RCP · INSPRA 50 mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): INSPRA 50 mg
- Cod ATC: C03DA04
- Forma farmaceutică: comprimate filmate
- Concentrație: 50mg
- Deținătorul autorizației: FAREVA AMBOISE - FRANTA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
Pentru regimuri individualizate de dozaj, sunt disponibile concentraţiile de 25 mg şi 50 mg eplerenonă. Doza maximă admisă este 50 mg pe zi.
Pacienţi cu insuficienţă cardiacă după un IMc:
Doza de întreţinere recomandată este de 50 mg eplerenonă o dată pe zi. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 25 mg eplerenonă o dată pe zi, doza crescându-se treptat, de preferat în decurs de 4 săptămâni, până la doza ţintă de 50 mg eplerenonă o dată pe zi, în funcţie de nivelul kaliemiei (vezi Tabelul 1). Tratamentul cu eplerenonă se începe de obicei după 3-14 zile de la apariţia IM acut.
Pacienţi cu insuficienţă cardiacă (cronică) clasa II NYHA:
La pacienţi cu insuficienţă cardiacă cronica clasa II NYHA, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 25 mg eplerenonă o dată pe zi, doza crescându-se treptat, de preferat în decurs de 4 săptămâni, până la doza ţintă de 50 mg eplerenonă o dată pe zi, în funcţie de nivelul kaliemiei (vezi Tabelul 1 şi pct. 4.4).
La pacienţii cu kaliemie > 5,0 mmol/l nu trebuie iniţiat tratamentul cu eplerenonă (vezi pct. 4.3).
Kaliemia trebuie determinată înainte de iniţierea tratamentului cu eplerenonă, în cursul primei săptămâni de tratament şi la o lună de la iniţierea tratamentului sau de la ajustarea dozei. Kaliemia trebuie determinată periodic ori de câte ori se consideră necesar.
După iniţierea tratamentului, doza de eplerenonă se ajustează în funcţie de nivelul kaliemiei, conform Tabelului 1.
Tabelul 1: Ajustarea dozei după iniţierea tratamentului
| Kaliemie (mmol/l) | Acţiune | Ajustarea dozei |
|---|---|---|
| < 5,0 | Creştere | de la 25 mg o dată la 2 zile până la 25 mg o dată pe zi de la 25 mg o dată pe zi până la 50 mg o dată pe zi |
| 5,0 – 5,4 | Menţinere | nu este necesară ajustarea dozei |
| 5,5 – 5,9 | Scădere | de la 50 mg o dată pe zi la 25 mg o dată pe zi de la 25 mg o dată pe zi la 25 mg o dată la 2 zile de la 25 mg o dată la 2 zile până la întreruperea tratamentului |
| ≥6,0 | Întrerupere | nu este cazul |
După întreruperea administrării de eplerenonă datorită kaliemiei ≥ 6,0 mmol/l, tratamentul poate fi reiniţiat cu o doză de 25 mg eplerenonă o dată la două zile, atunci când kaliemia scade sub 5 mmol/l.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea eplerenonei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la punctele 5.1 şi 5.2.
Pacienţi vârstnici
La pacienţii vârstnici nu este necesară ajustarea dozei iniţiale. Datorită declinului funcţiei renale odată cu vârsta, riscul de hiperkaliemie este crescut la pacienţii vârstnici. Acest risc poate fi crescut şi mai mult în condiţiile în care este asociată o altă afecţiune care duce la creşterea expunerii sistemice, în special o afecţiune hepatică uşoară sau moderată. Se recomandă monitorizarea periodică a kaliemiei (vezi pct. 4.4).
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară nu este necesară ajustarea dozei iniţiale. Se recomandă monitorizarea periodică a kaliemiei şi ajustarea dozei conform Tabelului 1.
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei 30-60 ml/min), terapia trebuie iniţiată cu 25 mg o dată la 2 zile, iar doza trebuie ajustată în funcţie de nivelul kaliemiei (vezi Tabelul 1). Se recomandă monitorizarea periodică a kaliemiei.
Nu există experienţă la pacienţi cu insuficienţă cardiacă post IM cu clearance al creatininei <50 ml/min. La aceşti pacienţi eplerenona trebuie utilizată cu precauţie.
