Ce este și pentru ce se utilizează
Postpil este un contraceptiv de urgenţă, care poate fi utilizat în termen de 72 ore (3 zile) după un contact sexual neprotejat sau de la eşuarea metodei contraceptive utilizate de dumneavoastră. Este vorba despre următoarele cazuri:
Nu a fost utilizată nici o metodă contraceptivă în timpul contactului sexual.
Măsura contraceptivă a fost utilizată incorect, de exemplu dacă prezervativul a fost rupt, a alunecat sau a fost utilizat într-un mod greşit, dacă ovulul intravaginal sau diafragma şi-au schimbat poziţia, au fost deteriorate, sparte sau îndepărtate înainte de vreme, în cazul eşecului unui coitus interruptus (de exemplu sperma a fost ejaculată în vagin sau pe organele genitale externe). Postpil conţine o substanţă activă sintetică de tip hormonal, denumită levonorgestrel. Acesta previne aproximativ 84% din sarcinile posibile, dacă îl luaţi în primele 72 ore după ce a avut loc un contact sexual neprotejat. Nu va preveni sarcina de fiecare dată şi este mult mai eficace cu cât este luat mai repede după contactul sexual neprotejat. Este mai bine să îl luaţi în decurs de 12 ore decât să amânaţi până în a treia zi. Se consideră că Postpil acţionează prin: împiedicarea ovarelor dumneavoastră să elibereze un ovul; împiedicarea fertilizării cu spermă a ovulului deja eliberat. Postpil vă poate împiedica să rămâneţi gravidă doar dacă este administrat în decurs de 72 de ore după un contact sexual neprotejat. Nu are efect dacă sunteţi deja gravidă. Dacă aveţi un alt contact sexual neprotejat după administrarea Postpil (de asemenea dacă acest lucru se întâmplă în cursul aceluiaşi ciclu menstrual), comprimatul nu îşi va exercita efectul contraceptiv şi există din nou risc 1 să rămâneţi gravidă. Postpil nu este indicat pentru utilizare înainte de prima sângerare menstruală (menarhă).
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
să luaţi Postpil Nu luaţi Postpil: dacă sunteţi alergică la levonorgestrel sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Atenţionări şi precauţii Dacă vreuna dintre următoarele situaţii de mai jos este valabilă în cazul dumneavoastră, adresaţivă medicului dumneavoastră înainte să luaţi Postpil, deoarece contracepţia de urgenţă poate să nu fie recomandabilă în cazul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă poate prescrie alt tip de contraceptiv de urgenţă. Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă. Acest medicament nu are niciun efect dacă sunteţi deja gravidă. Dacă sunteţi deja gravidă, Postpil nu poate întrerupe sarcina, deci Postpil nu este un „comprimat pentru avort”. Puteți fi deja gravidă, dacă: menstruaţia v-a întârziat mai mult de 5 zile, sau dacă aţi avut sângerări neobişnuite la data când trebuia să apară următoarea menstruaţie; aţi avut contact sexual neprotejat cu mai mult de 72 de ore în urmă şi de la ultima dumneavoastră menstruaţie. Utilizarea Postpil nu este recomandată dacă: aveţi o afecţiune a intestinului subţire (cum este boala Crohn), care inhibă absorbţia medicamentului; aveţi afecţiuni severe ale ficatului; ați avut în trecut sarcină extrauterină (în care copilul se dezvoltă undeva în afara uterului); aţi avut vreodată o afecţiune numită salpingită (inflamaţie a trompelor uterine). O sarcină extrauterină anterioară sau infecţia anterioară a trompelor uterine creşte riscul de apariţie a unei alte sarcini extrauterine. La toate femeile, contracepţia de urgenţă trebuie administrată cât mai curând posibil după contactul sexual neprotejat. Există unele dovezi că Postpil poate fi mai puţin eficace odată cu creşterea în greutate sau a indicelui de masă corporală (IMC), dar aceste date sunt limitate şi neconcludente. Ca urmare, Postpil este recomandat în continuare tuturor femeilor, indiferent de greutatea lor corporală sau IMC. Dacă sunteţi îngrijorată cu privire la orice problemă legată de administrarea contracepţiei de urgenţă, este recomandat să vă adresaţi unui profesionist din domeniul sănătăţii. Copii și adolescenți Postpil nu este indicat pentru utilizare înainte de prima sângerare menstruală (menarhă). Dacă sunteţi îngrijorată cu privire la bolile cu transmitere sexuală Dacă nu aţi folosit prezervativul (sau dacă acesta a fost rupt sau a alunecat) în timpul contactului 2 sexual, este posibil să fi contactat o boală cu transmitere sexuală sau virusul HIV. Acest medicament nu vă va proteja împotriva bolilor cu transmitere sexuală; numai prezervativul o poate face. Dacă vă îngrijoraţi în această privinţă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale, cabinetului de planificare familială sau farmacistului pentru recomandări. Postpil împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Anumite medicamente pot împiedica Postpil să acţioneze eficient. Dacă în ultimele 4 săptămâni ați utilizat oricare dintre medicamentele de mai jos, este posibil ca Postpil să fie mai puțin potrivit pentru dumneavoastră. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie un alt tip de contracepție de urgență (non-hormonală), adică un dispozitiv intrauterin cu Cupru (DIU-Cu). Dacă aceasta nu este o opțiune în cazul dumneavoastră sau dacă nu vă puteți prezenta la medic imediat, puteți lua o doză dublă de Postpil: Barbiturice şi alte medicamente folosite pentru tratarea epilepsiei (de exemplu primidonă, fenitoină şi carbamazepină). Medicamente utilizate pentru tratarea tuberculozei (de exemplu, rifampicină şi rifabutină). Medicamente utilizate pentru tratarea HIV (ritonavir, efavirenz). Un medicament folosit pentru tratarea infecţiilor fungice (griseofulvină). Preparate din plante care conţin sunătoare (Hypericum perforatum). Adresați-vă farmacistului sau medicului dumneavoastră dacă aveți nevoie de recomandări suplimentare privind doza corectă pentru dumneavoastră. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil după administrarea comprimatelor pentru recomandări suplimentare privind o metodă contraceptivă regulată sigură și pentru a exclude prezența sarcinii (Pentru informaţii suplimentare vezi şi pct. 3 „Cum să luaţi Postpil”). De asemenea, Postpil poate afecta modul în care acționează alte medicamente: Un medicament numit ciclosporină (deprimă sistemul imunitar). Cât de des puteţi să luaţi Postpil Trebuie să luaţi Postpil doar în cazuri de urgenţă şi nu ca o metodă contraceptivă obişnuită. Dacă utilizaţi Postpil mai mult decât odată în timpul unui ciclu menstrual, este mai puţin sigur şi mai probabil să perturbe ciclul dumneavoastră menstrual. Postpil nu acţionează la fel de eficace ca metodele obişnuite de contracepţie. Medicul dumneavoastră, asistenta medicală sau cabinetul de planificare familială vă pot spune despre metodele de contracepţie pe termen lung care sunt mai eficace în prevenirea sarcinii. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Nu trebuie să luaţi acest medicament dacă sunteţi deja gravidă. Dacă rămâneţi gravidă chiar şi după ce aţi luat acest medicament, este foarte important să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Nu există dovezi că Postpil va dăuna copilului care se dezvoltă în uterul dumneavoastră, dacă utilizaţi Postpil aşa cum este prescris. Cu toate acestea, medicul dumneavoastră poate dori să verifice dacă 3 sarcina este extrauterină (atunci când copilul se dezvoltă undeva în afara uterului). Acest lucru este deosebit de important dacă apare o durere abdominală severă după ce aţi luat Postpil sau dacă aţi avut anterior o sarcină extrauterină, o intervenţie chirurgicală la nivelul trompelor uterine sau boală inflamatorie pelvină. Alăptarea Substanţa activă a acestui medicament se excretă în laptele matern. De aceea, se recomandă să luaţi comprimatul imediat după ce alăptaţi şi să evitaţi apoi alăptarea pentru cel puțin 8 ore după ce aţi administrat levonorgestrel, apoi să vă scurgeți laptele cu o pompă pentru sân timp de 8 ore după ce aţi luat Postpil. Procedând în acest mod, vă luaţi comprimatul cu mult timp înaintea următoarei alăptări şi reduceţi cantitatea de substanţă activă pe care o poate prelua copilul dumneavoastră din laptele matern. Fertilitatea Postpil creşte posibilitatea dereglărilor de ciclu menstrual care pot determina, uneori, apariţia ovulaţiei mai devreme sau mai târziu, ceea ce duce la modificarea datei de fertilitate. Deși nu există date privind fertilitatea pe termen lung, după tratamentul cu levonorgestrel este de așteptat o revenire rapidă la fertilitate și, prin urmare, contracepția regulată trebuie continuată sau inițiată cât mai curând posibil după utilizarea Postpil. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Este puţin probabil ca Postpil să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, dacă vă simţiţi obosită sau ameţită nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje. Postpil conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Sarcina și alăptarea
Sarcina
Nu trebuie să luaţi acest medicament dacă sunteţi deja gravidă. Dacă rămâneţi gravidă chiar şi după ce aţi luat acest medicament, este foarte important să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Nu există dovezi că Postpil va dăuna copilului care se dezvoltă în uterul dumneavoastră, dacă utilizaţi Postpil aşa cum este prescris. Cu toate acestea, medicul dumneavoastră poate dori să verifice dacă 3 sarcina este extrauterină (atunci când copilul se dezvoltă undeva în afara uterului). Acest lucru este deosebit de important dacă apare o durere abdominală severă după ce aţi luat Postpil sau dacă aţi avut anterior o sarcină extrauterină, o intervenţie chirurgicală la nivelul trompelor uterine sau boală inflamatorie pelvină.
