Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Tingreks 10 mg, comprimate filmate

Cu rețetă

Memantina este un medicament pentru tratamentul pacienţilor cu boală Alzheimer moderată până la severă.

  • Substanța activă (DCI): Memantinum
  • Forma farmaceutică: comprimate filmate
  • Concentrație: 10 mg
  • Cod ATC: N06DX01
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 112,96 lei / cutie N10x3 · ordin Nr. Rg04-12 din 23.01.2026; 230,22 lei / cutie N10x6 · ordin Nr. Rg04-12 din 23.01.2026
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: compensat (detalii mai jos)
Compensat de CNAM
  • parțial compensat (adulți) — Pentru tratamentul demenței( bolii Alzheimer), tratament cronic . Suma fixă compensată: 4,94 lei / unitate, 148,2 lei / cutie
  • parțial compensat (adulți) — Pentru tratamentul demenței( bolii Alzheimer), tratament cronic . Suma fixă compensată: 4,94 lei / unitate, 296,4 lei / cutie

Lista medicamentelor compensate (CNAM). Prețul final și condițiile le confirmă farmacia, pe baza rețetei.

Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Memantinum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Tingreks® conține substanţa activă clorhidrat de memantină (în continuare în text va fi denumită memantină). Memantina este un medicament pentru tratamentul pacienţilor cu boală Alzheimer moderată până la severă. Memantina ajută la reducerea simptomelor de demență în boala Alzheimer. Cum funcționează Tingreks® Pierderea memoriei în boala Alzheimer este legată de afectatrea transmiterii semnalelor la nivelul creierului. Creierul conţine aşa-numiţii receptori N-metil-D-aspartat (NMDA) care sunt implicaţi în transmiterea semnalelor nervoase importante în procesele de învăţare şi memorie. Memantina aparține unui grup de medicamente numite antagoniști ai receptorilor NMDA. Memantina acționează asupra acestor receptori NMDA, îmbunătățind transmiterea impulsurilor nervoase și memoria.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

să luaţi Tingreks® Nu luaţi Tingreks® în următoarele situații: - dacă sunteţi alergic la memantină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi Tingreks®, adresaţi-vă medicului dumneavoastră: - dacă aveţi istoric de convulsii epileptice; 1 - dacă aţi suferit recent un infarct miocardic, sau dacă suferiţi de insuficienţă cardiacă congestivă, sau de hipertensiune arterială (tensiune arterială mare) necontrolată prin tratament. În aceste situaţii, tratamentul trebuie supravegheat cu atenţie, iar beneficiul clinic al tratamentului cu Tingreks® va fi reevaluat de către medicul dumneavoastră la intervale regulate Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveți tulburări ale funcției renale cum ar fi insuficienţă renală, acidoza tubulară renală (ATR-exces de substanţe care formează acizi în sânge) sau infecţii grave ale tractului urinar (structura care transportă urina), deoarece poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă modifice doza de medicament. Trebuie evitată utilizarea în acelaşi timp a medicamentelor numite amantadină (pentru tratamentul bolii Parkinson), ketamină (o substanţă folosită, în general, ca anestezic), dextrometorfan (folosit, în general, pentru tratamentul tusei); de asemenea, trebuie evitată utilizarea în acelaşi timp cu alţi antagonişti ai receptorilor NMDA Copii şi adolescenţi Administrarea de Tingreks® este contraindicat la copii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani. Tingreks împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente Tingreks® poate modifica efectul următoarelor medicamente şi poate fi necesară modificarea dozelor acestora de către medicul dumneavoastră: - amantadină, ketamină, dextrometorfan, - dantrolen, baclofen; - cimetidină, ranitidină, procainamidă, chinidină, chinină, nicotină; - hidroclorotiazidă (sau orice combinație cu hidroclorotiazidă cu altă substanță); - medicamente anticholinergice (medicamentele sunt utilizate pe scară largă pentru a trata tulburările de mișcare sau spasmele intestinale); - anticonvulsivante (substanțe utilizate pentru prevenirea și tratamentul crizelor convulsive); - barbiturice (substanțe, de regulă, utilizate ca somnifere); - agoniști dopaminergici (substanțe cum ar fi L-dopa, bromocriptină); - medicamente antipsihotice (pentru tratamentul tulburărilor psihice); - anticoagulante orale (utilizate pentru a preveni coagularea sângelui). Dacă vă internați în spital, spuneți medicului dumneavoastră că administrați Tingreks®. Tingreks® împreună cu alimente şi băuturi Spuneți medicului dumneavoastră: - dacă ați efectuat schimbări recente semnificative sau intenționați să vă schimbați dieta (de exemplu, să treceți de la un regim alimentar normal la un regim strict vegetarian); În aceste cazuri, poate fi necesar ca medicul dumneavostră să vă modifice doza de medicament. Sarcina alăptarea și fertelitatea Înainte să luați acest medicament spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi însărcinată sau alăptați, credeți că ați putea fi însărcinată sau planificați o sarcină. 2 Sarcina Utilizarea acestui medicament în timpul sarcinei nu este recomandată. Alăptarea Femeile care administrează Tingreks® nu trebuie să alăpteze. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Medicul dumneavoastră vă va spune dacă boala dumneavoastră vă permite să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje în condiţii de siguranţă. De asemenea, Tingreks® vă poate modifica viteza de reacție, afectând capacitatea de a conduce vehicule şi de folosi utilaje. Tingreks® conține lactoză monohidrat Dacă medicul dumneavoastră v-a informat că aveţi intoleranţă la unele zaharuri, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Sarcina și alăptarea

