Hepatită

Analize și investigații

Testele pentru hepatitele virale · Testul pentru anticorpi anti-mușchi neted (SMA) · Testarea autoanticorpilor

Testarea pentru hepatită

Ce este testarea pentru hepatită?

Testarea pentru hepatită folosește o probă din sângele dumneavoastră pentru a vedea dacă aveți o infecție virală cu hepatită în prezent sau ați avut una în trecut. Hepatita este un tip de boală de ficat care provoacă inflamația (umflarea) și deteriorarea ficatului. Există mai multe tipuri de hepatită. Fiecare afectează organismul și se transmite în moduri diferite.

• Hepatita A (HAV) se transmite de obicei prin consumul de alimente sau băuturi pe care o persoană infectată le-a manipulat fără să se spele pe mâini. Acest lucru poate duce la înghițirea unor cantități mici de virus care pot fi găsite în scaunul unei persoane infectate. De asemenea, puteți contracta HAV prin contact fizic apropiat cu o persoană infectată. Deși nu există un medicament specific care să vindece HAV, majoritatea oamenilor se recuperează singuri. Cea mai bună modalitate de prevenire este vaccinarea.
• Hepatita B (HBV) se transmite în principal prin sânge, spermă sau alte fluide corporale. De exemplu, puteți contracta o infecție cu HBV dacă aveți contact sexual sau împărțiți ace cu o persoană infectată. Poate fi transmisă și fătului în timpul sarcinii sau la naștere. Ca și în cazul HAV, niciun medicament nu poate vindeca HBV, deși majoritatea adulților se recuperează singuri. În unele cazuri, se poate transforma într-o infecție cronică (de lungă durată). Cea mai bună modalitate de prevenire a HBV este, de asemenea, vaccinarea.
• Hepatita C (HCV) se transmite prin sânge. Majoritatea oamenilor se infectează cu HCV prin împărțirea acelor sau a altor obiecte folosite pentru injectarea drogurilor sau prin contact sexual. Virusul poate fi transmis fătului în timpul sarcinii, dar acest lucru este mai puțin frecvent. Nu există vaccin pentru acest tip de hepatită, însă, spre deosebire de hepatita A și B, medicamentele o pot vindeca. HCV este mai probabil decât celelalte tipuri să se transforme într-o infecție cronică.
• Hepatita D (HDV) se transmite în același mod ca HBV, prin sânge, spermă sau alte fluide corporale. Cu toate acestea, HDV se deosebește de celelalte tipuri de hepatită, deoarece puteți dezvolta o infecție cu HDV doar dacă aveți deja HBV. Aceasta înseamnă că persoanele cu HDV au o coinfecție (contractarea HBV și HDV în același timp) sau o suprainfecție (având HBV și apoi contractând HDV), ceea ce poate duce la complicații de sănătate. Cea mai bună modalitate de prevenire a HDV este vaccinarea împotriva HBV.
• Hepatita E (HEV) se transmite prin consumul de apă contaminată sau prin consumul de alimente insuficient preparate termic. La majoritatea oamenilor, HEV provoacă o infecție acută (bruscă) care dispare. Cu toate acestea, unele persoane, în special cele cu sistem imunitar slăbit, pot dezvolta infecții cronice. Acestea pot fi tratate cu medicamente. Nu este disponibil niciun vaccin pentru HEV.

Majoritatea cazurilor de hepatită sunt cauzate de tipurile A, B sau C. Din acest motiv, cel mai frecvent tip de test pentru hepatită este un panel de hepatită, care verifică semnele HAV, HBV și HCV folosind o singură probă de sânge.

Alte denumiri: panel de hepatită virală acută, panel de screening pentru hepatita virală, test de anticorpi pentru virusul hepatitei D (HDV), panel triplu pentru hepatita B, HBsAg, anti-HBs, anti-HBc, HBV, HAV, HCV, HDV, HEV

Pentru ce se folosește?

