Ce este și pentru ce se utilizează
Prescor este o formă concentrată a unui medicament, care trebuie diluat înainte de a vi se administra sub formă de perfuzie în vene. Prescor acționează prin creșterea forței de pompare a inimii și permite relaxarea vaselor de sânge. Prescor va reduce congestia plămânilor și va facilita trecerea sângelui și a oxigenului prin corpul dumneavoastră. Prescor este utilizat la adulți pentru tratamentul pe termen scurt al episoadelor de decompensare acută de insuficienţă cardiacă cronică severă (DAICC), în situaţiile în care tratamentul convenţional nu este suficient şi în cazurile în care este necesară terapia suport cu medicamente inotrope.
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
să vi se administreze Prescor Nu trebuie să vi se administreze Prescor dacă: ‒ sunteţi alergic la levosimendan sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6); ‒ aveţi tensiune arterială foarte mică sau bătăi anormal de rapide ale inimii; ‒ aveţi o boală severă de rinichi sau ficat; ‒ aveţi o boală de inimă care îngreunează umplerea sau golirea inimii; ‒ medicul dumneavoastră v-a spus că ați avut vreodată un ritm anormal al bătăilor inimii numit torsada vârfurilor. Atenționări și precauții Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu asistenta medicală înainte de a vi se administra acest medicament dacă: 1 ‒ ‒ ‒ ‒ aveți tensiune sistolică și diastolică mică și dureri în piept; aveţi orice boală de rinichi sau ficat; aveți bătăi anormal de rapide ale inimii sau un ritm cardiac anormal; dacă aveți o afecțiune a inimii numită „fibrilație atrială” sau o cantitate anormal de scăzută de potasiu în sânge. Medicul dumneavoastră trebuie să utilizeze acest medicament cu foarte mare atenție. Dacă nu sunteți sigur dacă oricare dintre situațiile de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră, discutați cu medicul dumneavoastră sau cu asistenta medicală. Copii și adolescenți Acest medicament nu trebuie administrat copiilor și adolescenților cu vârsta sub 18 ani. Alte medicamente și Prescor Spuneți medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Dacă vi s-au administrat intravenos alte medicamente pentru inimă, tensiunea arterială poate scădea dacă vi se administrează și Prescor. Sarcina și alăptarea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să vi se administreze acest medicament. Nu se știe dacă acest medicament vă afectează copilul. Medicul dumneavoastră va trebui să decidă dacă beneficiile pentru mamă depășesc riscurile posibile pentru un copil. Deoarece nu se cunoaște dacă levosimendan este excretat prin laptele matern, femeile cărora li se administrează medicamentul trebuie să se abțină de la alăptare. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Ținând cont de reacțiile adverse ale medicamentului, trebuie să se manifeste prudență la conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor. Prescor conține alcool Acest medicament conține 98 vol% alcool (etanol) – 785 mg/ml, adică până la 3925 mg/doză, echivalent cu 99,2 ml bere, 41,3 ml vin/doză. Poate fi dăunător persoanelor cu etilism. Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile gravide sau care alăptează, copii şi grupuri cu risc crescut cum sunt pacienţi cu boli hepatice sau epilepsie. Cantitatea de alcool din acest medicament vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Acest lucru este posibil, deoarece vă este afectată vigilența și rapiditatea de reacție.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Prescor Acest medicament vă va fi administrat sub formă de perfuzie (picurare) în vene. Acesta este motivul pentru care ar trebui să vi se administreze acest medicament numai într-un spital unde medicul vă poate monitoriza. Medicul dumneavoastră va decide cât de mult medicament trebuie să vi se administreze. Medicul dumneavoastră va măsura modul în care răspundeți la tratament (de exemplu, măsurându-vă ritmul cardiac, tensiunea arterială, prin electrocardiogramă (ECG)). Medicul dumneavoastră vă poate schimba apoi doza, dacă este necesar. Poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze timp de până la 4-5 zile după oprirea administrării acestui 2 medicament. Vi se poate administra o perfuzie rapidă timp de 10 minute, urmată de o perfuzie mai lentă timp de până la 24 ore. Medicul dumneavoastră trebuie să vă verifice regulat, pentru a vedea cum răspundeți la tratamentul cu Prescor. El vă poate reduce perfuzia sau poate să întrerupă tratamentul dacă tensiunea arterială scade sau inima începe să bată prea repede sau nu vă simțiți bine. Spuneți medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă simțiți că inima vă bate cu putere, dacă aveți stare de confuzie sau dacă simțiți că efectul acestui medicament este prea puternic sau prea slab. Dacă medicul dumneavoastră consideră că aveți nevoie de mai mult Prescor și nu aveți reacții adverse, vă poate crește perfuzia. Medicul dumneavoastră vă va continua perfuzia cu Prescor atât timp cât aveți nevoie de ea pentru a vă susține inima. De obicei, această perioadă durează 24 ore. Efectul asupra inimii dumneavoastră va dura cel puțin 24 de ore după oprirea perfuziei cu Prescor. Efectul poate continua timp de până la 9 zile după oprirea perfuziei. Dacă vi s-a administrat mai mult Prescor decât trebuie Dacă vi se administrează prea mult din acest medicament, tensiunea arterială poate scădea foarte mult și bătăile inimii pot deveni rapide. Medicul dumneavoastră va ști cum să vă trateze, în funcție de starea dumneavoastră.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane)
Dureri de cap
Bătăi anormal de rapide ale inimii
Scădere marcată a tensiunii arteriale Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
Cantitate scăzută de potasiu în sânge
Insomnie
Amețeli
Un ritm anormal al bătăilor inimii numit „fibrilație atrială” (o parte a inimii flutură, în loc să bată corect)
Ritm rapid al bătăilor inimii
Bătăi suplimentare ale inimii
Insuficiență cardiacă
Inima dumneavoastră nu primește suficient oxigen
Greață
Constipație
Diaree
Vărsături
Scădere a valorii hemoglobinei Cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile) 3
Hipersensibilitate (simptomele pot include erupție cutanată și mâncărime) Reacții de hipersensibilitate Reacții la locul de injectare Informați-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă aveți reacții adverse. Medicul dumneavoastră poate reduce viteza de perfuzie sau poate opri perfuzia cu levosimendan. Raportarea efectelor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe website-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
Prescor Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi cuprinse între 2 °C și 8 °C. A nu se congela. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, specificată pe etichetă și pe cutie după textul „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamente pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
și alte informaţii Ce conține Prescor Substanţa activă este levosimendan. Fiecare ml concentrat pentru soluție perfuzabilă conține levosimendan 2,5 mg. Celelalte componente sunt: povidonă, acid citric anhidru și etanol anhidru. Cum arată Prescor și conținutul ambalajului Soluție transparentă, de culoare galbenă, galben-portocalie, până la portocalie. Câte 2,5 ml sau 5 ml soluție în flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc, cu capac detașabil din plastic și sigiliu din aluminiu. Câte 1 flacon împreună cu prospectul pentru pacient în cutie de carton. Deținătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deținătorul certificatului de înregistrare „Farmak” SА, Ucraina 04080, or. Kiev, str. Kirillovskaya, 63 Fabricantul „Farmak” SА, Ucraina 04080, or. Kiev, str. Kirillovskaya, 74. Acest prospect a fost aprobat în iunie 2026. 4 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/ Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului certificatului de înregistrare: [email protected], [email protected], +373-22-404-236. 5