Ce este și pentru ce se utilizează
Substanța activă din Terbisil cremă este terbinafina. Terbisil cremă este un medicament anti-fungic care acționează prin distrugerea fungilor ce determină afecțiuni ale pielii. Terbisil cremă este disponibil fără prescripție medicală, pentru a vă permite tratamentul infecțiilor fungice, fară ajutorul medicului. Cu toate acestea, utilizarea prudentă a acestui medicament este esențială pentru a obține cele mai bune rezultate. Terbisil cremă este utilizat pentru tratamentul local al următoarelor infecții fungice (tinea):
- infectie fungică a piciorului (de obicei apare pe picioare între degetele de la picioare, pe
tălpi sau în alte zone ale piciorului) cunoscut sub numele de picior de atlet (sau tinea pedis).
- infecții fungice ale pielii pot apărea în pliurile corpului, în special în cea inghinală –
(tinea cruris.
- o infecție fungică superficială a pielii care provoacă apariția unor pete pe piele, care
arată ca un inel și pot apărea oriunde pe suprafața corpului (pe față, pe gât sau pe trunchi) – (tinea corporis).
- infecție levurică a zonelor de piele care se ating reciproc sau a părților interioare
superioare ale picioarelor (candidoză).
- altă formă de infecție fungică superficială (pitiriazis versicolor) este caracterizată prin
apariția unor pete pe piele, care schimbă culoarea. 1 Cum funcționează Terbisil cremă? Cum poți să știi că, simptomele dumneavoastră sunt cauzate de infecțiile enumerate mai sus? Infecții fungice ale piciorului (picior de atlet) Această infecție apare doar la nivelul piciorului, adesea între degetele de la picioare. De obicei ambele picioare sunt afectate. Se poate răspândi la nivelul scobiturii gleznei, tălpii sau în alte zone ale picioarelor. Cele mai frecvente simptome sunt caracterizate prin producerea de fisuri sau descuamări ale pielii, dar și prin apariția unor umflături uşoare, vezicule sau ulcere supurate. Terbisil cremă este recomandat pentru tratamentul infecției zonelor de piele între degetele de la picioare, tălpi sau alte părți ale picioarelor. Dacă observați o infectie fungică a unghiei (ciupercile cresc în unghie sau sub plăcile unghiilor), care determină îngroșarea și decolarea unghiilor, trebuie să contactați medicul dumneavoastră, deoarece Terbisil cremă nu este indicat în tratamentul acestor infecții. Pentru tratamentul acestor infecții sunt recomandate Terbisil comprimate care sunt disponibile numai pe bază de prescripție medicală. Infecții fungice ale pielii din pliurile corpului (în principal zona inghinală) Aceste zone sunt: la nivelul regiunii inghinale şi al feţei interne a coapselor, afectarea fiind, de obicei, bilaterală, dar frecvent, o zonă este mai afectată decât cealaltă. Infecţia se poate extinde în zonele dintre picioare, către fese, sau în sus, către abdomenul superior. Infecţia poate să apară şi la nivelul pliului sânilor, axilei sau al altor zone de plicaturare. Erupţia apărută pe piele are margine netedă şi poate să prezinte vezicule. Determină mâncărimi. Infecții fungice superficiale ale pielii care cauzeaza apariția unor pete roșii pe piele, care arata ca un inel Această infecție poate să apară în orice zonă a corpului, dar mai frecvent la nivelul capului, gâtului, feţei sau braţelor. Aspectul său este de obicei sub formă de zone circulare de erupţie eritematoasă, dar, de asemenea, poate să se prezinte sub formă de zone de descuamare. Infecții levurice ale pliurilor corpului Această infecție poate să apară, de asemenea, în zonele corpului unde pielea este plicaturată şi umedă din cauza transpiraţiei (de exemplu sub sâni, în axile). De obicei, apare la pacienţii vârstnici sau obezi sau la cei cu diabet zaharat. Determină înroşirea pielii, mâncărimi şi descuamări. Infecții fungice cu schimbarea culorii (Pitiriazis versicolor) Această infecție apare la nivelul pielii sub formă de zone de descuamare care devin pete albe datorită pierderii pigmentului cutanat. Petele sunt cel mai evidente în timpul verii în timp ce zonele de piele înconjurătoare se bronzează. Infecţia apare, de obicei, la nivelul trunchiului, gâtului, braţelor şi poate să reapară după câteva luni, mai ales în condiţii de vreme caldă şi transpiraţie abundentă. Dacă nu sunteţi sigur în legătură cu cauza infecţiei dumneavoastră, vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Terbisil cremă, aceştia putând să vă ofere recomandările de rigoare.
