Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Flucold® 750 mg/10 mg/60 mg, pulbere pentru soluţie orală

Fără rețetă

  • Substanța activă (DCI): Paracetamolum + Phenylephrini hydrochloridum + Acidum ascorbicum
  • Forma farmaceutică: pulbere pentru soluţie orală
  • Concentrație: 750 mg/10 mg/60 mg
  • Cod ATC: N02BE51
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 24,43 lei / cutie N5 · ordin Nr. Rg01-31 din 13.02.2026; 48,51 lei / cutie N10 · ordin Nr. Rg01-31 din 13.02.2026
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Paracetamolum + Phenylephrini hydrochloridum + Acidum ascorbicum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Flucold este un medicament împotriva răcelii și gripei care conţine trei substanţe active: • paracetamol care ameliorează durerea și reduce temperatura atunci când aveţi febră; • clorhidratul de fenilefrină este un decongestionant care desfundă nasul și sinusurile și vă ajută să respiraţi mai uşor; • vitamina C (acidul ascorbic) ajută la înlocuirea pierderilor de vitamina C în primele stadii de răceală și gripă. Flucold este un remediu folosit pentru ameliorarea simptomatică, pe termen scurt a gripei, stărilor febrile, frisoanelor și răcelilor comune, inclusiv a durerii de cap, durerilor în gât, disconfortului și durerilor musculare, congestiei nazale, sinuzitei precum și durerii și catarului nazal acut, asociate acesteia. 2. CE TREBUIE SĂ STIȚI ÎNAINTE SĂ LUAŢI FLUCOLD Flucold conţine paracetamol. Dacă luaţi o cantitate prea mare de paracetamol vă puteţi afecta grav ficatul. Nu luaţi Flucold: dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la paracetamol, clorhidrat de fenilefrină, vitamina C sau la oricare dintre celelalte componente ale Flucold (vezi pct. 6); dacă aveţi tensiune arterială mare; dacă aveţi o tiroidă hiperactivă (hipertiroidism); dacă suferiţi de o boală a inimii ; dacă aveţi diabet zaharat; dacă aveţi feocromocitom (o tumoră în apropierea rinichilor); dacă aveţi glaucom cu unghi închis (tensiune crescută la nivelul ochilor); dacă sunteţi în tratament cu alte medicamente (de exemplu antidepresive de tipul inhibitori de monoaminoxidază–IMAO, inclusiv o perioadă de 2 săptămâni de la întreruperea tratamentului cu aceştia, betablocante) (vezi pct. Folosirea altor medicamente); dacă sunteţi în tratament cu alte decongestionante simpatomimetice; dacă aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide (conţine zahăr); dacă luați orice alte medicamente pe bază de prescripţie medicală sau disponibile fără prescripţie medicală care conțin paracetamol pentru a trata durerea, febra, simptomele de răceală și gripă, sau medicamente pentru a vă ajuta să dormiţi. Citiţi întotdeauna și urmaţi instrucţiunile de pe ambalaj și din acest prospect. Nu administraţi copiilor cu vârsta sub 12 ani. Aveţi grijă deosebită când luaţi Flucold Nu depășiţi doza zilnică recomandată. Cereţi sfatul medicului, înainte de începerea tratamentului cu acest medicament, dacă suferiţi de vreuna din următoarele afecţiuni: • dacă suferiţi de boli de ficat sau de rinichi; • dacă aveţi greutatea sub cea normală sau sunteţi subnutrit; • dacă consumaţi regulat alcool etilic. Este posibil să fie necesar să evitaţi complet utilizarea acestui produs sau să limitaţi cantitatea de paracetamol pe care o luaţi. Cereţi sfatul medicului, înainte de începerea tratamentului cu acest medicament, dacă suferiţi de vreuna din următoarele afecţiuni: • probleme ale prostatei sau dificultăţi de urinare; • afecţiuni ale vaselor de sânge (de exemplu sindromul Raynaud, care se poate manifesta sub formă de dureri la nivelul degetelor ca răspuns la frig sau stres), diabet zaharat, hipertiroidism; • boală renală sau hepatică severă. Antecedentele de boală hepatică cresc riscul afectării hepatice datorate paracetamolului. • infecţie gravă, aceasta mărind riscul apariţiei acidozei metabolice. Simptomele acidozei metabolice includ: respiraţie adâncă, rapidă, dificilă; greaţă, vărsături; pierderea poftei de mâncare. Contactaţi medicul imediat dacă aveţi o combinaţie a acestor simptome. • glaucom (tensiune crescută la nivelul ochilor); • feocromocitom (o tumoră în apropierea rinichilor); • sunteţi însărcinată, încercaţi să rămâneţi însărcinată sau alăptaţi. Este necesară prudenţă la vârstnici și la pacienţii hipertensivi deoarece fenilefrina poate creşte tensiunea arterială. Riscul hepatotoxicităţii paracetamolului este mai mare în caz de afectare hepatică pre-existentă, incluzând hepatita virală sau când sunt asociate alte medicamente cu potenţial hepatotoxic sau alcool. Dacă simptomele de răceală persistă mai mult de 3 zile, adresaţi-vă medicului. Cereţi sfatul medicului sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur dacă puteţi lua acest medicament. Folosirea altor medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Nu luaţi Flucold: împreună cu alte medicamente care conţin paracetamol; cu alte medicamente decongestionante (medicamente pentru ameliorarea congestiei, a nasului înfundat), pentru ameliorarea tusei sau pentru răceală; dacă sunteţi în tratament cu antidepresive triciclice (amitriptilina) sau de tipul inhibitori de monoaminoxidază sau beta-blocante folosite în tratamentul afecţiunilor cardiace și a tensiunii arteriale crescute (hipertensiunii arteriale). De asemenea, înainte de a lua acest medicament, adresaţi-vă medicului sau farmacistului dacă luaţi warfarină, alte cumarinice sau alte medicamente pentru subţierea sângelui (anticoagulante); dacă luaţi metoclopramidă sau domperidonă (stimulează motilitatea stomacului și a intestinului subţire și au efecte împotriva vărsăturilor ); dacă luaţi colestiramină (rășină fixatoare de acizi biliari pentru a trata valorile mari ale colesterolului din sânge); dacă luaţi medicamente pentru controlul presiunii sângelui, cum ar fi beta-blocante; dacă luaţi medicamente pentru tratarea depresiei, cum ar fi antidepresivele triciclice (amitriptilina); dacă luaţi digoxină sau medicamente similare pentru boli ale inimii; dacă luaţi medicamente care blochează sau stimulează senzaţia de foame. Modificări ale rezultatelor unor analize de laborator Dacă urmează să vi se facă analize spuneţi medicului că urmaţi tratament cu Flucold deoarece paracetamolul poate influenţa rezultatele analizelor. Sarcina și alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, solicitaţi sfatul medicului sau farmacistului înainte de a lua orice medicament, inclusiv Flucold. Flucold nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau alăptării, cu excepţia cazurilor în care medicul consideră acest lucru strict necesar. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Substanţele active conţinute în Flucold nu au proprietăţi sedative. Acest produs poate cauza ameţeală. Nu conduceţi vehicule și nu folosiţi utilaje dacă sunteţi afectaţi de ameţeală în timpul tratamentului cu acest medicament. Informaţii importante privind unele componente ale Flucold Flucold conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Flucold conține aspartam. Consultați medicul dumneavoastră dacă aveți o boală numită fenilcetonurie, deoarece aspartamul poate fi dăunător în această maladie

