QDENGA

Rețetă reținută în farmacie

Qdenga este un vaccin care te protejează împotriva bolii Dengue la copii și adulți.

  • Substanța activă (DCI): VACCIN TETRAVALENT DENGUE VIU, ATENUAT
  • Forma farmaceutică: pulbere + solvent pentru soluție injectabilă
  • Cod ATC: J07BX04
  • Deținătorul autorizației: TAKEDA GMBH - GERMANIA
  • Compensare CNAS: necompensat

Ce este și pentru ce se utilizează

Qdenga este un vaccin. Este utilizat pentru a vă proteja pe dumneavoastră sau pe copilul dumneavoastră împotriva bolii Dengue. Dengue este o boală provocată de serotipurile 1, 2, 3 și 4 ale virusului dengue. Qdenga conține versiuni ale acestor 4 serotipuri ale virusului dengue, care au fost atenuate astfel încât să nu poată provoca boala Dengue.

Qdenga este administrat adulților, adolescenților și copiilor (de la vârsta de 4 ani).

Qdenga trebuie utilizat în conformitate cu recomandările oficiale.

Cum funcționează vaccinul Qdenga stimulează mecanismele naturale de apărare a organismului (sistemul imunitar). Acest lucru ajută la protejarea împotriva virusurilor care provoacă boala Dengue dacă organismul este expus la aceste virusuri în viitor.

Ce este boala dengue Boala dengue este provocată de un virus.

  • Virusul se răspândește prin țânțari (țânțari Aedes).
  • Dacă un țânțar înțeapă o persoană cu dengue, poate transmite virusul la următoarele persoane pe care le înțeapă.

Boala dengue nu se transmite direct de la o persoană la alta.

Semnele bolii dengue includ febră, dureri de cap, durere în spatele ochilor, durere musculară și articulară, senzație de rău sau stare de rău (greață și vărsături), glande inflamate sau erupție trecătoare pe piele. Semnele bolii dengue durează de obicei 2 până la 7 zile. De asemenea, puteți fi infectat cu virusul dengue, dar să nu prezentați semne de boală.

Uneori, boala dengue poate fi suficient de gravă pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră, astfel că trebuie să mergeți la spital și în cazuri rare, poate provoca decesul. Boala dengue gravă vă poate cauza febră mare și oricare dintre următoarele: durere abdominală (de burtă) severă, stare de rău persistentă (vărsături), respirație rapidă, sângerare severă, sângerare la nivelul stomacului, sângerare la nivelul gingiilor, senzație de oboseală, senzație de neliniște, comă, crize (convulsii) și insuficiență a organelor.

Înainte să luați acest medicament

administreze Qdenga

Pentru a vă asigura că Qdenga este potrivit pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră, este important să spuneți medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale dacă oricare dintre situațiile de mai jos se aplică dumneavoastră sau copilului dumneavoastră. Dacă există ceva ce nu înțelegeți, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale pentru a vă explica.

A nu se utiliza Qdenga dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră

  • sunteți alergic la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale Qdenga (enumerate la pct. 6).
  • ați avut o reacție alergică după ce vi s-a administrat înainte Qdenga. Semnele unei reacții alergice pot include o erupție trecătoare pe piele însoțită de mâncărime, senzație de lipsă de aer și umflarea feței și a limbii.
  • aveți un sistem imunitar slăbit (mecanismele naturale de apărare ale corpului). Acest lucru se poate datora unui defect genetic sau unei infecții cu virus HIV.
  • luați un medicament care afectează sistemul imunitar (cum ar fi doze mari de corticosteroizi sau chimioterapie). Medicul dumneavoastră nu va administra Qdenga un timp după ce ați încetat tratamentul cu acest medicament.
  • sunteți gravidă sau alăptați.

Nu utilizați Qdenga dacă vi se aplică oricare dintre situațiile de mai sus.

Atenționări și precauții Spuneți medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale înainte de a vi se administra Qdenga dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:

  • aveți o infecție cu febră. Este posibil să fie necesară amânarea vaccinării până lavindecare.
  • ați avut vreodată probleme de sănătate atunci când vi se administrează un vaccin. Medicul dumneavoastră va lua în considerare cu atenție riscurile și beneficiile vaccinării.
  • ați leșinat vreodată de la administrarea unei injecții. Pot apărea amețeală, leșin și uneori cădere (în special la persoanele tinere) în urma sau chiar înaintea oricărei injecții cu un ac.

