Infecții ale oaselor
Actualizat: · Cod ICD-10: M86
Despre boală
Osteomielita este o infecție a osului, care provoacă de obicei durere severă, umflare, căldură și roșeață în zona afectată, uneori și febră. Se tratează cu antibiotice, iar uneori este necesară și o intervenție chirurgicală.
Simptome
Osteomielita provoacă de obicei durere severă, care afectează cel mai adesea picioarele, dar poate afecta și alte părți ale corpului.
Alte simptome ale osteomielitei pot include:
- umflarea zonei afectate
- senzație de căldură la nivelul zonei afectate
- înroșirea pielii din zona afectată, care poate fi mai greu de observat pe pielea neagră sau maro
- șchiopătat (mai frecvent la copii)
- febră (temperatură ridicată)
Cauze și factori de risc
Oricine poate face osteomielită, dar riscul este mai mare dacă ați avut:
- osteomielită în trecut
- diabet, mai ales dacă aveți și o ulcerație la picior
- o fractură osoasă (un os rupt)
- o rană în urma unei leziuni
- o infecție
- o intervenție chirurgicală
- un sistem imunitar slăbit (de exemplu, din cauza chimioterapiei sau a unei afecțiuni precum HIV)
La copii, riscul de osteomielită poate fi mai mare și după o infecție respiratorie sau după varicelă.
Diagnostic și analize
Medicul de familie va examina zona afectată și poate efectua câteva investigații pentru a afla dacă aveți o infecție osoasă.
Este posibil să aveți nevoie de o analiză de sânge sau să mergeți la spital pentru:
- o radiografie, o tomografie computerizată (CT) sau o examinare prin rezonanță magnetică (RMN)
- o biopsie, prin care se recoltează din os o mică probă de lichid, care este trimisă la analiză
Analize și investigații
Rezonanța magnetică (RMN) · Tomografia computerizată (CT) · Radiografia · Biopsia · Analizele de sânge
RMN (imagistică prin rezonanță magnetică)
De ce se face un RMN
RMN-ul poate fi folosit pentru a:
- afla ce cauzează simptomele pe care le aveți
- verifica oasele și organele dumneavoastră
- vedea cât de bine funcționează un tratament, de exemplu verificarea dimensiunii unei tumori în timpul și după tratamentul cancerului
Pregătirea pentru un RMN
Spitalul unde veți face RMN-ul vă va spune dacă trebuie să faceți ceva înainte de scanare.
Vi se poate cere să:
- nu purtați nimic ce conține metal, cum ar fi bijuterii, sutien, agrafe de păr sau aparate auditive
- scoateți monedele sau cheile din buzunare
- vă schimbați într-un halat de spital dacă hainele au părți metalice, cum ar fi fermoare
- nu vă machiați
Vi se va cere să completați un formular în care să precizați dacă:
- sunteți însărcinată sau ați putea fi însărcinată
- alăptați
- ați avut intervenții chirurgicale anterior
- aveți probleme cu rinichii
- aveți părți metalice în corp, cum ar fi cleme chirurgicale, stimulator cardiac, plombe sau punți dentare
- aveți alergii, inclusiv la o substanță numită mediu de contrast folosită la unele scanări
Discutați cu un profesionist din domeniul sănătății de la spital înainte de programare dacă vă simțiți anxios/anxioasă în legătură cu efectuarea unui RMN sau dacă aveți teamă de spații mici (claustrofobie). Este posibil să vi se administreze un medicament care să vă ajute să vă relaxați.
De asemenea, puteți întreba dacă puteți aduce pe cineva care să vă susțină în timpul scanării.
Ce se întâmplă în timpul unui RMN
Un RMN se face în spital de către un profesionist din domeniul sănătății numit asistent de radiologie.
De obicei durează între 15 minute și 1 oră, dar poate dura mai mult.
Înainte de RMN
Înainte de scanare, vi se poate administra o injecție cu o substanță de contrast (colorant) pentru a evidenția mai multe detalii în imaginile RMN.
În timpul RMN-ului
În timpul RMN-ului:
- Vi se va cere să vă întindeți pe spate pe un pat.
- Vi se vor da dopuri de urechi sau căști pentru a vă proteja auzul, deoarece aparatele RMN produc zgomote puternice și clicuri în timp ce fac imaginile.