În general, testarea pentru hepatită este folosită pentru a afla dacă există vreun semn de hepatită în sângele dumneavoastră. Pentru hepatita A, B, D și E, un test poate face diferența dintre o infecție prezentă și una trecută. Pentru hepatita C, însă, un test nu poate face diferența dintre o infecție activă și o infecție trecută care s-a vindecat.

Dacă testarea arată că este posibil să aveți hepatită, de obicei veți avea nevoie de alte teste pentru a confirma diagnosticul și pentru a afla dacă infecția dumneavoastră este acută (bruscă) sau cronică (de lungă durată).

De ce am nevoie de testarea pentru hepatită?

Este posibil să aveți nevoie de testarea pentru hepatită dacă aveți simptome de hepatită. Hepatita nu provoacă întotdeauna simptome, dar atunci când o face, acestea pot include:

• Icter, o afecțiune care face ca pielea și ochii dumneavoastră să devină galbeni.
• Febră.
• Oboseală.
• Pierderea poftei de mâncare.
• Urină închisă la culoare.
• Scaun pal sau de culoarea argilei.
• Durere abdominală (în burtă).
• Greață și vărsături.
• Dureri articulare.
• Diaree (doar în hepatita A).

Dacă nu este tratată, o infecție cu hepatită poate deveni cronică (de lungă durată). Aceste tipuri de infecții pot duce la probleme grave ale ficatului, cum ar fi ciroza sau cancerul hepatic. Din acest motiv, medicul dumneavoastră vă poate recomanda testarea pentru hepatită dacă ați avut analize ale funcției hepatice cu rezultate anormale.

Chiar dacă nu aveți simptome, medicul dumneavoastră vă poate recomanda un test pentru hepatită dacă ați fost expus(ă) la un anumit virus hepatic sau dacă aveți un risc crescut de a contracta o infecție. Este posibil să aveți un risc crescut dacă:

• Lucrați în anumite domenii, cum ar fi asistența medicală.
• Folosiți droguri intravenoase (IV) ilegale și/sau împărțiți ace cu alte persoane.
• Aveți anumite afecțiuni medicale care vă slăbesc sistemul imunitar, cum ar fi HIV.
• Aveți alte tipuri de boli de ficat.
• Sunteți un bărbat care întreține relații sexuale cu alți bărbați.
• Aveți deja o altă infecție cu hepatită. De exemplu, medicul dumneavoastră vă poate testa pentru hepatita D dacă aveți deja hepatită B.

În cele din urmă, medicul dumneavoastră vă poate testa pentru hepatită ca parte a unui control medical mai general. De asemenea, se recomandă teste pentru VHB și VHC în timpul fiecărei sarcini, ca parte a testării prenatale de rutină.

Ce se întâmplă în timpul testării pentru hepatită?

Un cadru medical vă va recolta o probă de sânge dintr-o venă de la braț, folosind un ac mic. După introducerea acului, o cantitate mică de sânge va fi colectată într-un tub de recoltare sau flacon. Este posibil să simțiți o ușoară înțepătură atunci când acul intră sau iese. De obicei, acest lucru durează mai puțin de cinci minute.

Pentru hepatita B și C sunt disponibile kituri de testare la domiciliu. De regulă, kitul de testare include un dispozitiv ascuțit (o lancetă) pentru a vă înțepa degetul, astfel încât să puteți recolta o picătură de sânge și să o trimiteți la un laborator pentru analiză. Pentru mai multe informații despre testarea la domiciliu pentru hepatită, discutați cu medicul dumneavoastră.

Va trebui să fac ceva pentru a mă pregăti pentru test?

Nu este nevoie de nicio pregătire specială pentru testarea hepatitei.

Există riscuri la această analiză?

Riscul unei analize de sânge este foarte mic. Este posibil să aveți o ușoară durere sau o vânătaie în locul unde a fost introdus acul, dar majoritatea simptomelor dispar rapid.

Ce înseamnă rezultatele?

