MD

Bivolcard 5 5 mg, comprimate filmate

Cu rețetă

Este utilizat pentru tratarea tensiunii arteriale mari (hipertensiunii arteriale).

  • Substanța activă (DCI): Nebivololum
  • Forma farmaceutică: comprimate filmate
  • Concentrație: 5 mg
  • Cod ATC: C07AB12
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Nebivololum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Ce este Bivolcard 5 și pentru ce se utilizează Bivolcard 5 conţine nebivolol, un medicament pentru sistemul cardiovascular ce aparţine grupului de medicamente beta-blocante selective (cu acţiune selectivă la nivelul sistemului cardiovascular). Acesta previne creşterea frecvenţei bătăilor inimii şi controlează forţa de pompare a inimii. De asemenea, dilată vasele de sânge, ceea ce contribuie la scăderea tensiunii arteriale. Este utilizat pentru tratarea tensiunii arteriale mari (hipertensiunii arteriale). Bivolcard 5 este, de asemenea, utilizat pentru tratamentul insuficienţei cardiace cronice uşoare şi moderate la pacienţii cu vârsta peste 70 ani, alături de alte terapii.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

Ce trebuie să știți înainte să utilizați Bivolcard 5 Nu utilizați Bivolcard 5: • dacă sunteţi alergic la nebivolol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6) • dacă aveţi una sau mai multe din următoarele tulburări: – tensiune arterială scăzută (hipotensiune arterială); – probleme circulatorii serioase la nivelul braţelor sau picioarelor; – frecvenţă cardiacă foarte scăzută (mai puţin de 60 bătăi pe minut); – alte probleme serioase de ritm cardiac (de exemplu bloc atrioventricular de gradele II şi III, tulburări de conducere cardiacă);

–

–

insuficienţă cardiacă care tocmai s-a instalat sau care s-a agravat recent sau dacă luaţi tratament pentru şoc circulator datorită insuficienţei cardiace acute, prin perfuzie intravenoasă pentru a ajuta la funcţionarea inimii dumneavoastră; astm bronşic sau respiraţie şuierătoare (acum sau în trecut); feocromocitom netratat, o tumoră localizată în partea superioară a rinichilor (în glandele medulosuprarenale); tulburarea funcţiei hepatice; o tulburare metabolică (acidoză metabolică), de exemplu cetoacidoza diabetică.

Atenționări și precauții Înainte să utilizaţi Bivolcard 5, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Informaţi medicul dumneavoastră dacă aveţi sau dezvoltaţi una din următoarele probleme: – frecvenţă cardiacă anormal de lentă; – un tip de durere în piept datorată unei crampe cardiace spontane numită angina Prinzmetal insuficienţă cardiacă cronică netratată; – bloc atrioventricular de gradul I (o tulburare uşoară de conducere cardiacă care afectează ritmul cardiac); – circulaţie proastă la nivelul extremităților, de exemplu, boala sau sindromul Raynaud, crampe dureroase în timpul mersului; – afecţiuni respiratorii cu evoluţie de lungă durată; – diabet: Acest medicament nu are efect asupra glicemiei, dar poate ascunde simptomele scăderii glucozei în sânge (hipoglicemia) și poate mări riscul de hipoglicemie severă atunci când este utilizat împreună cu anumite tipuri de medicamente antidiabetice numite sulfoniluree (de ex. gliquidonă, gliclazidă, glibenclamidă, glipizidă, glimepiridă sau tolbutamidă); – glandă tiroidă cu funcționare excesivă: Acest medicament poate masca semnele unei frecvenţe cardiace anormal de crescute datorată acestei boli; – alergii: Acest medicament poate intensifica reacţia dumneavoastră la polen sau alte substanţe la care sunteţi alergic; – psoriazis (o boală de piele – solzi roz de piele) sau dacă aţi avut vreodată psoriazis; – dacă trebuie să aveţi o operaţie chirurgicală, informaţi-vă întotdeauna anestezistul dacă faceţi tratament cu Bivolcard 5 înainte să fiţi anesteziat. Dacă aveţi probleme grave cu rinichii, nu luaţi Bivolcard 5 pentru insuficienţă cardiacă şi spuneţi-i medicului dumneavoastră. Se impune monitorizarea periodică după iniţierea tratamentului pentru insuficienţă cardiacă cronică de către un medic specialist (vezi pct. 3). Acest tratament nu trebuie oprit brusc decât dacă aveţi o indicaţie clară şi o evaluare din partea medicului dumneavoastră (vezi pct. 3). Copii şi adolescenţi Din cauza lipsei datelor privind utilizarea la copii şi adolescenţi, Bivolcard 5 nu este recomandat la copii şi adolescenţi.