Alăptarea
Substanţa activă a acestui medicament se excretă în laptele matern. De aceea, se recomandă să luaţi comprimatul imediat după ce alăptaţi şi să evitaţi apoi alăptarea pentru cel puțin 8 ore după ce aţi administrat levonorgestrel, apoi să vă scurgeți laptele cu o pompă pentru sân timp de 8 ore după ce aţi luat Postpil. Procedând în acest mod, vă luaţi comprimatul cu mult timp înaintea următoarei alăptări şi reduceţi cantitatea de substanţă activă pe care o poate prelua copilul dumneavoastră din laptele matern.
Fertilitatea
Postpil creşte posibilitatea dereglărilor de ciclu menstrual care pot determina, uneori, apariţia ovulaţiei mai devreme sau mai târziu, ceea ce duce la modificarea datei de fertilitate. Deși nu există date privind fertilitatea pe termen lung, după tratamentul cu levonorgestrel este de așteptat o revenire rapidă la fertilitate și, prin urmare, contracepția regulată trebuie continuată sau inițiată cât mai curând posibil după utilizarea Postpil.
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Postpil Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Luaţi comprimatul cât mai curând posibil, de preferinţă în decurs de 12 ore şi nu mai târziu de 72 ore (3 zile) după ce aţi avut contact sexual neprotejat. Nu amânați administrarea comprimatului. Cu cât mai devreme luați comprimatul după contactul sexual neprotejat, cu atât acesta acționează mai bine. Comprimatul vă ajută să nu rămâneți gravidă, numai dacă îl luați în intervalul de 72 ore după contactul sexual neprotejat.
Postpil poate fi luat în orice moment al ciclului menstrual, presupunând că nu sunteţi deja gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă. Nu mestecaţi comprimatul, ci înghiţiţi-l întreg, cu apă. Dacă utilizați unul dintre medicamentele care pot împiedica acțiunea Postpil (vezi mai sus secțiunea „Postpil împreună cu alte medicamente”) sau dacă ați utilizat în ultimele 4 săptămâni unul dintre aceste medicamente, este posibil ca acțiunea Postpil să fie mai puțin eficace în cazul dumneavoastră. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie un alt tip de contracepție de urgență (non-hormonală), adică un dispozitiv intrauterin cu Cupru (DIU-Cu). Dacă aceasta nu este o opțiune în cazul dumneavoastră sau dacă nu vă puteți 4
prezenta la medic imediat, puteți lua o doză dublă de Postpil (adică 2 comprimate administrate odată). Dacă utilizaţi deja o metodă de contracepţie cu administrare regulată, cum este comprimatul contraceptiv, puteţi continua să luaţi contraceptivul la orele obişnuite. Dacă, după ce aţi luat Postpil, a avut loc un alt contact sexual neprotejat (de asemenea, dacă acest lucru se întâmplă în cadrul aceluiaşi ciclu menstrual), comprimatul nu îşi va exercita efectul contraceptiv şi există din nou risc de sarcină. Vă recomandăm să discutați cu un profesionist din domeniul sănătății dacă sunteți îngrijorată de orice probleme legate de luarea contracepției de urgență. Ce trebuie să faceţi dacă vă este rău (vomitați) Dacă vă este rău (vomitați) în primele trei ore după administrarea comprimatului, trebuie să luaţi imediat alt comprimat. După ce aţi luat Postpil După ce aţi luat Postpil, dacă doriţi să aveţi contact sexual şi nu folosiţi comprimate contraceptive, trebuie să folosiţi prezervative sau diafragmă şi spermicide până la următoarea menstruaţie. Acestea sunt necesare, deoarece Postpil nu îşi va face efectul dacă aveţi contact sexual neprotejat repetat, înainte de apariţia următorului ciclu. Se recomandă să vă programaţi un consult medical la aproximativ trei săptămâni după ce aţi luat Postpil, pentru a vă asigura că Postpil şi-a făcut efectul. Dacă ciclul menstrual vă întârzie mai mult de 5 zile sau este neobişnuit de redus sau neobişnuit de abundent, trebuie să vă adresaţi medicului cât mai curând posibil. Dacă aţi rămas gravidă chiar şi după ce aţi luat acest medicament, este important să vă adresaţi medicului. Medicul dumneavoastră