Diferite laboratoare raportează rezultatele testelor pentru hepatită în moduri diferite, așa că cel mai bine este să întrebați medicul dumneavoastră ce înseamnă rezultatele testelor.

În general:

• Un rezultat negativ sau normal înseamnă că probabil nu aveți o infecție cu hepatită. Dar dacă știți că ați fost expus(ă) la hepatită, este posibil să fie nevoie să fiți testat(ă) din nou mai târziu.
• Un rezultat pozitiv sau anormal poate însemna:
  • Aveți o infecție activă cu hepatită acum. Poate fi o infecție acută sau una pe care o aveți de mult timp.
  • Ați avut o infecție cu hepatită în trecut, care s-a vindecat.

Un rezultat anormal al testului înseamnă că în sângele dumneavoastră au fost găsite semne de hepatită. Aceste semne includ:

• Antigene hepatitice, care sunt substanțe din virusul hepatitei care determină sistemul imunitar să lupte împotriva virusului. Dacă aveți antigene hepatitice în sânge, înseamnă că este posibil să aveți o infecție activă cu hepatită. Poate fi o infecție acută sau cronică.
• Anticorpi antihepatită, care sunt proteine produse de sistemul imunitar pentru a ajuta la combaterea unei infecții cu hepatită. Dacă aveți anticorpi antihepatită în sânge, poate însemna că aveți o infecție acută sau cronică sau că ați avut o infecție în trecut.

Dacă rezultatele testelor sunt anormale, veți avea probabil nevoie de alte teste pentru a afla dacă aveți o infecție activă și dacă este acută sau cronică. De exemplu, dacă rezultatele testelor sugerează o infecție cu hepatită B, medicul dumneavoastră poate folosi un tip de test numit panel triplu, care verifică sângele pentru:

• Antigenul de suprafață al hepatitei B (HBsAg), un antigen de pe suprafața virusului hepatitei B.
• Anticorpul anti-antigen de suprafață al hepatitei B (anti-HBs), un anticorp pe care sistemul imunitar îl produce pentru a lupta împotriva VHB după o infecție cu hepatită B sau după vaccinare.
• Anti-HBc, un alt anticorp pe care sistemul imunitar îl produce pentru a lupta împotriva VHB, dar numai după o infecție cu hepatită B.

Dacă aveți întrebări despre rezultatele dumneavoastră, discutați cu medicul dumneavoastră.

Testul pentru anticorpi anti-mușchi neted (SMA)

Ce este testul pentru anticorpii anti-mușchi neted (SMA)?

Acest test caută anticorpii anti-mușchi neted (SMA) într-o probă de sânge. Nivelurile ridicate de SMA sunt de obicei un semn al unei afecțiuni hepatice cronice (de lungă durată) numită hepatită autoimună.

Hepatita autoimună este un tip de boală autoimună. În mod normal, sistemul dumneavoastră imunitar produce anticorpi pentru a ataca substanțele străine care v-ar putea îmbolnăvi, cum ar fi virusurile și bacteriile. Dar în bolile autoimune, sistemul imunitar produce anumite tipuri de anticorpi – numiți autoanticorpi – care atacă din greșeală celulele și organele sănătoase ale propriului organism.

SMA sunt autoanticorpi care atacă în principal ficatul. Uneori sunt numiți și ASMA. Își primesc numele deoarece atacă anumite proteine care se găsesc în mușchiul neted (mușchiul care căptușește interiorul organelor goale, cum ar fi intestinele, stomacul și vasele de sânge). Dar aceste proteine se găsesc și în cantități mari în celulele ficatului.

Atunci când SMA vă atacă ficatul, provoacă inflamație și leziuni hepatice. Fără tratament, hepatita autoimună poate duce la probleme hepatice grave, inclusiv ciroză și insuficiență hepatică.

Tratamentul include adesea medicamente care scad activitatea sistemului imunitar. Diagnosticarea și tratamentul precoce pot reduce șansele de a dezvolta ciroză și alte afecțiuni hepatice legate de hepatita autoimună.

