Ificipro 2 mg/ml, soluţie perfuzabilă

Cu rețetă

Ciprofloxacina poate fi utilizată în tratamentul pacienților cu număr scăzut de globule albe în sânge (neutropenie) cu febră, la care se suspectează o infecție bacteriană.

  • Substanța activă (DCI): Ciprofloxacinum
  • Forma farmaceutică: soluţie perfuzabilă
  • Concentrație: 2 mg/ml
  • Cod ATC: J01MA02
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 4,62 lei / cutie N1 · ordin Nr. Rg04-000326 din 16.10.2025
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Ciprofloxacinum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Ce este Ificipro şi pentru ce se utilizează Ificipro este un antibiotic ce aparţine familiei fluorochinolonelor. Substanţa activă este ciprofloxacina. Ciprofloxacina acţionează prin distrugerea bacteriilor care determină infecţii. Substanţa acţionează numai pe anumite tulpini de bacterii. Adulți Ificipro este utilizat pentru tratamentul următoarelor infecții cauzate de bacterii sensibile: • infecţii ale tractului respirator; • infecţii ale tractului urinar; • infecţii ale organelor genitale la bărbați și femei; • infecţii ale tractului gastrointestinal și infecţii intraabdominale; • infecţii complicate ale pielii şi ţesuturilor moi; • infecţii ale oaselor şi articulaţiilor; • expunere la antrax prin inhalare. Ciprofloxacina poate fi utilizată în tratamentul pacienților cu număr scăzut de globule albe în sânge (neutropenie) cu febră, la care se suspectează o infecție bacteriană. Dacă aveţi o infecţie severă sau o infecţie provocată de mai multe tipuri de bacterii, este posibil să primiţi un alt tratament antibiotic, pe lângă Ificipro. Copii şi adolescenţi Ificipro este utilizat la copii şi adolescenţi, pentru a trata următoarele infecţii bacteriene: Ificipro se utilizează la copii şi adolescenţi, sub supraveghere medicală de specialitate, pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene: • infecţii acute ale plămânilor la copii şi adolescenţi cu fibroză chistică;

• •

infecţii complicate ale tractului urinar, incluzând infecţii care au ajuns la nivelul rinichilor (pielonefrită); expunere la antrax prin inhalare.

Ificipro poate, de asemenea, să fie utilizat pentru tratamentul altor infecţii specifice severe la copii şi adolescenţi, când medicul consideră că este necesar.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ificipro Nu utilizaţi Ificipro: – dacă sunteţi alergic la substanţa activă, la alte medicamente chinolone sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6); – dacă utilizaţi tizanidină (vezi pct. 2: Ificipro împreună cu alte medicamente). Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Ificipro, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Nu trebuie să luați medicamente antibacteriene care conțin fluorochinolone/chinolone, inclusiv ciprofloxacină, dacă în trecut ați manifestat vreo reacție adversă gravă atunci când ați luat un medicament care conține chinolone sau fluorochinolone. În această situație, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră cât mai curând posibil. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă: aţi avut vreodată probleme cu rinichii, deoarece este posibil ca tratamentul dumneavoastră să necesite să fie ajustat; suferiți de epilepsie sau alte afecţiuni neurologice; aţi avut în antecedente probleme la nivelul tendoanelor în urma unor tratamente anterioare cu antibiotice, cum este ciprofoxacina; dacă aveți diabet zaharat, deoarece la utilizarea ciprofloxacinei există riscul apariției hipoglicemiei; aveţi miastenia gravis (un tip de slăbiciune musculară), deoarece simptomele se pot amplifica; ați fost diagnosticat cu o lărgire sau „umflare” a unui vas mare de sânge (anevrism aortic sau anevrism al unui vas periferic mare); ați avut un episod anterior de disecție de aortă (o ruptură în peretele aortei); ați fost diagnosticat cu scurgeri la nivelul valvelor inimii (regurgitare la nivelul unei valve cardiace); aveți antecedente familiale de anevrism aortic sau de disecție de aortă sau boală congenitală de valvă cardiacă sau alți factori de risc sau afecțiuni predispozante (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, cum ar fi sindromul Marfan sau sindromul Ehlers-Danlos, sindromul Turner ori sindromul Sjögren – o boală inflamatoare autoimună, sau tulburări vasculare, cum ar fi arterita Takayasu, arterita cu celule gigante, boala Behcet, tensiune arterială mare sau ateroscleroză cunoscută, poliartrită reumatoidă – o boală a articulațiilor, sau endocardită – o infecție a inimii); aveţi probleme cu inima: sunt necesare precauţii în cazul utilizării acestui medicament, dacă aveţi de la naştere sau persoane din familia dumneavoastră au avut interval QT prelungit (văzut pe ECG, înregistrarea electrică a inimii), aveţi dezechilibre ale unor substanţe din sânge (în special concentraţie mică de potasiu sau magneziu în sânge), aveţi un ritm foarte lent al bătăilor inimii (numit bradicardie), aveţi inima slăbită (insuficienţa cardiacă), aţi avut în trecut un atac de inimă (infarct miocardic), sunteţi femeie sau persoană în vârstă sau utilizaţi alte medicamente care determină modificări neobişnuite ale ECG (vezi pct. Ificipro împreună cu alte medicamente);

