Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Bivoxa 5 mg/ml, picături oftalmice, soluţie

Cu rețetă

  • Substanța activă (DCI): Moxifloxacinum
  • Forma farmaceutică: picături oftalmice, soluţie
  • Concentrație: 5 mg/ml
  • Cod ATC: S01AE07
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 53,99 lei / cutie N1 · ordin Nr. Rg04-000400 din 16.12.2025
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Moxifloxacinum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Bivoxa picături oftalmice este utilizat pentru tratarea infecţiilor ochiului (conjunctivitelor) provocate de bacterii. Substanţa activă este moxifloxacina, un antibiotic oftalmologic.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

să utilizaţi Bivoxa Nu utilizaţi Bivoxa – Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Atenționări și precauţii – Dacă aveți vreo reacţie alergică la Bivoxa. Reacţiile alergice apar mai puţin frecvent, iar reacţiile adverse grave, rar. Dacă manifestaţi orice reacţie alergică (hipersensibilitate) sau orice alte reacţii adverse, vă rugăm citiţi pct. 4. – Dacă purtaţi lentile de contact – încetaţi purtarea acestora în cazul în care prezentaţi orice semne sau simptome de infecţie oculară. Înlocuiţi lentilele de contact cu ochelarii de vedere. Nu reluaţi purtarea lentilelor până la dispariţia semnelor şi simptomelor infecţiei şi până la încetarea administrării medicamentului. – Inflamaţia şi ruptura de tendon au fost descrise la persoane care au urmat tratament oral sau intravenos cu fluorochinolone, în special pacienţii vârstnici şi cei cu terapie concomitentă cu corticosteroizi. Încetaţi tratamentul cu Bivoxa dacă dezvoltaţi durere sau inflamaţie la nivelul tendoanelor (tendinită). Similar oricărui antibiotic, utilizarea prelungită a Bivoxa poate duce la apariţia altor infecţii. Bivoxa împreună cu alte medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a utiliza Bivoxa picături oftalmice. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Este posibil ca vederea să fie înceţoşată pentru scurt timp după utilizarea Bivoxa. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje până când acest efect nu dispare.