- Asistentul de radiologie va controla aparatul dintr-o altă cameră. Va putea să vă audă și să vă vorbească în timpul scanării.
- Va trebui să stați nemișcat(ă) pentru ca aparatul să poată capta imagini clare.
- Vi se poate cere să vă țineți respirația în anumite momente ale scanării.
După RMN
După scanare, asistentul de radiologie va reveni în cameră pentru a coborî patul, astfel încât să vă puteți ridica.
Dacă vi s-a administrat substanță de contrast, vi se poate cere să așteptați în spital până la 30 de minute pentru a vă asigura că nu aveți o reacție la aceasta.
Dacă ați primit un medicament pentru a vă relaxa în timpul RMN-ului, este posibil să puteți pleca acasă în câteva ore. Cineva va trebui să vină să vă ia din spital și să vă ducă acasă cu mașina sau taxiul, deoarece nu trebuie să conduceți timp de 24 de ore.
Veți putea mânca și bea normal după scanare.
Obținerea rezultatelor scanării RMN
Imaginile trebuie analizate de un specialist numit radiolog.
Acesta va scrie medicului care v-a recomandat scanarea. Este posibil să aveți nevoie de o programare de control pentru a discuta despre rezultatele scanării RMN.
Medicul ar trebui să discute cu dumneavoastră despre rezultate și să vă explice ce urmează. Spuneți-i dacă aveți întrebări despre rezultate sau dacă nu le înțelegeți.
Posibile complicații ale unui RMN
RMN-ul este o procedură frecventă. Complicațiile grave sunt rare.
Dacă vi s-a administrat o injecție cu substanță de contrast (colorant), este posibil să apară o mică vânătaie în zona unde ați făcut injecția.
Substanța de contrast poate provoca reacții adverse, dar acestea sunt de obicei ușoare și nu ar trebui să dureze mult. Reacțiile adverse pot include:
- greață sau vărsături
- o erupție pe piele
- o durere de cap
- un gust metalic în gură
- amețeală
Reacțiile alergice la substanța de contrast sunt rare, dar pot include:
- tuse, respirație șuierătoare sau strănut
- leșin
- dificultăți de respirație sau la înghițire
- erupție cutanată, urticarie sau piele roșie cu mâncărime
Majoritatea reacțiilor apar imediat după sau în prima oră de la administrarea substanței de contrast. Spuneți-i asistentului de radiologie dacă începeți să vă simțiți rău în timpul sau după scanare.
Vi se va cere să așteptați în spital aproximativ 30 de minute după scanare pentru a verifica dacă apare vreo reacție la substanța de contrast.
Tomografie computerizată (CT)
De ce se face o scanare CT
Puteți fi trimis(ă) la o scanare CT pentru a:
- verifica oasele sau organele interne după un accident
- afla dacă simptomele pe care le aveți sunt cauzate de o afecțiune, cum ar fi cancerul
- vedea cât de bine funcționează un tratament, de exemplu verificarea dimensiunii unei tumori în timpul și după tratamentul cancerului
- ajuta medicii să vadă în interiorul corpului dumneavoastră în timpul unei proceduri, cum ar fi prelevarea unei probe de celule (biopsie) sau drenarea unui abces
Pregătirea pentru o scanare CT
Spitalul unde veți face scanarea CT vă va spune dacă trebuie să faceți ceva înainte.
De exemplu, vi se poate cere să:
- urmați o dietă specială
- luați anumite medicamente
- nu mâncați sau beți nimic timp de câteva ore înainte de scanare (post)
- nu purtați nimic care conține metal, cum ar fi bijuterii, haine cu fermoare sau capse sau agrafe de păr
Spuneți spitalului dacă:
- sunteți însărcinată sau ați putea fi însărcinată
- alăptați
- luați orice medicamente
- aveți astm
- aveți probleme cu rinichii sau tiroida
- aveți diabet
- aveți orice alergie sau ați avut o reacție alergică la un colorant numit substanță de contrast în trecut
Discutați cu medicul de familie sau cu un medic din spital dacă vă simțiți anxios/anxioasă în legătură cu efectuarea unei scanări CT sau dacă aveți teamă de spații mici (claustrofobie). Vă pot oferi un medicament care să vă ajute să vă relaxați.
