Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Espumisan® 100 mg/ml 100 mg/ml, picături orale, emulsie

Fără rețetă

  • Substanța activă (DCI): Simethiconum
  • Forma farmaceutică: picături orale, emulsie
  • Concentrație: 100 mg/ml
  • Cod ATC: A03AX13
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 88,97 lei / cutie N1 · ordin Nr. Rg04-44 din 27.02.2026
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Simethiconum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Acest medicament tratează simptomele flatulenţei (acumulare excesivă de gaze) şi este indicat pentru toate grupele de vârstă. Acesta acţionează prin dezintegrarea bulelor de gaz din bolul alimentar şi din mucusul din tractul digestiv. Gazele eliberate în cursul acestui proces pot fi absorbite (preluate) prin peretele intestinal sau eliminate prin mişcările intestinale. Utilizări Espumisan 100 mg/ml este utilizat: Ca automedicaţie: În tratamentul simptomelor afecţiunilor gastro-intestinale provocate de gaze, cum ar fi acumularea de gaze (meteorism), flatulenţa, colici la sugari (colici de trei luni); Ca antispumant după intoxicaţia cu detergenţi (agenţi tensioactivi). Sub supravegherea medicului: în tratamentul simptomelor afecţiunilor gastro-intestinale provocate de gaze, de exemplu, atunci cînd există o formare excesivă de gaze în intestin după operaţii; pentru pregătirea în vederea examinării cu scop diagnostic la nivelul abdomenului (de exemplu, în radiografie şi sonografie, examinare endoscopică; ca un adjuvant al suspensiilor cu substanţe de contrast). Dacă după 3 zile nu vă simţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

SĂ UTILIZAŢI ESPUMISAN 100 mg/ml Nu utilizaţi Espumisan 100 mg/ml: – Dacă sunteţi alergic la simeticonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct.6). – Vă rugăm să ţineţi seama când daţi medicamentul altor persoane, că acestea sunt valabile şi pentru ele. Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi Espumisan 100 mg/ml, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Dacă aveţi simptome noi, trebuie să vă adresaţi unui medic. Nu luaţi acest medicament mai mult de 14 zile fără a consulta un medic. Dacă simptomele dumneavoastră nu s-au ameliorat în acest timp, consultaţi un medic. Copii şi adolescenţi În mod deosebit, dacă se administrează la sugari sau copii trebuie să vă adresaţi medicului. Espumisan 100 mg/ml împreună cu alte medicamente Nu se cunosc interacţiuni cu alte medicamente. Espumisan 100 mg/ml împreună cu alimente şi băuturi Nu sunt necesare consideraţii speciale. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămîneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Deoarece nu sunt disponibile date clinice privind sarcina, utilizarea acestui medicament în timpul sarcinii şi alăptării nu se recomandă. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu sunt necesare precauţii speciale. Espumisan® 100 mg/ml conține sodiu Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per ml, adică practic „fără sodiu”.

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămîneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Deoarece nu sunt disponibile date clinice privind sarcina, utilizarea acestui medicament în timpul sarcinii şi alăptării nu se recomandă.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

ESPUMISAN 100 mg/ml Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Sunt două moduri de a măsura doza de Espumisan 100 mg/ml: În funcţie de cât de mare este doza, măsurarea acesteia se poate face cu: – aplicatorul de picurare ataşat; – o măsură dozatoare gradată în mililitri (ml). Mai multe detalii de utilizare a dispozitivului de măsurare pot fi găsite după tabelele cu doze. Doze Acest medicament este dozat în funcţie de intensitatea simptomelor. Doza recomandată este: În automedicaţia tratării simptomelor gastro-intestinale provocate de gaze

Grupa de vârstăDoza în picături (aplicator de picurare)
Sugaricâte 5-10 picături la fiecare biberon sau se administrează bebelușului cu o linguriță imediat înainte de fiecare alăptare
1 - 6 anicâte 10 picături de 3-5 ori pe zi
6 - 14 anicâte 10 până la 20 picături de 3-5 ori pe zi
Adolescenți și adulțicâte 20 picături de 3-5 ori pe zi