Alte denumiri: anticorp anti-mușchi neted, ASMA, anticorp anti-actină, ACTA, anticorp anti-F-actină

La ce se folosește?

Testul SMA este folosit în principal împreună cu alte teste pentru a ajuta la stabilirea dacă hepatita autoimună ar putea fi cauza leziunilor hepatice.

Există două tipuri de hepatită autoimună. Fiecare tip implică autoanticorpi diferiți. Astfel, testul SMA poate ajuta și la stabilirea tipului de hepatită autoimună pe care o poate avea o persoană:

• Tipul 1 implică anticorpi anti-mușchi neted (SMA). Este cel mai frecvent tip de hepatită autoimună atât la adulți, cât și la copii. La fel ca majoritatea bolilor autoimune, este mai frecventă la femei.
• Tipul 2 implică anticorpi anti-microzomi hepatici și renali tip 1 (anti-LKM-1) și/sau anticorpi anti-citosol hepatic tip 1 (anti-LC1). Hepatita autoimună de tip 2 nu este frecventă. Se dezvoltă mai ales în copilărie și afectează în principal fetele.

Testele SMA pot fi efectuate împreună cu teste care verifică prezența altor autoanticorpi, inclusiv:

• ANA (anticorpi antinucleari). ANA atacă nucleul (centrul) celulelor sănătoase. Un nivel ridicat de ANA în sânge înseamnă că este mai probabil să aveți o boală autoimună. Dar testul nu poate diagnostica un anumit tip de boală autoimună.
• Anticorpi LKM-1. Aceștia sunt autoanticorpi care atacă o proteină care se găsește în principal în celulele hepatice. Anticorpii LKM-1 sunt un semn al hepatitei autoimune de tip 2.

De ce am nevoie de un test SMA?

Este posibil să aveți nevoie de un test SMA dacă aveți simptome de hepatită autoimună. Testul este de obicei recomandat după ce rezultatele testelor funcției hepatice arată că ficatul dumneavoastră ar putea fi afectat.

Simptomele hepatitei autoimune pot include:

• Oboseală
• Icter (o afecțiune care face ca pielea și ochii să devină galbeni)
• Durere abdominală în partea superioară a burții
• Dureri articulare
• Greață
• Afecțiuni ale pielii, inclusiv erupții cutanate, psoriazis, acnee sau vitiligo (pete albe pe piele)
• Pierderea poftei de mâncare
• Urină închisă la culoare
• Scaun deschis la culoare

În stadiile incipiente, hepatita autoimună poate să nu provoace simptome. Dar este posibil să aveți nevoie de un test SMA dacă ați avut rezultate anormale la o analiză de sânge de rutină, cum ar fi un profil biochimic complet. Acesta măsoară mai multe substanțe produse de ficatul dumneavoastră. Cantitățile anormale ale acestor substanțe sunt de obicei un semn de inflamație și/sau afectare a ficatului.

Ce se întâmplă în timpul unui test pentru SMA?

Un cadru medical vă va recolta o probă de sânge dintr-o venă a brațului, folosind un ac mic. După introducerea acului, se va colecta o cantitate mică de sânge într-o eprubetă sau flacon. Este posibil să simțiți o ușoară înțepătură când acul intră sau iese. De obicei, acest lucru durează mai puțin de cinci minute.

Va trebui să fac ceva pentru a mă pregăti pentru test?

Nu aveți nevoie de nicio pregătire specială pentru un test SMA.

Există riscuri la această analiză?

Există un risc foarte mic la efectuarea unei analize de sânge. Este posibil să aveți o ușoară durere sau o vânătaie în locul unde a fost introdus acul, dar majoritatea simptomelor dispar rapid.

Ce înseamnă rezultatele?