–

dacă dumneavoastră sau un membru al familiei dumneavoastră este cunoscut pentru deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază (G6PD), deoarece puteţi prezenta risc de anemie în cazul utilizării de ciprofloxacină.

Pentru tratamentul unor infecții ale organelor genitale, medicul dumneavoastră vă poate prescrie un alt antibiotic în asociere cu ciprofloxacina. Dacă simptomele nu se ameliorează în decurs de 3 zile de tratament, adresați-vă medicului dumneavoastră. În timp ce sunteți sub tratament cu Ificipro Spuneţi imediat medicului dumneavoastră, dacă în timpul tratamentului cu Ificipro, apar oricare dintre următoarele manifestări. Medicul dumneavoastră va decide dacă este necesară oprirea tratamentului. • Reacţie alergică severă, bruscă (reacţie anafilactică/şoc, angioedem). Chiar de la prima doză există risc mic de a manifesta o reacţie alergică severă cu următoarele simptome: senzaţie de apăsare în piept, ameţeli, stare de rău sau leşin sau dacă simţiţi ameţeală când vă ridicaţi în picioare. Dacă apar aceste simptome, spuneţi imediat medicului dumneavoastră, deoarece trebuie oprită administrarea de Ificipro. • Reacții adverse grave, prelungite, invalidante și posibil ireversibile. Medicamentele antibacteriene care conțin fluorochinolone/chinolone, inclusiv Ificipro, au fost asociate cu reacții adverse foarte rare, dar grave, dintre care unele de lungă durată (care au continuat luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile. Acestea includ dureri ale tendoanelor, mușchilor și articulațiilor la nivelul membrelor superioare și inferioare, dificultăți la mers, senzații anormale, de exemplu înțepături, furnicături, gâdilături, amorțeală sau senzație de arsură (parestezie), tulburări ale simțurilor, inclusiv afectarea vederii, gustului, mirosului și auzului, depresie, afectare a memoriei, oboseală severă și tulburări severe ale somnului. Dacă manifestați vreuna dintre aceste reacții adverse după ce ați utilizat Ificipro, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră înainte de a continua tratamentul. Dumneavoastră și medicul dumneavoastră veți decide asupra continuării tratamentului, luând în considerare și utilizarea unui antibiotic din altă clasă. • Rareori, pot apărea durere și umflare la nivelul articulațiilor și inflamație sau ruptură de tendoane. Riscul dumneavoastră este crescut dacă sunteți o persoană vârstnică (cu vârsta peste 60 ani), dacă vi s-a efectuat un transplant de organ, dacă aveți probleme la rinichi sau dacă urmați tratament cu corticosteroizi. Inflamația și rupturile de tendoane pot surveni în primele 48 ore de tratament și chiar până la câteva luni de la oprirea tratamentului cu Ificipro. La primul semn de durere sau inflamație a unui tendon (de exemplu la nivelul gleznei, articulației mâinii, cotului, umărului sau genunchiului), încetați să utilizați Ificipro, contactațil pe medicul dumneavoastră și țineți zona dureroasă în repaus. Evitați orice efort inutil, deoarece acesta poate crește riscul de ruptură de tendon. • Dacă simțiți brusc dureri severe în abdomen, în piept sau în spate, care pot fi simptome asociate cu disecția și anevrismul de aortă, mergeți imediat la un departament medical de urgență. Este posibil să fiți expus unui risc crescut dacă sunteți tratat cu corticosteroizi cu administrare sistemică. • Dacă începeți să aveți brusc dificultăți la respirație, mai ales când sunteți întins pe pat, sau observați că vi se umflă gleznele, picioarele sau abdomenul sau vă apar palpitații ale inimii (senzația că inima bate rapid sau neregulat), trebuie să contactați imediat un medic. • Dacă aveţi epilepsie sau alte afecţiuni neurologice, cum este ischemie cerebrală sau accident vascular cerebral, puteţi manifesta reacţii adverse asociate sistemului nervos central. Dacă se întâmplă aceasta, opriţi utilizarea de Ificipro şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. • Rareori, puteți manifesta simptome de deteriorare a unor nervi (neuropatie), de exemplu durere, senzație de arsură, furnicături, amorțeală și/sau slăbiciune, mai ales la nivelul labelor picioarelor și picioarelor sau la nivelul mâinilor și brațelor. Dacă se întâmplă acest lucru,

