Ce este și pentru ce se utilizează
Ce este Alfa-lipon şi pentru ce se utilizează Acidul alfa-lipoic (tioctic), substanţa activă din Alfa-lipon, este o substanţă produsă de metabolismul propriu al corpului uman, care influenţează anumite funcţii metabolice ale organismului. Mai mult, acidul tioctic are proprietăţi care protejează celulele nervoase împotriva produşilor reactivi de descompunere (proprietăţi antioxidative). Alfa-lipon este utilizat în paresteziile (senzaţii de furnicături, înţepături, arsuri ale tălpilor, picioare neliniştite şi tulburări de sensibilitate) din lezarea nervilor în caz de diabet zaharat (polineuropatia diabetică).
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Alfa-lipon Nu luaţi Alfa-lipon: – dacă sunteţi alergic la acid tioctic sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi Alfa-lipon, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Pacienții care au un anumit genotip al antigenului leucocitar uman (care este mai frecvent la pacienții japonezi și coreeni, dar a putut fi observat și la pacienții aparținând rasei caucaziene) sunt mai predispuși să dezvolte sindromul insulinic autoimun (tulburare a hormonilor ce reglează glicemia, cu scăderea marcată a concentrației de zahăr din sânge) atunci când sunt tratați cu acid tioctic. Copii și adolescenți La copii şi adolescenţi, nu se recomandă tratamentul cu Alfa-lipon, deoarece nu există experienţă clinică suficientă la această categorie de vârstă.
Alfa-lipon împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripţie medicală. Spuneţi medicului dumneavoastră, dacă luaţi în special: – cisplatină (folosit în tratamentul cancerului) – la administrarea împreună cu Alfa-lipon poate să îi scadă eficienţa; – suplimentele alimentare, care conţin fier sau magneziu, deoarece acidul tioctic ușor intra într-o legătură chimică cu metale (chelator de metale). Dacă doza zilnică de Alfa-lipon se administrează cu 30 minute până la dejun, atunci suplimentele alimentare, care conţin fier sau magneziu, se vor administra la prânz sau seara; – soluție de fructoză (înlocuitor de zahăr), deoarece acidul tioctic (α-lipoic) formează cu moleculele de zahăr compuși complecși puțin solubili; – medicamente pentru tratamentul diabetului, precum insulină sau antidiabetice orale. Efectul de scădere a zahărului din sânge al acestor medicamente poate fi intensificat de către Alfa-lipon. De aceea, mai ales la începutul tratamentului cu Alfa-lipon, se recomandă un control repetat al glicemiei (zahărului din sânge). În unele cazuri, pentru a preveni apariţia hipoglicemiei (scăderea zahărului din sânge), poate fi necesară scăderea dozei de insulină, respectiv de antidiabetice orale, conform recomandărilor medicului dumneavoastră. Alfa-lipon împreună cu alimente, băuturi şi alcool Nu consumaţi produse lactate împreună cu Alfa-lipon, deoarece ele conţin calciu. Acidul tioctic formează complexe cu metalele, astfel se poate reduce eficienţa Alfa-lipon. Consumul regulat de alcool reprezintă un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea şi progresia maladiilor, care implică lezarea nervilor şi care pun astfel în pericol succesul tratamentului cu Alfa-lipon. De aceea, pacienţilor cu lezarea diabetică a nervilor (polineuropatie) li se recomandă, în general, să evite consumul de băuturi alcoolice, pe cât este posibil. Acest lucru se aplică şi pentru perioadele de pauză între etapele de tratament. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea deveni gravidă sau intenţionaţi să deveniţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza orice medicament. Alfa-lipon în timpul sarcinii poate fi utilizat numai la recomandarea medicului, după evaluarea atentă a raportului beneficiu-risc. Lipsesc date despre o posibilă trecere a acidului tioctic în laptele matern. Medicul va lua o decizie dacă se întrerupe alăptarea sau se renunță la tratamentul cu Alfa-lipon, luând în considerare beneficiul alăptării pentru copil și beneficiul terapiei pentru femeie. Studiile speciale efectuate pe animale nu au descoperit nicio influenţă asupra fertilităţii. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Alfa-lipon nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce autovehicule sau de a manevra utilaje. Alfa-lipon conţine lactoză Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a începe să luaţi acest medicament. Alfa-lipon conţine colorantul Sunset Yellow (E110)