De asemenea, puteți întreba dacă puteți aduce pe cineva care să vă susțină în timpul scanării CT.
Ce se întâmplă în timpul unui examen CT
Un examen CT se face de obicei în spital de către un profesionist din domeniul sănătății numit asistent de radiologie. De regulă durează între 10 și 20 de minute.
Înainte de examenul CT
În funcție de motivul pentru care faceți examenul CT, vi se poate administra o substanță de contrast pentru a evidenția mai bine detaliile din imaginile CT. Substanța se numește mediu de contrast.
Poate fi administrată sub formă de băutură, injectată într-o venă sau introdusă pe cale rectală. Va fi eliminată din organism prin urină.
Dacă mediul de contrast este injectat în corp, este posibil să simțiți:
- senzație de căldură și înroșire a feței
- un gust metalic în gură
- senzația că urinați, deși nu se întâmplă acest lucru
Aceste senzații trec de obicei repede.
În timpul examenului CT
- Vi se va cere să vă întindeți pe un pat plat.
- Asistentul de radiologie va controla aparatul din altă cameră. Va putea să vă audă și să vă vorbească în timpul scanării.
- Va trebui să stați nemișcat(ă), astfel încât aparatul să se poată deplasa deasupra dumneavoastră pentru a obține imagini clare.
- Este posibil să vi se ceară să inspirați, să expirați sau să vă țineți respirația în anumite momente ale scanării.
După examenul CT
Dacă faceți scanarea ca pacient ambulatoriu, veți putea pleca acasă la scurt timp după terminarea acesteia.
Dacă vi s-a administrat mediu de contrast, este posibil să vi se ceară să așteptați în spital până la 30 de minute pentru a vă asigura că nu aveți o reacție la acesta.
Obținerea rezultatelor tomografiei computerizate
De obicei, durează între 1 și 2 săptămâni până când primiți rezultatele tomografiei computerizate, dar poate dura până la 4 săptămâni, în funcție de urgența investigației și de locul în care locuiți.
Imaginile trebuie analizate de un specialist numit radiolog.
Radiologul îi va scrie medicului care v-a recomandat investigația. Este posibil să aveți nevoie de o programare ulterioară pentru a discuta despre rezultatele tomografiei computerizate.
Medicul ar trebui să discute cu dumneavoastră despre rezultate și să vă explice ce urmează.
Uneori, este posibil să aveți nevoie de alte investigații, în funcție de motivul pentru care ați făcut tomografia computerizată.
Solicitați să discutați cu un cadru medical dacă aveți întrebări despre rezultate sau dacă nu le înțelegeți.
Posibile complicații ale unui CT
Complicațiile unui CT sunt rare. Unele persoane pot avea o reacție alergică la substanța de contrast (colorant). Aceasta poate cauza slăbiciune, transpirații și dificultăți de respirație.
Dacă vi s-a administrat substanță de contrast, vi se va cere să așteptați în spital până la 30 de minute după scanare înainte de a pleca acasă.
Spuneți asistentului de radiologie dacă nu vă simțiți bine după scanare.
Dacă faceți multe scanări CT, există o șansă foarte mică ca radiațiile de la razele X să cauzeze cancer. Medicii vor cântări riscurile înainte de a vă recomanda o scanare și vor discuta acest lucru cu dumneavoastră.
Radiografie
De ce se face o radiografie
O radiografie poate fi folosită pentru a obține imagini ale multor părți ale corpului, cum ar fi:
- oasele
- dinții
- plămânii
- sistemul digestiv
O radiografie poate fi folosită pentru a:
- verifica dacă aveți o fractură osoasă după un accident
- verifica dacă există probleme cu dinții dumneavoastră, cum ar fi cariile dentare
- afla dacă simptomele pe care le aveți ar putea fi cauzate de o afecțiune, cum ar fi o infecție sau un blocaj în sistemul digestiv
- verifica dacă copilul dumneavoastră a înghițit ceva dăunător, cum ar fi o baterie
- ajuta medicii să vadă în interiorul corpului dumneavoastră în timpul unei proceduri
Tipuri de radiografii
Există diferite tipuri de radiografii pe care le puteți face.