Este, de asemenea, posibilă administrarea acestui medicament după o intervenţie chirurgicală sub supravegherea medicului. Acest medicament se va administra în timpul mesei, după masă sau, dacă este necesar, seara, înainte de culcare. Acest medicament trebuie administrat atât timp cât persistă simptomele, dar nu luați mai mult de 14 zile fără recomandarea medicului. Acest medicament poate fi luat o perioadă mai lungă de timp numai la recomandarea medicului. Vezi, de asemenea, pct.2 “Atenţionări şi precauţii”. Înaintea procedurilor de diagnostic conform recomandărilor medicului Doza în ml (măsură dozatoare) Câte 1 ml de 3 ori pe zi, după mese, în ziua anterioară examinării şi 1 ml în dimineaţa examinării Adaos al suspensiilor cu substanţe de contrast sub supravegherea medicului Doza în ml (măsură dozatoare) 2 – 4 ml la 1 litru substanţă de contrast pentru o investigaţie cu contrast dublu Înaintea examinărilor stomacului şi intestinului subţire (endoscopie) sub supravegherea medicului Doza în ml (măsură dozatoare) 2 – 3 ml înainte de endoscopie. Dacă este necesar, se introduc câţiva mililitri în plus de emulsie prin canalul endoscopului, în timpul examinării, pentru eliminarea bulelor de spumă care dau interferenţe. Ca antispumant după intoxicaţia cu detergenţi (agenţi tensioactivi): 1 ml pînă la 4 ml sau în funcţie de severitatea intoxicaţiei Notă: Dacă utilizați Espumisan 100 mg/ml, ca măsură de prim ajutor, în caz de înghiţire de detergent trebuie consultat imediat un medic! Mod de utilizare Agitaţi bine înainte de utilizare! Utilizarea aplicatorului de picurare (10 – 25 picături): Flaconul trebuie ţinut vertical cu aplicatorul de picurare îndreptat în jos. 25 de picături sunt echivalentul a 1 ml emulsie (echivalent cu simeticonă 100 mg). Utilizarea măsurii dozatoare: Ca un dispozitiv de măsurare, este ataşată o măsură dozatoare gradată în mililitri la capacul cu filet al flacoanelor de 30 ml şi 50 ml. Dacă este necesar (de exemplu, la doze de 25 de picături sau mai mult) acest dispozitiv poate fi scos şi utilizat în locul aplicatorului de picurare pentru măsurarea dozei. Notă: Din cauza pericolului de a fi înghiţită, măsura dozatoare trebuie ţinută departe de copii. Dacă utilizaţi mai mult Espumisan 100 mg/ml decât trebuie Administrarea unei cantităţi prea mari de acest medicament nu determină un efect negativ. Chiar şi cantităţi mari de acest medicament sunt bine tolerate fără a provoca probleme. Substanţa activă a acestui medicament, simeticona, produce dezintegrarea spumei din tractul gastro-intestinal printr-o acţiune de natură fizică. Simeticona nu este absorbită şi nu este modificată chimic sau enzimatic în timpul trecerii prin intestin. Dacă uitaţi să utilizaţi Espumisan 100 mg/ml În acest caz, puteţi să utilizaţi doza uitată oricând. Dacă încetaţi să utilizaţi Espumisan 100 mg/ml În acest caz pot reveni simptomele. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Pentru medicamentele care conțin simeticonă, au fost raportate reacții alergice, inclusiv urticarie, erupții cutanate, roșeață a pielii, mâncărime, dermatită alergică și alte reacții cutanate. Frecvența nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile (frecvență necunoscută). Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau email: [email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. CUM SE PĂSTREAZĂ ESPUMISAN 100 mg/ml Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemîna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi etichetă după "EXP". Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A nu se păstra la temperaturi peste 30°C. A nu se păstra la frigider sau congela. Acest medicament poate fi utilizat 6 luni de la prima deschidere a flaconului. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

si alte informaţii Ce conţine Espumisan 100 mg/ml Substanţa activă este simeticona. 1 ml de emulsie orală conţine simeticonă 100 mg. – Celelalte componente sunt: Stearat de macrogol, monostearat de glicerol 40-55, acid sorbic (E200), hidroxid de sodiu (E524) pentru ajustarea pH-ului, clorură de sodiu, carbomeri, citrat de sodiu (E331), sucraloză (E955), apă purificată. Cum arată Espumisan 100 mg/ml şi conţinutul ambalajului Espumisan 100 mg / ml, picături orale, este o emulsie ușor vâscoasă de culoare alb-lăptoasă, într-un flacon din sticlă, de culoare brună, a 30 ml sau 50 ml, prevăzut cu aplicator de picurare, capac de protecție (capac cu filet și inel de rupere) şi având ataşată o măsură dozatoare. O îngălbenire treptată a lichidului este caracteristică acestui produs. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare BERLIN-CHEMIE AG Glienicker Weg 125 12489 Berlin, Germania Fabricantul BERLIN-CHEMIE AG Glienicker Weg 125 12489 Berlin, Germania Acest prospect a fost revizuit în Aprilie 2024. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Espumisan® 100 mg/ml 100 mg/ml, picături orale, emulsie se elibereaza cu reteta?

Nu, Espumisan® 100 mg/ml 100 mg/ml, picături orale, emulsie se eliberează fără rețetă (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Espumisan® 100 mg/ml 100 mg/ml, picături orale, emulsie?

Substanța activă din Espumisan® 100 mg/ml 100 mg/ml, picături orale, emulsie este SIMETHICONUM.

Sub ce forma se prezinta Espumisan® 100 mg/ml 100 mg/ml, picături orale, emulsie?

Se prezintă sub formă de picături orale, emulsie, 100 mg/ml.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.