Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Nefrită lupică

Actualizat: · Cod ICD-10: M32.1

Despre boală

Nefrita lupică este inflamația rinichilor cauzată de lupus, o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă părți sănătoase ale corpului. Afectarea rinichilor se poate vedea prin prezența proteinelor și a sângelui microscopic în urină. Alte simptome ale lupusului pot include dureri articulare și musculare, oboseală extremă, erupții cutanate și febră. Tratamentul include hidroxiclorochină, steroizi și medicamente imunosupresoare.

Simptome

Există multe simptome posibile ale lupusului.

Simptomele principale includ:

  • dureri articulare și musculare
  • oboseală extremă care nu dispare indiferent cât de mult vă odihniți
  • erupții cutanate care apar de obicei după expunerea la soare – erupția este adesea pe nas și obraji

De asemenea, puteți avea:

  • dureri de cap
  • ulcerații bucale
  • febră (temperatură ridicată)
  • căderea părului
  • scădere în greutate
  • ganglioni limfatici umflați, de obicei la nivelul gâtului, axilelor sau zonei inghinale
  • depresie și anxietate
  • dureri în piept sau burtă (abdomen)
  • modificări ale culorii degetelor de la mâini și picioare când vă este frig, sunteți anxios/anxioasă sau stresat(ă) (fenomenul Raynaud)

Acutizări ale simptomelor

Lupusul adesea se acutizează (recidivează) și simptomele se agravează pentru câteva săptămâni, uneori mai mult.

Simptomele apoi se ameliorează (remisiune). Motivul pentru care simptomele se acutizează sau se ameliorează nu este cunoscut.

Unele persoane nu observă nicio diferență, iar simptomele lor sunt constante.

Consultați medicul de familie dacă:

  • aveți adesea simptome de lupus

Lupusul este mai bine gestionat dacă este descoperit și tratat precoce.

Cauze și factori de risc

Lupusul este o boală autoimună. Aceasta înseamnă că sistemul natural de apărare al organismului (sistemul imunitar) atacă părți sănătoase ale corpului dumneavoastră.

Nu este contagios.

Cauzele lupusului nu sunt pe deplin înțelese. Cauzele posibile includ:

  • infecție virală
  • anumite medicamente
  • lumina soarelui
  • pubertatea
  • nașterea
  • menopauza

Lupusul este mai frecvent la femei decât la bărbați.

Diagnostic și analize

Lupusul nu este întotdeauna ușor de diagnosticat, deoarece simptomele pot fi similare cu ale altor afecțiuni.

Medicul de familie vă va recomanda de obicei câteva analize de sânge. Poate diagnostica lupusul dacă analizele arată că aveți niveluri ridicate ale unui anumit tip de anticorpi și dacă aveți, de asemenea, simptomele tipice ale lupusului.

Este posibil să fiți trimis(ă) pentru radiografii și investigații imagistice ale inimii, rinichilor și altor organe dacă medicul consideră că acestea ar putea fi afectate.

Dacă lupusul este confirmat, vi se va recomanda să efectuați controale și analize regulate, cum ar fi analize de sânge pentru a verifica anemia și analize de urină pentru a verifica problemele renale.

Lupusul poate varia de la forme ușoare la forme severe
Severitate Cum afectează organismul

Ușoară

Probleme articulare și cutanate, oboseală

Moderată

Inflamația altor părți ale pielii și ale corpului, inclusiv plămânii, inima și rinichii

Severă

Inflamație care provoacă leziuni severe ale inimii, plămânilor, creierului sau rinichilor, care pot pune viața în pericol

Analize și investigații

Radiografia · Analizele de sânge · Testarea autoanticorpilor

Radiografie

De ce se face o radiografie

O radiografie poate fi folosită pentru a obține imagini ale multor părți ale corpului, cum ar fi:

  • oasele
  • dinții
  • plămânii
  • sistemul digestiv

O radiografie poate fi folosită pentru a:

  • verifica dacă aveți o fractură osoasă după un accident
  • verifica dacă există probleme cu dinții dumneavoastră, cum ar fi cariile dentare
  • afla dacă simptomele pe care le aveți ar putea fi cauzate de o afecțiune, cum ar fi o infecție sau un blocaj în sistemul digestiv
  • verifica dacă copilul dumneavoastră a înghițit ceva dăunător, cum ar fi o baterie
  • ajuta medicii să vadă în interiorul corpului dumneavoastră în timpul unei proceduri

Tipuri de radiografii

Există diferite tipuri de radiografii pe care le puteți face.