Diagnosticarea hepatitei autoimune poate fi dificilă. Procesul poate implica teste pentru a exclude alte boli care vă pot afecta ficatul. Pentru a înțelege ce înseamnă rezultatele testului dumneavoastră SMA, medicul va lua în considerare rezultatele altor teste pe care le-ați făcut. Medicul vă poate explica ce spun aceste rezultate despre sănătatea dumneavoastră.

Un rezultat pozitiv al testului SMA înseamnă că au fost găsiți anticorpi anti-mușchi neted (SMA) în proba dumneavoastră de sânge:

• Nivelurile ridicate de SMA înseamnă adesea că aveți hepatită autoimună de tip 1. Dar acest test nu poate diagnostica boala. Dacă aveți niveluri ridicate atât de SMA, cât și de ANA, medicul vă poate recomanda o biopsie pentru a preleva o mică mostră de țesut hepatic pentru testare. Rezultatele biopsiei pot confirma dacă aveți hepatită autoimună.
• Nivelurile de SMA oarecum ridicate pot fi un semn al altor afecțiuni, inclusiv:
  • Colangită biliară primitivă, o boală autoimună care afectează căile biliare (tuburile) din ficat
  • Mononucleoză infecțioasă
  • Hepatita C
  • Anumite tipuri de cancer

Un rezultat negativ al testului SMA înseamnă că nu au fost găsiți anticorpi anti-mușchi neted în proba dumneavoastră de sânge. Este puțin probabil să aveți hepatită autoimună de tip 1. Dar dacă ați făcut un test care a arătat că aveți anticorpi anti-LKM-1, este posibil să aveți hepatită autoimună de tip 2. Este posibil să aveți nevoie de o biopsie pentru a confirma diagnosticul.

În general, dacă testele SMA, ANA și anti-LKM-1 nu găsesc niciun autoanticorp în sângele dumneavoastră, de obicei înseamnă că nu aveți hepatită autoimună. Dar nu o exclude complet. Este posibil ca hepatita autoimună să fie cauzată de alți autoanticorpi care nu sunt testați în mod obișnuit.

Dacă aveți întrebări despre rezultatele dumneavoastră, discutați cu medicul dumneavoastră.

Mai trebuie să știu și altceva despre testul SMA?

În anumite cazuri, un medic poate recomanda un test care verifică un anumit tip de SMA. Acest tip de SMA atacă actina F. Actina F este o proteină care se găsește în ficat și în alte țesuturi ale corpului. Testele care verifică anticorpii anti-actină F pot ajuta la depistarea mai multor cazuri de hepatită autoimună decât testele SMA generale, dar testele pentru anticorpii anti-actină F nu sunt disponibile în toate laboratoarele.

Testarea autoanticorpilor

Ce este testarea autoanticorpilor?

Testarea autoanticorpilor verifică o probă din sângele dumneavoastră pentru autoanticorpi, proteine produse de sistemul imunitar.

În mod normal, sistemul dumneavoastră imunitar produce proteine numite anticorpi pentru a ataca germenii care v-ar putea îmbolnăvi. Autoanticorpii, însă, nu atacă germenii. În schimb, atacă propriile țesuturi și organe sănătoase, considerându-le substanțe străine. Acest lucru poate duce la dezvoltarea unei boli autoimune. Există peste 80 de tipuri de boli autoimune și pot afecta aproape orice parte a corpului dumneavoastră.

Sistemul dumneavoastră imunitar produce autoanticorpi din greșeală. Cercetătorii nu sunt complet siguri de ce, deși corpul dumneavoastră este mai predispus să îi producă dacă:

• Aveți antecedente familiale de boli autoimune.
• Aveți o infecție virală sau bacteriană, mai ales dacă este cronică (de lungă durată). Aceasta poate face sistemul imunitar hiperactiv, ceea ce poate duce la producerea de autoanticorpi.
• Sunteți expus(ă) la anumite toxine din mediu.