Doze mai mari de 25 mg pe zi nu au fost studiate la pacienţi cu clearance al creatininei <50 ml/min.
Eplerenona este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min) (vezi pct. 4.3). Eplerenona nu este dializabilă.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Nu este necesară ajustarea dozei iniţiale la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată. Datorită creşterii expunerii sistemice la eplerenonă la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, se recomandă monitorizarea frecventă şi regulată a kaliemiei la aceşti pacienţi, mai ales la vârstnici (vezi pct. 4.4).
Tratament concomitent
În cazul unui tratament concomitent cu inhibitori ai CYP3A4 cu acţiune uşoară până la moderată, de exemplu amiodaronă, diltiazem şi verapamil, se poate începe cu o doză iniţială de 25 mg de eplerenonă o dată pe zi. Doza nu trebuie să depăşeasă 25 mg eplerenonă o dată pe zi (vezi pct. 4.4).
Eplerenona poate fi administrată cu sau fără alimente (vezi pct. 5.2).
Interacțiuni
Interacţiuni farmacodinamice Diuretice care economisesc potasiu şi suplimentele cu potasiu: Datorită riscului crescut de hiperkaliemie, eplerenona nu trebuie administrată pacienţilor aflaţi în tratament cu alte diuretice care economisesc potasiu sau cu suplimente cu potasiu. (vezi pct. 4.3). Diureticele care economisesc potasiu pot de asemenea potenţa efectul medicamentelor antihipertensive şi a altor diuretice. Inhibitori ECA, BRA: Riscul de hiperkaliemie poate creşte atunci când eplerenona este utilizată în combinaţia cu un IECAşi/sau un BRA. Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei şi a funcţiei renale, în special la pacienţii cu risc de alterare a funcţiei renale, de exemplu la vârstnicii. Tripla asociere a unui IECA şi un BRA cu eplerenonă nu trebuie realizată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Litiu: Nu au fost efectuate studii de interacţiuni medicamentoase între eplerenonă şi litiu. Totuşi, toxicitatea indusă de litiu a fost raportată la pacienţii trataţi cu litiu concomitent cu diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie (vezi pct. 4.4). Administrarea concomitentă de eplerenonă şi litiu trebuie evitată. Totuşi, dacă această asociere este necesară, concentraţiile plasmatice de litiu trebuie monitorizate (vezi pct. 4.4). Ciclosporină, tacrolimus: Ciclosporina şi tacrolimusul pot determina alterarea funcţiei renale crescând riscul hiperkaliemiei. Administrarea concomitentă de eplerenonă şi ciclosporină sau tacrolimus trebuie evitată. Totuşi, dacă este necesară administrarea de ciclosporină sau tacrolimus în timpul tratamentului cu eplerenonă, se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei şi a funcţiei renale (vezi pct. 4.4). Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): Tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) poate determina insuficienţă renală acută prin acţiunea directă a AINS asupra filtrării glomerulare, în special la pacienţii cu risc (vârstnici şi/sau pacienţi deshidrataţi). Pacienţii care urmează tratament cu eplerenonă şi AINS trebuie să fie hidrataţi adecvat, iar funcţia renală trebuie atent monitorizată înainte de iniţierea tratamentului. Trimetoprim: Administrarea concomitentă de eplerenonă şi trimetoprim creşte riscul hiperkaliemiei. Este necesară monitorizarea funcţiei renale şi a kaliemiei, în special la pacienţii cu funcţie renală alterată şi la vârstnici. Alfa-1 blocante (de exemplu prazosin, alfuzosină): Când alfa-1 blocantele se administrează concomitent cu eplerenonă, există riscul creşterii efectului hipotensiv şi/sau al hipotensiunii arteriale posturale. În timpul administrării concomitente se recomandă monitorizarea clinică a hipotensiunii arteriale posturale. Antidepresive triciclice, neuroleptice, amifostină, baclofenă: Administrarea concomitentă a acestor medicamente cu eplerenona poate creşte efectul