Poate provoca reacţii alergice.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Cum să luaţi Alfa-lipon Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Adulți Doza zilnică recomandată este de 600 mg acid tioctic (1 comprimat Alfa-lipon 600 mg), care se administrează o singură dată pe zi, cu 30 minute înainte de dejun. Consumul concomitent de alimente poate reține absorbţia astfel la pacienţii cu evacuare gastrică prelungită este îndeosebi de important să administreze medicamentele înainte de luarea mesei. În caz de parestezii intense tratamentul poate fi iniţiat prin administrarea injectabilă a acidului tioctic, utilizând forme farmaceutice corespunzătoare. Deoarece polineuropatia diabetică este o boala cronică, poate fi necesară o terapie pe termen lung. Medicul dumneavoastră va decide individual care va fi durata tratamentului. Baza tratamentului polineuropatiei diabetice este reprezentată de controlul optim al diabetului. Copii și adolescenți Alfa-lipon nu se indică la copii și adolescenți, deoarece nu există experienţă clinică suficientă la această categorie de vârstă. Mod de administrare Administrare orală. Comprimatele se înghit fără a fi mestecate, cu o cantitate suficientă de lichid, de exemplu cu 1 pahar de apă. Dacă luaţi mai mult Alfa-lipon decât trebuie Pot apărea greţuri, vomă şi dureri de cap. În cazul administrării accidentale sau în caz de tentativă de suicid cu administrarea orală a acidului tioctic în doze de la 10 g până la 40 g în asociere cu alcoolul au fost înregistrate intoxicaţii semnificative, uneori care puteau pune viaţa în pericol. În cazul în care suspectaţi o supradoză semnificativă sau administrare accidentală cu Alfa-lipon (de exemplu, administrarea a mai mult de 10 comprimate a câte 600 mg pentru adulţi sau doza peste 50 mg/kg pentru copii) este necesară spitalizare imediată cu efectuarea măsurilor terapeutice generale pentru dezintoxicare. Convulsiile, dezechilibrul acido-bazic și alte simptome care pot pune viața în pericol necesită terapie intensivă. Dacă uitaţi să luaţi Alfa-lipon Dacă uitaţi să luaţi un comprimat, luaţi-l de îndată ce vă aduceţi aminte. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa o doză uitată. Dacă încetaţi să luaţi Alfa-lipon Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane) amețeli; greață. Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane) reacții alergice, cum ar fi erupții cutanate, urticarie, mâncărime; concentrație scăzută a glucozei în sânge (hipoglicemie); tulburări ale gustului, dureri de cap, transpirație excesivă; tulburări de vedere; vărsături, dureri în regiunea stomacului și intestinelor, diaree; din cauza creşterii utilizării glucozei, concentrația zahărului din sânge poate scădea. În astfel de cazuri, pot apărea simptome asemănătoare cu cele observate în caz de hipoglicemie, incluzând ameţeli, transpiraţie, durere de cap şi tulburări de vedere. Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) tulburare a hormonilor care reglează glicemia, cu scăderea marcată a concentrației de zahăr în sânge (sindromul insulinic autoimun). Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Cum se păstrează Alfa-lipon Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25 ºC, în ambalajul original. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii Ce conţine Alfa-lipon – Substanţa activă este acidul alfa-lipoic (tioctic). 1 comprimat filmat conţine acid alfa-lipoic (tioctic) – 600 mg. – Celelalte componente sunt: nucleul: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, amidon de porumb, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; filmul: Opadry II Yellow (lactoză monohidrat, hipromeloză (hidroxipropilmetilceluloză), polietilenglicol (macrogol), indigotină (E132), Sunset Yellow FCF (E110), galben de chinolină (E104), dioxid de titan (E171), triacetină). Cum arată Alfa-lipon şi conţinutul ambalajului Alfa-lipon se prezintă sub formă de comprimate filmate alungite, biconvexe, de culoare galbenă,
cu linie mediană pe ambele suprafețe. Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale. Alfa-lipon este disponibil în cutii cu 3 sau 6 blistere a câte 10 comprimate filmate. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Uzina de vitamine din Kiev SA, str. Kopîlovskaya, 38, 04073, or. Kiev, Ucraina. Tel. (044) 461-03-08, fax (044) 461-03-01 Fabricantul Uzina de vitamine din Kiev SA, Ucraina. str. Kopîlovskaya, 38, 04073, or. Kiev, Ucraina.
Acest prospect a fost revizuit în Aprilie 2024. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/