| Tipul | De ce se efectuează |
|---|---|
|
Radiografie standard |
Folosită în principal pentru a verifica oasele, precum și dinții și plămânii |
|
Angiografie |
Folosită pentru a verifica vasele de sânge – implică injectarea unui colorant special (agent de contrast) în sânge, pentru ca vasele de sânge să poată fi văzute mai clar |
|
Densitometrie osoasă (scanare DEXA) |
Folosită pentru a verifica densitatea (rezistența) oaselor |
|
Tomografie computerizată (CT) |
Folosită atunci când sunt necesare imagini mai detaliate ale interiorului corpului decât poate oferi o radiografie standard, de exemplu pentru a vedea cât de bine funcționează un tratament |
|
Urogramă intravenoasă |
Folosită pentru a verifica vezica urinară și rinichii |
|
Tranzit baritat esofagian |
Folosit pentru a verifica sistemul digestiv – implică consumul unui lichid numit bariu, pentru ca sistemul digestiv să poată fi văzut mai clar |
|
Clismă cu bariu |
Folosită pentru a diagnostica simptomele intestinale – bariul este introdus în rect cu ajutorul unui tub, pentru ca intestinul să poată fi văzut mai clar |
Pregătirea pentru o radiografie
Veți fi informat(ă) înainte de radiografie dacă trebuie să faceți ceva pentru a vă pregăti.
În funcție de tipul de radiografie pe care îl veți face, uneori vi se poate cere să:
- nu purtați nimic care conține metal, cum ar fi bijuterii, haine cu fermoare sau capse, sutiene sau agrafe de păr
- nu mâncați și nu beți nimic cu câteva ore înainte de radiografie (post alimentar)
- luați un laxativ cu o zi înainte de radiografie
Spuneți profesionistului din domeniul sănătății dacă:
- sunteți însărcinată sau ați putea fi însărcinată
- alăptați
- luați orice medicamente
- aveți orice alergie sau ați avut o reacție anterioară la bariu sau la un colorant numit substanță de contrast
Spuneți persoanei care vă face radiografia dacă doriți ca altcineva să fie în cameră cu dumneavoastră (un însoțitor). Aceasta poate fi o persoană cunoscută sau un membru instruit al personalului.
Ce se întâmplă în timpul unei radiografii
Majoritatea radiografiilor se fac în spitale. Radiografiile dentare se fac de obicei într-un cabinet stomatologic.
Profesionistul din domeniul sănătății care efectuează radiografii în spital se numește asistent de radiologie.
În funcție de tipul de radiografie pe care îl faceți, vi se poate administra o injecție cu o substanță de contrast, o băutură cu bariu sau vi se poate introduce bariu în intestin printr-un tub introdus în anus (clismă baritată).
Substanța de contrast vă poate da o senzație de căldură și înroșire a feței și puteți simți un gust metalic în gură. Aceste senzații ar trebui să treacă rapid.
Radiografia în sine ar trebui să dureze doar câteva minute:
- Vi se poate cere să vă schimbați într-un halat, în funcție de partea corpului care urmează să fie radiografiată.
- Aparatul de radiografie va fi aliniat cu partea corpului care urmează să fie radiografiată.
- Persoana care efectuează radiografia (precum și orice însoțitor) se va retrage în spatele unui paravan de protecție sau va părăsi încăperea.
- Vi se va cere să stați foarte nemișcat(ă) timp de câteva secunde și se vor face 1 sau mai multe radiografii – nu veți simți nimic în acest timp.
- Vi se poate cere să vă schimbați poziția, dacă trebuie radiografiate diferite părți ale corpului.
După radiografie
De obicei, puteți pleca imediat ce radiografia este gata.
Dacă vi s-a administrat bariu sau substanță de contrast, vi se poate cere să așteptați până la 30 de minute pentru a vă asigura că nu aveți o reacție la acestea.
Obținerea rezultatelor radiografiei
Ar trebui să vi se spună când veți primi rezultatele unei radiografii.
Acest lucru poate fi:
- în aceeași zi în care o faceți
- la o programare la câteva săptămâni după (dacă nu ați primit nicio veste după câteva săptămâni, contactați medicul care v-a trimis sau medicul de familie)
Un profesionist din domeniul sănătății ar trebui să vă explice rezultatele radiografiei și dacă sunt necesari pași următori. Aceștia pot include alte teste.