Informații importante despre protecția oferită La fel ca în cazul oricărui vaccin, Qdenga poate să nu ofere protecție tuturor persoanelor cărora li se administrează, iar protecția poate scădea în timp. Este posibil să aveți în continuare febră dengue din cauza înțepăturilor de țânțari, inclusiv boală dengue gravă. Trebuie să continuați să vă protejați pe dumneavoastră sau pe copilul dumneavoastră împotriva înțepăturilor de țânțari chiar și după vaccinarea cu Qdenga.

După vaccinare, trebuie să consultați un medic dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră credeți că ați putea avea o infecție cu virusul dengue și prezentați oricare dintre următoarele simptome: febră mare, durere abdominală severă, vărsături persistente, respirație rapidă, sângerare la nivelul gingiilor, oboseală, agitație și vărsături cu sânge.

Măsuri de precauție suplimentare Trebuie să luați măsuri de precauție pentru a preveni înțepăturile de țânțari. Aceasta include utilizarea produselor insectifuge pentru insecte, purtarea îmbrăcăminții de protecție și utilizarea plaselor de țânțari.

Copii mai mici Copiilor cu vârsta sub 4 ani nu trebuie să li se administreze Qdenga.

Qdenga împreună cu alte medicamente Qdenga poate fi administrat cu un vaccin împotriva hepatitei A, cu vaccinul împotriva febrei galbene sau cu vaccinul împotriva infecției cu papilomavirusul uman, într-un loc de injecție separat (o altă parte a corpului dumneavoastră, de obicei celălalt braț), în timpul aceleiași vizite.

Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte vaccinuri sau medicamente.

În special, spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luați oricare dintre următoarele:

  • Medicamente care afectează apărarea naturală a organismului dumneavoastră (sistemul imunitar), cum sunt doze mari de corticosteroizi sau chimioterapie. Medicul dumneavoastră nu va utiliza Qdenga un timp după ce ați încetat tratamentul. Acest lucru se datorează faptului că Qdenga ar putea să nu funcționeze la fel de bine.
  • Medicamente numite „imunoglobuline” sau produse din sânge care conțin imunoglobuline, cum sunt sângele sau plasma. În acest caz, medicul dumneavoastră nu va utiliza Qdenga până la 6 săptămâni și de preferat, să nu fie utilizat timp de 3 luni după ce ați încetat tratamentul. Acest lucru se datorează faptului că Qdenga ar putea să nu funcționeze la fel de bine.

Sarcina și alăptarea Nu utilizați Qdenga dacă dumneavoastră sau fiica dumneavoastră sunteți gravidă sau alăptați. Dacă dumneavoastră sau fiica dumneavoastră:

  • sunteți la vârsta fertilă, trebuie să luați măsurile de precauție necesare pentru a evita sarcina timp de o lună după vaccinarea cu Qdenga.
  • credeți că dumneavoastră sau fiica dumneavoastră puteți fi gravide sau intenționați să rămâneți gravide, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale pentru recomandări înainte de a utiliza Qdenga.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Qdenga are o influență minoră asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje în primele zile după vaccinare.

Qdenga conține sodiu și potasiu Qdenga conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doză de 0,5 ml, adică practic „nu conține sodiu”. Qdenga conține potasiu mai puțin de 1 mmol (39 mg) per doză de 0,5 ml, adică practic „nu conține potasiu”.

Sarcina și alăptarea

Nu utilizați Qdenga dacă dumneavoastră sau fiica dumneavoastră sunteți gravidă sau alăptați. Dacă dumneavoastră sau fiica dumneavoastră:
sunteți la vârsta fertilă, trebuie să luați măsurile de precauție necesare pentru a evita sarcina timp de o lună după vaccinarea cu Qdenga.
credeți că dumneavoastră sau fiica dumneavoastră puteți fi gravide sau intenționați să rămâneți gravide, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale pentru recomandări înainte de a utiliza Qdenga.

Text oficial (ANMDMR).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se administrează

Qdenga este administrat de medicul dumneavoastră sau asistenta medicală sub forma unei injecții sub piele (injecție subcutanată) în partea superioară a brațului. Acesta nu trebuie injectat într-un vas de sânge.

Dumneavoastră sau copilul dumneavoastră vi se vor efectua 2 injecții. A doua injecție se administrează la 3 luni după prima injecție.