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
să utilizaţi Terbisil cremă Nu utilizaţi Terbisil cremă: 2 - dacă sunteţi alergic la terbinafină sau la oricare dintre celelalte componente ale Terbisil cremă (enumerate la pct. 6). Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Terbisil cremă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Terbisil cremă este indicat doar pentru uz extern. Nu trebuie să-l utilizați în interiorul gurii sau să-l înghițiți. Evitaţi contactul cremei cu ochii dumneavoastră. Dacă, accidental, crema vine în contact cu ochii dumneavoastră, ştergeţi-o şi spălaţi-vă energic ochii cu apă rece din abundenţă. Dacă simptomele persistă trebuie să vă adresați medicului oftalmolog. Copii și adolescenți Nu există sufucientă experienţa asupra administrării terbinafinei local la copii cu vârsta sub 12 ani, prin urmare la această grupă de vârstă acest medicament nu este recomandat. Terbisil cremă împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. Nu aplicaţi concomitant alte medicamente pe zonele tratate. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu utilizați acest medicament în timpul sarcinii doar dacă este absolut necesar. Nu utilizaţi Terbisil cremă în perioada de alăptare. Sugarii nu trebuie să vină în contact cu zonele de piele pe care a fost aplicată crema, inclusiv cea de la nivelul sânilor. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Terbisil cremă nu influenţează asupra capacității de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Terbisil cremă conține alcool cetilic, alcool cetostearilic și alcool benzilic Alcoolul cetilic și alcoolul cetostearilic, pot provoca reacții adverse cutanate locale (de exemplu, dermatita de contact). Acest medicament conține 10 mg alcool benzilic în fiecare gram de cremă. Alcoolul benzilic poate provoca o iritare locală ușoară.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Terbisil cremă Utilizaţi întotdeauna medicamentul conform recomandărilor din acest prospect sau cum v-a spus medical dumneavoastră sau farmacistul. Dacă nu sunteți siguri, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Este foarte important de a utiliza acest medicament exact așa cum este scris în acest prospect. Dacă observați infectia fungică a unghiei (ciupercile cresc în unghie sau sub plăcile unghiilor), care determină îngroșarea și decolarea unghiilor, trebuie să contactați medicul dumneavoastră, pentru că Terbisil cremă nu este adecvată pentru tratamentul acestor tipuri de infecții . Pentru 3 tratamentul acestor infecții sunt recomandate Terbisil comprimate, care sunt disponibile numai pe bază de prescripție medicală. Adulți și adolescenți mai mari de 12 ani În funcție de natura infecției, Terbisil cremă poate fi administrată o dată sau de două ori pe zi. Cât timp și cât de des trebuie să utilizați Terbisil cremă? − În caz de infecții ale piciorului (zona dintre degetele de la picioare) – picior de atlet (tinea pedis): 1 administrare pe zi timp de o săptămână − În caz de infecții ale piciorului (talpa și alte părți ale picioarelor) - tinea pedis: 2 administrări pe zi timp de doua săptămâni − În caz de infecții care afectează pliurile corpului mai ales zona inghinală (tinea cruris) și infecții superficiale ale pielii corpului (fată, gât, membrele sau trunchi), care determină apariția unor pete care arată ca un inel (tinea corporis): 1 administrare pe zi timp de o săptămână − În caz de infecții levurice ale cutelor corpului care apare la pacienţii vârstnici sau obezi sau la cei cu diabet zaharat și apare pe zonele umede ale pielii plicaturate - (candidoză): administrați crema o dată sau de două ori pe zi timp de o săptămână. − În caz de infecții fungice cu schimbarea culorii superficiale a pielii pe trunchi (Pitiriazis versicolor): administrați crema o dată sau de două ori pe zi timp de două săptămâni. Tratamentul trebuie continuat până la sfârșitul intervalului de timp recomandat chiar dacă infecţia pare să fie vindecată după câteva zile. Infecţiile par să se amelioreze după câteva zile de tratament, dar pot să reapară dacă medicamentul nu este aplicat cu regularitate sau tratamentul este întrerupt prea devreme. În cazul utilizării Terbisil cremă, ameliorarea afecţiunii pielii trebuie să apară după câteva zile; vindecarea completă a zonei de piele afectată este obţinută după o perioadă de timp de până la 4 săptămâni. Efectul Terbisil cremă persistă după tratament, chiar și atunci când ați terminat de utilizat preparatul. Îmbunătățirea stării pielii continuă chiar și după ce opriți utilizarea cremei. Dacă nu există semne de