Ce este și pentru ce se utilizează
METROGYL DENTA este un medicament combinat, care conţine două componente antibacteriene – metronidazol şi clorhexidină. Metronidazolul posedă acţiune antibacteriană faţă de bacteriile, care provoacă boala parodontală (inflamaţia ţesuturilor de susţinere a dinţilor). Clorhexidina este un remediu antiseptic şi antimicrobian, eficient faţă de diverse bacterii. METROGYL DENTA se utilizează pentru tratamentul următoarelor afecţiuni: Afecţiuni infecţios-inflamatorii ale parodonţiului (ţesuturile, care înconjoară dintele şi îi menţine în alveolă) şi mucoasei cavităţii bucale: – gingivită (inflamaţia gingiilor) acută şi cronică; – gingivită acută ulcero-necrotică Vincent (infecţie a gingiilor, care se dezvoltă la expunerea organismului la substanţe nocive, manifestată prin înroşirea şi umflarea puternică a gingiilor; durere la nivelul gingiilor; sângerare crescută a gingiilor; apariţia ulcerelor mici pe suprafaţa gingiilor, miros neplăcut putred din gură, indiferent de igienă; creşterea febrei şi stare generală de rău); – parodontită acută şi cronică (inflamaţia ţesuturilor, care înconjoară dintele, manifestată prin sângerări şi inflamaţia gingiilor, durere la apăsare, miros neplăcut din gură, mobilitatea dinţilor); – parodontită juvenilă (inflamaţia ţesuturilor, care înconjoară dintele, care apare la adolescenţi pe fondalul modificărilor hormonale, în caz de igienă orală nesatifăcătoare, patologia muşcăturii etc.); – parodontoză complicată cu gingivită (un stadiu mai sever al inflamaţiei, care afectează parodonţiul (ţesuturile, care înconjoară dintele) şi complicată cu implicarea restului suprafeţei gingiilor); – stomatită aftoasă (inflamaţia mucoasei cavităţii bucale (stomatită), manifestată prin apariţia 1 – pe ea a ulceraţiilor (afte) dureroase); cheilită (buze inflamate şi crăpate); inflamaţia mucoasei cavităţii bucale determinată de purtarea protezelor; alveolită postextracţională (inflamaţia alveolei după extracţia dintelui); periodontită, abces periodontal (inflamaţia ţesuturilor, care înconjoară dintele) (în cadrul terapiei combinate). 2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI METROGYL DENTA Nu utilizaţi METROGYL DENTA: dacă aveţi hipersensibilitate individuală la metronidazol, clorhexidină, derivaţii de nitroimidazol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului(enumerate la punctul 6); dacă suferiţi sau aţi suferit anterior de afecţiuni ale sângelui; dacă suferiţi de afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic; la copii cu vârsta sub 18 ani. Atenţionări şi precauţii Utilizarea gelului METROGYL DENTA nu substituie curăţirea igienică a dinţilor, de aceea pe parcursul tratamentului prelungiţi să vă curăţaţi dinţii. Evitați contactul cu ochii. Utilizarea prelungită poate cauza pete maronii pe dinți și pe limbă. Poate provoca reacții alergice (erupții cutanate, mâncărime, urticarie, anafilaxie, inclusiv șoc). După utilizare pot apărea modificări temporare ale gustului. Pe durata utilizării medicamentului nu trebuie administrat concomitent disulfiram, deoarece poate provoca reacţii psihotice şi stări de confuzie. METROGYL DENTA împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente, inclusiv cele eliberate fără prescripţie medicală. La administrarea topică a gelului METROGYL DENTA în dozele recomandate interacţiuni sistemice cu alte medicamente nu au fost înregistrate. Cu toate acestea, este necesară prudență atunci când METROGYL DENTA este utilizat concomitent cu unele medicamente: – warfarină și alte anticoagulante cumarinice (utilizate pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge); – disulfiram (utilizat în tratamentul alcoolismului); – fenobarbital, fenitoină, hidantoină (utilizate în tratamentul epilepsiei sau convulsiilor); – alcool. METROGYL DENTA împreună cu alimente, băuturi și alcool Pe durata utilizării medicamentului nu trebuie de consumat alcool, deoarece pot apărea crampe stomacale, greață, vărsături, dureri de cap, înroșire a feței, transpirații excesive, dificultăți de respirație, ritm cardiac accelerat, psihoză toxică. Aceste reacții apar de obicei în 24 ore, dar pot apărea până la 2 săptămâni după ingestie. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 2 Din cauza lipsei datelor clinice, siguranţa utilizării medicamentului în sarcină şi perioada de alăptare nu este stabilită. Nu se recomandă utilizarea medicamentului în sarcină. Dacă alăptaţi şi e necesar să utilizaţi METROGYL DENTA, sfătuiţi-vă cu medicul în vederea întreruperii alăptării la sân. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Studii nu au fost efectuate. Lipsesc date privind influența METROGYL DENTA asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. METROGYL DENTA conţine propilenglicol Poate provoca iritaţie la locul aplicării
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
