Ce este și pentru ce se utilizează
Ce este Metromicon Forte şi pentru ce se utilizează Metromicon Forte ovule face parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de antiinfecţioase şi antiseptice ginecologice. Medicamentul este utilizat pentru tratamentul infecţiilor vaginale.
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
Ce trebuie să stiţi înainte să utilizaţi Metromicon Forte Nu utilizaţi Metromicon Forte – dacă sunteţi alergică (hipersensibilă) la componentele medicamentului (inclusiv la alţi derivaţi ai nitroimidazolului) sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6; – dacă aţi fost diagnosticată cu epilepsie, – dacă aţi fost diagnosticată cu porfirie; – dacă aveţi dereglări severe a funcţieificatului; – dacă sunteți în I-ul trimestru de sarcină sau în perioada de lactaţie; – dacă aveți vârsta sub 18 ani (la virgine). Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizați Metromicon Forte, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Se recomandă prudenţă în administrarea Metromicon Forte ovule dacă aveţi tulburări sanguine (boli ale sângelui), afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic (afectarea nervilor periferici). În timpul tratamentului se recomandă de evitat contactul sexual. Utilizarea acestor ovule concomitent cu prezervative sau diafragme poate creşte riscul de ruptură a acestor dispositive contraceptive. Utilizaţi alte măsuri contraceptive în timpul tratamentului. Cu scop de profilaxie a reinfectării se recomandă tratamentul simultan al partenerului sexual, iar în cazul vaginitei tricomoniadice – administrarea produselor medicamentoase sistemice, de exemplu, metronidazolul administrat intern. Nu consumaţi băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu acest medicament şi în perioada de 24–48 ore după întreruperea tratamentului.
Utilizarea acestui medicament poate modifica rezultatele anumitor teste de laborator pentru evaluarea transaminazelor (pentru evaluarea funcției ficatului), glucozei. Copii şi adolescenţi Nu se recomandă utilizarea Metromicon Forte ovule la copii şi adolescente cu vârsta sub 18 ani (la virgine). Metromicon Forte împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, pentru că unele substanţe active pot influenţa efectul componentelor acestui medicament. În special spuneți medicului dumneavoastră dacă luaţi unul din următoarele medicamente: – anticoagulante (medicamente care subţiază sângele); – disulfiram (utilizat în tratamentul dependenţei de alcool etilic); – fenitoină sau fenobarbital (utilizate în tulburări ale somnului sau epilepsie); – preparate de litiu (utilizate în tratamentul depresiei); – cimetidină (utilizat în caz de probleme cu stomacul); – medicamente care conțin alcool; – astemizol sau terfenadină (medicamente pentru tratamentul bolilor alergice); – teofilină (utilizată pentru tratamentul astmului bronşic), procainamidă (utilizată pentru tratamentul problemelor de ritm cardiac). Utilizarea Metromicon Forte cu alimente şi băuturi Nu consumaţi băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu Metromicon Forte şi timp de cel puțin 48 de ore după terminarea acestuia, din cauza riscului de reacţii adverse cum sunt valuri de căldură asociate cu înroşirea feţei, vărsături, accelerarea ritmului cardiac. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Metromicon Forte ovule este contraindicat în I-ul trimestru de sarcină. În al II-lea şi al III-lea trimestru de sarcină poate fi administrat numai la recomandarea medicului, după o evaluare atentă. La necesitatea administrării Metromicon Forte ovule în perioada de lactaţie trebuie să întrerupeți alăptarea la sân, reluând peste 24-48 ore după finalizarea tratamentului. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Dacă aveţi ameţeli sau dureri puternice de cap, trebuie să vă abţineţi de la conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Cum să utilizaţi Metromicon Forte Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Metromicon Forte ovule se administrează vaginal, câte un ovul o dată pe zi, seara, timp de 7 zile. În cazul, în care boala reapare sau e rezistentă la tratament, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să administraţi un ovul seara timp de 14 zile. Dacă utilizaţi mai mult Metromicon Forte decât trebuie Până în prezent cazuri de supradozaj n-au fost semnalate.
În cazul în care v-aţi administrat o doză mai mare decât cea recomandată, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Este important să luaţi doza aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Nu trebuie să creşteţi sau să scădeţi doza fără să vă sfătuiţi cu medicul. Dacă uitaţi să utilizaţi Metromicon Forte Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi Metromicon Forte Nu întrerupeți tratamentul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de întreruperea tratamentului. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Pe durata tratamentului pot apărea reacții adverse severe: Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): – reacţii alergice manifestate prin erupţii cutanate, inclusiv urticarie; – ataxie (dereglări de coordonare); – neuropatie periferică (la administrarea îndelungată); – convulsii. Rare (pot afecta până la 1din 1000 utilizatori): – iritaţie severă a mucoasei vaginale. În cazul apariţiei unor astfel de reacţii adverse severe este necesar imediat de sistat tratamentul și de consultat urgent medicul. Alte reacții adverse care pot să apară: Frecvente (pot afecta până la 1din 10 utilizatori): – dureri de cap; – amețeli. Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1din 100 utilizatori): – nelinişte; – labilitate emoţională. Rare (pot afecta până la 1 din 1000 utilizatori): – iritație (arsuri, prurit), îndeosebi la începutul tratamentului după prima aplicare, care este determinată de acţiunea medicamentului asupra mucoasei vaginale inflamate și dispare la a 3-a zi de tratament. Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): – durere şi spasme abdominale; – gust metalic în gură; – xerostomie (senzație de uscare a gurii); – constipaţii, diaree; – inapetenţă (lipsa poftei de mâncare), greaţă, vomă; – leucopenie. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteți
raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale: www.amed.md sau email:[email protected] Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Cum se păstrează
Cum se păstrează Metromicon Forte A se păstra la temperaturi sub 25 ˚C. A nu se congela. Nu utilizaţi Metromicon Forte după data de expirare indicată pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Conţinutul ambalajului și alte informaţii Ce conţine Metromicon Forte – Substanţele active sânt metronidazolul și nitratul de miconazol. Fiecare ovul conţine metronidazol 750 mg și nitrat de miconazol 200 mg. – Celelalte componente sunt gliceride solide de semisinteză. Cum arată Metromicon Forte şi conţinutul ambalajului Medicamentul se prezintă sub formă de ovule de formă cilindro-conică de culoare albă sau albă cu nuanţă gălbuie. Pe axa ovulului se admite prezenţa unei cavităţi de aer, a unei porozităţi şi a unei depresiuni în formă de pâlnie. Metromicon Forte este disponibil în • Cutie de carton cu 1 blister cu 7 ovule împreună cu prospectul. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul Deținătorul certificatului de înregistrare FARMAPRIM, Republica Moldova str. Crinilor, 5, s. Porumbeni, r-ul Criuleni, MD-4829 telefon (+373 22) 28-18-45 fax (+373 22) 28-18-46 e-mail: [email protected] Fabricantul FARMAPRIM, Republica Moldova str. Crinilor, 5, s. Porumbeni, r-ul Criuleni, MD-4829 Acest prospect a fost revizuit în Martie 2018. Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amed.md/