Există multe tipuri diferite de autoanticorpi și vă pot afecta corpul în moduri diferite. Unii afectează doar anumite organe și/sau părți ale corpului. Aceștia se numesc anticorpi specifici de organ. De exemplu:

• Anticorpii tiroidieni, cum ar fi anti-TPO, afectează doar tiroida.
• Anticorpii anti-mușchi neted (SMA) atacă mușchiul neted, de obicei din ficat.
• Autoanticorpii anti-celule insulare atacă celulele din pancreas.

Alți anticorpi, însă, afectează mai multe organe și pot cauza o varietate de simptome. Aceștia se numesc anticorpi sistemici. Acest tip poate include:

• Anticorpi antinucleari (ANA).
• Anticorpi anti-citoplasmă neutrofilică (ANCA).
• Anticorpi anti-ADN dublu catenar (anti-dsDNA).
• Anticorpi antihistonă.
• Factor reumatoid (RF).

Alte denumiri: test serologic de anticorpi, test pentru anticorpi antinucleari (ANA), test pentru antigen nuclear extractabil (ENA), test anti-dsDNA, test pentru factor reumatoid (RF), test pentru anticorpi anti-citoplasmă neutrofilică (ANCA), test pentru anticorpi anti-mușchi neted (SMA), test pentru anticorpi tiroidieni

La ce se folosește testarea autoanticorpilor?

Fiecare test de autoanticorpi este folosit pentru a ajuta la diagnosticarea sau monitorizarea unei boli autoimune. Totuși, deoarece tipurile de autoanticorpi pot varia, există diferite tipuri de teste de autoanticorpi. Unele dintre acestea pot fi folosite pentru a diagnostica afecțiuni autoimune care afectează doar un singur organ. De exemplu:

• Testele de anticorpi tiroidieni caută anticorpi specifici tiroidei și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea bolii Graves și a bolii Hashimoto.
• Testele de anticorpi anti-mușchi neted (SMA) caută anticorpi anti-mușchi neted și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea hepatitei autoimune.
• Testele de anticorpi anti-transglutaminază tisulară (tTG) caută anticorpul tTG și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea bolii celiace.

Alte teste pot fi folosite pentru a diagnostica afecțiuni autoimune care afectează mai multe organe. De exemplu:

• Testele anti-ADN dublu catenar (anti-dsDNA) caută autoanticorpul anti-dsDNA și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea lupusului.
• Testele pentru factorul reumatoid (RF) caută factorul reumatoid și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea artritei reumatoide.
• Testele pentru anticorpii anticitoplasmă de neutrofil (ANCA) caută ANCA în sângele dumneavoastră și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea vasculitei autoimune.

Totuși, unele teste de autoanticorpi caută o gamă mai largă de autoanticorpi. Cele mai frecvente dintre acestea sunt testul pentru anticorpi antinucleari (ANA) și testul pentru antigenul nuclear extractabil (ENA). Aceste teste pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea multora dintre afecțiunile enumerate mai sus, precum și a:

• Sindromului Sjögren.
• Polimiozitei și dermatomiozitei.
• Bolii Addison.
• Bolii mixte de țesut conjunctiv.
• Sclerodermiei.
• Diabetului de tip 1.
• Psoriazisului și artritei psoriazice.
• Fenomenului Raynaud.

Dacă medicul dumneavoastră folosește teste de autoanticorpi pentru a ajuta la stabilirea unui diagnostic, poate lua în considerare și:

• Rezultatele oricăror investigații imagistice, cum ar fi radiografiile.
• Rezultatele biopsiei.
• Simptomele dumneavoastră fizice.
• Istoricul familial și medical.

Rezultatele unui singur test de autoanticorpi nu sunt de obicei suficiente pentru a stabili un diagnostic.

De ce am nevoie de testarea autoanticorpilor?

