RCP · EPIVIR 10mg/ml

Tratamentul trebuie iniţiat de către un medic cu experienţă în tratarea infecţiei HIV.

Epivir poate fi administrat cu sau fără alimente.

De asemenea, Epivir este disponibil și sub formă de comprimate destinate pacienţilor cu greutatea de cel puţin 14 kg (vezi pct. 4.4).

Pacienţii care trec de la administrarea de lamivudină sub formă de soluţie orală la utilizarea de lamivudină sub formă de comprimate trebuie sa urmeze recomandările de doze specifice formei farmaceutice (vezi pct. 5.2).

În cazul pacienţilor care nu pot înghiţi comprimate, comprimatul/comprimatele poate/pot fi zdrobit/e şi adăugat/e într-o cantitate mică de alimente semi-solide sau în lichide, care trebuie consumată imediat, în întregime (vezi pct. 5.2).

Adulţi, adolescenţi şi copii (cu greutatea de cel puţin 25 kg):

Doza recomandată de Epivir este de 300 mg pe zi. Aceasta poate fi administrată fie 150 mg (15 ml) de două ori pe zi, fie 300 mg (30 ml) o dată pe zi (vezi pct. 4.4).

Copii (cu greutatea mai mică de 25 kg):

Copii cu vârsta începând de la 1 an: Doza recomandată este de 0,5 ml/kg (5 mg/kg) de două ori pe zi, sau 1 mL/kg (10 mg/kg) o dată pe zi (vezi pct. 4.4 şi 4.5).

Copii cu vârsta cuprinsă între 3 luni şi 1 an: Doza recomandată este de 0,5 ml/kg (5mg/kg) de două ori pe zi. Dacă schema de administrare de două ori pe zi nu este fezabilă, o schemă de administrare de o dată pe zi (10 mg/kg/zi) poate fi luată în calcul. Trebuie luat în considerare faptul că studiile privind administrare într-o singură doză pe zi sunt foarte limitate la această categorie de pacienţi (vezi pct. 4.4, 5.1 şi 5.2).

Copii cu vârsta mai mică de trei luni: Puţinele date disponibile sunt insuficiente pentru a face recomandări specifice cu privire la doză (vezi pct. 5.2).

Pacienții care trec de la schema de dozare de două ori pe zi, la schema de dozare de o dată pe zi, trebuie să ia doza recomandată de o dată pe zi ( așa cum s-a descris mai sus ) la aproximativ 12 ore de la ultima doză zilnică corespunzătoare tratamentului de dozare de două ori pe zi, și apoi continuați să luați doza recomandată o dată pe zi (așa cum s-a descris mai sus ) la aproximativ fiecare 24 ore. Când se revine la schema de dozare de două ori pe zi, pacienții trebuie să ia doza zilnică recomandată de două ori pe zi la aproximativ 24 de ore de la ultima doză de o dată pe zi .

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici: Nu sunt disponibile date specifice; cu toate acestea, se recomandă atenţie deosebită la această categorie de pacienţi din cauza modificărilor asociate vârstei, cum sunt scăderea funcţiei renale şi alterarea parametrilor hematologici.

Insuficienţă renală: Concentraţiile plasmatice de lamivudină sunt crescute la pacienţii cu insuficienţă renală moderată şi severă, datorită scăderii clearance-ului renal. De aceea, doza trebuie ajustată (vezi tabelele).

Recomandări de dozaj – adulţi, adolescenţi şi copii (cu greutatea de cel puţin 25 kg ):

Nu sunt disponibile date cu privire la utilizarea lamivudinei la copiii cu insuficienţă renală. Pornind de la ipoteza că clearance-ul creatininei se corelează cu cel al lamivudinei în mod similar la copii şi la adulţi, se recomandă reducerea dozelor la copiii cu insuficienţă renală în funcţie de clearance-ul creatininei, la fel ca la adulţi. Soluția orală de Epivir 10 mg/ml poate fi forma farmaceutică cea mai potrivită pentru a atinge doza recomandată la copiii cu vârsta de cel puţin 3 luni şi greutatea sub 25 kg cu insuficiență renală.

Recomandări de dozaj – copii cu vârsta de cel puţin 3 luni şi greutatea mai mică de 25 kg:

Insuficienţă hepatică: Datele obţinute la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată-severă evidenţiază faptul că farmacocinetica lamivudinei nu este influenţată în mod semnificativ de disfuncţia hepatică. Pe baza acestor date, nu sunt necesare ajustări ale dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată sau severă, cu excepţia cazurilor în care aceasta este însoţită de insuficienţă renală.

