Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Naproff 550 mg, comprimate filmate

Cu rețetă

  • Substanța activă (DCI): Naproxenum
  • Forma farmaceutică: comprimate filmate
  • Concentrație: 550 mg
  • Cod ATC: M01AE02
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 38,99 lei / cutie N10 · ordin Nr. Rg04-000356 din 13.11.2025
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Naproxenum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Ce este Naproff şi pentru ce se utilizează Naproff este un antiinflamator nesteroidian ce conține substanța activă naproxen. Naproff este utilizat în tratamentul adulților și copiilor cu vârsta mai mare de 15 ani în următoarele afecțiuni: •

Tratamentul simptomatic de lungă durată: − anumite reumatisme inflamatorii cronice, − anumite osteoartrite severe;

• Tratamentul simptomatic de scurtă durată; − anumite inflamații din jurul articulațiilor (tendinite, brusită, dureri acute de umîr) − dureri acute ale articulațiilor, − dureri acute de spate, − dureri acute cauzate de iritarea si/sau compresia unui nerv, cum ar fi nervului sciatic, − dureri și edeme cauzate de traume, − durerilor inflamatorii în stomatologice (dureri dentare); • Tratamentul dismenoreei (în dependență de cauza acesteea).

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

Ce trebuie să știți înainte să luaţi Naproff Nu luaţi Naproff − dacă sunteți alergic la naproxen sau la oricare dintre celelalte component ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);

− dacă aveți antecedente de reacții alergice sau astm bronşic, asociate cu utilizarea acestui medicament, acidului acetilsalicilic sau altor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS); − dacă sunteți gravidă, de la începutul lunii a 6-a de sarcină (după 24 de săptămâni de amenoree); − dacă aveți antecedente de sângerare gastrointestinală sau ulcere legate de tratamentele anterioare cu AINS; − dacă aveți ulcer gastric sau intestinal în faza activă sau recurentă; − dacă aveți afecțiuni renale și hepatice severe; − dacă suferiți de boli cardiace severe; − dacă copilul dumneavoastră are vârsta sub 15 ani. Nu luați acest medicament dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră, asistenta medicală sau cu farmacistul înainte să administrați Naproff. Atenţionări şi precauţii Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată. Nu depăşiţi doza şi durata recomandate pentru tratament. Dacă aveţi probleme cu inima, accident vascular cerebral în antecedente sau consideraţi că aţi putea fi în situaţie de risc din cauza acestor afecţiuni (de exemplu, dacă aveţi tensiune arterială mare, diabet zaharat, valori crescute ale colesterolului sau sunteţi fumător) trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Naproff dacă prezentaţi oricare dintre următoarele situaţii: − astm bronșic sau alergii; − sunteţi în vârstă; − suferiți de rinită cronică, sinusită și/sau polipi nazali; − dacă aveți probleme cu rinichii sau ficatul; − dacă aveț probleme cu modul în care se formează cheagurile de sânge; − prea multă grăsime (lipide) în sânge (hiperlipidemie); − dacă suferiți de Colită sau boală Crohn (afecţiuni care determină inflamaţii ale intestinului, dureri intestinale, diaree, vărsături sau scădere în greutate); − dacă ați avut antecedente de ulcer gastrointestinal, în special cu complicaţii hemoragice sau perforaţie; − dacă suferiți de boli infecţioase sau cu risc de infectare, deoarece acest preparat poate reduce rezistenţa organismului la agenţii infecţioşi şi ca urmare unele simptome de infecţie pot fi mascate. La pacienţii cu o funcţionare redusă a inimii utilizarea acestui medicament poate provoca acumularea de lichid (glezne umflate, degete umflate, edem periferic de intensitate uşoară). În asociere cu Naproff, s-au raportat reacții cutanate grave, și anume sundromul Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice(sindrom DRESS). Opriți tratamentul cu Naproff și solicitați imediat asistența medicală dacă observați orice simptom asociat acestor reacții cutanate grave descrise la pct. 4.