Bivolcard 5 împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente. Spuneţi întotdeauna medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente în acelaşi timp cu Bivolcard 5: – Medicamente pentru controlul tensiunii arteriale sau medicamente pentru boli cardiace (cum sunt amiodarona, amlodipina, cibenzolina, clonidina, digoxina, diltiazem, disopiramida, felodipina, flecainida, guanfacin, hidrochinidina, lacidipina, lidocaina, metildopa, mexiletina, moxonidina, nicardipina, nifedipina, nimodipina, nitrendipina, propafenona, chinidina, rilmenidina, verapamil). – Sedative şi medicamente pentru psihoză (o boală mentală) de exemplu barbiturice (utilizate şi pentru epilepsie), fenotiazina (utilizată şi pentru vărsături şi greaţă) şi tioridazina. – Medicamente pentru depresie de exemplu amitriptilina, paroxetina, fluoxetina. – Medicamente utilizate pentru anestezie în timpul unei operaţii chirurgicale. – Medicamente pentru astm bronşic, nas înfundat sau anumite tulburări ale ochiului cum este glaucomul (creşterea tensiunii în interiorul ochiului) sau dilatare (mărire) a pupilei. – Baclofen (miorelaxant central) – Amifostina (citoprotector utilizat în tratamentul cancerului)

–

Toate aceste medicamente, precum şi nebivolol, pot influenţa tensiunea arterială şi/sau funcţia cardiacă. Medicamente pentru tratarea excesului de acid gastric sau ulcere (medicamente antiacide), de exemplu cimetidina: trebuie să luaţi Bivolcard 5 în timpul mesei şi antiacidul între mese. Medicamente pentru diabet, cum ar fi insulina sau medicamente antidiabetice orale.

Bivolcard 5 împreună cu alimente, băuturi și alcool Bivolcard 5 poate fi luat înaintea, în timpul sau după masă, dar, alternativ, îl puteţi lua independent de mese. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Bivolcard 5 nu trebuie folosit în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar. Nu este recomandat pentru utilizare în timpul alăptării. Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Acest medicament poate cauza ameţeală sau oboseală. Dacă sunteţi afectat, nu conduceţi vehicule și nu folosiţi utilaje. Bivolcard 5 conține lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de zaharuri, vă rugăm să-l contactaţi înainte de a lua acest medicament. Bivolcard 5 conține tartrazină. Poate provoca reacții alergice.

Sarcina și alăptarea

Bivolcard 5 nu trebuie folosit în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar. Nu este recomandat pentru utilizare în timpul alăptării. Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Cum să utilizați Bivolcard 5 Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Bivolcard 5 poate fi luat înaintea, în timpul sau după masă, dar, alternativ, îl puteţi lua independent de mese. Este mai bine să luaţi comprimatul cu apă. Tratamentul hipertensiunii arteriale (tensiune arterială crescută) – Doza recomandată este 5 mg nebivolol pe zi. Doza trebuie luată de preferat la aceeaşi oră în fiecare zi. – La pacienţii vârstnici şi la pacienţii cu tulburări renale, iniţierea tratamentului se face cu 2,5 mg nebivolol pe zi. – Efectul terapeutic asupra tensiunii arteriale devine evident după 1-2 săptămâni de tratament. Ocazional, efectul optim este atins doar după 4 săptămâni. Tratamentul insuficienţei cardiace cronice – Tratamentul dumneavoastră va fi iniţiat şi supravegheat cu atenţie de către un medic cu experienţă. – Medicul dumneavoastră va prescrie iniţierea tratamentul cu 1,25 mg nebivolol pe zi. Această doză poate fi crescută după 1-2 săptămâni la 2,5 mg nebivolol pe zi, apoi 1 comprimat (5 mg) pe zi şi apoi la 2 comprimate (10 mg) pe zi până când se atinge doza corectă pentru dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va prescrie doza eficace, iar dumneavoastră trebuie să respectaţi cu atenţie instrucţiunile medicului. – Doza maximă recomandată este de 2 comprimate (10 mg) pe zi. – Când începeţi tratamentul şi când se creşte doza, va trebui să fiţi supravegheat de un medic specialist timp de 2 ore. – Medicul dumneavoastră vă poate reduce doza dacă este necesar. – Nu trebuie să întrerupeţi tratamentul brusc deoarece insuficienţa cardiacă se poate agrava. – Pacienţii cu probleme renale grave nu trebuie să ia acest medicament. – Luaţi medicamentul o dată pe zi, de preferat la aceeaşi oră. – Medicul dumneavoastră poate decide să combine comprimatele de Bivolcard 5 cu alte medicamente pentru tratamentul bolii dumneavoastră. – Nu utilizaţi la copii şi adolescenţi. Dacă utilizați mai mult Bivolcard 5 decât trebuie Dacă aţi luat mai mult Bivolcard 5 decât trebuie, spuneţi-i medicului dumneavoastră sau farmacistului imediat. Cele mai frecvente simptome şi semne ale supradozajului cu Bivolcard 5 sunt frecvenţa cardiacă foarte scăzută (bradicardia), tensiune arterială scăzută cu posibil leşin (hipotensiune arterială), lipsă de aer precum în astm (bronhospasm) şi insuficienţă cardiacă acută. Puteţi lua cărbune activ (disponibil în farmacii) în timp ce aşteptaţi sosirea medicului. Dacă uitați să utilizați Bivolcard 5 Dacă uitaţi o doză de Bivolcard 5, dar vă amintiţi puţin mai târziu că ar fi trebuit să o luaţi, luaţi doza zilnică ca de obicei. Totuşi, dacă a trecut o perioadă lungă de timp (de exemplu mai multe ore), astfel încât următoarea doză este aproape, nu mai luaţi doza uitată şi luaţi următoarea doză normală programată la timpul obişnuit. Nu luaţi o doză dublă. Trebuie evitată uitarea repetată a dozei.

