MD

Efidex 6,6 mg/5 ml, sirop

Cu rețetă

Se utilizează pentru tratamentul simptomatic al tusei neproductive (fără a include cazurile cu reţinere a secreţiilor în căile respiratorii), de diverse cauze.

  • Substanța activă (DCI): Dextromethorphanum
  • Forma farmaceutică: sirop
  • Concentrație: 6,6 mg/5 ml
  • Cod ATC: R05DA09
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 34,75 lei / cutie N1 · ordin Nr. Rg04-148 din 22.05.2026
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Dextromethorphanum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Efidex este un medicament antitusiv, ce conține ca substanță activă bromhidrat de dextrometorfan. Se utilizează pentru tratamentul simptomatic al tusei neproductive (fără a include cazurile cu reţinere a secreţiilor în căile respiratorii), de diverse cauze. Acest medicament poate crea dependență. Prin urmare tratamentul trebuie să fie de scurtă durată. 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizați Efidex sirop Nu utilizați Efidex dacă: – sunteţi alergic (hipersensibil) la bromhidrat de dextrometorfan sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului (enumerate la pct. 6); – aveţi insuficienţă respiratorie; – aveţi astm bronşic sau afecţiuni inflamatorii ale căilor respiratorii inferioare; – alăptaţi; – luaţi sau aţi luat recent (în urmă cu cel mult 14 zile) inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) sau inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS); – aveți tuse cu spută abundentă; – la copii cu vârsta sub 6 ani. Atenţionări şi precauţii Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Efidex: – suferiţi de tuse cronică ca urmare a fumatului sau de disfuncţii ale plămânilor cum ar fi astm sau emfizem. – suferiţi de insuficienţă respiratorie sau hepatică. Nu este recomandată asocierea unui antitusiv cu un expectorant (mucolitic sau secretostimulant). Folosirea la pacienţii cu tuse productivă poate favoriza acumularea secreţiilor traheobronşice, prin înlăturarea reflexului de tuse. Opriţi tratamentul şi întrebaţi medicul dacă tusea durează mai mult de 5 zile, recidivează sau este însoţită de febră, alergii sau dureri persistente de cap. Acestea ar putea fi semne ale unor afecţiuni severe. Sportivii trebuie atenţionaţi că utilizarea acestui medicament poate da o reacţie pozitivă la testele antidoping. Acest medicament poate provoca dependenţă. De aceea tratamentul trebuie să fie de scurtă durată. Nu depăşiţi doza recomandată. Efidex sirop împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Dacă luați medicamente cum sunt anumite antidepresive sau antipsihotice, Efidex poate interacționa cu aceste medicamente și pot să apară modificări ale stării mentale ( de exemplu agitație, halucinații, comă) și alte efecte, cum ar fi creștere a temperaturii corporale peste 38 C, bătăi rapide ale inimii, tensiune arterială oscilantă și reflexe exagerate, rigiditate musculară, lipsa coordonării și/ sau simptome gastro-intestinale ( de exemplu greață, vărsături, diaree). Se impune prudenţă la asocierea cu alte deprimante ale sistemului nervos central (analgezice opioide, antidepresive, antihistaminice H1 sedative, barbiturice, hipnotice, benzodiazepine, clonidină, neuroleptice, anxiolitice), deoarece creşte riscul deprimării nervos centrale. Asocierea cu alţi derivaţi opioizi (analgezice sau antitusive) poate produce deprimare respiratorie. În cazul în care nu sunteţi sigur dacă medicamentele care v-au fost prescrise se încadrează în aceste categorii, întrebaţi medicul sau farmacistul înainte de a lua acest medicament. Efidex împreună cu alimente, băuturi şi alcool Consumul de alcool în timpul tratamentului poate favoriza apariţia reacţiilor adverse, de aceea se va evita administrarea de băuturi alcoolice sau de medicamente ce conţin alcool etilic în timpul tratamentului. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte teratogene. În clinică, rezultatele studiilor la un număr restrâns de femei gravide nu au evidenţiat un efect malformativ specific pentru dextrometorfan. În timpul trimestrului III de sarcină, administrarea cronică de dextrometorfan la mame, indiferent de doză, a produs sindrom de abstinenţă la nou-născut. La sfâşitul sarcinii, chiar dacă tratamentul este de scurtă durată, dozele mari prezintă risc de detresă respiratorie la nou-născut. Ca urmare, nu se recomandă administrarea dextrometorfanului în cursul sarcinii, decât dacă este absolut necesar şi după evaluarea raportului risc potenţial al fătului/beneficiu matern. Alăptarea Dextrometorfanul se excretă în laptele matern. Deoarece există riscul apariţiei hipotoniei şi a episoadelor de apnee la sugar, alăptarea este contraindicată în cursul tratamentului cu dextrometorfan. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor. Dextrometorfanul poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, datorită riscului de apariţie a somnolenţei şi vertijului. Informaţii importante privind unele componente ale Efidex sirop Efidex sirop conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte teratogene. În clinică, rezultatele studiilor la un număr restrâns de femei gravide nu au evidenţiat un efect malformativ specific pentru dextrometorfan. În timpul trimestrului III de sarcină, administrarea cronică de dextrometorfan la mame, indiferent de doză, a produs sindrom de abstinenţă la nou-născut. La sfâşitul sarcinii, chiar dacă tratamentul este de scurtă durată, dozele mari prezintă risc de detresă respiratorie la nou-născut. Ca urmare, nu se recomandă administrarea dextrometorfanului în cursul sarcinii, decât dacă este absolut necesar şi după evaluarea raportului risc potenţial al fătului/beneficiu matern.
Alăptarea
Dextrometorfanul se excretă în laptele matern. Deoarece există riscul apariţiei hipotoniei şi a episoadelor de apnee la sugar, alăptarea este contraindicată în cursul tratamentului cu dextrometorfan.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Efidex sirop Utilizaţi întotdeauna Efidex exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doze Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani Doza recomandată este de 16 – 20 mg bromhidrat de dextrometorfan (aproximativ 12,5 ml – 15 ml sirop) de 3 – 4 ori pe zi, administrată oral la intervale de cel puţin 4 ore. Doza maximă este de 120 mg bromhidrat de dextrometorfan (aproximativ 18,5 linguriţe dozatoare a 5 ml sirop) pe zi. Copii începând cu vârsta de 6 ani şi adolescenţi cu vârsta sub 15 ani sau cu greutatea peste 20 kg La copii doza la o administrare este de 0,25 mg bromhidrat de dextrometorfan/kg iar cea maximă zilnică de 1 mg/kg. -Copii cu greutatea între 20 şi 30 kg (6 – 10 ani): doza recomandată la o administrare este de 6,5 mg bromhidrat de dextrometorfan (5 ml sirop); aceasta se poate repeta la 4 ore fără a se depăşi 20 ml sirop pe zi. -Copii şi adolescenţi cu greutatea între 30 şi 40 kg (10 – 13 ani): doza recomandată la o administrare este de 9,75 mg bromhidrat de dextrometorfan (7,5 ml sirop); aceasta se poate repeta la 4 ore fără a se depăşi 30 ml sirop pe zi. -Copii şi adolescenţi cu greutatea între 40 şi 50 kg (13 – 15 ani): doza recomandată la o administrare este de 13 mg bromhidrat de dextrometorfan (10 ml sirop); aceasta se poate repeta la 4 ore fără a se depăşi 40 ml sirop pe zi. La copii pot să apară

