Ce este și pentru ce se utilizează
Ce este Ambrex Pediatric şi pentru ce se utilizează Ambrex Pediatric conține substanța activă numită ambroxol. Ambrex Pediatric este un sirop mucolitic şi expectorant, cu efect de fluidificare a secreţiilor tractului respirator. Reduce viscozitatea mucusului, astfel permite pacientului de a expectora mai uşor. Acuzele pacientului de tuse şi flegmă descresc considerabil după administrarea medicamentului. Ambrex Pediatric este un sirop transparent, incolor, cu aromă de zmeură. Se utilizează pentru afecţiuni acute şi cronice ale căilor respiratorii, asociate cu mucozitate vâscoasă şi densă.
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ambrex Pediatric Nu utilizaţi Ambrex Pediatric: – dacă copilul dumnevoastră este alergic la substanţa activă ambroxol sau bromexină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi Ambrex Pediatric, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Au existat raportări privind reacții cutanate severe asociate cu administrarea de ambroxol. Dacă dezvoltați o erupție trecătoare pe piele (inclusiv leziuni ale mucoaselor, cum sunt mucoasa bucală, faringiană, nazală, oculară și genitală), opriți administrarea Ambrex Pediatric și adresațivă imediat medicului. Se va acorda precauţie, dacă dumnevoastră sau copilul dumnevoastră are insuficienţă renală sau hepatică sau dacă are o afecţiune numită de ulcer peptic.
Ambrex Pediatric împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, în special cele enumerate mai jos: Acest medicament nu se va utiliza dacă aţi luat codeină (medicament antitusiv) sau alţi agenţi antitusivi (care suprimă tusea). Administrarea acestui medicament cu antibiotice (de exemplu amoxicilina, cefuroximă și eritromicină) favorizează creșterea concentrației de antibiotic în mucusul bronhopulmonar și sputa. Ambrex Pediatric împreună cu alimente şi băuturi Poate fi diluat cu apă sau suc de fructe. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneți gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu sunt informaţii suficiente cu privire la utilizarea ambroxolului la femeile însărcinate. Siropul Ambrex Pediatric se va utiliza în perioada sarcinii doar după o evaluare cu atenţie a beneficiilor şi riscurilor, în special pe durata primului trimestru. Substanţa activă a Ambrex Pediatric – ambroxol se elimină în lapte, de accea în perioada alaptării se va utiliza doar după o evaluare atentă a beneficiilor şi riscurilor. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu sunt dovezi sau există o influenţă nesemnificativă cu efect asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Ambrex Pediatric conţine sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament. Ambrex Pediatric conţine metilhidroxibenzoat, propilhidroxibenzoat. Pot provoca reacţii alergice (chiar şi întârziate).
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Cum să utilizaţi Ambrex Pediatric Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur. Doza recomandată pentru copii: 0-2 ani:1/2 din linguriţa dozatoare (2,5ml) de două ori pe zi. 2-5 ani:1/2 din linguriţa dozatoare (2,5ml) de trei ori pe zi. 5-12 ani: 1 linguriţa dozatoare (5ml) de două-trei ori pe zi. Calea de administrare este orală. Siropul poate fi diluat cu apă sau suc de fructe. Dacă luaţi mai mult Ambrex Pediatric decât trebuie Dacă aţi luat Ambrex în doză mai mare decât trebuia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Dacă uitaţi să luaţi Ambrex Pediatric Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi una imediat ce vă aduceţi aminte, dar nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luaţi apoi următoarea doză ca de obicei. Dacă încetaţi să luaţi Ambrex Pediatric Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Reacții adverse posibile
Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Întrerupeți administrarea acestui medicament și adresați-vă medicului dumneavoastră imediat dacă apar următoarele reacții adverse: • iritație • schimbări în mucoasă • umflarea feței • dificulțăți de respirație. Reacții adverse frecvente: • greață. Reacţii adverse mai puţin frecvente: • febră; • durere de cap; • dispepsie, dureri abdominale, vomă, diaree; • stare de oboseală, însoţită de slăbiciune fizică; • creşterea nivelurilor unor enzime hepatice în sânge (SGOT, SGPT). Reacţii adverse rare: • reacții de hipersensibilitate • erupție trecătoare pe piele, urticarie (reacție alergică pe piele, însoțită de mânărime) Reacții adverse cu frecvență necunoscută: • reacţii anafilactice inclusiv şoc anafilactic, angioedem ( umflare rapidă a pielii, țesutului subcutanat, țesuturilor mucoase și submucoase) și prurit • reacții adverse cutanate severe (inclusiv eritem polimorf, sindrom StevensJohnson/necroliză epidermică toxică și pustuloză exantematică generalizată acută).
Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau email:[email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Cum se păstrează Ambrex Pediatric Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperatura sub 25ºC, în ambalaj original, pentru a fi protejat de lumină. Termen de valabilitate după prima deschidere: 6 luni. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după „Valabil până la:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii Ce conţine Ambrex Pediatric Substanţa activă este ambroxol. 5 ml sirop conţin 15 mg clorhidrat de ambroxol. Celelalte componente sunt sorbitol, para-hidrobenzoat de metil, para-hidrobenzoat de propil, citrat de sodiu, acid citric monohidrat, aroma de zmeură, apă purificată. Cum arată Ambrex Pediatric şi conţinutul ambalajului Ambrex Pediatric se prezintă sub formă de sirop transparent, incolor, cu aromă de zmeură. Este disponibil câte 100 ml sau 150ml sirop în flacon de sticlă, de culoarea chihlimbarului, 1 linguriţă dozatoare de 5 ml, împreună cu prospectul pentru administrare în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Nobel İlaç Sanayii ve Ticaret A.Ş., sec. Saray, str. Dr. Adnan Buyukdeniz 14, 34768 Umraniye, Istanbul, Turcia. Telefon: +902166336000 Fax: +902166336001 Fabricantul Nobel İlaç Sanayii ve Ticaret A.Ş., sec. Sankaklar, str. Eski Akcakoca 299 81100, Duzce, Turcia. Acest prospect a fost revizuit în Mai 2024. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md