Dacă încetați să utilizați Bivolcard 5 Trebuie întotdeauna să consultaţi medicul dumneavoastră înainte de oprirea tratamentului cu Bivolcard 5, indiferent dacă îl luaţi pentru hipertensiune arterială sau insuficienţă cardiacă cronică. Nu trebuie să opriţi tratamentul cu Bivolcard 5 brusc, deoarece acest lucru poate să vă agraveze temporar insuficienţa cardiacă. Dacă este necesar să opriţi tratamentul cu Bivolcard 5 pentru insuficienţă cardiacă cronică, doza zilnică trebuie redusă gradat, înjumătăţind doza la intervale săptămânale. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale.

Reacții adverse posibile

Reacții adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Când Bivolcard 5 este utilizat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, reacţiile adverse posibile sunt: Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): – durere de cap, – ameţeală, – oboseală, – o senzaţie de mâncărime neobişnuită sau furnicături la nivelul extremităților, – diaree, – constipaţie, – greaţă, – senzaţie de lipsă de aer, – mâini sau picioare umflate. Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): – bătăi mai rare ale inimii sau alte tulburări ale inimii, – scăderea tensiunii arteriale, – crampe dureroase la nivelul picioarelor în timpul mersului, – tulburări de vedere, – scăderea capacității de a obține o erecție, – depresie, – dificultăţi digestive (dispepsie), – gaze în stomac sau intestin, – vărsături, – urticarie, – mâncărime a pielii, – îngustarea căilor respiratorii însoțite de dificultăți la respirație, – coşmaruri. Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane): leşin, – agravarea psoriazisului (o boală de piele – solzi roz de piele).

Reacții adverse cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): – reacţii alergice la nivelul întregului corp, cu erupţii cutanate generalizate (reacţii de hipersensibilitate); – edemaţiere (umflare) cu instalare rapidă, în special în jurul buzelor, ochilor sau limbii cu posibilă dificultate la respirat (angioedem); – un fel de erupție cutanată cu supradenivelare (umflături) de culoare roșu deschis şi mâncărimi de cauze alergice (urticarie) sau non alergice. Pentru insuficienţa cardiacă cronică, s-au observat următoarele reacţii adverse: Reacţii adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): – bătăi rare ale inimii, – ameţeală. Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): – agravarea insuficienţei cardiace, – tensiune arterială scăzută (cum ar fi senzaţia de leşin când vă ridicaţi repede), – inabilitatea de a tolera acest medicament, – o tulburare uşoară de conducere cardiacă care afectează ritmul cardiac (bloc AV de gradul I), – umflarea membrelor inferioare (cum ar fi gleznele umflate). Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Cum se păstrează Bivolcard 5 A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperaturi sub 30 oC. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor! Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

Conținutul ambalajului și alte informații Ce conține Bivolcard 5 – Substanţa activă este nebivolol 5 mg (sub formă de clorhidrat de nebivolol

Celelalte componente sunt: comprimat: amidon pregelatinizat, celuloză microcristalină M101, lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică, polisorbat 80, povidona K30, siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film: polietilenglicol 6000, hipromeloză 6cps, talc, galben de chinolină E104, tartrazină E102, dioxid de titan. –

Cum arată Bivolcard 5 și conținutul ambalajului Comprimate filmate rotunde, biconvexe, netede pe ambele părți, de culoare galbenă. Câte 10 comprimate în blister de Al. Câte 3 blistere însoţite de prospect se plasează în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de inregistrare și fabricantul Deţinătorul certificatului de inregistrare SaVi Pharmaceutical J.S.Co, Vietnam Lot No. Z01-02-03a, Tan Thuan Industrial zone located in Exporting processing zone, Tan Thuan Dong Ward, District 7, Ho Chi Minh City Fabricantul SaVi Pharmaceutical J.S.Co, Vietnam Lot No. Z01-02-03a, Tan Thuan Industrial zone located in Exporting processing zone, Tan Thuan Dong Ward, District 7, Ho Chi Minh City

Acest prospect a fost revizuit în octombrie 2025

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Bivolcard 5 5 mg, comprimate filmate?

Este utilizat pentru tratarea tensiunii arteriale mari (hipertensiunii arteriale).

Bivolcard 5 5 mg, comprimate filmate se elibereaza cu reteta?

Da, Bivolcard 5 5 mg, comprimate filmate se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Bivolcard 5 5 mg, comprimate filmate?

Substanța activă din Bivolcard 5 5 mg, comprimate filmate este NEBIVOLOLUM.

Sub ce forma se prezinta Bivolcard 5 5 mg, comprimate filmate?

Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 5 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.