Tipuri frecvente de radiografii
Tipul De ce se efectuează

Radiografie standard

Folosită în principal pentru a verifica oasele, precum și dinții și plămânii

Angiografie

Folosită pentru a verifica vasele de sânge – implică injectarea unui colorant special (agent de contrast) în sânge, pentru ca vasele de sânge să poată fi văzute mai clar

Densitometrie osoasă (scanare DEXA)

Folosită pentru a verifica densitatea (rezistența) oaselor

Tomografie computerizată (CT)

Folosită atunci când sunt necesare imagini mai detaliate ale interiorului corpului decât poate oferi o radiografie standard, de exemplu pentru a vedea cât de bine funcționează un tratament

Urogramă intravenoasă

Folosită pentru a verifica vezica urinară și rinichii

Tranzit baritat esofagian

Folosit pentru a verifica sistemul digestiv – implică consumul unui lichid numit bariu, pentru ca sistemul digestiv să poată fi văzut mai clar

Clismă cu bariu

Folosită pentru a diagnostica simptomele intestinale – bariul este introdus în rect cu ajutorul unui tub, pentru ca intestinul să poată fi văzut mai clar

Pregătirea pentru o radiografie

Veți fi informat(ă) înainte de radiografie dacă trebuie să faceți ceva pentru a vă pregăti.

În funcție de tipul de radiografie pe care îl veți face, uneori vi se poate cere să:

  • nu purtați nimic care conține metal, cum ar fi bijuterii, haine cu fermoare sau capse sau agrafe de păr
  • nu mâncați și nu beți nimic cu câteva ore înainte de radiografie (post alimentar)
  • luați un medicament cu o zi înainte de radiografie, care vă va provoca scaun

Spuneți profesionistului din domeniul sănătății dacă:

  • sunteți însărcinată sau ați putea fi însărcinată
  • alăptați
  • luați orice medicamente
  • aveți orice alergie sau ați avut o reacție anterioară la bariu sau la un colorant numit substanță de contrast
Informații:

Spuneți persoanei care vă face radiografia dacă doriți ca altcineva să fie în cameră cu dumneavoastră (un însoțitor). Aceasta poate fi o persoană cunoscută sau un membru instruit al personalului.

Ce se întâmplă în timpul unei radiografii

Majoritatea radiografiilor se fac în spitale. Radiografiile dentare se fac de obicei într-un cabinet stomatologic.

În spital, radiografiile sunt efectuate de asistentul de radiologie.

În funcție de tipul de radiografie pe care îl faceți, vi se poate administra o injecție cu o substanță de contrast, o băutură cu bariu sau vi se poate introduce bariu în intestin printr-un tub introdus în anus (clismă baritată).

Substanța de contrast vă poate da o senzație de căldură și înroșire a feței și puteți simți un gust metalic în gură. Aceste senzații ar trebui să treacă rapid.

Radiografia în sine ar trebui să dureze doar câteva minute:

  1. Vi se poate cere să vă schimbați într-un halat, în funcție de partea corpului care urmează să fie radiografiată.
  2. Aparatul de radiografie va fi aliniat cu partea corpului care urmează să fie radiografiată.
  3. Persoana care efectuează radiografia (precum și orice însoțitor) se va retrage în spatele unui paravan de protecție sau va părăsi încăperea.
  4. Vi se va cere să stați foarte nemișcat(ă) timp de câteva secunde și se vor face 1 sau mai multe radiografii – nu veți simți nimic în acest timp.
  5. Vi se poate cere să vă schimbați poziția, dacă trebuie radiografiate diferite părți ale corpului.
După radiografie

De obicei, puteți pleca imediat ce radiografia este gata.

Dacă vi s-a administrat bariu sau substanță de contrast, vi se poate cere să așteptați până la 30 de minute pentru a vă asigura că nu aveți o reacție la acestea.

Obținerea rezultatelor radiografiei

Ar trebui să vi se spună când veți primi rezultatele unei radiografii.

