Trimecor® MR 35 mg, comprimate cu eliberare modificată

Cu rețetă

TRIMECOR MR este destinat utilizării la adulţi, în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere în piept cauzată de boala coronariană). 2.

  • Substanța activă (DCI): Trimetazidinum
  • Forma farmaceutică: comprimate cu eliberare modificată
  • Concentrație: 35 mg
  • Cod ATC: C01EB15
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Trimetazidinum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

TRIMECOR MR conține în calitate de substanță activă trimetazidina, ce optimizează procesele de energie ale celulelor şi protejează celulele inimii de efectele reducerii cantităţii de oxigen. TRIMECOR MR este destinat utilizării la adulţi, în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere în piept cauzată de boala coronariană). 2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI TRIMECOR MR Nu utilizaţi TRIMECOR MR: – dacă sunteţi alergic la trimetazidină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6) – dacă aveţi boala Parkinson: boală a creierului care afectează mişcările (tremurături, poziţie rigidă, mişcări încetinite şi mers târşâit şi dezechilibrat) – dacă aveţi probleme severe ale rinichilor. Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi TRIMECOR MR, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acest medicament nu constituie un tratament curativ pentru crizele de angină pectorală şi nici nu este indicat ca tratament iniţial pentru angina instabilă. Nu este un tratament pentru infarctul miocardic. În cazul unei crize de angină pectorală, adresaţi-vă medicului dumneavoastră; pot fi necesare analize şi este posibilă modificarea tratamentului. Acest medicament poate provoca sau înrăutăţi simptome cum sunt: tremurături, poziţie rigidă, mişcări încetinite, mers târşâit şi dezechilibrat, în special la pacienţii vârstnici; aceste simptome trebuie investigate şi raportate medicului dumneavoastră, care poate să reevalueze tratamentul. Au fost raportate reacții grave pe piele asociate tratamentului cu trimetazidină, inclusiv reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS) și pustuloză exantematoasă generalizată acută (PEGA). Întrerupeți tratamentul cu TRIMECOR MR și solicitați imediat asistență medicală dacă observați oricare dintre simptomele asociate acestei reacții grave pe piele descrise la punctul 4. Dacă aveţi orice nelămurire despre utilizarea acestui produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări. Copii şi adolescenţi TRIMECOR MR nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. TRIMECOR MR împreună cu alte medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Nu au fost identificate interacţiuni cu alte medicamente. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptaţi sau dacă credeţi că sunteţi gravidă sau doriţi să aveţi un copil, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu este recomandat să utilizaţi acest medicament în timpul sarcinii. Dacă descoperiţi că sunteţi însărcinată în timpul tratamentului cu acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru că doar acesta poate hotărî necesitatea continuării tratamentului. În absenţa datelor privind excreţia medicamentului în laptele matern, alăptarea nu este recomandată pe durata tratamentului. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Acest medicament vă poate face să vă simţiţi ameţit şi somnolent, ceea ce vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptaţi sau dacă credeţi că sunteţi gravidă sau doriţi să aveţi un copil, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu este recomandat să utilizaţi acest medicament în timpul sarcinii. Dacă descoperiţi că sunteţi însărcinată în timpul tratamentului cu acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru că doar acesta poate hotărî necesitatea continuării tratamentului. În absenţa datelor privind excreţia medicamentului în laptele matern, alăptarea nu este recomandată pe durata tratamentului. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

TRIMECOR MR Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza recomandată de TRIMECOR MR 35 mg este un comprimat de două ori pe zi, în timpul meselor, dimineaţa şi seara. Dacă aveţi probleme cu rinichii sau dacă aveţi vârsta peste 75 de ani, medicul dumneavoastră vă poate modifica doza recomandată. TRIMECOR MR este destinat administrării orale. Comprimatele trebuie înghiţite cu un pahar cu apă în timpul meselor. Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din TRIMECOR MR Dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuie, adresaţi-vă imediat medicului sau farmacistului. Dacă uitaţi să utilizaţi TRIMECOR MR Dacă aţi uitat să luaţi o doză din TRIMECOR MR, luaţi doza următoare la momentul obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi TRIMECOR MR Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului

Reacții adverse posibile

POSIBILE Ca toate medicamentele, TRIMECOR MR poate provoca reacţii adverse, deşi nu apar la toate persoanele. Dacă observați oricare dintre următoarele reacții adverse, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeți la cel mai apropiat spital la departamentul de urgență: Cu frecvenţă necunoscută (frecvența nu poate fi determinată din datele disponibile) – simptome extrapiramidale (mişcări neobişnuite, inclusiv tremurături şi scuturare a mâinilor şi degetelor, mişcări de răsucire a corpului, mers târşâit, înţepenire a mâinilor şi picioarelor), de obicei reversibile după întreruperea tratamentului; – umflare a feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului care poate provoca dificultăţi la înghiţire sau la respiraţie; – erupție generalizată pe piele, temperatură ridicată a corpului, valori crescute ale enzimelor hepatice, anomalii ale sângelui (eozinofilie), mărirea ganglionilor limfatici și implicarea altor organe ale corpului (Reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice, cunoscută și sub denumirea de DRESS). Vezi punctul 2; – erupţie generalizată gravă pe piele, de culoare roşie şi cu vezicule; scădere severă a numărului de celule albe din sânge, care face mai posibile infecţiile, reducere a trombocitelor din sânge, fapt care determină creşterea riscului de sângerare sau învineţire; – o boală a ficatului (greaţă, vărsături, pierdere a poftei de mâncare, senzaţie generală de rău, febră, mâncărimi, îngălbenire a pielii şi a albului ochilor, materii fecale deschise la culoare, urină închisă la culoare). Alte reacţii adverse posibile: Reacţii adverse frecvente (pot apărea până la 1 din 10 persoane): – ameţeli, durere de cap; – dureri abdominale, diaree, indigestie, greaţă, vărsături; – erupţii pe piele, mâncărimi, urticarie şi senzaţie de slăbiciune. Reacții adverse mai puțin frecvente (pot apărea până la 1 din 100 persoane): – senzații neobișnuite la nivelul pielii, cum sunt furnicături sau înțepături (parestezie). Reacţii adverse rare (pot apărea până la 1 din 1000 de persoane): – bătăi rapide sau neregulate ale inimii (numite şi palpitaţii), bătăi suplimentare ale inimii, bătăi accelerate ale inimii; – scădere bruscă a tensiunii arteriale la ridicarea în picioare care poate produce ameţeli; – senzaţie de confuzie sau leşin, stare generală de rău, ameţeli, căderi, înroşire trecătoare la nivelul feţei şi gâtului. Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): – tulburări ale somnului (dificultăţi de adormire, somnolenţă); – constipaţie. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale la următoarea adresă web: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament

Cum se păstrează

TRIMECOR MR A se păstra la temperaturi sub 25 ºC. A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

ŞI ALTE INFORMAŢII Ce conţine TRIMECOR MR Substanţa activă este diclorhidratul de trimetazidină. Fiecare comprimat conţine diclorhidrat de trimetazidină 35 mg. Celelalte componente sunt: nucleu: hipromeloză (metocel K 15 M), hipromeloză (metocel K 100 M CR), celuloză microcristalină, stearat de magneziu, dioxid de titan; film (Opadry II pink): alcool polivinilic, dioxid de titan, polietilenglicol/macrogol, talc, oxid roşu de fier, oxid galben de fier. Cum arată TRIMECOR MR şi conţinutul ambalajului TRIMECOR MR se prezintă sub formă de comprimate rotunde biconvexe de culoare roz. TRIMECOR MR este disponibil în cutii cu 3 blistere din PVC/Al câte 10 comprimate cu eliberare modificată. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare GM Pharmaceuticals Ltd., Rustavi Highway 52, Tbilisi, 0114, Georgia. Fabricantul GM Pharmaceuticals Ltd., Rustavi Highway 52, Tbilisi, 0114, Georgia. Acest prospect a fost revizuit în decembrie 2025. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Trimecor® MR 35 mg, comprimate cu eliberare modificată?

TRIMECOR MR este destinat utilizării la adulţi, în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere în piept cauzată de boala coronariană). 2.

Trimecor® MR 35 mg, comprimate cu eliberare modificată se elibereaza cu reteta?

Da, Trimecor® MR 35 mg, comprimate cu eliberare modificată se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Trimecor® MR 35 mg, comprimate cu eliberare modificată?

Substanța activă din Trimecor® MR 35 mg, comprimate cu eliberare modificată este TRIMETAZIDINUM.

Sub ce forma se prezinta Trimecor® MR 35 mg, comprimate cu eliberare modificată?

Se prezintă sub formă de comprimate cu eliberare modificată, 35 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.