RCP · PEFLOXACIN LAROPHARM 400 mg

Adulţi

Doza uzuală este de 800 mg pe zi. Pefloxacin Laropharm trebuie administrat de două ori pe zi, câte un comprimat filmat de 400 mg la 12 ore.

În infecţiile tractului urinar, pefloxacina poate fi administrată un comprimat filmat o dată la 24 ore, deoarece realizează concentraţii mari în urină.

Medicamentul se administrează împreună cu alimente pentru a evita problemele gastro-intestinale. Pentru tratamentul gonoreei fără complicaţii este suficientă o singură doză de 800 mg pefloxacină, atât la pacienţii de sex masculin, cât şi feminin.

Doza maximă zilnică este de 1200 mg.

Pacienţi vârstnici

La vârstnici se recomandată reducerea dozei de pefloxacină (de exemplu, 200 mg la 12 ore, adică 400 mg pe zi).

Pacienţii cu insuficienţă renală

La pacienţii cu disfuncţii renale eliminarea pefloxacinei nu este practic alterată deoarece clearance-ul hepatic este principala cale de eliminare. De aceea nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu disfuncţii renale.

Pefloxacina nu poate fi eliminată prin hemodializă, de aceea nu este necesară o doză suplimentară la terminarea dializei.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă eliminarea pefloxacinei este prelungită semnificativ, de aceea doza zilnică recomandată este de 400 mg la fiecare 24-48 ore, monitorizând concentraţiile serice ale pefloxacinei.

Antiacidele (care conţin aluminiu, calciu sau magneziu) şi preparatele care conţin fier sau zinc şi sucralfat, scad absorbţia chinolonelor, în consecinţă, trebuie administrate la interval de cel puţin 2 ore. Cimetidina şi ranitidina prelungesc timpul de înjumătăţire prin eliminare al pefloxacinei şi îi cresc toxicitatea. Didanozina nu trebuie administrată concomitent cu nici o fluorochinolonă, deoarece poate reduce absorbţia digestivă a acestora. Administrarea concomitentă de chinolone şi teofilină poate reduce clearance-ul teofilinei, cu creşterea riscului de apariţie a convulsiilor. Majoritatea chinolonelor inhibă activitatea enzimelor citocromului P450. Acest fapt poate să determine prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare pentru unele substanţe care sunt, de asemenea, metabolizate de acest sistem (de exemplu: ciclosporina, teofilina sau metilxantina, warfarina etc.), atunci când se administrează împreună cu chinolonele. Durata perioadei de inhibiţie variază în funcţie de chinolonă. S-a raportat faptul că chinolonele potenţează efectele warfarinei sau ale derivaţilor săi. Atunci când aceste medicamente se administrează concomitent, trebuie monitorizate cu atenţie timpul de protrombină sau alte teste de coagulare. Nu este recomandată folosirea pefloxacinei împreună cu corticosteroizii (în special la pacienţii peste

60 ani, la pacienţii cu funcţie renală afectată şi la pacienţii cu dislipidemie) deoarece există

posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse (tendinită şi în cazuri extrem de rare ruptura tendonului lui Achile). Pefloxacina acţionează sinergic cu antibioticele beta-lactamice. Poate fi utilizată în asociere cu metronidazolul şi vancomicina. Asocierea cu rifampicină poate fi sinergică împotriva stafilococilor; oricum, acest efect necesită teste de laborator. Rifampicina creşte semnificativ clearance-ul plasmatic al pefloxacinei, de aceea, nivelul plasmatic al pefloxacinei trebuie monitorizat dacă aceste două medicamente se utilizează concomitent. Pefloxacina acţionează antagonist când este administrată împreună cu tetraciclina şi cloramfenicolul. Se recomandă precauţie când se administrează concomitent pefloxacină cu ciclosporină şi izoniazidă. La pacienţii trataţi concomitent cu chinolone şi antidiabetice au fost raportate tulburări ale glicemiei, inclusiv hiperglicemie şi hipoglicemie; în consecinţă se recomandă monitorizarea cu atenţie a glicemiei. Reacţii fals-pozitive pot apare la dozarea glucozei urinare utilizând ca reactiv sulfat de cupru; de aceea, trebuie efectuate teste enzimatice la pacienţii care iau chinolone.

Folosirea chinolonelor în timpul sarcinii şi alăptării este contraindicată datorită riscului posibil de apariţie a eroziunii cartilajelor la copii.