METROGYL DENTA Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul, dacă nu sunteţi sigur. Administrare gingivală. Numai pentru utilizare în stomatologie. Adulţi • În gingivită (inflamaţia gingiilor) METROGYL DENTA se aplică pe gingii în strat subţire cu degetul sau cu ajutorul unui beţişor cu vată de 2 ori pe zi. După aplicarea gelului se vor evita timp de 30 minute consumul alimentelor şi băuturilor. Nu se recomandă de spălat gelul. Durata curei de tratament constituie în medie 7-10 zile. • În parodontită (inflamaţia ţesuturilor, care înconjoară dintele, manifestată prin sângerări şi inflamaţia gingiilor, durere la apăsare, miros neplăcut din gură, mobilitatea dinţilor) după înlăturarea depunerilor dentare gelul METROGYL DENTA se aplică pe gingii şi în pungile parodontale (nişte adâncituri între dinte şi marginea gingiei). Gelul trebuie să se afle pe gingii timp de 30 minute. Numărul procedurilor depinde de severitatea maladiei. Pentru tratamentul parodontitei METROGYL DENTA se aplică pe gingii de 2 ori pe zi timp de 7-10 zile. • În stomatita aftoasă (inflamaţia mucoasei cavităţii bucale (stomatită), manifestată prin apariţia pe ea a ulceraţiilor (afte) dureroase) METROGYL DENTA se aplică pe regiunea afectată a mucoasei cavităţii bucale de 2 ori pe zi timp de 7-10 zile. • Pentru profilaxia acutizării gingivitei cronice şi parodontitei gelul METROGYL DENTA se aplică pe gingii de 2 ori pe zi timp de 7-10 zile. Curele profilactice se efectuează de 2-3 ori pe an. • Pentru profilaxia alveolitei postextracţionale (inflamaţia alveolei după înlăturarea dintelui) alveola dentară se prelucrează cu METROGYL DENTA, apoi gelul se aplică de 2-3 ori pe zi timp de 7-10 zile. Copii şi adolescenţi A nu se administra copiilor cu vârsta sub 18 ani. Dacă aţi înghiţit o cantitate mare de METROGYL DENTA Ingerarea accidentală sau intenţionată a unei cantităţi mari de gel poate fi cauza intensificării reacţiilor adverse, determinate preponderent de metronidazol (clorhexidina practic nu se absoarbe din tractul gastrointestinal). 3 Pot apărea greţuri, vomă, ameţeli, în cazuri mai severe – parestezii (tulburări de sensibilitate) şi convulsii. La apariţia semnelor de supradozare adresaţi-vă imediat la medic! Se va efectua: spălătură gastrică, la necesitate terapie simptomatică. Dacă uitaţi să utilizaţi METROGYL DENTA Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi METROGYL DENTA Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
Reacții adverse posibile
POSIBILE Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Deși la utilizarea Metrogyl Denta nu au fost raportate careva reacții adverse, inclusiv grave, la utilizarea clorhexidinei sub formă de soluție pentru gargarisme au fost raportate unele reacții alergice grave. Dacă apar următoarele reacţii adverse grave, întrerupeți utilizarea medicamentului şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital: reacţii alergice grave (reacții anafilactice) cu dificultate la respiraţie, vărsături, umflare a feţei, buzelor sau limbii, urticarie sau erupţii trecătoare pe piele, umflături, inclusiv şoc anafilactic (o reacţie alergică bruscă, gravă şi uneori letală caracterizată prin dificultăţi în respiraţie, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, frecvenţă foarte crescută a bătăilor inimii şi umflare/tumefiere bruscă) (cu frecvență necunoscută). Alte reacții adverse care au fost raportate la utilizarea clorhexidinei sub formă de soluție pentru gargarisme includ: Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) – manifestări alergice (sub formă de erupţii cutanate, mâncărime, urticarie), reacţii anafilactice, inclusiv şoc; – iritația gurii, decolorarea dinților și a limbii, creșterea formării de tartru dentar, alterarea percepției gustative, gust amar, precum și senzația de arsură, amorțeală, uscăciune și durere a mucoasei bucale. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament
Cum se păstrează
METROGYL DENTA A se păstra la temperaturi sub 25 °C. A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor. 4 Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după "EXP". Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi acest medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
ŞI ALTE INFORMAŢII Ce conţine METROGYL DENTA Substanţele active sunt metronidazolul şi digluconatul de clorhexidină. 1 g gel conţine metronidazol (sub formă de benzoat de metronidazol) – 10 mg şi digluconat de clorhexidină (sub formă de soluţie de digluconat de clorhexidină 20%) – 0,5 mg. Celelalte componente sunt: propilenglicol, carbomer-980, edetat disodic, zaharină, levomentol, hidroxid de sodiu, apă purificată. Cum arată METROGYL DENTA şi conţinutul ambalajului METROGYL DENTA se prezintă sub formă de gel moale, opalescent, de culoare albă sau practic albă. Ambalajul Cutie cu 1 tub de plastic laminat, sigilat cu folie de aluminiu laminată cu polietilenă şi capac cu filet din polipropilenă a câte 20 g gel gingival. Cutie cu 1 tub de plastic laminat, sigilat cu folie de aluminiu laminată cu polietilenă şi capac cu filet din polipropilenă cu vârf pentru perforarea foliei a câte 20 g gel gingival. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare SRL „Jonhnson & Jonhnson”, str. Krylatskaya 17, bl. 2, 121614 Moscova, Rusia. Fabricantul Unique Pharmaceutical Laboratories, (Filiala companiei J.B.Chemicals & Pharmaceuticals Ltd.), Plot № 304-308, G.I.D.C. Industrial Area, Panoli – 394 116, Gujarat State, India. Acest prospect a fost revizuit în Februarie 2022. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/