Posibile complicații ale radiografiilor
Radiografiile sunt de obicei foarte sigure, iar complicațiile grave sunt rare.
Unele persoane pot avea o reacție alergică la bariul sau la substanța de contrast folosite în anumite tipuri de radiografii. Aceasta poate cauza simptome precum dificultăți de respirație, amețeli și erupții pe piele.
Vi se va cere să așteptați în spital dacă există riscul unei reacții. Personalul este instruit să trateze aceste tipuri de reacții, dacă apar.
Dacă faceți multe radiografii, există un risc foarte mic ca radiațiile să poată cauza cancer.
Medicul dumneavoastră va evalua riscurile înainte de a vă recomanda o radiografie și va discuta acest lucru cu dumneavoastră.
Biopsie
De ce se face o biopsie
Există câteva motive pentru care ați putea avea nevoie de o biopsie.
O biopsie poate fi folosită:
- pentru a afla ce cauzează simptomele dumneavoastră
- ca test de control după o analiză de sânge sau o scanare
- pentru a monitoriza o afecțiune de lungă durată
De obicei, veți fi trimis de medicul de familie sau de un medic specialist pentru o biopsie.
Uneori, o biopsie se face ca parte a unei proceduri precum o endoscopie sau o operație.
Pregătirea pentru biopsie
Medicul sau specialistul ar trebui să vă spună dacă trebuie să faceți ceva înainte de biopsie. De asemenea, îl puteți întreba despre orice nelămurire sau întrebare aveți.
De exemplu, poate fi necesar să opriți administrarea anumitor medicamente pentru o scurtă perioadă înainte de biopsie.
Dacă vi se face anestezie generală (adică veți dormi în timpul procedurii), este important să nu mâncați sau să beți înainte.
Cum se efectuează o biopsie
O biopsie se face de obicei în spital.
Implică prelevarea unei mostre de celule sau țesut. Modul în care se efectuează depinde de partea corpului din care se prelevează mostra.
De obicei, vi se va administra un anestezic local pentru a amorți zona. Asta înseamnă că veți fi treaz(ă), dar nu veți simți nicio durere. Vi se poate administra și un medicament pentru a vă ajuta să vă relaxați (sedare).
Unele biopsii se fac sub anestezie generală, ceea ce înseamnă că veți dormi în timpul procedurii.
O biopsie poate fi efectuată prin:
- îndepărtarea totală sau parțială a zonei afectate
- folosirea unui ac pentru a preleva o mostră de celule sau țesut din zona afectată – de exemplu, dintr-un organ sau de sub piele
- folosirea unui tub lung și subțire cu o cameră mică în interior (endoscop)
Durata procedurii depinde de tipul de biopsie. Unele durează mai puțin de 30 de minute, în timp ce altele pot dura mai mult. Ulterior, mostrele sunt trimise la un laborator pentru analiză.
După biopsie
De obicei, puteți merge acasă în aceeași zi după efectuarea unei biopsii.
Dacă aveți fire de sutură sau un pansament, echipa medicală vă va spune cum să îngrijiți rana acasă. De asemenea, vă vor oferi sfaturi despre administrarea de analgezice, cum ar fi paracetamolul.
Dacă ați primit sedare (medicamente pentru relaxare) sau anestezie generală (când sunteți adormit(ă) în timpul procedurii), este posibil să fie nevoie să fiți monitorizat(ă) o perioadă înainte de a pleca acasă.
Un medic sau o asistentă vă va spune cum și când veți primi rezultatele.
Posibile complicații ale unei biopsii
Biopsia este o procedură frecventă și foarte sigură.
Este posibil să aveți dureri sau disconfort după aceasta, iar administrarea de analgezice precum paracetamolul poate fi de ajutor.
Uneori, este posibil să apară o infecție la locul biopsiei.
Dacă vi s-a prelevat o biopsie din uter sau col uterin, este posibil să aveți crampe sau o ușoară sângerare vaginală.
În cazul unor tipuri de biopsie, poate exista și riscul unei sângerări interne. În acest caz, echipa medicală vă va spune la ce semne să fiți atent(ă) și ce să faceți.
