Ce este și pentru ce se utilizează
Clorură de sodiu-BP face parte din grupa solvenţi, agenți pentru diluţie. Clorură de sodiu-BP soluţie injectabilă este indicată pentru diluarea medicamentelor care trebuie administrate intravenos (în venă), intramuscular (în mușchi) sau subcutanat (sub piele), ca suport pentru adăugarea acestor medicamente. 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să vi se administreze Clorură de Sodiu-BP Nu utilizaţi Clorură de Sodiu-BP: – dacă aveţi o concentraţie crescută de sodiu în sânge (hipernatremie) – dacă aveţi o concentraţie crescută de clor în sânge (hipercloremie) – dacă este incompatibil cu medicamentul de bază care trebuie diluat Atenţionări şi precauţii Spuneți medicului dvs. dacă aveți: − tensiune arterială mărită, − insuficienţă cardiacă (funcția inimii este afectată grav) − insuficienţă renală (funcția rinichilor este afectată grav) − hiperaldosteronism (tulburare hormonală cauzată de glandele suprarenale, care duce la tensiune arterială mărită), − ciroză şi alte boli ale ficatului − pre-eclampsie (dacă sunteți gravidă și aveți tensiune arterială ridicată, niveluri ridicate de proteină în urină) În aceste cazuri, dar și în caz de edem pulmonar (lichid în plămâni), umflături, hipervolemie (creșterea anormală a volumului de sânge circulant), blocaj al sistemului urinar, hipoproteinemie (nivel scăzut de protiene în sânge) şi alte boli sau tratamente (de exemplu, tratament cu corticosteroizi, precum prednisolon) asociate cu reținerea de sodiu în organism, medicul va avea grijă deosebită când vă va administra Clorura de sodiu-BP. Soluţia trebuie utilizată imediat după deschidere. Nu utilizaţi soluţia dacă nu este limpede. Înainte de a adăuga un medicament la conţinutul fiolei, medicul/asistenta trebuie să verifice compatibilitatea dintre substanţa de administrat şi Clorura de sodiu-BP. În cazul administrării subcutanate, medicul/asistenta va avea grijă să nu adăuge nicio substanță care ar putea modifica izotonia (echilibrul între cele două soluții). Medicul va avea grijă deosebită în caz de administrare a clorurii de sodiu la vârstnici sau la copii mici. Nou-născuţii, prematuri sau la termen, pot avea concentraţii ale sodiului în sânge prea mari, din cauza imaturităţii funcţiei rinichilor. De aceea, la nou-născuţi, prematuri sau la termen, injecţiile repetate cu clorură de sodiu vor fi administrate de către medic/asistentă numai după determinarea concentraţiei sodiului în sânge. Clorură de Sodiu-BP împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente, mai ales cele menționate mai jos. Interacţiunile cu alte medicamente depind de medicamentul care va fi adăugat. Clorură de sodiu-BP este incompatibil cu hidrocortizonul, amfotericina B, tetraciclinele, cefalotina, eritromicina, lactobionatul şi sărurile de litiu (inclusiv carbonatul de litiu). Clorură de sodiu-BP este incompatibil cu substanţele active insolubile în soluţia de clorură de sodiu, deoarece există riscul de precipitare a substanţei active, precum şi cu medicamentele a căror stabilitate sau solubilitate necesită un pH foarte acid sau foarte alcalin (bazic). Adăugarea de clorură de sodiu la manitol de 20% sau 25% poate provoca precipitarea manitolului. Nu trebuie să se adauge alcool etilic la soluţiile de clorură de sodiu. Spuneți medicului dacă luați hormoni corticosteroizi (precum dexametazon, prednisolon) sau corticotropină. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a vi se administra orice medicament. Clorură de sodiu-BP 9 mg/ml poate fi administrat în timpul sarcinii sau alăptării. Nu sunt de aşteptat efecte asupra femeilor gravide sau care alăptează, atâta timp cât administrarea este corectă şi controlată. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu există nici o dovadă că acest medicament ar putea afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Clorură de sodiu-BP Acest medicament se administrează de către medicul dumneavoastră sau asistenta medicală. Doza şi durata administrării, precum şi calea de administrare (injecţie în venă, injecţie în mușchi sau sub piele) sunt în funcţie de modul de administrare recomandat al medicamentelor diluate/dizolvate. Dacă utilizaţi mai mult Clorură de Sodiu-BP decât trebuie Dacă credeți că vi s-a administrat Clorura de Sodiu-BP mai mult decât trebuie, spuneţi-i imediat medicului dumneavoastră. Datorită naturii medicamentului, nu există niciun risc de intoxicaţie, dacă indicaţia şi administrarea lui sunt corecte şi controlate. Cu toate acestea, administrarea unei cantităţi excesive de clorură de sodiu, produce deshidratarea organelor interne, greaţă, vărsături, diaree, crampe abdominale, sete, scăderea secreţiei de salivă, transpiraţii, febră, scăderea tensiunii arteriale, tahicardie (bătăi rapide ale inimii), insuficienţă a funcției rinichilor, edem pulmonar (lichid în plămâni), acidoză (creșterea acidității sângelui), insuficienţă respiratorie, dureri de cap, vertij, iritabilitate, spasme musculare, rigiditate, comă şi deces. În caz că aveţi vreun simptom de intoxicaţie, administrarea va fi întreruptă şi se va stabili un tratament în funcție de simptomele pe care le aveți: În caz de hipernatremie (creșterea nivelului de sodiu în sânge) , retenţie de apă, edeme: diureză forţată, împreună cu administrarea unui diuretic corespunzător (de exemplu furosemid). În caz de acidoză cu hipernatremie: vi se va administra trometamol (o soluţie tampon). În caz de hipopotasiemie (scăderea nivelului de potasiu în sânge): vi se vor administra preparate de potasiu. La copii şi adolescenţi, coma şi convulsiile pot persista din cauza deshidratării celulare. De asemenea, pot apărea insuficienţă respiratorie cu respiraţie rapidă şi eritem (înroșire) al nasului. În caz de supradozaj, mergeţi imediat la un spital. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
Reacții adverse posibile
posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă medicamentul este administrat corect, nu sunt de aşteptat reacţii adverse. Reacții adverse rare (pot afecta mai puțin de 1 utilizator din 1000) – durere la locul injecției – abcese (acumulare de puroi la locul injecției) – tromboze (formarea de cheaguri de sânge în venă) – flebite (inflamația pereților venei) – febră Când clorura de sodiu 9 mg/ml este utilizată ca solvent (dizolvant) pentru preparatele injectabile, reacţiile adverse pot fi legate de medicamentul adăugat. Un exces de clorură de sodiu poate produce greaţă, vărsături şi dureri de cap (vezi capitolul Dacă utilizaţi mai mult Clorură de Sodiu-BP decât trebuie). Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.md sau e-mail:[email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament
Cum se păstrează
Clorură de Sodiu-BP A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
şi alte informaţii Ce conţine Clorură de Sodiu-BP – Substanţa activă este clorură de sodiu. 1 ml soluţie injectabilă conţine clorură de sodiu 9 mg. – Celelalte componente sunt: apă pentru injecții. Cum arată Clorură de Sodiu-BP şi conţinutul ambalajului Soluţie transparentă, incoloră. Fiole din sticlă incoloră, cu punct sau inel de rupere, a câte 2 ml sau 5 ml soluție injectabilă. 2 ml: Cutie cu 2 holdere din PVC, a câte 5 fiole fiecare. 5 ml: Cutie cu 2 sau 10 holdere din PVC, a câte 5 fiole fiecare. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare SC Balkan Pharmaceuticals SRL, str. Industrială 7/A, MD-2091, or. Sîngera, mun. Chișinău, Republica Moldova email: [email protected] Fabricantul SC Balkan Pharmaceuticals SRL, str. Industrială 7/A, MD-2091, or. Sîngera, mun. Chișinău, Republica Moldova Acest prospect a fost revizuit în: decembrie 2023 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md.