•

•

•

• • • • • •

încetați să luați Ificipro și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră, pentru a preveni dezvoltarea unei afecțiuni posibil ireversibile. Puteţi manifesta reacţii psihice când vi se administrează antibiotice chinolonice, inclusiv Ificipro, pentru prima dată. Dacă suferiți de depresie sau psihoză, simptomele dumneavoastră se pot agrava sub tratamentul cu Ificipro. În cazuri rare, depresia și psihoza pot evolua cu gânduri de suicid, tentative de suicid sau sinucidere (vezi pct. 4 Reacții adverse posibile). În acest caz, întrerupeţi tratamentul cu Ificipro şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Antibioticele chinolonice pot determina creșterea nivelului zahărului din sânge peste nivelurile normale (hiperglicemie) sau scăderea nivelului zahărului din sânge sub nivelurile normale, ceea ce poate duce la pierderea cunoștinței (comă hipoglicemică) în cazuri severe (vezi pct. 4). Acest lucru este important pentru persoanele care suferă de diabet. Dacă suferiți de diabet, nivelul zahărului dumneavoastră din sânge trebuie monitorizat cu atenție. Poate să apară diaree în cursul tratamentului cu antibiotice, incluzând Ificipro sau chiar la câteva săptămâni după ce aţi întrerupt utilizarea acestor medicamente. Dacă devine severă sau persistentă sau observaţi în scaun sânge sau mucus, spuneţi imediat medicului dumneavoastră. Administrarea de Ificipro trebuie oprită imediat, deoarece poate pune viaţa în pericol. Nu utilizaţi medicamente care pot să oprească sau să încetinească tranzitul intestinal. În cazul în care apare afectarea vederii sau apar orice alte efecte la nivel ocular, trebuie să vă adresați imediat medicului oftalmolog. Pielea dumneavoastră devine mai sensibilă la lumina solară sau razele ultraviolete (UV) în timpul tratamentului cu Ificipro. Evitaţi expunerea la lumina solară puternică sau la razele UV artificiale cum sunt cele din solar. Dacă trebuie să daţi probe de sânge sau urină pentru analize, spuneţi medicului sau personalului din laborator că utilizaţi Ificipro. Dacă aveți probleme la nivelul rinichilor, adresați-vă medicului, deoarece s-ar putea ca doza dumneavoastră de medicament să fie ajustată. Ificipro poate determina leziuni ale ficatului. Dacă remarcaţi oricare simptome cum sunt pierderea poftei de mâncare, icter (îngălbenire a pielii şi albului ochilor), urină închisă la culoare, mâncărimi sau sensibilitate la nivelul stomacului, adresați-vă imediat medicului. Ificipro poate determina o reducere a numărului de globule albe din sânge şi rezistenţa dumneavoastră la infecţii poate fi scăzută. Dacă aveţi o infecţie cu simptome cum sunt febră şi deteriorarea gravă a stării dumneavoastră generale sau febră cu simptome de infecţie locală, cum sunt dureri în gât/faringe/gură sau probleme urinare, trebuie să vă prezentaţi imediat la medicul dumneavoastră. Va fi luată o mostră de sânge pentru a verifica posibila reducere a numărului celulelor albe din sânge (agranulocitoză). Este important să vă informaţi medicul despre medicamentul pe care îl utilizaţi.

