MD

Cloromicol 7,5 mg/40 mg/g, unguent

Fără rețetă

Cloromicol unguent este utilizat în tratamentul rănilor purulente cu scop de curăţare a plăgii de mase necrotice, purulente şi diminuarea edemului în I-a fază (purulentă-necrotică) a procesului.

  • Substanța activă (DCI): Chloramphenicolum + Methyluracilum
  • Forma farmaceutică: unguent
  • Concentrație: 7,5 mg/40 mg/g
  • Cod ATC: D06C
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Chloramphenicolum + Methyluracilum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Cloromicol unguent este un produs medicamentos combinat pentru uz cuanat cu acţiune antimicrobiană, antiinflamatoare și de regenerare a țesuturilor. Conține ca substanțe active cloramfenicol și metiluracil. Cloramfenicolul este un antibiotic cu spectru larg antibacterian, acționează asupra majorității microorganismelor care provoacă inflamație. Metiluracilul ajută la regenerarea țesuturilor si la vindecarea rănilor, intensifică procesele de epitelizare, ameliorează trofica tisulară. Cloromicol unguent este utilizat în tratamentul rănilor purulente cu scop de curăţare a plăgii de mase necrotice, purulente şi diminuarea edemului în I-a fază (purulentă-necrotică) a procesului.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

să utilizaţi Cloromicol Nu utilizaţi Cloromicol - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la cloramfenicol, metiluracil sau la oricare dintre excipienții enumerați la punctul 6; - dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi; - copii cu vârsta până la 2 ani. Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizați Cloromicol, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Evitați contactul produsului cu mucoasa ochilor. Grupe specifice de pacienți: Pacienți vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții vârstnici. Pacienți cu insuficiență renală Se recomandă reducerea dozei la pacienții cu insuficiență renală. Pacienți cu insuficiență hepatică Se recomandă reducerea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică. Cloromicol împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv cele eliberate fără prescripţie medicală. Interacţiuni cu alte medicamente nu sunt înregistrate. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu utilizați Cloromicol în timpul sarcinii şi perioadei de alăptare. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Preparatul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje potenţial periculoase.

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu utilizați Cloromicol în timpul sarcinii şi perioadei de alăptare.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Cloromicol Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Cloromicol unguent este indicat pentru utilizare cutanată. Se aplică pe șervețele de tifon sterile, care apoi sunt întroduse leger în plagă, dupa curățarea mecanică a plăgii de țesuturi moarte și spălarea cu soluție de peroxid de hidrogen. Procedura se repetă zilnic până la curăţarea completă a plăgii de mase necrotice şi purulente. Tratamentul durează de la câteva zile până la 2-3 săptămâni, în funcție de severitatea, evoluţia maladiei și eficacitatea tratamentului. În caz de răni mari doza zilnică în recalcul la cloramfenicol nu trebuie să depăşească 3 g, corespunzând la 400 g de unguent. Utilizarea la copii şi adolescenţi La copii cu vârsta până la 2 ani medicamentul nu se recomandă, deoarece metabolismul cloramfenicolului la copii, în deosebi la nou-născuţi, evoluează mai lent decât la adulți. Dacă utilizaţi mai mult Cloromicol decât trebuie Dacă, accidental, ați înghiţiţ unguentul adresaţi-vă medicului sau farmacistului cât mai curând posibil. Până în prezent nu au fost semnalate cazuri de supradozaj la utilizarea produsului. Dacă uitaţi să utilizaţi Cloromicol Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi Cloromicol Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de întreruperea tratamentului. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile) - reacţii de hipersensibilitate, care apar ca iritație locală (eritem, senzație de arsură, mâncărime). Dacă apar astfel de reacţii adverse opriţi utilizarea de Cloromicol şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale: www.amed.md sau e-mail: [email protected] Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

Cum se păstrează

Cloromicol A se păstra la temperaturi sub 25˚C. A nu se congela. Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor! Nu utilizaţi Cloromicol după data de expirare înscrisă pe ambalaj după «EXP.». Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

și alte informaţii Ce conţine Cloromicol - Substanţele active sunt cloramfenicol și metiluracil. Un gram unguent conţine cloramfenicol 7,5 mg, metiluracil 40 mg. - Celelalte componente sunt: macrogol 400, macrogol 1500. Cum arată Cloromicol şi conţinutul ambalajului Medicamentul se prezintă sub formă de unguent de culoare albă sau albă cu nuanţă gălbuie. Cloromicol este disponibil în cutii cu un tub din aluminiu a câte 40 g unguent însoţit de prospect. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deținătorul certificatului de înregistrare FARMAPRIM, Republica Moldova str. Crinilor, 5, s. Porumbeni, r-ul Criuleni, MD-4829 telefon (+373 22) 28-18-45 fax (+373 22) 28-18-46 e-mail: [email protected] Fabricantul FARMAPRIM, Republica Moldova str. Crinilor, 5, s. Porumbeni, r-ul Criuleni, MD-4829 Acest prospect a fost revizuit în Decembrie 2018 Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amed.md/

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Cloromicol 7,5 mg/40 mg/g, unguent?

Cloromicol unguent este utilizat în tratamentul rănilor purulente cu scop de curăţare a plăgii de mase necrotice, purulente şi diminuarea edemului în I-a fază (purulentă-necrotică) a procesului.

Cloromicol 7,5 mg/40 mg/g, unguent se elibereaza cu reteta?

Nu, Cloromicol 7,5 mg/40 mg/g, unguent se eliberează fără rețetă (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Cloromicol 7,5 mg/40 mg/g, unguent?

Substanța activă din Cloromicol 7,5 mg/40 mg/g, unguent este CHLORAMPHENICOLUM + METHYLURACILUM.

Sub ce forma se prezinta Cloromicol 7,5 mg/40 mg/g, unguent?

Se prezintă sub formă de unguent, 7,5 mg/40 mg/g.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.