Recomandare urgentă: contactați imediat echipa medicală dacă:
- aveți dureri după biopsie, iar analgezicele nu au avut efect sau durerea se agravează
- aveți febră (temperatură ridicată)
- sângele sau lichidul se prelinge din locul unde s-a efectuat biopsia
- zona unde s-a efectuat biopsia este umflată sau roșie – roșeața poate fi mai greu de observat pe pielea brună sau neagră
Obținerea rezultatelor biopsiei
După o biopsie, poate dura câteva săptămâni sau mai mult până când primiți rezultatele.
Timpii de așteptare variază între spitale și pot depinde și de motivul pentru care ați avut nevoie de biopsie.
Este posibil să aveți nevoie de o programare de control pentru a discuta rezultatele. Un medic sau o asistentă ar trebui să vă vorbească despre rezultate și să vă explice ce urmează.
Uneori este posibil să aveți nevoie de o altă biopsie sau de alte teste.
Analize de sânge
De ce se face o analiză de sânge
Există multe motive pentru care ați putea avea nevoie de o analiză de sânge.
O analiză de sânge poate fi făcută pentru a:
- verifica starea generală de sănătate
- afla dacă simptomele pe care le aveți sunt cauzate de anumite afecțiuni
- afla dacă aveți un risc mai mare de a dezvolta o afecțiune
- afla cât de bine este tratată sau gestionată o afecțiune
Pregătirea pentru o analiză de sânge
Medicul de familie, asistentul medical sau specialistul ar trebui să vă spună dacă trebuie să faceți ceva pentru a vă pregăti pentru o analiză de sânge.
De exemplu, cu puțin timp înainte de unele analize, poate fi necesar să:
- nu mâncați sau beți nimic altceva în afară de apă (să țineți post)
- întrerupeți administrarea anumitor medicamente, cum ar fi medicamentele care ajută la prevenirea cheagurilor de sânge (medicamente anticoagulante)
Ce se întâmplă la o analiză de sânge
O analiză de sânge se face de obicei la cabinetul medicului de familie sau la spital. Testul durează de regulă aproximativ 10 minute.
Un cadru medical vă va preleva o cantitate mică de sânge, de obicei din interiorul cotului, folosind un ac. Uneori, sângele poate fi recoltat din încheietura mâinii sau din deget (test prin înțeparea degetului).
Este posibil să vi se pună mai întâi o bandă elastică (garou) în jurul brațului. Aceasta ajută la recoltarea mai ușoară a sângelui.
Veți simți o ușoară înțepătură când acul intră, ceea ce poate fi puțin inconfortabil. Sângele va fi colectat într-un tub mic, care va fi trimis la laborator pentru analiză.
După test, de obicei vi se va da puțină vată sau un plasture pentru a acoperi locul de unde a fost recoltat sângele.
Este posibil să apară o vânătaie sau o umflătură în zona de unde a fost recoltat sângele, dar aceasta ar trebui să dispară după câteva zile.
Dacă vă este teamă de ace
Spuneți cadrului medical care vă face analiza de sânge dacă vă este teamă de ace. Vă poate ajuta să vă simțiți mai confortabil în timpul testului.
De asemenea, puteți veni cu cineva la analiza de sânge pentru a vă susține.
Obținerea rezultatelor analizelor de sânge
Puteți primi rezultatele analizelor de sânge după câteva zile și, de obicei, în câteva săptămâni.
Medicul de familie, asistenta sau specialistul ar trebui să discute cu dumneavoastră despre rezultate și să vă explice ce urmează.
Dacă rezultatele nu indică nimic, este posibil să nu fie nevoie să faceți nimic altceva. Uneori, este posibil să aveți nevoie de alte analize, în funcție de motivul pentru care ați făcut analiza de sânge.
Rezultatele analizelor de sânge pot fi complicate. Cereți să discutați cu un profesionist din domeniul sănătății dacă aveți întrebări despre rezultate sau nu le înțelegeți.
Valorile normale diferă de la un laborator la altul; rezultatele se interpretează împreună cu medicul.
De reținut
- Infecția de părți moi a piciorului la persoanele cu diabet se diagnostichează pe baza semnelor de inflamație: roșeață, căldură, durere sau secreții purulente.
Tratament
Osteomielita se tratează cu antibiotice. Este posibil să aveți nevoie de tratament în spital sau să puteți lua antibiotice acasă.
