Ce este și pentru ce se utilizează
Ce este Aciclovir-BP şi pentru ce se utilizează Aciclovir-BP este un medicament antiviral, care acţionează asupra celulelor infectate, împiedicând creşterea virusului. Aciclovir-BP este folosit pentru: tratarea infecţiilor cu virusul herpes simplex (VHS) la nivelul pielii şi ale mucoaselor, (inclusiv herpesul genital), atât a celor care apar pentru prima oară, cât şi a recăderilor; prevenirea recăderilor în infecţiile determinate de virusul herpex simplex; prevenirea infecţiilor determinate de virusul herpex simplex la pacienţii cu sistemul imun afectat; tratamentul infecţiilor cu virus varicelo-zosterian (VVZ): varicelă, herpes zoster.
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Aciclovir-BP Nu utilizaţi Aciclovir-BP dacă sunteţi alergic la aciclovir, valaciclovir sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6). Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Aciclovir-BP, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă: aveţi probleme cu rinichii; sunteţi o persoană în vârstă. În aceste cazuri este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande o doză mai mică de aciclovir decât cea uzuală. 1
Pentru a evita deshidratarea, este important ca în timpul tratamentului cu Aciclovir-BP să consumaţi cantităţi mari de apă, în special dacă doza dumneavoastră zilnică este de 4 g sau mai mare, dacă sunteţi o persoană în vârstă sau aveţi probleme cu rinichii. Întrebaţi medicul dumneavoastră despre măsurile de precauţie care trebuie luate pentru a împiedica transmiterea virusului. Aciclovir-BP împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. Spuneţi întotdeauna medicului dumneavoastră dacă luaţi unul din următoarele medicamente: cimetidină (folosită pentru tratarea ulcerului); probenecid (utilizat în gută); micofenolat mofetil (utilizat la pacienţii cu transplant de organe). Aciclovir-BP împreună cu alimente, băuturi şi alcool Prezenţa alimentelor nu influenţează efectul medicamentului. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Utilizaţi Aciclovir-BP în timpul sarcinii şi alăptării numai dacă medicul dumneavoastră vă recomandă acest lucru. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu se cunosc efectele aciclovirului asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Starea clinică a pacientului şi profilul evenimentelor adverse ale aciclovirului trebuie avute în vedere atunci când se analizează capacitatea pacienţilor de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Cum să utilizaţi Aciclovir-BP Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Tratamentul trebuie început cât mai repede posibil după apariţia infecţiei. Aciclovir-BP se administrează oral, cu mult lichid, indiferent de orarul meselor. Consumaţi cantităţi mari de apă în timpul tratamentului cu Aciclovir-BP. Dozele uzuale sunt prezentate mai jos. Acestea pot fi modificate de către medicul dumneavoastră. Adulţi Tratamentul infecţiilor determinate de virusul herpes simplex (VHS) Doza uzuală este de 200 mg aciclovir, administrat oral de 5 ori pe zi, la intervale de aproximativ 4 ore, cu pauză în timpul nopţii. Durata tratamentului este de 5 zile; în infecţiile severe, tratamentul poate fi prelungit. 2
Prevenirea recăderilor în infecţiile determinate de virusul herpes simplex (VHS) Doza uzuală este de 200 mg aciclovir, administrat oral de 4 ori pe zi, la intervale de aproximativ 6 ore. Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp trebuie să utilizaţi Aciclovir-BP. Prevenirea infecţiilor cu virusul herpes simplex (VHS) la pacienţii cu imunitate afectată Doza recomandată este de 200 mg aciclovir administrat oral de 4 ori pe zi, la intervale de aproximativ 6 ore. Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp trebuie să utilizaţi Aciclovir-BP. Tratamentul infecţiilor cu virus varicelo-zosterian (VVZ): varicelă, herpes zoster Doza recomandată este de 800 mg aciclovir, administrat oral de 5 ori pe zi, la intervale de 4 ore, cu pauză în timpul nopţii. Durata tratamentului este de 7 zile. Utilizarea la copii şi adolescenţi Prevenirea şi tratamentul infecţiilor determinate de virusul herpes simplex (VHS) la copii cu imunitate afectată Doza pentru copiii cu vârsta mai mare de 2 ani este egală cu cea recomandată la adulţi, iar pentru copiii cu vârsta sub 2 ani doza recomandată este jumătate din doza pentru adulţi. Tratamentul varicelei