Tratamentul cu Naproff poate pune probleme în cazul în care vreţi să rămăneţi gravidă. Trebuie să vă informaţi medicul dacă doriţi să deveniţi gravidă sau aveţi probleme să rămâneţi gravidă. Dacă vreuna dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, sau dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua Naproff. Naproff împreună cu alte medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. În special, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi: – alte medicamente pentru calmarea durerilor, cum sunt acidul acetilsalicilic, ibuprofen, diclofenac sau paracetamol; – medicamente care opresc coagularea sângelui, cum sunt warfarina, heparina sau clopidogrelul. – medicamente de tip hidantoină (pentru epilepsie), cum este fenitoina; – medicamente numite sulfonamide, cum sunt hidroclorotiazida, acetazolamida, indapamida şi inclusiv sulfonamide antibiotice (utilizate pentru infecţii); – diuretice (medicamente pentru eliminarea apei) pentru tensiune arterială ridicată, cum este furosemidul; – steroizi (pentru umflături şi inflamaţii), cum sunt hidrocortizon, prednisolon şi dexametazona. – anumite medicamente pentru probleme de sănătate mintală cum este litiu sau inhibitori ai recaptării serotoninei de tipul fluoxetină sau citalopram; – pemetrexed (pentru cancer); – metotrexat (medicament utilizat pentru a trata problemele pielii, artrita sau diferite tipuri de cancer); – ciclosporină sau tacrolimus (pentru probleme de piele sau după un transplant de organe). Dacă vreuna dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, sau dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Naproff. Utilizarea Naproff împreună cu alimente şi băuturi Luaţi comprimatele cu o cantitate suficientă de lichid şi, de preferat, împreună cu alimente. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Înainte de începerea lunii a 6-a de sarcină (până în săptămâna 24 de amenoree), nu trebuie să luați acest medicament, cu excepția cazului de absolută necesitate determinat de medicul dumneavoastră, din cauza riscului potențial de avort spontan sau malformații. În acest caz, doza trebuie să fie cât mai mică și durata tratamentului cât mai scurtă. De la începutul lunii a 6-a și până la sfârșitul sarcinii (după săptămâna 24 de amenoree), acest medicament este contraindicat, NU trebuie să luați acest medicament, deoarece efectele sale asupra copilului dumneavoastră pot avea consecințe grave sau chiar fatale, în special asupra inimii, plămânilor și/sau rinichilor, chiar și cu o singură doză. Dacă ați luat acest medicament în timp ce erați însărcinată, discutați imediat cu medicul obstetrician-ginecolog, pentru a vă putea oferi o monitorizare adecvată dacă este necesar.

Alăptarea Naproff este excretat în laptele matern. Prin urmare, Naproff nu trebuie utilizat în timpul perioadei de alăptare. Fertilitatea Ca toate medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) Naproff poate modifica fertilitatea femeilor și poate duce la dificultăți în a rămâne însărcinată, în mod reversibil la oprirea tratamentului. Spuneți medicului dumneavoastră dacă planificați să rămâneți însărcinată sau dacă aveți dificultăți de a rămâne însărcinată. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru sfat înainte de a lua orice medicament. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor În cazuri rare, administrarea acestui medicament poate provoca amețeli, somnolență și vedere încețoșată. Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă simţiţi oricare dintre simptomele enumerate mai sus şi nu conduceți vehicule sau să folosiți utilaje. Informaţii importante privind unele componente ale Naproff Acest medicament conţine 50,13 mg sodiu per doză în comprimatele de 550 mg, echivalent cu 2,51 % din aportul zilnic conform recomandărilor OMS (2,0 g sodiu la adulţi). Acest fapt trebuie luat în considerare de pacienţii care urmează o dietă fără sare.

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Înainte de începerea lunii a 6-a de sarcină (până în săptămâna 24 de amenoree), nu trebuie să luați acest medicament, cu excepția cazului de absolută necesitate determinat de medicul dumneavoastră, din cauza riscului potențial de avort spontan sau malformații. În acest caz, doza trebuie să fie cât mai mică și durata tratamentului cât mai scurtă. De la începutul lunii a 6-a și până la sfârșitul sarcinii (după săptămâna 24 de amenoree), acest medicament este contraindicat, NU trebuie să luați acest medicament, deoarece efectele sale asupra copilului dumneavoastră pot avea consecințe grave sau chiar fatale, în special asupra inimii, plămânilor și/sau rinichilor, chiar și cu o singură doză. Dacă ați luat acest medicament în timp ce erați însărcinată, discutați imediat cu medicul obstetrician-ginecolog, pentru a vă putea oferi o monitorizare adecvată dacă este necesar.
Alăptarea
Naproff este excretat în laptele matern. Prin urmare, Naproff nu trebuie utilizat în timpul perioadei de alăptare.
Fertilitatea
Ca toate medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) Naproff poate modifica fertilitatea femeilor și poate duce la dificultăți în a rămâne însărcinată, în mod reversibil la oprirea tratamentului. Spuneți medicului dumneavoastră dacă planificați să rămâneți însărcinată sau dacă aveți dificultăți de a rămâne însărcinată. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru sfat înainte de a lua orice medicament.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Cum să luaţi Naproff Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. RESPECTAȚI STRICT RECOMANDÂRILE MEDICULUI DUMNEAVOASTRĂ. Adulţi Reumatologie, ginecologie Tratamentul în faza acută: 2 comprimate de 550 mg (doza zilnică maximală constituie 1100 mg) Tratamentul de întreținere: 1 comprimat de 550 mg (doza zilnică maximală constituie 550 mg). Stomatologie ½ -2 comprimate de 550 mg (doza zilnică maximală este de 275-1100 mg). Mod de administrare Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu un pahar mare cu apă, de preferință în timpul mesei Doza zilnică recomandată se divizează în 1-2 prize. Copii şi adolescenţi Naproff nu este recomandat la copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 15 ani. Vârstnici Naproff se recomandă a se utiliza în cea mai mică doză eficace.