Studii privind interacţiunile au fost efectuate numai la adulţi. Probabilitatea interacţiunilor metabolice este mică datorită metabolizării limitate şi a legării scăzute de proteinele plasmatice şi datorită eliminării aproape complete a medicamentului pe cale renală. Administrarea de trimetoprim/sulfametoxazol 160 mg/800 mg a crescut expunerea la lamivudină cu aproximativ 40%, din cauza trimetoprimului; sulfametoxazolul nu a prezentat interacţiuni. Cu toate acestea, dacă pacientul nu prezintă insuficienţă renală, nu este necesară ajustarea dozei de lamivudină (vezi pct. 4.2). Lamivudina nu a avut nici un efect asupra farmacocineticii trimetoprimului sau a sulfametoxazolului. Când este necesară administrarea concomitentă, pacienţii trebuie monitorizaţi clinic. Administrarea concomitentă de lamivudină şi de cotrimoxazol în doze mari pentru tratamentul pneumoniei cu Pneumocystis jirovecii (PPC) şi al toxoplasmozei trebuie evitată. Trebuie luată în considerare posibilitatea interacţiunilor cu alte medicamente administrate concomitent, mai ales dacă principala lor cale de eliminare este reprezentată de secreţia renală activă prin intermediul sistemului de transport cationic organic, ca de exemplu trimetoprimul. Alte medicamente (de exemplu ranitidina, cimetidina) sunt eliminate doar parţial prin acest mecanism şi s-a demonstrat că nu interacţionează cu lamivudina. Analogii nucleozidici (de exemplu didanozina) asemănători zidovudinei, nu se elimină prin acest mecanism şi este puţin probabil să interacţioneze cu lamivudina. În cazul administrării concomitente de zidovudină şi lamivudină a fost observată o creştere modestă (28 %) a Cmax a zidovudinei, dar expunerea sistemică (ASC) nu a fost modificată semnificativ. Zidovudina nu a avut nici un efect asupra farmacocineticii lamivudinei (vezi pct. 5.2). Din cauza asemănărilor, Epivir nu trebuie administrat concomitent cu alţi analogi ai citidinei, cum este emtricitabina. Mai mult decât atât, Epivir nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente care conţin lamivudină (vezi pct.4.4). In vitro, lamivudina inhibă fosforilarea intracelulară a cladribinei ducând la un potenţial risc de pierdere a eficacităţii cladribinei în caz de asociere, în mediul clinic. Unele descoperiri clinice susţin, de asemenea, o posibilă interacţiune între lamivudină și cladribină. De aceea, utilizarea concomitentă a lamivudinei cu cladribina nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Deoarece metabolizarea lamivudinei nu implică CYP3A, interacţiunile cu medicamentele metabolizate prin intermediul acestui sistem enzimatic (de exemplu IP) sunt puţin probabile. Administrarea de sorbitol soluţie (3,2 g, 10,2 g, 13,4 g) împreună cu o singură doză de 300 mg de lamivudină soluţie orală a determinat scăderi dependente de doză de 14%, 32% şi 36% ale expunerii la lamivudină (ASC∞) şi de 28%, 52% şi 55% ale Cmax de lamivudină la adulţi. Atunci când este posibil, evitaţi administrarea pe termen lung a Epivir împreună cu medicamente care conţin sorbitol sau alţi polialcooli cu acţiune osmotică sau alcooli derivaţi din monozaharide (de exemplu xilitol, manitol, lactitol, maltitol). Atunci când administrarea concomitentă pe termen lung nu poate fi evitată, luaţi în considerare o monitorizare mai frecventă a încărcăturii virale de HIV-1.

Sarcina Ca o regulă generală, când se decide să se utilizeze medicamente antiretrovirale pentru tratamentul infecţiei cu HIV la gravide şi, respectiv, pentru reducerea riscului de transmitere verticală a virusului HIV la nou-născut, trebuie să se ţină cont de datele obţinute din studiile la animale şi de experienţa clinică la gravide. Studiile cu lamivudină efectuate la animale au demonstrat că aceasta determină o creștere a morţii embrionare precoce la iepuri, dar nu şi la șobolani (vezi pct 5.3). La om, s-a demonstrat că apare transferul placentar al lamivudinei. Mai mult de 1000 de expuneri din primul trimestru şi mai mult de 1000 de expuneri din al doilea şi al treilea trimestru de sarcină nu au indicat efecte malformative şi efecte toxice feto/neonatale. Epivir poate fi utilizat în timpul sarcinii, dacă este necesar din punct de vedere clinic. Având în vedere datele obţinute, riscul de apariţie al malformaţiilor la om este puţin probabil. Pentru pacientele infectate concomitent cu virusul hepatitic cărora li se administrează lamivudină şi care rămân gravide, trebuie luată în considerare posibilitatea recurenţei hepatitei la întreruperea tratamentului cu lamivudină. Disfuncţia mitocondrială: Analogii nucleozidici şi nucleotidici au determinat in vitro şi in vivo un grad variabil de leziuni mitocondriale. S-a raportat apariţia de disfuncţii mitocondriale la sugarii expuşi in utero şi/sau postnatal la analogi nucleozidici (vezi pct. 4.4). Alăptarea După administrarea pe cale orală, lamivudina a fost eliminată în laptele matern în concentraţii similare celor plasmatice. Pe baza rezultatelor observate la mai mult de 200 de perechi mamă/copil tratate pentru HIV, concentraţiile serice de lamivudină la sugarii alăptaţi de mame tratate pentru HIV sunt foarte mici (<4% din concentraţiile serice materne) şi scad progresiv, până la valori nedetectabile când copiii alăptaţi ajung la vârsta de 24 de săptămâni. Nu există date disponibile privind siguranţa administrării de lamivudină la copiii mai mici de 3 luni. Se recomandă ca femeile care sunt în evidență cu HIV să nu îşi alăpteze copiii, pentru a evita transmiterea HIV. Fertilitatea Studiile la animale au evidenţiat că lamivudina nu afectează fertilitatea (vezi pct. 5.3).