antihipertensiv şi riscul hipotensiunii arteriale posturale. Glucocorticoizi, tetracosactidă: Administrarea concomitentă a acestor medicamente cu eplerenona poate diminua efectele antihipertensive (retenţie hidro-salină). Interacţiuni farmacocinetice Studiile in vitro au arătat că eplerenona nu este un inhibitor al izoenzimelor CYP1A2, CYP2C19, CYP2C9, CYP2D6 sau CYP3A4. Eplerenona nu este un substrat sau un inhibitor al glicoproteinei P. Digoxină: Aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a digoxinei creşte cu 16% (IC90%: 4% - 30%) atunci când digoxina este administrată concomitent cu eplerenona. Se recomandă prudenţă atunci când doza de digoxină este aproape de valoarea superioară a intervalului terapeutic. Warfarină: Nu s-au semnalat interacţiuni farmacocinetice semnificative clinic cu warfarina. Se recomandă prudenţă deosebită atunci când doza de warfarină este aproape de valoarea superioară a intervalului terapeutic. Substraturi CYP3A4: Rezultatele studiilor farmacocinetice cu substraturi-probă pentru CYP3A4, de exemplu midazolam şi cisapridă, nu au evidenţiat interacţiuni farmacocinetice semnificative când aceste medicamente au fost administrate concomitent cu eplerenona. Inhibitori ai CYP3A4: - Inhibitori puternici ai CYP3A4: Atunci când eplerenona este administrată concomitent cu medicamente care inhibă enzima CYP3A4 pot să apară interacţiuni farmacocinetice semnificative. Un inhibitor puternic al CYP3A4 (ketoconazol 200 mg de două ori pe zi) determină o creştere de până la 441% a ASC a eplerenonei (vezi pct. 4.3). Este contraindicată administrarea concomitentă de eplerenonă şi inhibitori puternici ai CYP3A4, cum sunt ketoconazol, itraconazol, ritonavir, nelfinavir, claritromicină, telitromicină sau nefazadonă (vezi pct. 4.3). - Inhibitori ai CYP3A4 cu acţiune uşoară până la moderată: Administrarea concomitentă de eplerenonă şi eritromicină, saquinavir, amiodaronă, diltiazem, verapamil sau fluconazol implică interacţiuni farmacocinetice semnificative care determină creşterea ASC de la 98% la 187%. De aceea, în cazul administrării concomitente de eplerenonă şi inhibitori ai CYP3A4 cu acţiune uşoară sau moderată, doza de eplerenonă nu trebuie să depăşească 25 mg pe zi (vezi pct. 4.2). Inductori ai CYP3A4: Administrarea concomitentă de sunătoare (un puternic inductor al CYP3A4) şi eplerenonă determină scăderea cu 30% a ASC a eplerenonei. O scădere mai mare a ASC a eplerenonei poate să apară în cazul inductorilor CYP3A4 cu acţiune mai puternică, cum este rifampicina. Datorită riscului scăderii eficacităţii eplerenonei, administrarea concomitentă de eplerenonă şi inductori puternici ai CYP3A4 (rifampicină, carbamazepină, fenitoină, fenobarbital, sunătoare) nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Antiacide: Rezultatele unui studiu clinic de farmacocinetică nu indică interacţiuni semnificative atunci când antiacidele sunt administrate concomitent cu eplerenonă.
Sarcină și alăptare
Fertilitatea: Nu există date disponibile la om referitoare la fertilitate. Sarcina: Datele privind utilizarea eplerenonei la femeile gravide sunt insuficiente. Studiile la animale nu au indicat, direct sau indirect, reacţii adverse asupra sarcinii, dezvoltării embrio-fetale, naşterii şi dezvoltării postnatale (vezi pct. 5.3). Recomandarea tratamentului cu eplerenonă la femeile gravide trebuie făcută cu precauţie. Alăptarea: Nu se cunoaşte dacă eplerenona se excretă în laptele matern după administrarea orală. Totuşi, date preclinice arată că eplerenona şi/sau metaboliţii săi sunt prezenţi în laptele şobolanilor, dar puii de şobolan expuşi astfel la eplerenonă s-au dezvoltat normal. Deoarece riscul reacţiilor adverse la copiii alăptaţi nu a fost evaluat, o decizie pentru întreruperea fie a alăptării, fie a administrării de eplerenonă trebuie luată în funcţie de importanţa tratamentului pentru mamă.