De obicei, veți lua antibiotice timp de 4 până la 6 săptămâni. Dacă aveți o infecție severă, este posibil să fie nevoie să le luați până la 12 săptămâni. Este important să terminați cura de antibiotice chiar dacă începeți să vă simțiți mai bine.
Dacă infecția este tratată rapid (în 3 până la 5 zile de la debut), de multe ori se vindecă complet.
Puteți lua analgezice pentru a ameliora durerea. Dacă infecția este la nivelul unui os lung (de exemplu, la braț sau la picior), vi se poate pune o atelă, pentru a nu mișca zona atât de des.
Intervenția chirurgicală pentru osteomielită
De obicei, veți avea nevoie de o operație dacă:
- în os se formează o acumulare de puroi (abces), iar puroiul trebuie drenat
- infecția apasă asupra altei structuri, de exemplu asupra măduvei spinării
- infecția a durat mult timp și a afectat osul
Dacă infecția a afectat osul, veți avea nevoie de o intervenție chirurgicală (numită debridare) pentru îndepărtarea părții afectate.
Debridarea poate lăsa un spațiu gol în os, care ar putea trebui reconstruit.
Uneori este nevoie de mai mult de 1 operație pentru tratarea infecției. Pentru repararea zonei din apropierea osului afectat se pot folosi mușchi și piele din altă parte a corpului.
Ce puteți face
- Dacă aveți diabet și o rană la picior, urmăriți semnele de infecție: roșeață, căldură, umflătură, durere sau secreții; prezența a cel puțin două dintre acestea sugerează infecție și trebuie să solicitați evaluare medicală.
- Dacă aveți o proteză articulară și observați o fistulă (orificiu care comunică cu articulația) sau proteza devine expusă, acestea sunt semne sigure de infecție și trebuie să vă adresați imediat medicului.
Viața cu boala
Este foarte important să vă îngrijiți picioarele dacă aveți diabet.
Dacă diabetul dumneavoastră este slab controlat, puteți pierde sensibilitatea la nivelul picioarelor și este posibil să nu observați tăieturile mici, care s-ar putea transforma într-o infecție ce se extinde la nivelul osului.
Când să mergeți la medic
Recomandare urgentă: cereți o programare urgentă la medicul de familie dacă aveți:
- durere, umflătură, roșeață și senzație de căldură la nivelul unei zone a osului
- febră foarte mare (sau vă este cald, vă este frig ori aveți frisoane) și vă simțiți rău în general
- simptome care par să fie ale unei osteomielite pe care ați mai avut-o
Duceți-vă copilul la medicul de familie dacă:
- nu vrea să folosească un braț sau un picior și pare iritabil - copiii mici nu fac întotdeauna febră în cazul osteomielitei
Dacă nu este tratată rapid, osteomielita poate provoca probleme grave pe termen lung, cum ar fi infecții și leziuni permanente ale oaselor.
Semne de urgență
- Consultația chirurgicală de urgență este necesară în infecțiile severe sau moderate complicate cu gangrenă extinsă, infecție necrozantă, abces profund, sindrom de compartiment sau ischemie severă a membrului inferior.
- Dacă aveți diabet, boală arterială periferică și o ulcerație sau gangrenă la picior cu semne de infecție, este nevoie de consult urgent de specialitate chirurgicală și vasculară pentru a decide drenajul sau revascularizarea.
Medicamente folosite pentru infecții ale oaselor
Grupate pe clase terapeutice (cod ATC). Ce medicament vi se potrivește decide medicul; citiți prospectul oficial înainte de utilizare.
Listă verificată cu nomenclatorul ANM din 8 octombrie 2026: apar doar medicamentele autorizate în România.
Chinolone · ATC J01M · 18
Chinolone: antibiotice pentru infecții urinare, respiratorii și altele; se folosesc cu prudență.