Acest lucru poate fi:

  • în aceeași zi în care o faceți
  • la o programare la câteva săptămâni după

Un profesionist din domeniul sănătății ar trebui să vă explice rezultatele radiografiei și dacă sunt necesari pași următori. Aceștia pot include alte teste.

Posibile complicații ale radiografiilor

Radiografiile sunt de obicei foarte sigure, iar complicațiile grave sunt rare.

Unele persoane pot avea o reacție alergică la bariul sau la substanța de contrast folosite în anumite tipuri de radiografii. Aceasta poate cauza simptome precum dificultăți de respirație, amețeli și erupții pe piele.

Vi se va cere să așteptați în spital dacă există riscul unei reacții. Personalul este instruit să trateze aceste tipuri de reacții, dacă apar.

Dacă faceți multe radiografii, există un risc foarte mic ca radiațiile să poată cauza cancer.

Medicul dumneavoastră va evalua riscurile înainte de a vă recomanda o radiografie și va discuta acest lucru cu dumneavoastră.

Analize de sânge

De ce se face o analiză de sânge

Există multe motive pentru care ați putea avea nevoie de o analiză de sânge.

O analiză de sânge poate fi făcută pentru a:

  • verifica starea generală de sănătate
  • afla dacă simptomele pe care le aveți sunt cauzate de anumite afecțiuni
  • afla dacă aveți un risc mai mare de a dezvolta o afecțiune
  • afla cât de bine este tratată sau gestionată o afecțiune

Pregătirea pentru o analiză de sânge

Medicul de familie, asistentul medical sau specialistul ar trebui să vă spună dacă trebuie să faceți ceva pentru a vă pregăti pentru o analiză de sânge.

De exemplu, cu puțin timp înainte de unele analize, poate fi necesar să:

  • nu mâncați sau beți nimic altceva în afară de apă (să țineți post)
  • întrerupeți administrarea anumitor medicamente, cum ar fi medicamentele care ajută la prevenirea cheagurilor de sânge (medicamente anticoagulante)

Ce se întâmplă la o analiză de sânge

O analiză de sânge se face de obicei la cabinetul medicului de familie sau la spital. Testul durează de regulă aproximativ 10 minute.

Un cadru medical vă va preleva o cantitate mică de sânge, de obicei din interiorul cotului, folosind un ac. Uneori, sângele poate fi recoltat din încheietura mâinii sau din deget (test prin înțeparea degetului).

Este posibil să vi se pună mai întâi o bandă elastică (garou) în jurul brațului. Aceasta ajută la recoltarea mai ușoară a sângelui.

Veți simți o ușoară înțepătură când acul intră, ceea ce poate fi puțin inconfortabil. Sângele va fi colectat într-un tub mic, care va fi trimis la laborator pentru analiză.

După test, de obicei vi se va da puțină vată sau un plasture pentru a acoperi locul de unde a fost recoltat sângele.

Este posibil să apară o vânătaie sau o umflătură în zona de unde a fost recoltat sângele, dar aceasta ar trebui să dispară după câteva zile.

Dacă vă este teamă de ace

Spuneți cadrului medical care vă face analiza de sânge dacă vă este teamă de ace. Vă poate ajuta să vă simțiți mai confortabil în timpul testului.

De asemenea, puteți veni cu cineva la analiza de sânge pentru a vă susține.

Obținerea rezultatelor analizelor de sânge

Puteți primi rezultatele analizelor de sânge în câteva zile, dar unele pot dura câteva săptămâni.

Medicul de familie, asistenta sau specialistul ar trebui să discute cu dumneavoastră despre rezultate și să vă explice ce urmează.

Dacă rezultatele nu indică nimic, este posibil să nu fie nevoie să faceți nimic altceva. Uneori, este posibil să aveți nevoie de alte analize, în funcție de motivul pentru care ați făcut analiza de sânge.

Rezultatele analizelor de sânge pot fi complicate. Cereți să discutați cu un profesionist din domeniul sănătății dacă aveți întrebări despre rezultate sau nu le înțelegeți.

Testarea autoanticorpilor

Ce este testarea autoanticorpilor?

Testarea autoanticorpilor verifică o probă din sângele dumneavoastră pentru autoanticorpi, proteine produse de sistemul imunitar.

