Deteriorare la nivelul rinichilor (necroză papilară) şi concentraţii mari de acid uric în sânge; zgomote în urechi. Foarte rare Inflamare a esofagului sau a pancreasului, apariția unor îngustări asemănătoare membranelor în intestinul subţire şi în intestinul gros (stricturi intestinale, asemănătoare diafragmelor); simptomele de meningită aseptică cu înţepenire a gâtului, dureri de cap, greţuri, vărsături, febră sau tulburarea stării de conştienţă. Pacienţii cu boli autoimune (LES, boală mixtă de ţesut conjunctiv) pot fi mai predispuşi să fie afectaţi; disfuncţie a ficatului, deteriorare a ficatului, în special în timpul tratamentului pe termen lung, insuficienţă hepatică, inflamaţie acută a ficatului (hepatită); tensiune arterială mare, palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic; reacţii psihotice şi depresie; acumulare de lichid în corp (edem), în special la pacienţii cu tensiune arterială mare sau funcţie a rinichilor afectată; sindrom nefrotic (acumulare de lichid în organism şi eliminare crescută de proteine în urină), boală inflamatorie a rinichilor (nefrită interstiţială), care poate fi însoţită de disfuncţie acută a rinichilor; reacții severe ale pielii, cum ar fi erupții pe piele cu înroșire și vezicule, unele dintre ele cu rezultat letal (de exemplu, sindromul Stevens – Johnson, necroliză epidermică toxică), căderea părului (alopecie); anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză, febră, durere de gât, leziuni superficiale la nivelul gurii, simptome asemănătoare gripei, oboseală pronunţată, sângerări din nas şi sângerări la nivelul pielii; reacții severe de hipersensibilitate generală care se manifestă prin edem facial, edem al limbii, umflarea internă a laringelui cu îngustarea căilor respiratorii, dificultăți de respirație, bătăi rapide ale inimii, scădere marcată a tensiunii arteriale până la șoc care poate pune viaţa în pericol; agravarea inflamaţiilor legate de infecţii (de exemplu fasceită necrozantă) asociată cu utilizarea anumitor medicamente pentru tratamentul durerii (AINS). Cu frecvență necunoscută Cresterea sensibilitații pielii la radiațiile solare (fotosensibilizare); erupţie extinsă pe piele, de culoare roşiatică şi cu aspect de solzi, cu umflături sub piele şi băşici, localizată în special în zonele în care pielea este cutată, pe trunchi şi la nivelul extremităţilor superioare, însoţită de febră, care apare la iniţierea tratamentului (pustuloză exantematică generalizată acută); reacție cutanată severă cunoscută sub numele de sindrom DRESS (erupție cutanată, febră, umflare a ganglionilor limfatici și ocreștere a eozinofilelor). Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale la următoarea adresă web: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
IBUPROFEN A se păstra la temperaturi sub 25 ºC. A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor. A nu se utilize după data de expirare indicată pe ambalaj. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
ŞI ALTE INFORMAŢII Ce conține Ibuprofen MAX – Substanţa activă este ibuprofenul. Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 400 mg. – Celelalte componente sunt: nucleul – amidon de cartof, stearat de magneziu, stearat de calciu, povidonă; filmul – Opadry II 85 F (alcool polivinilic parţial hidrolizat, talc, macrogol 3350, dioxid de titan (E 171)). Cum arată Ibuprofen MAX şi conţinutul ambalajului Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă cu o linie mediană pe una dintre fețe. Linia mediană are rolul de a ușura ruperea comprimatului pentru a fi înghițit ușor. Blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate. Câte 1 blister împreună cu prospectul în cutie de carton (№10×1). Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare «Uzina de preparate medicinale din Borisov» SAD, Republica Belarus, or. Borisov, str. Ceapaev, 64, tel./fax: +375 (177) 73 56 12, +375(177)73 11 56. Fabricantul «Uzina de preparate medicinale din Borisov» SAD, Republica Belarus, or. Borisov, str. Ceapaev, 64. Acest prospect a fost aprobat în mai 2023. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md