Ificipro împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Nu utilizaţi Ificipro împreună cu tizanidina (pentru spasticitate musculară în scleroza multiplă), deoarece aceasta poate determina reacţii adverse cum sunt tensiune arterială mică şi insomnie (vezi pct. 2: Nu trebuie să utilizaţi Ciprinol). Se cunoaște faptul că următoarele medicamente interacţionează cu ciprofoxacină în organismul dumneavoastră. Utilizarea de Ificipro împreună cu aceste medicamente poate influenţa efectul terapeutic al acestor medicamente. De asemenea, aceasta poate să crească probabilitatea de a avea reacţii adverse. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi:

–

–

antagoniști ai vitaminei K (de exemplu, warfarină, acenocumarol, fenprocumonă sau fluindionă) sau alte anticoagulante orale (pentru diluarea sângelui); probenecid (pentru tratamentul gutei); metotrexat (pentru tratamentul anumitor tipuri de cancer, psoriazis, poliartrită reumatoidă); teofilină (pentru tratamentul unor probleme respiratorii); clozapină, olanzapină (medicamente antipsihotice), ropinirol (pentru tratamentul bolii Parkinson); fenitoină (pentru tratamentul epilepsiei); ciclosporină (pentru prevenirea respingerii organului transplantat); alte medicamente care pot modifica frecvența bătăilor inimii: medicamente din grupul antiaritmicelor (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), antidepresive triciclice, unele antimicrobiene (care fac parte din grupul macrolidelor), unele antipsihotice; zolpidem (pentru tulburări de somn).

Ciprofoxacina poate creşte concentraţiile următoarelor medicamente în sângele dumneavoastră: pentoxifilină (pentru tratamentul tulburărilor de circulaţie sanguină); cafeină; duloxetină (pentru tratamentul depresiei, neliniştii, durerea şi incontinenţa de stres); lidocaină (pentru probleme cu inima sau pentru anestezie); sildenafil (pentru tratamentul disfuncţiei erectile); agomelatină (pentru depresie). Ificcipro împreună cu alimente şi băuturi Alimentele şi băuturile nu vă influenţează tratamentul dumneavoastră cu Ificipro soluţie perfuzabilă. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Este de preferat să evitaţi utilizarea de Ificipro în timpul sarcinii. Nu trebuie să utilizaţi Ificipro în perioada alăptării, deoarece ciprofloxacina trece în laptele matern şi poate fi dăunătoare pentru copilul dumneavoastră. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Ificipro vă poate face să fiţi mai puţin atent. Pot să apară unele reacţii adverse neurologice. De aceea, înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, asiguraţi-vă că ştiţi cum reacţionaţi în cazul utilizării de Ificipro. Dacă aveţi dubii, discutaţi cu medicul dumneavoastră. Ificipro conține sodiu Acest medicament conține 354,1 mg sodiu (ingredientul principal al sării de bucătărie) într-un flacon de 100 ml, echivalentul a 17,7 % din doza zilnică recomandată de OMS de 2 g sodiu pentru un adult. Doza zilnică maximă recomandată a acestui medicament conține 2124,6 mg sodiu. Acest lucru este echivalent cu 106,2 % din aportul zilnic maxim recomandat de sodiu pentru adulți. Discutați cu farmacistul sau medicul dumneavoastră dacă aveți nevoie de Ificipro zilnic pentru o perioadă prelungită de timp, mai ales dacă vi s-a recomandat să urmați un regim alimentar cu conținut mai mic de sare (sodiu).