În mod normal, sistemul dumneavoastră imunitar produce proteine numite anticorpi pentru a ataca germenii care v-ar putea îmbolnăvi. Autoanticorpii, însă, nu atacă germenii. În schimb, atacă propriile țesuturi și organe sănătoase, considerându-le substanțe străine. Acest lucru poate duce la dezvoltarea unei boli autoimune. Există peste 80 de tipuri de boli autoimune și pot afecta aproape orice parte a corpului dumneavoastră.

Sistemul dumneavoastră imunitar produce autoanticorpi din greșeală. Cercetătorii nu sunt complet siguri de ce, deși corpul dumneavoastră este mai predispus să îi producă dacă:

  • Aveți antecedente familiale de boli autoimune.
  • Aveți o infecție virală sau bacteriană, mai ales dacă este cronică (de lungă durată). Aceasta poate face sistemul imunitar hiperactiv, ceea ce poate duce la producerea de autoanticorpi.
  • Sunteți expus(ă) la anumite toxine din mediu.

Există multe tipuri diferite de autoanticorpi și vă pot afecta corpul în moduri diferite. Unii afectează doar anumite organe și/sau părți ale corpului. Aceștia se numesc anticorpi specifici de organ. De exemplu:

  • Anticorpii tiroidieni, cum ar fi anti-TPO, afectează doar tiroida.
  • Anticorpii anti-mușchi neted (SMA) atacă mușchiul neted, de obicei din ficat.
  • Autoanticorpii anti-celule insulare atacă celulele din pancreas.

Alți anticorpi, însă, afectează mai multe organe și pot cauza o varietate de simptome. Aceștia se numesc anticorpi sistemici. Acest tip poate include:

  • Anticorpi antinucleari (ANA).
  • Anticorpi anti-citoplasmă neutrofilică (ANCA).
  • Anticorpi anti-ADN dublu catenar (anti-dsDNA).
  • Anticorpi antihistonă.
  • Factor reumatoid (RF).

Alte denumiri: test serologic de anticorpi, test pentru anticorpi antinucleari (ANA), test pentru antigen nuclear extractabil (ENA), test anti-dsDNA, test pentru factor reumatoid (RF), test pentru anticorpi anti-citoplasmă neutrofilică (ANCA), test pentru anticorpi anti-mușchi neted (SMA), test pentru anticorpi tiroidieni

La ce se folosește testarea autoanticorpilor?

Fiecare test de autoanticorpi este folosit pentru a ajuta la diagnosticarea sau monitorizarea unei boli autoimune. Totuși, deoarece tipurile de autoanticorpi pot varia, există diferite tipuri de teste de autoanticorpi. Unele dintre acestea pot fi folosite pentru a diagnostica afecțiuni autoimune care afectează doar un singur organ. De exemplu:

  • Testele de anticorpi tiroidieni caută anticorpi specifici tiroidei și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea bolii Graves și a bolii Hashimoto.
  • Testele de anticorpi anti-mușchi neted (SMA) caută anticorpi anti-mușchi neted și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea hepatitei autoimune.
  • Testele de anticorpi anti-transglutaminază tisulară (tTG) caută anticorpul tTG și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea bolii celiace.

Alte teste pot fi folosite pentru a diagnostica afecțiuni autoimune care afectează mai multe organe. De exemplu:

  • Testele anti-ADN dublu catenar (anti-dsDNA) caută autoanticorpul anti-dsDNA și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea lupusului.
  • Testele pentru factorul reumatoid (RF) caută factorul reumatoid și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea artritei reumatoide.
  • Testele pentru anticorpii anticitoplasmă de neutrofil (ANCA) caută ANCA în sângele dumneavoastră și pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea vasculitei autoimune.

Totuși, unele teste de autoanticorpi caută o gamă mai largă de autoanticorpi. Cele mai frecvente dintre acestea sunt testul pentru anticorpi antinucleari (ANA) și testul pentru antigenul nuclear extractabil (ENA). Aceste teste pot fi folosite pentru a ajuta la diagnosticarea multora dintre afecțiunile enumerate mai sus, precum și a:

  • Sindromului Sjögren.
  • Polimiozitei și dermatomiozitei.
  • Bolii Addison.
  • Bolii mixte de țesut conjunctiv.
  • Sclerodermiei.
  • Diabetului de tip 1.
  • Psoriazisului și artritei psoriazice.
  • Fenomenului Raynaud.

