Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Bilobil® forte 80 mg, capsule

Fără rețetă

  • Substanța activă (DCI): Ginkgo biloba
  • Forma farmaceutică: capsule
  • Concentrație: 80 mg
  • Cod ATC: N06DX02
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 173,78 lei / cutie N10x6 · ordin Nr. Rg04-000400 din 16.12.2025
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Ginkgo biloba) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Bilobil conține extract uscat cuantificat din frunze de ginkgo. Bilobil face parte din grupul de produse medicamentoase pe bază de plante, utilizate pentru ameliorarea simptomelor de demență. Demența este o boală cronică progresivă a creierului, semnul cel mai evident al căreia este pierderea memoriei. Bilobil poate ameliora fluxul sanguin cerebral și metabolismul și, astfel, poate preveni scăderea capacității intelectuale în demență ușoară până la moderată de orice tip. În tulburările fluxului sanguin la nivelul extremităților, acesta reduce senzația de frig, furnicături, amorțeală și durere la mersul pe jos. Bilobil este un produs medicinal de origine vegetală, care este recomandat pentru tratamentul simptomatic al: demenței ușoare până la moderate de orice tip (demenţa degenerativă primară, demenţa vasculară şi demența mixtă), pentru ameliorarea următoarelor simptome: reducerea memoriei și a capacității intelectuale, indispoziție, vertij, țiuit în urechi, dureri de cap și tulburări de somn; tulburări inițiale ale circulației sanguine în extremități, în asociere cu fizioterapie adecvată, în special exerciții de mers.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

de a lua Bilobil forte Nu luați Bilobil forte – dacă sunteți alergic la extractul de ginkgo biloba sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6); – dacă sunteți gravidă. Atenţionări și precauții Discutați cu medicul sau farmacistul înainte de a lua Bilobil forte. Înainte de a începe tratamentul cu Bilobil forte, discutați cu medicul dumneavoastră pentru a vă asigura că simptomele dumneavoastră nu sunt o consecință a unei alte boli care necesită un tratament specific. Dacă aveți o tendință crescută la sângerare (diateză hemoragică) sau sunteți tratat cu medicamente care previn formarea cheagurilor de sânge (anticoagulante cumarinice, acid acetilsalicilic și alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene), puteți lua Bilobil forte numai după consultarea medicului dumneavoastră Dacă luați medicamente pentru reducerea glicemiei sau medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a începe tratamentul cu Bilobil forte. Dacă intenționați să faceți o procedură chirurgicală, spuneți medicului că luați Bilobil forte. Ca măsură de precauție, trebuie să încetați să luați Bilobil forte cu 3 până la 4 zile înainte de procedură. Dacă suferiți de epilepsie, discutați cu medicul înainte de a lua Bilobil forte, deoarece preparatele Ginkgo pot provoca convulsii. Nu se recomandă administrarea de Bilobil forte împreună cu efavirenz (vezi pct. Bilobil forte împreună cu alte medicamente). Nu luați doze mai mari decât cele recomandate. Copii și adolescenți Bilobil forte nu este recomandat copiilor și adolescenților din cauza lipsei datelor privind siguranța utilizării la copii. Bilobil forte împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau ați putea lua orice alte medicamente. Dacă Bilobil forte este luat împreună cu medicamente care împiedică coagularea sângelui (cum ar fi anticoagulaturile cumarinice, clopidogrelul, acidul acetilsalicilic și alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene), efectul lor poate fi influențat. Dacă luați warfarină, un medicament utilizat pentru a preveni coagularea sângelui, medicul dumneavoastră ar putea dori să vă monitorizeze în timpul tratamentului, mai ales dacă schimbați doza sau produsul utilizat, dar și când începeți sau încetați să luați Bilobil forte. Luând Bilobil forte cu dabigatran, un medicament utilizat pentru a preveni coagularea sângelui, efectul acesteia din urmă poate fi crescut. Consultați-vă medicul înainte de a începe tratamentul. Dacă Bilobil forte este luat împreună cu nifedipina, un medicament utilizat pentru tratarea unor afecțiuni cardiace și hipertensiune arterială, efectul său poate fi crescut, ceea ce poate duce la amețeli sau la mai multe bufeuri. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă acest lucru se întâmplă. Bilobil forte nu este recomandat dacă luați efavirenz (un medicament pentru tratamentul infecției cu HIV), deoarece efectul efavirenz poate fi scăzut. Bilobil forte împreună cu alimente, băuturi şi alcool Puteți lua Bilobil forte, indiferent de mese. Până în prezent, nu au existat rapoarte despre efectele alimentelor şi băuturilor asupra acţiunii ginkgo biloba. Vă sfătuim să nu luați Bilobil forte împreună cu băuturi alcoolice. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Tendința de sângerare poate fi crescută, iar datele privind siguranța utilizării în timpul sarcinii nu sunt suficiente. De aceea, acest medicament este contraindicat în timpul sarcinii (vezi pct. 2 Nu utilizați Bilobil forte). Acest medicament nu trebuie utilizat în timpul alăptării din cauza lipsei datelor privind siguranța utilizării în timpul alăptării. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu s-au efectuat studii adecvate privind efectul asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Bilobil forte conține lactoză, glucoză și azorubină (E122). Dacă vi sa spus de către medicul dumneavoastră că aveți intoleranță la unele zaharuri, adresați-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament. Azorubina (E122) poate provoca reacții alergice.