Nu există date provenite de la adulți cu vârsta peste 60 ani. Adresați-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări dacă este benefic pentru dumneavoastră să vi se administreze Qdenga.

Qdenga trebuie utilizat în conformitate cu recomandările oficiale.

Instrucțiunile pentru prepararea vaccinului destinate profesioniștilor din domeniul sănătății sunt incluse la sfârșitul prospectului.

Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră omiteți o injecție cu Qdenga

  • Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră omiteți o injecție programată, medicul dumneavoastră va decide când să vă administreze injecția omisă. Este important ca dumneavoastră sau copilul dumneavoastră să urmați recomandările medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale legate de următoarea injecție.
  • Dacă uitați sau nu puteți reveni la programarea stabilită, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale pentru recomandări.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest vaccin, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, Qdenga poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacție alergică (anafilactică) severă Dacă, după ce ați plecat din cabinetul în care dumneavoastră sau copilului dumneavoastră vi/i s-a administrat o injecție, apare oricare dintre aceste simptome, adresați-vă imediat unui medic:

  • dificultate la respirație
  • colorare în albastru a limbii sau a buzelor
  • o erupție trecătoare pe piele
  • umflare a feței sau a gâtului
  • tensiune arterială cu valori mici, care determină amețeli sau leșin
  • senzație bruscă și gravă de rău sau neliniște însoțită de scădere a tensiunii arteriale, determinând amețeli și pierdere a cunoștinței, bătăi rapide ale inimii asociate cu dificultate la respirație.

Aceste semne sau simptome (reacții anafilactice) apar de obicei rapid după administrarea injecției, în timp ce dumneavoastră sau copilul dumneavoastră vă aflați/se află încă în cabinetul medicului. De asemenea, simptomele pot apărea foarte rar după administrarea oricărui vaccin.

Următoarele reacții adverse au apărut în timpul studiilor la copii, adolescenți și adulți.

Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):

  • durere la nivelul locului de injectare
  • dureri de cap
  • dureri musculare
  • înroșire la nivelul locului de injectare
  • stare generală de rău
  • slăbiciune
  • infecții la nivelul nasului sau gâtului
  • febră

Frecvente (pot afecta până la 1 persoană din 10):

  • umflare la nivelul locului de injectare
  • durere sau inflamare a nasului sau gâtului
  • învinețire la nivelul locului de injectare
  • mâncărimi la nivelul locului de injectare
  • inflamare a gâtului și a amigdalelor
  • durere articulară
  • boală asemănătoare gripei

Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):

  • diaree
  • senzație de rău
  • durere de stomac
  • stare de rău (vărsături)
  • sângerare la nivelul locului de injectare
  • senzație de amețeală
  • mâncărimi ale pielii
  • erupție trecătoare pe piele, inclusiv erupții trecătoare pe piele cu umflături sau mâncărimi
  • urticarie
  • oboseală
  • modificări ale culorii pielii la locul de injectare
  • inflamare a căilor respiratorii
  • secreții nazale

Rare (pot afecta până la 1 din 1 000 persoane):

  • pete mici roșii sau mov sub piele (peteșii)

Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10 000 persoane):

  • umflare rapidă sub piele în zone precum fața, gâtul, brațele și picioarele
  • niveluri scăzute de trombocite (trombocitopenie)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):

  • reacție alergică (anafilactică) bruscă, severă, însoțită de dificultate la respirație, umflare, amețeală, bătăi rapide ale inimii, transpirație și pierdere a cunoștinței.
  • durere de ochi

Reacții adverse suplimentare la copii cu vârsta între 4 și 5 ani: Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):

  • scădere a poftei de mâncare
  • senzație de somnolență
  • iritabilitate

Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, așa cum este menționat în Anexa V. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

Cum se păstrează

Nu lăsați Qdenga la vederea și îndemâna copiilor.

Nu utilizați Qdenga după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la frigider (2°C – 8°C). A nu se congela. Păstrați vaccinul în cutie.

După amestecarea (reconstituirea) cu solventul furnizat, Qdenga trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, Qdenga trebuie utilizat în decurs de 2 ore.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste QDENGA?

Qdenga este un vaccin. Este utilizat pentru a vă proteja pe dumneavoastră sau pe copilul dumneavoastră împotriva bolii Dengue.

Care este substanta activa din QDENGA?

Substanta activa din QDENGA este VACCIN TETRAVALENT DENGUE VIU, ATENUAT.

Text oficial (ANMDMR).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.