Sarcina și alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a utiliza Bivoxa picături oftalmice.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Bivoxa Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza uzuală este de : Adulţi, inclusiv vârstnici şi copii: 1 picătură în ochiul (ochii) afectat (afectaţi) de 3 ori pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara). Bivoxa poate fi administrat copiilor, pacienţilor în vârstă de peste 65 de ani şi celor cu afecţiuni renale sau hepatice. Există date limitate privind utilizarea acestui medicament la nou-născuţi. De aceea, nu este recomandată administrarea medicamentului la nou-născuţi. Utilizaţi acest medicament pentru ambii ochi numai dacă aşa v-a spus medicul dumneavoastră. Utilizaţi Bivoxa numai pentru a aplica picături la nivelul ochilor. De obicei, infecţia se va ameliora în decurs de 5 zile. Dacă nu se constată nicio ameliorare, adresaţivă medicului. Administrarea picăturilor trebuie continuată timp de încă 2-3 zile sau pe perioada recomandată de medic. – 1 2 3 Luaţi flaconul de Bivoxa şi poziţionaţi-vă în faţa unei oglinzi. Spălaţi-vă pe mâini. Deşurubaţi capacul flaconului. După îndepărtarea capacului, dacă gulerul elementului de siguranță este slăbit se va îndepărta înainte de folosirea medicamentului. Ţineţi flaconul între degetul mare şi arătător, cu vârful în jos. Lăsaţi capul pe spate. Trageţi pleoapa în jos cu un deget curat, până când se formează un „buzunar” între pleoapă şi ochi. Picătura va cădea aici (figura 1). Apropiaţi picurătorul de ochi. Vă puteţi ajuta şi de oglindă. Nu atingeţi picurătorul de ochi sau de pleoapă, de suprafeţele învecinate sau alte suprafeţe. Astfel s-ar putea infecta picăturile rămase în flacon. Apăsaţi uşor flaconul la bază astfel încât la o apăsare să eliberaţi o picătură din acest medicament (figura 2). După administrarea Bivoxa, apăsaţi cu un deget colţul ochiului, lângă nas, timp de 2-3 minute (figura 3). Aceasta ajută la împiedicarea trecerii medicamentului în restul corpului, fapt important în cazul copiilor mici. – Dacă vă administraţi picături în ambii ochi, înainte de a repeta aceste etape şi pentru celălalt ochi, trebuie să vă spălaţi pe mâini. Astfel va fi prevenită transmiterea infecţiei de la un ochi la altul. Imediat după utilizare, puneţi capacul flaconului la loc şi înşurubaţi-l strâns. Dacă o picătură nu ajunge în ochi, încercaţi din nou. Dacă ați picurat mai mult decât trebuie din medicament la o administrare Dacă ați picurat mai mult decât trebuie din medicament, clătiţi bine ochiul cu apă caldă. Nu vă mai administraţi altă picătură până la momentul dozei următoare. În caz de ingestie accidentală de Bivoxa cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului. Dacă uitaţi să utilizaţi acest medicament Dacă uitaţi să utilizaţi acest medicament, continuaţi tratamentul obişnuit, cu doza următoare. Nu vă administraţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă utilizaţi şi alte picături pentru ochi, aşteptaţi cel puţin 5 minute între administrarea Bivoxa şi a celorlalte picături. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, Bivoxa poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. De obicei vă puteţi administra picăturile în continuare, exceptând situaţia în care reacţiile adverse sunt grave sau dacă prezentaţi o reacţie alergică severă. În cazul în care prezentaţi o reacţie alergică severă şi apare oricare dintre simptomele de mai jos, întrerupeţi utilizarea Bivoxa şi adresaţi-vă imediat medicului: umflarea mâinilor, picioarelor, gleznelor, feţei, buzelor, gurii sau gâtului, care poate provoca dificultăţi la înghiţire sau respiraţie, erupţii trecătoare pe piele sau urticarie, vezicule mari umplute cu lichid, inflamaţii sau ulceraţii pe piele. Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane) Reacţii la nivelul ochiului: dureri la nivelul ochiului, iritaţie la nivelul ochiului. Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane) Reacţii la nivelul ochiului: senzaţie de ochi uscat, prurit la nivelul ochiului, înroşire a ochiului, inflamarea sau cicatrizarea suprafeţei oculare, spargerea vaselor de sânge la nivel ocular, senzaţie neobișnuită în ochi, afecțiuni ale pleoapelor, prurit, hiperemie sau edem. Reacţii adverse generale: dureri de cap, gust neplăcut. Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane) Reacţii la nivelul ochiului: afecţiuni corneene, vedere înceţoşată sau redusă, inflamarea sau infectarea conjunctivei, hipertensiune intraoculară, edemul ochiului. Reacţii adverse generale: vome, discomfort nazal, senzaţia de “nod” în gât, scăderea concentraţiei de hemoglobină din sânge, valori neobișnuite ale testelor hepatice, senzaţii neobișnuite pe piele, durere, iritaţie la nivelul gâtului Frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată în baza datelor existente) Reacţii la nivelul ochiului: infecţia oculară, suprafaţa oculară devine uşor opacă, edem cornean, depuneri pe suprafaţa ochiului, creşterea presiunii intraoculare, zgârieturi la suprafaţa ochiului, alergie oculară, secreţie oculară, creşterea secreţiei lacrimale, sensibilitate la lumină. Reacţii adverse generale: dispnee, aritmii cardiace, ameţeli, intensificarea simptomelor alergice, prurit, erupţii trecătoare pe piele, hiperemia pielii, greaţă şi urticarie. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.amdm.gov.md/ sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. Cum se păstrează Bivoxa Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi picăturile după data de expirare înscrisă pe flacon şi cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original. A nu se congela. Trebuie să aruncaţi flaconul cel târziu la 28 zile după ce l-aţi deschis prima dată, chiar dacă au mai rămas câteva picături. Acest lucru va preveni infecţiile. Pentru a vă ajuta să vă amintiţi, notaţi data la care l-aţi deschis, în spaţiul de pe cutie prevăzut în acest scop. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 6. Conținutul pachetului şi alte informații Ce conţine Bivoxa − Substanţa activă este moxifloxacina. Un ml picături oftalmice, soluţie conţine moxifloxacină (sub formă de clorhidrat de moxifloxacină) 5 mg. − Celelalte componente sunt: clorură de sodiu, acid boric, acid clorhidric sau hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului), apă pentru preparate injectabile. Cum arată Bivoxa şi conţinutul ambalajului Bivoxa se prezintă sub formă de lichid transparent, de culoare galben-verzuie. Ambalaj Câte 5 ml în flacon-picurătar din PEJD, închis cu un capac din PEJD și înzestrat cu un inel de siguranță. Câte un flacon împreună cu prospectul pentru pacienți în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare: WORLD MEDICINE ILAÇ SAN. VE TIC..Ş., TURCIA 15 Temmuz Mah. Cami Yolu Cad. No.:50 Güneşli/Bağcılar, İstanbul Fabricantul World Medicine Ilaç San. Ve Tic..Ş., Turcia 15 Temmuz Mah. Cami Yolu Cad. No.:50 Güneşli/Bağcılar, İstanbul Acest prospect a fost aprobat în August 2023 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md

Întrebări frecvente

Bivoxa 5 mg/ml, picături oftalmice, soluţie se elibereaza cu reteta?

Da, Bivoxa 5 mg/ml, picături oftalmice, soluţie se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Bivoxa 5 mg/ml, picături oftalmice, soluţie?

Substanța activă din Bivoxa 5 mg/ml, picături oftalmice, soluţie este MOXIFLOXACINUM.

Sub ce forma se prezinta Bivoxa 5 mg/ml, picături oftalmice, soluţie?

Se prezintă sub formă de picături oftalmice, soluţie, 5 mg/ml.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.