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Tendința de sângerare poate fi crescută, iar datele privind siguranța utilizării în timpul sarcinii nu sunt suficiente. De aceea, acest medicament este contraindicat în timpul sarcinii (vezi pct. 2 Nu utilizați Bilobil forte). Acest medicament nu trebuie utilizat în timpul alăptării din cauza lipsei datelor privind siguranța utilizării în timpul alăptării.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Bilobil forte Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum va spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Demența ușoară până la moderată: Doza recomandată este de 1 capsulă administrată de 3 ori pe zi. Tulburări inițiale ale circulației sanguine în extremități: Doza recomandată este de 1 capsulă administrată de două ori pe zi, cel mai bine dimineața și seara. Înghițiți capsulele cu lichid. Puteți lua medicamentul, indiferent de mese. Primele semne de îmbunătățire sunt de obicei observate după o lună. Pentru un efect mai îndelungat, se recomandă, în special pentru vârstnici, ca capsulele să fie administrate timp de cel puțin trei luni. După trei luni, întrebați medicul sau farmacistul dacă trebuie să continuați să luați acest medicament. Dacă luați mai mult Bilobil forte decât trebuie Dacă ați luat o doză mai mare de medicament decât trebuie, discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul. Până în prezent, nu au existat rapoarte de intoxicare cu extractul ginkgo cuantificat. Dacă uitați să luați Bilobil forte Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luați doza ratată cât mai curând posibil, cu excepția cazului în care este deja timpul pentru următoarea doză. În acest caz, renunțați la doza uitată. Dacă încetaţi să luaţi Bilobil forte Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Reacţii adverse posibile Reacții adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): durere de cap. Reacții adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): amețeli, diaree, durere abdominală, greață, vărsături. Cu frecvență necinoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile): reacții alergice ale pielii (edem, roșeață, mâncărime și erupții), reacție de hipersensibilitate (șoc alergic); sângerare a organelor individuale (ochi, nas, creier, tractul gastro-intestinal). Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amed.md sau email: [email protected] Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Bilobil forte Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25 °C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

și alte informații Ce conține Bilobil forte Substanța activă este extractul uscat, purificat și cuantificat din frunze de ginkgo. Fiecare capsulă conțin extract uscat, purificat și cuantificat din frunze de ginkgo 80 mg (Ginkgo biloba L., folium) (35-67: 1), echivalent cu: 17,6-21,6 mg de flavonoide exprimate în glicozide flavonice, 2,24-2,72 mg ginkgolide A, B, C și 2,08-2,56 mg de bilobalide. Solvent de extracție: acetonă 60% (m/m). Celelalte componente (excipienți) sunt lactoză monohidrat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidon de porumb, stearat de magneziu și talc în conținutul capsulei, și oxid de fier negru (E172), oxid de fier roșu (E172), dioxid de titan (E171) azorubină (E122) și gelatină (E441) în învelisul capsulei. Vezi secțiunea 2, "Bilobil forte conține lactoză, glucoză și azorubină (E122)". Alt component în preparatul vegetal este glucoza lichidă uscată prin pulverizare. Cum arată Bilobil forte și conținutul ambalajului Capsule de culoare roz ce conțin o pulbere de culoare deschisă până la maro închis, cu particule vizibile mai întunecate și posibile conglomerate miciBilobil forte este disponibil în cutii de 20 și 60 de capsule în blistere. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia Fabricantul KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia Acest prospect a fost revizuit în Iulie 2019. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amed.md/

Întrebări frecvente

Bilobil® forte 80 mg, capsule se elibereaza cu reteta?

Nu, Bilobil® forte 80 mg, capsule se eliberează fără rețetă (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Bilobil® forte 80 mg, capsule?

Substanța activă din Bilobil® forte 80 mg, capsule este GINKGO BILOBA.

Sub ce forma se prezinta Bilobil® forte 80 mg, capsule?

Se prezintă sub formă de capsule, 80 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.