BROMHEXIN ATB 8 mg

Substanță activă: BROMHEXINUM
Formă farmaceutică: COMPR.
Concentrație: 8mg
Producător: ANTIBIOTICE S.A. – ROMANIA
Cod ATC: R05CB02
Eliberare cu rețetă: Nu, fără rețetă (OTC)

Ce este și pentru ce se utilizează

Bromhexin Atb face parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de preparate pentru tratamentul tusei și răcelii; expectorante, exclusiv combinații cu antitusive, mucolitice. Bromhexin Atb împiedică acumularea de mucus vâscos, fluidificând secreția bronșică și ușurând tusea.

Înainte să luați acest medicament

Nu utilizați Bromhexin Atb:

  • dacă sunteți alergic la clorhidrat de bromhexin sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Atenționări și precauții Înainte să utilizați acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. -Dacă suferiți de ulcer gastro-duodenal, boală renală sau hepatică severă, astm bronșic. -Dacă luați și medicamente antitusive. Luați aceste medicamente în combinație, doar la recomandarea medicului. Bromhexin Atb împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente. Dacă luați acest medicament împreună cu altele, se poate modifica modul lor de acțiune. Consultați medicul în condițiile în care mai luați: medicamente antitusive (cum este codeina), sau medicamente iritante la nivelul stomacului. Administrarea clorhidratului de bromhexin în același timp cu antibiotice (de exemplu amoxicilină, eritromicină, cefalexină, doxiciclină, oxitetraciclină) îmbunătățește distribuția acestora la nivel pulmonar. 1 Bromhexin Atb împreună cu alimente, băuturi și alcool Nu se cunosc interacțiuni între bromhexin și alimente sau băuturi. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresațivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Deoarece acest medicament traversează bariera placentară, administrarea acestui medicament se va evita, mai ales în primele 3 luni de sarcină. Nu se recomandă administrarea de bromhexin în timpul alăptării. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Bromhexin Atb nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Bromhexin Atb conține lactoză monohidrat. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament.

Cum se administrează

Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Doza uzuală este la adulți de 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, maximum 6 comprimate pe zi. La copii cu vârsta sub 10 ani se recomandă utilizarea unor forme farmaceutice adaptate vârstei. La copii peste 10 ani este de ½-1 comprimat de 3 ori pe zi. Nu zdrobiți și nu mestecați comprimatele. Înghițiți-le întregi, cu o cantitate suficientă de apă. Nu depășiți 8-10 zile de tratament fără recomandarea medicului. Dacă utilizați mai mult Bromhexin Atb decât trebuie Luarea oricărui medicament în exces poate avea serioase consecințe. Dacă suspectați supradozajul, anunțați de urgență medicul. Dacă uitați să utilizați Bromhexin Atb Dacă ați uitat să luați o doză, luați medicamentul imediat ce vă amintiți. Totuși, dacă este timpul pentru următoarea doză, luați-o doar pe aceasta. Este important să nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetați să utilizați Bromhexin Atb Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Acestea sunt în general ușoare și trecătoare: erupții cutanate, urticarie, dureri abdominale, greață, vărsături, diaree, creșterea valorilor enzimelor hepatice. Rar, pot apărea și reacții mai grave: tulburări ale sistemului imunitar (reacții de hipersensibilitate): edeme, dificultăți de respirație, febră, frisoane, iar în cazuri izolate poate surveni chiar șoc anafilactic, cefalee, amețeală. La unii pacienți incapabili de o expectorație eficientă, se poate produce accentuarea obstrucției bronhice. Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devine gravă sau dacă observați orice reacție adversă nemenționată în acest prospect, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului. 2

Cum se păstrează

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. Nu utilizați medicamentul după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu utilizați Bromhexin Atb dacă observați semne vizibile de deteriorare. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să eliminați medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține Bromhexin Atb -Substanța activă este clorhidrat de bromhexin. Fiecare comprimat conține clorhidrat de bromhexin 8 mg. -Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină tip 101, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu. Cum arată Bromhexin Atb și conținutul ambalajului Comprimate rotunde, plate, de culoare albă. Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate Cutie cu 200 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Antibiotice SA Str. Valea Lupului nr.1, 707410 Iași, România Acest prospect a fost revizuit în decembrie 2016. Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/ 3

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste BROMHEXIN ATB 8 mg?

se utilizează
Bromhexin Atb face parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de preparate pentru
tratamentul tusei și răcelii; expectorante, exclusiv combinații cu antitusive, mucolitice.

BROMHEXIN ATB 8 mg se elibereaza cu reteta?

Nu, BROMHEXIN ATB 8 mg este un medicament OTC (Over The Counter), care poate fi achizitionat fara reteta medicala.

Care este substanta activa din BROMHEXIN ATB 8 mg?

Substanta activa din BROMHEXIN ATB 8 mg este BROMHEXINUM.

Sub ce forma se prezinta BROMHEXIN ATB 8 mg?

BROMHEXIN ATB 8 mg se prezinta sub forma de compr..