Dacă medicul dumneavoastră folosește teste de autoanticorpi pentru a ajuta la stabilirea unui diagnostic, poate lua în considerare și:

  • Rezultatele oricăror investigații imagistice, cum ar fi radiografiile.
  • Rezultatele biopsiei.
  • Simptomele dumneavoastră fizice.
  • Istoricul familial și medical.

Rezultatele unui singur test de autoanticorpi nu sunt de obicei suficiente pentru a stabili un diagnostic.

De ce am nevoie de testarea autoanticorpilor?

Este posibil să aveți nevoie de testarea autoanticorpilor dacă aveți simptome asociate frecvent cu unele boli autoimune. Simptomele unei boli autoimune depind de partea corpului afectată. Acestea pot include:

  • Febră.
  • Oboseală.
  • Simptome articulare, inclusiv durere și umflare.
  • Durere sau slăbiciune musculară.
  • Ganglioni umflați.
  • Durere abdominală (de burtă) și/sau crampe.
  • Erupții cutanate inexplicabile.
  • Scădere sau creștere neașteptată în greutate.
  • Palpitații (bătăi rapide sau puternice ale inimii).
  • Anxietate și depresie.
  • Convulsii.

Totuși, alte boli pot cauza aceleași simptome. Simptomele multor afecțiuni autoimune pot, de asemenea, să apară și să dispară.

Este posibil să aveți nevoie, de asemenea, de un test de autoanticorpi dacă ați fost diagnosticat(ă) cu o boală autoimună, iar medicul dumneavoastră dorește să vă monitorizeze starea. De exemplu, un medic poate recomanda un test pentru autoanticorpi anti-insulari dacă dorește să vă monitorizeze diabetul de tip 1, care este un tip de boală autoimună specifică de organ.

Ce se întâmplă în timpul testării autoanticorpilor?

Un cadru medical vă va recolta o probă de sânge dintr-o venă a brațului, folosind un ac mic. După introducerea acului, se va colecta o cantitate mică de sânge într-o eprubetă sau flacon. Este posibil să simțiți o ușoară înțepătură când acul intră sau iese. De obicei, aceasta durează mai puțin de cinci minute.

Va trebui să fac ceva pentru a mă pregăti pentru testarea autoanticorpilor?

Nu aveți nevoie de nicio pregătire specială pentru testarea autoanticorpilor.

Există riscuri la testarea autoanticorpilor?

Riscul unei analize de sânge este foarte mic. Este posibil să aveți o ușoară durere sau o vânătaie în locul unde a fost introdus acul, dar majoritatea simptomelor dispar rapid.

Ce înseamnă rezultatele?

Rezultatele dumneavoastră pot depinde de tipul de test de autoanticorpi pe care l-ați făcut. Dar, în general, rezultatele vor fi fie pozitive, fie negative.

  • Un rezultat negativ (normal) înseamnă că aveți puțini sau deloc autoanticorpi în sânge. Dar asta nu exclude o boală autoimună. Persoanele cu poliartrită reumatoidă, de exemplu, pot avea puțin sau deloc factor reumatoid în sânge. Dacă aveți simptome ale unei boli autoimune, dar rezultatele sunt normale, medicul dumneavoastră poate recomanda mai multe analize pentru a stabili un diagnostic.
  • Un rezultat pozitiv (anormal) înseamnă că a fost găsită o anumită cantitate de autoanticorpi în sânge. Acest lucru nu înseamnă neapărat că aveți o boală autoimună. Unele persoane sănătoase au autoanticorpi în sânge. Pentru a stabili un diagnostic, medicul dumneavoastră va lua în considerare alte rezultate ale analizelor, împreună cu simptomele și istoricul dumneavoastră medical.

Unele rezultate pot indica un număr pentru câți autoanticorpi au fost găsiți. Acesta se numește titru. Dacă este furnizat un titru, rezultatele dumneavoastră vor avea și un interval de referință. Un interval de referință este un set de numere care formează limitele superioară și inferioară ale intervalului de rezultate considerat normal. Astfel, o valoare a titrului mai mare decât intervalul de referință poate fi un semn al unei boli autoimune.