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Este de preferat să evitaţi utilizarea de Ificipro în timpul sarcinii. Nu trebuie să utilizaţi Ificipro în perioada alăptării, deoarece ciprofloxacina trece în laptele matern şi poate fi dăunătoare pentru copilul dumneavoastră.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Cum să utilizaţi Ificipro Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi probleme cu rinichi, deoarece poate fi necesară ajustarea dozei dumneavoastră. Tratamentul durează de obicei între 5 şi 21 zile, dar poate fi mai îndelungat în cazul infecţiilor severe. Medicul dumneavoastră vă va administra fiecare doză în circulaţia sanguină, prin perfuzie lentă într-o venă. Pentru copii, durata perfuziei este de 60 minute. La pacienţii adulţi, timpul de perfuzie este de 60 minute pentru doza de 400 mg şi de 30 minute pentru doza de Ificipro 200 mg. Administrarea lentă a perfuziei prevenire apariţia reacţiilor adverse imediate. Amintiţi-vă să beţi multe lichide în timp ce administrați acest medicament. Dacă utilizaţi mai mult Ificipro, decât e recomandat Acest medicament este administrat de către personalul medical calificat, de aceea e puţin probabil să vi să se administreze mai mult Ificipro, decât e recomandat. Totuşi, dacă apar ameţeli, tremor, dureri de cap, oboseală, convulsii, halucinaţii, stare de confuzie, disconfort abdominal, anunţaţi imediat medicul. Dacă uitaţi să utilizaţi Ificipro Acest medicament este administrat de către personalul medical calificat, de aceea e puţin probabil să se uite să vi să se administreze Ificipro. Dacă aveţi dubii, verificaţi cu medicul sau asistenta medicală. Dacă încetaţi să utilizaţi Ificipro Este important ca dumneavoastră să respectați durata tratamentului, chiar dacă începeţi să vă simţiţi mai bine după câteva zile. Dacă încetați să utilizați acest medicament prea curând, este posibil ca infecţia dumneavoastră să nu să se vindece complet şi simptomele infecţiei pot reveni sau se pot agrava. De asemenea, este posibil să dezvoltaţi rezistenţă la antibiotic. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă apar aceste reacţii adverse grave, opriţi utilizarea medicamentului şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră: – reacție alergică severă, bruscă, cu simptome precum senzația de strângere în piept, senzația de amețeală, rău sau leșin sau senzația de amețeală la ridicare în picioare (reacție anafilactică reacție asemănătoare bolii serului); – reacţii alergice grave cu umflare dureroasă a buzelor, limbii, feţei sau gatului şi dificultate bruscă în respiraţie, când vorbiţi sau la înghiţire (edem angioneurotic), inclusiv şoc anafilactic (o reacţie alergică bruscă, gravă şi uneori letală caracterizată prin dificultăţi în respiraţie, scăderea bruscă a tensiunii arteriale şi umflare/tumefiere bruscă, care pot pune viaţa în pericol); – convulsii, inclusiv status epilepticus;

– scăderea marcată a nivelului de zahăr în sânge (comă hipoglicemică); – slăbiciune musculară, inflamaţie a tendoanelor, ruptură de tendon, în special tendonul mare din –

partea din spate a gleznei (tendonul lui Achille); diaree (scaun lichid) gravă, care durează o lungă perioadă de timp sau conţine sânge. Aceasta poate fi un semn al unei inflamaţii grave a intestinului (poate fi letală în cazuri rare); erupţii trecătoare pe piele severe sau însoţite de mâncărime, apariţia bulelor pe mucoasa gurii, gâtului, ochilor, organelor genitale şi alte zone ale pielii şi mucoaselor (sindrom StevensJohnson); o reacţie în care porţiuni mari din straturile exterioare ale pielii se desprind de straturile profunde (necroliză epidermică toxică sau sindromul Lyell); pete roşii sau violete pe piele la nivelul palmelor şi tălpilor picioarelor, zone asemănătoare urticariei, zone sensibile la nivelul gurii, ochilor şi organelor genitale (eritem polimorf); înroşirea întregului corp cu pustule, asociată cu febră (pustuloză exantematică generalizată); îngălbenire a pielii sau a albului ochilor sau urină închisă la culoare şi scaun decolorat: aceasta este un semn al problemelor de la nivelul ficatului; reacție cutanată severă cu erupție cutanată, febră, umflare a ganglionilor limfatici și o creștere a eozinofilelor (un tip de globule albe) – sindrom DRESS.

Alte reacţii adverse, care pot apărea pe durata tratamentului cu Ificipro Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane) – greaţă, diaree; – dureri la nivelul încheieturilor la copii; – reacții la locul de injectare. Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane) – suprainfecţii cu ciuperci; – o concentraţie mare de eozinofile – un tip de celule albe din sânge; – scăderea poftei de mâncare; – hiperactivitate, agitaţie; – dureri de cap, ameţeli, probleme cu somnul, tulburări ale gustului; – vărsături, dureri de stomac, dureri abdominale, indigestie, eliminare de gaze intestinale; – erupţii cutanate, mâncărimi, urticarie; – dureri musculare şi osoase (de exemplu dureri în extremităţi, dureri de spate, dureri în torace), dureri la nivelul încheieturilor la adulţi; – tulburări ale funcţiei rinichilor; – stare de slăbiciune, creşterea temperaturii corpului; – creştere a cantităţii unor substanţe în sânge: transaminaze, bilirubină, fosfatază alcalină. Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane) – modificări ale numărului de celule albe din sânge (leucopenie, leucocitoză, neutropenie); – scăderea numărului de celule roşii din sânge (anemie); – modificări ale numărului de plachete din sânge (trombocitopenie, trombocitemie); – reacţii alergice, umflături (edeme) alergice; – creşterea sau scăderea concentraţiei de zahăr din sânge; – confuzie şi dezorientare, nelinişte, vise neobişnuite, stare de depresie (cu posibile idei/gânduri suicidale sau tentative de suicid, sau suicid), halucinaţii; – reducere a sensibilităţii pielii, senzaţii de înţepături, sensibilitate neobişnuită la stimulii senzitivi, tremor, vertij; – tulburări de vedere, de exemplu vedere dublă; – zgomot în urechi, pierderea/afectarea auzului; – bătăi rapide ale inimii (tahicardie);