Ciprofloxacinum — 17 produse cu rețetă
- CIFRAN 250 mgcu rețetă
- CIFRAN 500 mgcu rețetă
- CIPRINOL 100 mg/10 mlcu rețetă
- CIPRINOL 250 mgcu rețetă
- CIPRINOL 500 mgcu rețetă
- CIPRINOL 750 mgcu rețetă
- CIPRO QUIN 500 mgcu rețetă
- CIPROCIN 250 mgcu rețetă
- CIPROCIN 500 mgcu rețetă
- CIPROFLOXACINA ARENA 500 mgcu rețetă
- CIPROFLOXACINA ARENA 100 mgcu rețetă
- CIPROFLOXACINA ARENA 250 mgcu rețetă
- CIPROFLOXACINA ARENA 750 mgcu rețetă
- CIPROFLOXACINA VIOSER 2 mg/mlcu rețetă
- CIPROLEN 250 mgcu rețetă
- CIPROLEN 500 mgcu rețetă
- CUMINOL 500 mgcu rețetă
Pefloxacinum — 1 produs cu rețetă
- PEFLOXACIN LAROPHARM 400 mgcu rețetă
Cefalosporine și alte beta-lactamine · ATC J01D · 9
Cefalosporine și alte beta-lactamine: antibiotice pentru infecții bacteriene, de la cele ușoare la cele grave, tratate în spital.
Cefotaximum — 5 produse cu rețetă
- CEFOTAX 1 gcu rețetă
- CEFOTAX 2 gcu rețetă
- CEFOTAX 500 mgcu rețetă
- CEFOTAXIMA ATB 1 gcu rețetă
- CEFOTAXIMA SWYSSI 1 gcu rețetă
Cefazolinum — 4 produse cu rețetă
- CEFAZOLINA APTAPHARMA 1 gcu rețetă
- CEFAZOLINA ATB 1 gcu rețetă
- ZOLINEF 1 gcu rețetă
- ZOLINEF FORTE 2 gcu rețetă
Peniciline · ATC J01C · 8
Peniciline: antibiotice pentru multe infecții bacteriene (gât, urechi, plămâni, piele).
Amoxicillinum + Acidum clavulanicum — 3 produse cu rețetă
- AMOXICILINA/ACID CLAVULANIC GEMAX PHARMA 875 mg/125 mgcu rețetă
- AMOXIPLUS 500 mg/125 mgcu rețetă
- AMOXIPLUS 875 mg/125 mgcu rețetă
Benzylpenicillinum — 3 produse cu rețetă
- PENICILINA G POTASICA ATB 1000000 UIcu rețetă
- PENICILINA G SODICA ATB 1000000 UIcu rețetă
- PENICILINA G SODICA ATB 400000 UIcu rețetă
Flucloxacillinum — 2 produse cu rețetă
- FINOGI 1 gcu rețetă
- FINOGI 2 gcu rețetă
Macrolide și lincosamide · ATC J01F · 7
Macrolide și lincosamide: antibiotice folosite și la persoanele alergice la penicilină.
Clindamycinum — 7 produse cu rețetă
- CLINDAMICINA HAMELN 150 mg/mlcu rețetă
- CLINDAMICINA NORIDEM 150 mg/mlcu rețetă
- CLINDAMYCIN - MIP 150 mg/mlcu rețetă
- CLINDAMYCIN 300 mg/2 mlcu rețetă
- CLINDAMYCIN-MIP 600 mgcu rețetă
- DALACIN C 150 mgcu rețetă
- DALACIN C 300 mgcu rețetă
Aminoglicozide · ATC J01G · 6
Antibiotice puternice, administrate de obicei injectabil, în spital.
Amikacinum — 3 produse cu rețetă
- AMIKACINA ATB 500 mg/2 mlcu rețetă
- AMIKACINA NORIDEM 125 mg/mlcu rețetă
- AMIKACINA NORIDEM 250 mg/mlcu rețetă
Gentamicinum — 3 produse cu rețetă
- GENTAMICINA NORIDEM 20 mg/mlcu rețetă
- GENTAMICINA NORIDEM 40 mg/mlcu rețetă
- GENTAMICINA NORIDEM 80 mg/mlcu rețetă
Alte antibiotice · ATC J01X · 2
Alte antibiotice, folosite în infecții specifice (de exemplu, urinare sau intestinale).
Vancomycinum — 2 produse cu rețetă
- VANCOMICINA APTAPHARMA 1000 mgcu rețetă
- VANCOMICINA APTAPHARMA 500 mgcu rețetă
Surse: NHS (Open Government Licence v3.0), definiția EBJIS 2021, ghidul IWGDF 2023.