| Copii cu vârsta de 6 ani și peste: | de 4 ori câte 800 mg aciclovir pe zi |
|---|---|
| Copii cu vârsta între 2 și 6 ani: | de 4 ori câte 400 mg aciclovir pe zi |
| Copii cu vârsta sub 2 ani: | de 4 ori câte 200 mg aciclovir pe zi |
Doza poate fi calculată mai exact în funcţie de greutatea corporală: 20 mg aciclovir/kg (fără a depăşi 800 mg), administrat oral de 4 ori pe zi. Durata tratamentului este de 5 zile. Vârstnici şi pacienţi cu probleme la nivelul rinichilor Dacă sunteţi în vârstă sau aveţi probleme cu rinichii, medicul dumneavoastră s-ar putea să vă recomande o doză mai mică de aciclovir. Dacă utilizaţi mai mult Aciclovir-BP decât trebuie Dacă aţi luat accidental mai mult decât trebuie din Aciclovir-BP, puteţi prezenta: greaţă, vărsături, dureri de cap, confuzie. În acest caz, adresaţi-vă imediat medicului sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Dacă uitaţi să utilizaţi Aciclovir-BP Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi imediat după ce vă aduceţi aminte, iar doza următoare luaţi ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţii alergice, cum sunt anafilaxia şi edemul angioneurotic (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): Dacă observaţi apariţia unor reacţii alergice, întrerupeţi imediat tratamentul cu Aciclovir-BP şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Semnele reacţiei alergice pot fi: umflarea feţei, gurii, limbii sau ale altor părţi ale corpului; erupţii ale pielii, mâncărime; respiraţie şuierătoare, dificultăţi în respiraţie; leşin, pierderea cunoştinţei. Alte reacţii adverse Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): durere de cap, ameţeală, greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale, mâncărimi şi erupţii ale pielii, (inclusiv sensibilitate crescută la lumina soarelui ), febră, oboseală. Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): urticarie, căderea părului (alopecie). Relaţia dintre tratamentul cu aciclovir şi alopecie nu a fost demonstrată. Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): respiraţie îngreunată, modificări ale rezultatelor unor analize de sânge care testează cât de bine funcţionează ficatul şi rinichii. Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane): inflamaţia ficatului (hepatită), îngălbenirea pielii şi a albului ochilor (icter), oboseală, respiraţie superficială, paloare (anemie), infecţii frecvente (leucopenie), sângerări sau tendinţă la învineţire, mult mai uşor decât în mod obişnuit (trombocitopenie), dureri în partea de jos a spatelui, la nivelul rinichilor, insuficienţă renală acută. Agitaţie, confuzie, tremurături, tulburări ale coordonării mişcărilor, articularea defectuoasă a cuvintelor, convulsii (contracţii, spasme), somnolenţă, encefalopatie (boli ale creierului), pierderea cunoştinţei (comă), halucinaţii şi alte simptome psihotice. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale www.amdm.gov.md sau prin e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Cum se păstrează Aciclovir-BP Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la loc protejat de lumină și temperaturi sub 25 °C
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii Ce conţine Aciclovir-BP Substanţa activă este aciclovirul. Fiecare capsulă conţine aciclovir 200 mg. Celelalte componente sunt: conținutul capsule – celuloză microcristalină, stearat de magneziu; capsule – dioxid de titan, clorant albastru brialiant, gelatină, lauril sufat de sodiu. Cum arată Aciclovir-BP şi conţinutul ambalajului Capsule Capsule gelatinoase tari Nr 1. Corpul alb – capacul albastru deschis, corpul albastru deschis – capacul albastru deschis, corpul albastru – capacul albastru. Conținutul capsulei: pulbere sau amestec de pulbere și granule sau o masă consistentă care va curge după comprimarea capsulei de culoare albă sau albă cu nuanță gălbuie. Ambalajul Aciclovir-BP este disponibil în cutii cu 1 sau 3 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare SC Balkan Pharmaceuticals SRL, str. Industrială, 7/A, MD-2091, or. Sîngera, Republica Moldova Fabricantul SC Balkan Pharmaceuticals SRL, str. Industrială, 7/A, MD-2091, or. Sîngera, Republica Moldova Acest prospect a fost revizuit în Mai 2025. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/