Utilizarea acestui medicament în timpul sarcinei nu este recomandată.
Alăptarea
Femeile care administrează Tingreks® nu trebuie să alăpteze.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Tingreks® Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a indicat medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Dozele pentru adulți și vârstnici (vârsta peste 65 de ani) Doza recomandată de Tingreks® este de 20 mg o dată pe zi. Pentru a reduce riscul de apariţie a reacţiilor adverse, această doză se atinge treptat, conform următoarei scheme zilnice de tratament: 1 săptămână 2 săptămână 3 săptămână 4 săptămână jumătate dintr-un comprimat filmat de 10 mg (5 mg) un comprimat filmat de 10 mg (10 mg) un comprimat filmat şi jumătate dintr-un comprimat filmat de 10 mg (15 mg) două comprimate filmate de 10 mg (20 mg) Doza iniţială uzuală este de o jumătate de comprimat filmat de 10 mg o dată pe zi (5 mg/zi) în prima săptămână Aceasta se creşte la un comprimat filmat de 10 mg o dată pe zi (10 mg/zi) în a doua săptămână şi la 1 comprimat filmat de 10 mg şi jumătate dintr-un comprimat de 10 mg, o dată pe zi în a treia săptămână (15 mg/zi). Începând din a patra săptămână, doza uzuală este de 2 comprimate filmate de 10 mg o dată pe zi (20 mg/zi) Dozele la pacienţii cu afectare a funcţiei rinichilor Dacă aveţi afectare a funcţiei rinichilor (insuficienţă renală), medicul dumneavoastră va decide doza care se potriveşte afecțiunii dumneavoastră. În acest caz, medicul dumneavoastră trebuie să vă monitorizeze funcția rinichilor la intervale stabilite. Mod de administrare Tingeks® trebuie administrat pe cale orală. Comprimatele trebuie administrate o dată pe zi, cu regularitate, în fiecare zi, în acelaşi moment al zilei, cu o cantitate suficientă de apă. Comprimatele pot fi luate cu sau fără alimente. Comprimatele pot fi împărțite în doze egale. 3 Durata tratamentului Tratamentul cu Tingeks® poate fi continuat atât timp cât efectul terapeutic este benefic. Medicul dumneavoastră trebuie să vă evalueze tratamentul în mod repetat, la intervale regulate. Dacă luaţi mai mult Tingreks® decât trebuie În general, dacă luaţi o doză prea mare de Tingreks® aceasta nu vă face niciun rău. Puteţi prezenta mai accentuat simptomele descrise la punctul 4 ,,Reacţii adverse posibile”. Dacă luaţi o doză foarte mare din acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau solicitaţi ajutor medical, deoarece puteţi să aveţi nevoie de asistenţă medical. Dacă uitaţi să luaţi Tingreks® Dacă aţi uitat să luaţi doza dumneavoastră de Tingreks® la momentul stabilit, aşteptaţi şi luaţi doza următoare la ora obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. În general, reacțiile adverse observate sunt ușoare sau moderate. Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): - hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament; - dureri de cap, somnolenţă, ameţeli, tulburări de echilibru; - hipertensiune arterială; - dificultăţi la respiraţie; - constipaţie; - creșteraea valorilor analizelor care arată funcţia ficatului; Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): - infecţii fungice; - oboseală, confuzie, halucinaţii; - mers anormal; - insuficienţă cardiacă; - cheaguri de sânge la nivelul venelor (tromboză venoasă/tromboembolism); - vărsături; - oboseală excesivă. Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10.000 persoane): - convulsii. Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile) - reacţii psihotice; 4 - inflamație a pancreasului (pancreatită); inflamație a ficatului (hepatită). Boala Alzheimer este asociată cu depresia, idei suicidare şi suicid. Aceste evenimente au fost raportate la pacienţii trataţi cu memantină. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected] . Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Tingreks® Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

şi alte informaţii Ce conţine Tingreks® - Substanţa activă este clorhidratul de memantină. Un comprimat filmat conține 10 mg clorhidrat de memantină. - Celelalte componente sunt: nucleul: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; filmul: Opadry II 33G28707 alb (hipromeloză (E464), lactoză monohidrat, macrogol 3000, dioxid de titan (E171), triacetină), ceară carnauba. Cum arată Tingreks® și conţinutul ambalajului Comprimate filmate de culoare albă sau aproape albă, biconvexe, alungite, cu capete rotunjite, îngustate la mijloc, cu linie de divizare pe fiecare parte a comprimatului. Câte 10 comprimate filmate în blistere din folie de clorură de polivinil și din folie de aluminiu. Câte 3, 6 sau 9 blistere în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul 5 Deţinătorul certificatului de înregistrare „Grindeks” SA str. Krustpils 53, Riga LV-1057, Letonia Tel.: +371 67083205 Fax.: +371 67083505 e-mail.: [email protected] Fabricantul „Grindeks” SA str. Krustpils 53, Riga LV-1057, Letonia Acest prospect a fost revizuit în noiembrie 2022. Pentru mai multe informații despre acest medicament, vă rugăm să contactați deținătorul certificatului de înregistrare. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md. 6

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Tingreks 10 mg, comprimate filmate?

Memantina este un medicament pentru tratamentul pacienţilor cu boală Alzheimer moderată până la severă.

Tingreks 10 mg, comprimate filmate se elibereaza cu reteta?

Da, Tingreks 10 mg, comprimate filmate se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Tingreks 10 mg, comprimate filmate?

Substanța activă din Tingreks 10 mg, comprimate filmate este MEMANTINUM.

Sub ce forma se prezinta Tingreks 10 mg, comprimate filmate?

Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 10 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.