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, solicitaţi sfatul medicului sau farmacistului înainte de a lua orice medicament, inclusiv Flucold. Flucold nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau alăptării, cu excepţia cazurilor în care medicul consideră acest lucru strict necesar.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

FLUCOLD Pentru administrare orală. Flucold se administreză sub forma unei băuturi calde. Goliţi conţinutul unui plic într-o cană, adăugaţi apă fierbinte și amestecaţi bine. Adăugaţi apă rece în cazul în care este necesar. Adulţi (inclusiv vârstnici) și copii cu vârsta de 12 ani și peste: Doza recomandată este de un plic la fiecare 4 sau 6 ore, la nevoie. Nu luaţi mai mult de 5 plicuri în 24 de ore. Intervalul minim între administrări trebuie să fie de 4 ore. Luaţi întotdeauna cea mai mică doză eficientă pentru a vă ameliora simptomele. Medicamentul nu trebuie utilizat mai mult de 7 zile, fără recomandarea medicului. Nu administraţi Flucold copiilor cu vârsta mai mică de 12 ani, decât la recomandarea medicului. A nu se depăși doza zilnică recomandată. Dacă aţi luat mai mult Flucold decât trebuie Solicitaţi imediat consult medical chiar dacă nu aveţi niciun simptom și explicaţi-i exact cât de mult aţi luat. Medicul dumneavoastră vă va sfătui ce trebuie să faceţi. Este important să-i spuneţi doctorului, chiar dacă vă simţiţi bine. Dacă o persoană a luat prea mult paracetamol, există un risc serios de leziuni hepatice datorită întârzierii instituirii tratamentului. În caz de supradozaj se impune tratament medical imediat. Simptomele supradozajului constau în tulburări hepatice, gastro-intestinale, reacţii alergice, dureri de cap, agitaţie, palpitaţii și creşterea tensiunii arteriale. Dacă aţi uitat să luaţi Flucold Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului

Reacții adverse posibile

POSIBILE Ca toate medicamentele, Flucold poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10 Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi Foarte rare: care afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile Reacţiile adverse rare pot include: • erupţii trecătoare pe piele și alte alergii; • creşterea tensiunii la nivelul ochilor; • dificultăţi de urinare (retenţie urinară); • perceperea supărătoare a bătăilor inimii (palpitaţii). Reacţii adverse foarte rare includ: • scăderea numărului unor celule sanguine numite plachete (trombocitopenie); • erupţii trecătoare pe piele și alte alergii, inclusiv o reacţie alergică bruscă de mare amploare care implică întregul organism numită anafilaxie; • îngustarea căilor respiratorii datorită spasmului musculaturii (bronhospasm) • afecţiuni ale ficatului; Reacţiile adverse cu frecvenţă necunoscută pot include: • creşterea tensiunii arteriale; • dureri de cap (cefalee); • senzaţie de ameţeală; • incapacitatea de a dormi (insomnie); • nervozitate • vărsături, greaţă; • diaree. Încetaţi să mai luaţi Flucold și consultaţi medicul dacă observaţi următoarele reacţii adverse care sunt rare: • iritaţie a pielii, descuamare sau ulcere bucale; • pierderea vederii, care se poate datora unei tensiuni crescute anormal la nivelul ochilor. Această reacţie este posibil să apară la persoanele care au glaucom. • vânătaie inexplicabilă sau sângerare neaşteptată; • dificultate la urinare. Această reacţie poate apare la bărbaţii care au prostata mărită. • dacă anterior aţi avut dificultăţi de respiraţie când aţi luat aspirină sau alte antiinflamatoare nesteroidiene și acum aveţi aceeași reacţie la acest medicament. • reacţii alergice cum ar fi iritaţii ale pielii sau mâncărimi, însoţite uneori de probleme respiratorii sau umflarea buzelor, limbii, gâtului sau a feţei; • puls al inimii neobişnuit de rapid sau o senzaţie neobişnuită de bătăi rapide ale inimii. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului și Dispozitivelor Medicale http://www.amdm.gov.md sau e-mail: farmacovigilenta@amdm/gov.md. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament

Cum se păstrează

FLUCOLD A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizaţi Flucold după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

ȘI ALTE INFORMAȚII Ce conţine Flucold Substanţele active din Flucold sunt paracetamol, acid ascorbic și clorhidrat de fenilefrină. Fiecare plic conţine paracetamol 750 mg, clorhidrat de fenilefrină 10 mg, acid ascorbic (vitamina C) 60 mg. Celelalte componente sunt: amidon, aspartam, galben de chinolină, gluconat de calciu, acid citric anhidru, lactoză anhidră, citrat de sodiu, manitol, aromă de lămâie. Cum arată Flucold și conţinutul ambalajului Se prezintă sub formă de pulbere de culoare galben deschis, cu miros și gust de lămâie. Este disponibil în cutii cu 5 sau 10 plicuri a câte 5 g pulbere pentru soluție orală. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Nabros Pharma Pvt. Ltd., India. 3rd Floor, Oriental House – II, Opp. Art Galary, B/h British Library, Law Garden, Ellisbridge, Ahmedabad – 380 006, Gujarat Fabricantul Nabros Pharma Pvt. Ltd., India. Survey No. 110/A/2, Amit Farm, Jain Upasraya, Nr. Coca Cola Factory, N.H. No. 8, Kajipura- 387411, Dist: Kheda, Gujarat State, India. Acest prospect a fost aprobat în august 2024 Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Flucold® 750 mg/10 mg/60 mg, pulbere pentru soluţie orală se elibereaza cu reteta?

Nu, Flucold® 750 mg/10 mg/60 mg, pulbere pentru soluţie orală se eliberează fără rețetă (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Flucold® 750 mg/10 mg/60 mg, pulbere pentru soluţie orală?

Substanța activă din Flucold® 750 mg/10 mg/60 mg, pulbere pentru soluţie orală este PARACETAMOLUM + PHENYLEPHRINI HYDROCHLORIDUM + ACIDUM ASCORBICUM.

Sub ce forma se prezinta Flucold® 750 mg/10 mg/60 mg, pulbere pentru soluţie orală?

Se prezintă sub formă de pulbere pentru soluţie orală, 750 mg/10 mg/60 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.