Rezultatele pentru panelurile de autoanticorpi, cum ar fi testele ANA și ENA, pot include, de asemenea, detalii pentru fiecare dintre autoanticorpii testați. Acest lucru înseamnă că ați putea avea rezultate pozitive pentru unele teste de autoanticorpi și negative pentru altele.

Deoarece rezultatele testelor de autoanticorpi pot însemna atât de multe lucruri diferite, este important să discutați cu medicul dumneavoastră despre ce înseamnă rezultatele pentru dumneavoastră.

Valorile normale diferă de la un laborator la altul; rezultatele se interpretează împreună cu medicul.

De reținut

  • Prezența proteinelor în urină și a sângelui microscopic poate indica afectarea rinichilor la persoanele cu lupus.
  • Răspunsul complet la tratament înseamnă reducerea proteinelor din urină sub 0,5 g/g și stabilizarea funcției rinichilor, de obicei în 6–12 luni.

Tratament

Tratamentul pentru lupus

Tratamentul pe care îl puteți urma pentru lupus include:

  • hidroxiclorochină pentru oboseală și probleme ale pielii și articulațiilor
  • comprimate și injecții cu steroizi pentru inflamația rinichilor și creme cu steroizi pentru erupțiile cutanate

Medicamentele imunosupresoare sau biologice sunt uneori folosite pentru a trata lupusul sever. Acestea ajută la calmarea sau controlarea sistemului imunitar al organismului dumneavoastră.

Ce puteți face dacă aveți lupus

Deși medicamentele sunt importante în controlul lupusului, vă puteți ajuta să vă gestionați simptomele și să reduceți riscul de agravare.

Ce să faceți

  • folosiți cremă cu factor de protecție solară ridicat (cel puțin factor 50) și purtați pălărie la soare

  • învățați să vă dozați efortul pentru a evita să deveniți prea obosit(ă)

  • încercați să rămâneți activ(ă), chiar și într-o zi mai dificilă

  • încercați tehnici de relaxare pentru a gestiona stresul – stresul poate agrava simptomele

  • cereți ajutor de la familie, prieteni și profesioniști din domeniul sănătății

  • adoptați o dietă sănătoasă și echilibrată, incluzând vitamina D și calciu

Ce să nu faceți

  • nu fumați – fumatul agravează lupusul, așa că este important să renunțați la fumat

  • nu stați în lumina directă a soarelui și nu petreceți mult timp în încăperi cu lumini fluorescente

Ce puteți face

  • Respectați tratamentul prescris, inclusiv hidroxiclorochina, și nu întrerupeți medicamentele fără a discuta cu medicul.
  • Mențineți o dietă săracă în sodiu pentru a reduce proteinele din urină și a proteja rinichii.

Viața cu boala

Lupusul poate cauza complicații în sarcină.

Consultați un medic înainte de a încerca să rămâneți gravidă. Acesta poate discuta riscurile și poate verifica dacă tratamentul dumneavoastră trebuie modificat.

Când să mergeți la medic

Semne de urgență

  • Semnele de agravare a bolii renale, cum ar fi creșterea rapidă a proteinelor din urină, umflăturile sau scăderea cantității de urină, necesită evaluare medicală promptă.

Medicamente folosite pentru nefrită lupică

Grupate pe clase terapeutice (cod ATC). Ce medicament vi se potrivește decide medicul; citiți prospectul oficial înainte de utilizare.

Listă verificată cu nomenclatorul ANM din 8 octombrie 2026: apar doar medicamentele autorizate în România.

Agenți alchilanți · ATC L01A · 8

Chimioterapice care distrug celulele canceroase prin afectarea ADN-ului lor.

Imunosupresoare · ATC L04A · 3

Imunosupresoare și imunomodulatoare: frânează sau reglează sistemul imunitar, în bolile autoimune, după transplant și în unele boli de sânge sau de plămân.

  • Azathioprinum — 1 produs cu rețetă
  • Belimumabum — 1 produs cu rețetă
  • Voclosporinum — 1 produs cu rețetă

Antimalarice · ATC P01B · 1

Antimalarice; unele se folosesc și în boli autoimune, cum ar fi lupusul sau poliartrita reumatoidă.

Surse: NHS (Open Government Licence v3.0), MedlinePlus (NLM), ghidul KDIGO 2024.