ameliorare după două săptămâni de tratament, discutați cu medicul dumneavoastră sau adresați-vă farmacistului pentru recomandări. Mod de administrare - Puteți deschide tubul sigilat folosind vârful din partea de sus a capacului. - Întotdeauna spălați și uscați-vă mânile înainte de a folosi crema. - Deschideți tubul și puneţi pe deget o cantitate mică de cremă. - Puneți la loc capacul tubului. - Aplicați destulă cremă într-un strat subţire pe zona afectată şi pe zona adiacentă acesteia - Masaţi uşor zona pe care aţi aplicat crema. - Spălaţi-vă pe mâini după ce aţi atins zona de piele infectată astfel încât să nu se extindă infecţia şi în alte zone sau să transmiteţi infecţia altcuiva. - Pentru a promova vindecarea în caz de infectie între pliuri, pielea zonei tratate poate fi acoperită cu o fașă de tifon, mai ales în timpul nopții. Dacă procedați în acest mod, utilizaţi de fiecare dată când aplicaţi crema o nouă faşă de tifon. Ce trebuie să faceți pentru a facilita tratamentul Pentru a facilita tratamentul trebuie să păstraţi curate zonele de piele afectate, spălându-le cu 4 regularitate. Uscaţi-le cu grijă, fără a le masa energic, prin tamponare uşoară. Nu scărpinaţi zona afectată în care prezentaţi mâncărimi, deoarece puteţi determina agravarea leziunii şi încetinirea procesului de vindecare sau extinderea infecţiei. Deoarece aceste infecţii sunt contagioase, nu trebuie să împrumutaţi altora prosopul sau hainele dumneavoastră. Pentru a preveni reinfectarea, acestea trebuie spălate frecvent. Dacă utilizați mai mult Terbisil cremă decât trebuie Dacă dumneavoastră sau altcineva, ați înghiţiţ accidental o cantitate de Terbisil cremă, adresațivă medicului dumneavoastră care vă va spune ce trebuie să faceţi. Dacă uitați să utilizați Terbisil cremă Dacă aţi uitat să aplicaţi o doză de cremă, aplicaţi-o imediat ce v-aţi amintit apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Dacă vă amintiţi aproape de momentul aplicării dozei următoare, aplicaţi doar doza ce trebuie administrată în acel moment şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Este important să se încerce să se aplice crema întotdeauna la ora obișnuită, pentru că întârzie timpul de vindecare și se întorc riscurile de infecție. Utilizaţi Terbisil cremă întocmai cum v-a fost recomandat. Acest lucru este important, deoarece oprirea prea devreme a tratamentului creşte riscul de reapariţie a infecţiei. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă observați oricare dintre următoarele semne de o reacție alergică ar trebui să opriți utilizarea Terbisil cremă și să cereți ajutor medical: - Dificultate în respirație sau la înghițire - Umflarea feței, limbii sau gâtului, - Mâncărime grea cu erupție sau cu aglomerări roșii extinse Reacții adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): - descuamarea pielii și mâncărime. Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane): - leziuni cutanate, cruste, afecțiuni cutanate, tulburări pigmentare, eritem, senzație de arsură a pielii, durere, durere la locul de administrare, iritație la locul de administrare. Reacții adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): - pielea uscată, inflamația pielii (dermatita de contact), eczema, agravarea stării pielii. Reacții adverse cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile): - hipersensibilitate Terbisil cremă poate provoca iritarea ochilor în cazul în care ajunge în ochi. 5 Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Terbisil crem Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după expiră. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
şi alte informaţii Ce conţine Terbisil cremă Substanţa activă este: Un gram de cremă conține clorhidrat de terbinafină 10 mg. - Celelalte componente sunt: hidroxid de sodiu, alcool benzylic (10mg/g), stearat de sorbitan, palmitat de cetil, alcool cetilic (40mg/g), alcool cetostearilic (40mg/g), polisorbat 60, miristat de izopropil, apă purificată. Cum arată Terbisil cremă şi conţinutul ambalajului Cremă de culoare albă sau aproape albă, omogenă, cu miros uşor de migdale. Crema se spală uşor cu apă. 15 g cremă este completat într-un tub de culoare albă, din aluminiu, cu un capac din polietilenă de culoare albă având o mandrină de perforare. Tubul este ambalat într-o cutie de carton pliat. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Gedeon Richter Plc. Gyömrői út 19-21. 1103 Budapest Ungaria Fabricantul Gedeon Richter Plc. Gyömrői út 19-21. 1103 Budapest Ungaria 6 Acest prospect a fost revizuit în Aprilie 2021 Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/ 7