–

lărgire a vaselor de sânge (vasodilataţie), tensiune arterială mică, leşin; scurtare a respiraţiei, incluzând simptome de astm bronşic; tulburări ale funcţiei ficatului, inflamaţia ficatului (hepatită); sensibilitate la lumină; dureri musculare, inflamaţii articulare, creştere a tonusului muscular, crampe musculare; sânge sau cristale în urină; inflamaţii ale rinichilor, insuficienţă renală; umflături (edeme), transpiraţii excesive; creşterea cantităţii de amilază în sânge.

Reacţii adverse foarte rare: (pot afecta până la 1 din 10000 persoane) – scădere a numărului de celule roşii din sânge din cauza distrugerii lor (anemie hemolitică); o scădere periculoasă a unui tip de celule albe din sânge (agranulocitoză), o scădere a numărului celulelor roşii şi albe din sânge şi a trombocitelor (pancitopenie), care poate fi letală, supresia măduvei osoase care, de asemenea, poate fi letală; – tulburări mentale (reacţii psihice), cu posibile idei/gânduri suicidale sau tentative de suicid, sau suicid; – migrenă, tulburări de coordonare, mers nesigur (tulburări de mers), tulburări ale mirosului, presiune asupra creierului (tensiune intracraniană) și pseudotumoră cerebrală; – distorsionare a vederii culorilor; – inflamaţia pereţilor vaselor de sânge (vasculită); – inflamaţia pancreasului (pancreatită); – moarte a celulelor ficatului (necroză hepatică), ducând foarte rar la insuficienţă hepatică care poate pune viaţa în pericol; – mici sângerări punctiforme sub piele (peteşii); – agravarea simptomelor miasteniei gravis. Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţă care nu poate fi estimată din datele disponibile) – sindrom asociat cu afectarea excreției de apă și niveluri scăzute de sodiu (SIADH). – manie, inclusiv hipomanie; – tulburări asociate cu sistemul nervos, cum sunt durere, arsuri, furnicături, amorţeli şi/ sau slăbiciune a extremităţilor (neuropatie periferică); – probleme cu inima: ritm neobişnuit de rapid al inimii, ritm neregulat al inimii care pune viaţa în pericol (numit “prelungire a intervalului QT”, constatat pe ECG, activitatea electrică a inimii), modificări severe ale ritmului cardiac, bătăi neregulate ale inimii; – accentuare a subţierii sângelui dacă utilizaţi medicamente anticoagulante cum este warfarina. Cazuri foarte rare de reacții adverse de lungă durată (până la luni sau ani) sau permanente la medicament, de exemplu inflamații la nivelul tendoanelor, ruptură de tendon, durere articulară, durere la nivelul membrelor, dificultăți la mers, senzații anormale, cum ar fi înțepături, furnicături, gâdilături, senzație de arsură, amorțeală sau durere (neuropatie), depresie, oboseală, tulburări ale somnului, afectare a memoriei, precum și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului au fost asociate cu administrarea antibioticelor care conțin chinolone și fluorochinolone, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți. La pacienții care au utilizat fluorochinolone s-au raportat cazuri de lărgire și slăbire a peretelui aortei sau de fisurare a peretelui aortei (anevrisme și disecții), care pot duce la rupere și deces, precum și cazuri de scurgeri la nivelul valvelor inimii. Vezi și pct. 2. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md/ sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Cum se păstrează Ificipro Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25 °C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină. A nu se congela. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie sau flacon după "EXP". Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Acest medicament este numai pentru o singură utilizare şi trebuie administrat imediat. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii Ce conţine Ificipro – Substanţa activă este ciprofloxacina. 