Este posibil să aveți nevoie de testarea autoanticorpilor dacă aveți simptome asociate frecvent cu unele boli autoimune. Simptomele unei boli autoimune depind de partea corpului afectată. Acestea pot include:

• Febră.
• Oboseală.
• Simptome articulare, inclusiv durere și umflare.
• Durere sau slăbiciune musculară.
• Ganglioni umflați.
• Durere abdominală (de burtă) și/sau crampe.
• Erupții cutanate inexplicabile.
• Scădere sau creștere neașteptată în greutate.
• Palpitații (bătăi rapide sau puternice ale inimii).
• Anxietate și depresie.
• Convulsii.

Totuși, alte boli pot cauza aceleași simptome. Simptomele multor afecțiuni autoimune pot, de asemenea, să apară și să dispară.

Este posibil să aveți nevoie, de asemenea, de un test de autoanticorpi dacă ați fost diagnosticat(ă) cu o boală autoimună, iar medicul dumneavoastră dorește să vă monitorizeze starea. De exemplu, un medic poate recomanda un test pentru autoanticorpi anti-insulari dacă dorește să vă monitorizeze diabetul de tip 1, care este un tip de boală autoimună specifică de organ.

Ce se întâmplă în timpul testării autoanticorpilor?

Un cadru medical vă va recolta o probă de sânge dintr-o venă a brațului, folosind un ac mic. După introducerea acului, se va colecta o cantitate mică de sânge într-o eprubetă sau flacon. Este posibil să simțiți o ușoară înțepătură când acul intră sau iese. De obicei, aceasta durează mai puțin de cinci minute.

Va trebui să fac ceva pentru a mă pregăti pentru testarea autoanticorpilor?

Nu aveți nevoie de nicio pregătire specială pentru testarea autoanticorpilor.

Există riscuri la testarea autoanticorpilor?

Riscul unei analize de sânge este foarte mic. Este posibil să aveți o ușoară durere sau o vânătaie în locul unde a fost introdus acul, dar majoritatea simptomelor dispar rapid.

Ce înseamnă rezultatele?

Rezultatele dumneavoastră pot depinde de tipul de test de autoanticorpi pe care l-ați făcut. Dar, în general, rezultatele vor fi fie pozitive, fie negative.

• Un rezultat negativ (normal) înseamnă că aveți puțini sau deloc autoanticorpi în sânge. Dar asta nu exclude o boală autoimună. Persoanele cu poliartrită reumatoidă, de exemplu, pot avea puțin sau deloc factor reumatoid în sânge. Dacă aveți simptome ale unei boli autoimune, dar rezultatele sunt normale, medicul dumneavoastră poate recomanda mai multe analize pentru a stabili un diagnostic.
• Un rezultat pozitiv (anormal) înseamnă că a fost găsită o anumită cantitate de autoanticorpi în sânge. Acest lucru nu înseamnă neapărat că aveți o boală autoimună. Unele persoane sănătoase au autoanticorpi în sânge. Pentru a stabili un diagnostic, medicul dumneavoastră va lua în considerare alte rezultate ale analizelor, împreună cu simptomele și istoricul dumneavoastră medical.

Unele rezultate pot indica un număr pentru câți autoanticorpi au fost găsiți. Acesta se numește titru. Dacă este furnizat un titru, rezultatele dumneavoastră vor avea și un interval de referință. Un interval de referință este un set de numere care formează limitele superioară și inferioară ale intervalului de rezultate considerat normal. Astfel, o valoare a titrului mai mare decât intervalul de referință poate fi un semn al unei boli autoimune.

Rezultatele pentru panelurile de autoanticorpi, cum ar fi testele ANA și ENA, pot include, de asemenea, detalii pentru fiecare dintre autoanticorpii testați. Acest lucru înseamnă că ați putea avea rezultate pozitive pentru unele teste de autoanticorpi și negative pentru altele.

Deoarece rezultatele testelor de autoanticorpi pot însemna atât de multe lucruri diferite, este important să discutați cu medicul dumneavoastră despre ce înseamnă rezultatele pentru dumneavoastră.

Valorile normale diferă de la un laborator la altul; rezultatele se interpretează împreună cu medicul.