Reacții adverse posibile

grave în caz de supradozaj, inclusiv tulburări neurologice. Persoanele care au grijă de pacienți trebuie să fie atente să nu depășească doza recomandată. Medicamentul nu este recomandat la copii cu vârsta sub 6 ani sau cu greutatea sub 20 kg. Grupuri speciale de pacienţi La vârstnici sau în caz de insuficienţă hepatică, doza iniţială va fi de ½ din cea recomandată la adulţi, apoi poate fi crescută în funcţie de tolerabilitate şi de necesităţi. Mod de administrare Efidex sirop se administrează pe cale orală. Durata tratamentului Durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă şi să nu depăşească 5 zile. Dacă utilizați mai mult Efidex sirop decât trebuie Dacă luați mai mult Efidex decât trebuie, pot să apară urmatoarele simptome: greață și vărsături, contracții musculare involuntare, agitație, confuzie, somnolență, tulburări ale stării de conștiență, mișcări rapide și involuntare ale ochilor, tulburări cardiace (bătăi rapide ale inimii), tulburări de coordonare, psihoză însițită de halucinații vizuale și hiperexcitabilitate. Alte simptome ce pot să apară în cazul unui supradozaj masiv pot fi: comă, dificultăți grave la respirație și convulsii. Contactați-l imediat pe medicul dumneavoastră sau mergeți la spital dacă apare oricare dintre simptomele de mai sus. Dacă uitaţi să utilizați Efidex Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Cu toate acestea, dacă se apropie ora la care trebuie să luaţi următoarea doză, nu mai luaţi doza uitată. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetați să luați Efidex Simptomele de tuse pot persista. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 4. Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă observați oricare dintre următoarele reacții adverse severe, opriți administrarea de Efidex și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră: – reacţii alergice grave care determină umflarea buzelor, limbii, feţei sau gâtului, conducând la dificultăţi severe în respiraţie (angioedem); erupţii ale pielii, urticarie, şoc anafilactic (scăderea tensiunii arteriale, paloare, nelinişte, puls slab, leşin). Alte reacţii adverse posibile Reacții adverse cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): – urticarie, erupție trecătoare pe piele, prurit; – somnolenţă, ameţeli, convulsii; – durere abdominală, greaţă, vărsături, diaree; – deprimare respiratorie. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament

Cum se păstrează

Efidex sirop A se păstra la loc uscat, la temperaturi sub 25°C. Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după “Exp.:” Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Utilizați acest medicament cel mult 30 zile după prima deschidere a flaconului. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

şi alte informaţii Ce conţine Efidex sirop Substanţa activă este bromhidrat de dextrometorfan. 5 ml sirop conțin 6,6 mg bromhidrat de dextrometorfan. Celelalte componente sunt: acid citric monohidrat, glicerol, zahăr, apă purificată. Cum arată Efidex sirop şi conţinutul ambalajului Lichid vâscos, cu nuanţă galben-pală, fără miros, cu gust specific dulce. Câte un flacon a 150 g sirop însoţit de prospect şi linguriţa dozatoare în cutia individuală de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare ÎCS EUROFARMACO SA, șos. Chișinău-Hîncești, 10, MD-6826, s. Sociteni, r-nul Ialoveni, Republica Moldova, tel./fax: (+373) 26 87 60 63 Fabricantul ÎCS EUROFARMACO SA, șos. Chișinău-Hîncești, 10, MD-6826, s. Sociteni, r-nul Ialoveni, Republica Moldova Acest prospect a fost revizuit în octombrie 2021 Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Efidex 6,6 mg/5 ml, sirop?

Pentru tratamentul simptomatic al tusei neproductive (fără a include cazurile cu reţinere a secreţiilor în căile respiratorii), de diverse cauze.

Efidex 6,6 mg/5 ml, sirop se elibereaza cu reteta?

Da, Efidex 6,6 mg/5 ml, sirop se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Efidex 6,6 mg/5 ml, sirop?

Substanța activă din Efidex 6,6 mg/5 ml, sirop este DEXTROMETHORPHANUM.

Sub ce forma se prezinta Efidex 6,6 mg/5 ml, sirop?

Se prezintă sub formă de sirop, 6,6 mg/5 ml.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.