1 ml soluție conţine ciprofloxacină (sub formă de clorhidrat de ciprofloxcină) – 2 mg. – Celelalte componente sunt clorura de sodiu, edetat disodic, acid lactic de puritate 88%, hidroxid de sodiu, apă pentru injecţii. Cum arată Ificipro şi conţinutul ambalajului Ificipro este o soluţie limpede, incoloră sau slab gălbuie. Ificipro este disponibil în cutii cu 1 flacon a câte 100 ml soluție perfuzabilă. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Unique Pharmaceutical Laboratories, (Filială a companiei J.B. Chemicals & Pharmaceuticals Ltd.), 4th Floor, Neelam Centre, B Wing, Hind Cycle Road, Worli, Mumbai 400 030, India. Fabricantul Unique Pharmaceutical Laboratories, (Filială a companiei J.B. Chemicals & Pharmaceuticals Ltd.), Plot No. 4, Phase IV, G.I.D.C. Industrial Estate, City: Panoli 394 116, Dist: Bharuch, India. Acest prospect a fost revizuit în Iunie 2022. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Următoarele informaţii sunt destinate numai profesioniştilor din domeniul sănătăţii Ificipro este compatibil cu soluţia de clorură de sodiu 9 mg/ml, soluţia de glucoză 50 mg/ml în soluţia de clorură de sodiu 9 mg/ml, soluţia de glucoză 50 mg/ml în soluţia de clorură de sodiu 4,5 mg/ml, soluţia Ringer lactat, soluţia de glucoză 50 mg/ml, soluţia de glucoză 100 mg/ml. Cu excepția cazului în care a fost confirmată compatibilitatea cu alte soluții/medicamente, Ificipro trebuie administrată separat. Semnele vizibile de incompatibilitate sunt formarea precipitatului, aspectul tulbure sau modificarea culorii soluţiei. Apare incompatibilitate cu toate soluţiile perfuzabile/medicamentele care sunt instabile fizic sau chimic la pH-ul soluţiei (de exemplu peniciline, soluţii de heparină), în special în asociere cu soluţiile ajustate la un pH alcalin (pH-ul ciprofoxacinei: 3,9 – 4,5). Sfaturi/educaţie medicală. Antibioticele sunt utilizate pentru a trata infecţii bacteriene. Aceste medicamente nu sunt active împotriva infecţiilor virale. Dacă medicul dumneavoastră v-a prescris antibiotice, dumneavoastră aveţi nevoie cu siguranţă de ele pentru afecţiunea curentă. Chiar în cursul tratamentului cu antibiotice, unele bacterii pot să supravieţuiască sau să se dezvolte. Acest fenomen se numeşte rezistenţă: unele tratamente cu antibiotice devin ineficace. Abuzul de antibiotice creşte rezistenţa. Este posibil ca dumneavoastră chiar să ajutaţi bacteriile să devină rezistente şi de aceea să întârzie vindecarea dumneavoastră sau să reducă eficacitatea antibioticului dacă nu respectaţi corespunzător: – doza – schema de tratament – durata tratamentului Totodată, pentru a păstra eficacitatea acestui medicament : 1 – Utilizaţi antibiotice numai când v-au fost prescrise. 2 – Respectaţi cu stricteţe prescrierea. 3 – Nu reutilizaţi un antibiotic fără prescripţie medicală, chiar dacă doriţi să trataţi o afecţiune similară. 4 – Nu daţi antibioticul dumneavoastră altei persoane; poate nu este corespunzător afecţiunii persoanei respective. 5 – După terminarea tratamentului, returnaţi toate medicamentele neutilizate la farmacie pentru a vă asigura că acestea vor fi eliminate corect.

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Ificipro 2 mg/ml, soluţie perfuzabilă?

Ciprofloxacina poate fi utilizată în tratamentul pacienților cu număr scăzut de globule albe în sânge (neutropenie) cu febră, la care se suspectează o infecție bacteriană.

Ificipro 2 mg/ml, soluţie perfuzabilă se elibereaza cu reteta?

Da, Ificipro 2 mg/ml, soluţie perfuzabilă se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Ificipro 2 mg/ml, soluţie perfuzabilă?

Substanța activă din Ificipro 2 mg/ml, soluţie perfuzabilă este CIPROFLOXACINUM.

Sub ce forma se prezinta Ificipro 2 mg/ml, soluţie perfuzabilă?

Se prezintă sub formă de soluţie perfuzabilă, 2 mg/ml.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.