vă poate sfătui şi privind metodele de contracepţie pe termen lung, care sunt mult mai eficace în prevenirea sarcinii. Dacă aţi continuat să utilizaţi contracepţie hormonală în mod regulat, cum sunt comprimatele contraceptive, şi nu aveţi sângerări în perioada de pauză de administrare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru a vă asigura că nu sunteţi gravidă. Următorul ciclu menstrual după ce aţi luat Postpil După utilizarea Postpil, ciclul dumneavoastră este, de obicei, normal şi va începe în ziua obişnuită; cu toate acestea, uneori va începe cu câteva zile mai târziu sau mai devreme. Dacă ciclul dumneavoastră întârzie cu mai mult de 5 zile faţă de data prevăzută, apare o sângerare „anormală” la data respectivă sau dacă credeţi că aţi putea fi gravidă, trebuie să faceţi un test de sarcină pentru a verifica dacă sunteţi gravidă. Dacă luaţi mai mult Postpil decât trebuie Deşi nu există raportări despre reacţii adverse grave care să provină din administrarea mai multor comprimate odată, este posibil să aveţi greaţă, chiar să aveţi stare de rău (să vomitați) sau să aveţi sângerări vaginale. Trebuie să vă adresaţi farmacistului, medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau cabinetului de planificare familială pentru sfaturi, în special dacă aţi vomitat, deoarece este posibil ca medicamentul să nu fi acţionat adecvat. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului 5 dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
Senzaţie de rău (greaţă).
Sângerări neregulate până la următoarea menstruaţie.
Durere în etajul inferior al abdomenului.
Oboseală.
Durere de cap. Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
Stare de rău (vomă). Dacă vă este rău, citiţi pct. 3 „Ce trebuie să faceţi dacă vă este rău (vomitați)”.
Modificări ale ciclului menstrual. Majoritatea femeilor vor avea menstruaţie normală la momentul obişnuit, dar unele pot avea menstruaţia mai târziu sau mai devreme decât momentul obişnuit. De asemenea, puteţi avea sângerări neregulate sau sângerări în picături până la următorul ciclu. Dacă menstruaţia vă întârzie cu mai mult de 5 zile sau este neobişnuit de redusă sau neobişnuit de abundentă, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră cât mai curând posibil.
Puteţi avea sensibilitate la nivelul sânilor, diaree sau senzaţie de ameţeală după administrarea acestui medicament. Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane):
Erupţie trecătoare pe piele, urticarie, mâncărimi, umflare a feţei, dureri pelviene, menstruaţie dureroasă. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Postpil Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25 °C. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum 6 să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
şi alte informaţii Ce conţine Postpil Substanţa activă este levonorgestrelul. Fiecare comprimat conţine levonorgestrel 1,5 mg. Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, amidon de cartofi, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc, stearat de magneziu. Cum arată Postpil şi conţinutul ambalajului Comprimate rotunde de culoare albă sau aproape albă, cu margini conturate, plate, inscripționate cu ,,J06” pe una din feţe, cu diametrul de aproximativ 8 mm. Câte un comprimat în blister transparent din PVC/Al. Câte un blister împreună cu prospectul pentru pacient în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Naari PTE Limited, Singapore 36 Robinson Road, #13-01, City House, 068877 Tel: +65 87801838 E-mail: [email protected] Fabricantul Naari Pharma Private Limited, India Plot No. 14-16, 55-57 Sector-5, IIE, Pantnagar, Rudrapur-263153, Dist.-Udham Singh Nagar, Uttarakhand Acest prospect a fost aprobat în iunie 2025. Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/ Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului certificatului de înregistrare: [email protected], [email protected], +373-22-404-236. 7