Pacienţi cu insuficienţă renală Naprof trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală. Pacienţi cu insuficienţă hepatică Naproff trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Dacă luaţi mai mult decât trebuie Naproff Dacă aţi luat mai mult Naproff decât trebuie opriți tratamentul și adresaţi-vă imediat medicul dumneavoastră. Dacă ați uitat să luaţi Naproff Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.. Dacă încetaţi să luați Naproff Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Medicamente precum Naproff se pot asocia cu o uşoară creştere a riscului de atac de cord (infarct miocardic) sau accident vascular cerebral •

Pot apărea reacții alergice: − Cutanate: erupție pe piele, mâncărime, urticarie, agravarea urticariei cronice, prurit, − Respiratorie: criză de astm, disconfort respirator mai ales la pacienții alergici la aspirină sau antiinflamatoare nesteroidiene, − Generale: foarte rar, umflare bruscă a feței și gâtului (edemul Quincke), șoc anafilactic.

•

Alte reacții adverse posibile: − sângerare gastrointestinală (vezi secțiunea „Atenționări speciale”). Acest lucru este cu atât mai frecvent cu cât doza utilizată este mare. − creşterea sensibilităţii pielii dumneavoastră la soare şi la lumina ultravioletă (fotosensibilitate). − în mod excepțional, detașarea pielii care se poate răspândi rapid foarte grav pe întregul corp. − erupție extinsă pe piele, temperatură mare a corpului, valori mărite ale enzimelor hepatice, anomalii ale sângelui (eozinofilie), ganglioni limfatici măriți și implicare a altor organe (reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice, numită și sindrom DRESS) − reacție alergică cutanată distinctă numită erupție medicamentoasă fixă, care apare, de obicei, în același (aceleași) loc(uri) la reexpunerea la medicament și care poate fi sub formă de pete rotunde sau ovale roșii și tumefiate pe piele, vezicule (urticarie), mâncărime.

În toate aceste cazuri, opriţi administrarea Naproff și adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. •

Reacții adverse care pot să apară în timpul tratamentului: − tulburări digestive: greață, vome, diaree, constipație, dureri de stomac, disconfort gastro-intestinal, mai rar inflamație a intestinului; − cefalee, amețeli, somnolență, insomnie, țiuit în urechi, tulburări de vedere sau de concentrare, hipertensiune arterială, căderea părului, edem.

În toate aceste cazuri, trebuie să informați medicului dumneavoastră. •

Au fost observate cazuri de ulcer gastric, perforatie gastrointestinala, inflamatie a gurii cu ulceratie (stomatita ulcerativa), infectie pulmonară, meningită, afectare renală și hepatită.

•

Unele modificări biologice pot necesita în cele din urmă un control al echilibrului sanguin și a rinichilor.

Dacă observați orice reacție adversă nemenționată în acest prospect sau dacă orice reacție adversă devine gravă, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: http://www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Cum se păstrează Naproff Nu lăsați acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25 °C,în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

Conținutul ambalajului și alte informații. Ce conţine Naproff Substanță activă este: naproxen sodic. Fiecare comprimat conţine naproxen sodic 550 mg. Celelalte componente:. Nucleu: povidonă, celuloză microcristalină, talc, stearat de magneziu. Film Opadray® alb Y-1 – 7000: hipromeloză, dioxid de titan, macrogol. Cum arată Naproff şi conţinutul ambalajului

Naproff se prezintă sub formă de comprimate filmate ovale biconvexe, de culoare albă sau aproape albă, cu o linie mediană pe ambele fețe. Ambalaj Câte 10 comprimate în blister din PVC/Al. Câte 1 blister împreună cu prospectul pentru pacient în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul WORLD MEDICINE İLAÇ SAN. VE TIC..Ş., TURCIA 15 Temmuz Mah. Cami Yolu Cad. No:50 Günesli /Bağcilar, İstanbul Fabricantul World Medicine Ilaç San. ve Tic..Ş., Turcia 15 Temmuz Mah. Cami Yolu Cad. No:50 Günesli /Bağcilar, İstanbul Acest prospect a fost aprobat în martie 2025 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Naproff 550 mg, comprimate filmate se elibereaza cu reteta?

Da, Naproff 550 mg, comprimate filmate se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Naproff 550 mg, comprimate filmate?

Substanța activă din Naproff 550 mg, comprimate filmate este NAPROXENUM.

Sub ce forma se prezinta Naproff 550 mg, comprimate filmate?

Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 550 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.