Ce este Aicybet și pentru ce se utilizează
Aicybet conține două substanțe active, brinzolamidă și timolol, care acționează împreună pentru reducerea tensiunii din interiorul ochiului.
Aicybet este utilizat în tratamentul tensiunii ridicate din interiorul ochiului, numită și glaucom sau hipertensiune oculară, la pacienții adulți cu vârsta mai mare de 18 ani la care tensiunea din interiorul ochiului nu poate fi controlată eficient cu ajutorul unui singur medicament.
Ce trebuie să știți înainte să utilizați Aicybet
Nu utilizați Aicybet • Dacă sunteți alergic la brinzolamidă, medicamente numite sulfonamide (exemplele includ medicamente utilizate în tratamentul diabetului zaharat, al infecțiilor, dar și diureticele (comprimate pentru eliminarea apei)), timolol, beta-blocante (medicamente utilizate pentru a reduce tensiunea arterială sau în tratamentul bolilor de inimă) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6) • Dacă aveți în prezent sau ați avut în trecut probleme respiratorii, cum sunt astm bronșic, bronșită obstructivă severă cronică (afecțiune severă la nivelul plămânilor care poate cauza respirație șuierătoare, dificultate în respirație și/sau tuse prelungită) sau alte tipuri de probleme de respirație • Dacă aveți febra fânului severă • Dacă aveți bătăi lente ale inimii, insuficiență cardiacă sau tulburări de ritm cardiac (bătăi neregulate ale inimii) • Dacă aveți prea multă aciditate în sânge (o afecțiune numită acidoză hipercloremică) • Dacă aveți probleme severe cu rinichii
Atenționări și precauții
Utilizați Aicybet doar pentru picurare în ochi.
Dacă apar semne ale unor reacții grave sau hipersensibilitate, opriți utilizarea acestui medicament și adresați-vă medicului dumneavoastră.
Înainte să utilizați Aicybet, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveți sau ați avut: • boală coronariană (simptomele pot include durere sau tensiune în piept, dificultate în respirație sau senzație de sufocare), insuficiență cardiacă, tensiune arterială scăzută • tulburări de ritm al inimii, precum bătăi lente ale inimii • probleme de respirație, astm bronșic sau boală pulmonară obstructivă cronică • boală manifestată prin circulație deficitară a sângelui (de exemplu boala Raynaud sau sindrom Raynaud) • diabet zaharat, deoarece timololul poate masca semnele și simptomele valorilor scăzute ale glucozei în sânge • hiperactivitate a glandei tiroide, deoarece timololul poate masca semnele și simptomele unei boli tiroidiene • slăbiciune musculară (miastenia gravis) • spuneți medicului dumneavoastră înaintea unei intervenții chirurgicale că utilizați Aicybet, deoarece timololul poate modifica efectele unor medicamente folosite în timpul anesteziei • dacă aveți atopie în antecedente (o tendință de a dezvolta o reacție alergică) și reacții alergice severe este posibil să fiți mai sensibil la apariția unei reacții alergice în timpul utilizării Aicybet și este posibil ca adrenalina să nu fie la fel de eficace pentru tratarea unei reacții alergice. Dacă vi se administrează orice alt tratament, spuneți medicului sau asistentei medicale că luați Aicybet • dacă aveți probleme cu ficatul • dacă suferiți de ochi uscați sau probleme corneene • dacă aveți probleme cu rinichii • dacă ați manifestat vreodată o erupție trecătoare, severă, pe piele sau descuamare a pielii, vezicule și/sau ulcerații la nivelul gurii după ce ați utilizat Aicybet sau alte medicamente similare
Aveți grijă deosebită cu Aicybet: Au fost raportate reacții grave la nivelul pielii, inclusiv sindrom Stevens-Johnson și necroliză epidermică toxică, în asociere cu tratamentul cu brinzolamidă. Opriți utilizarea Aicybet și consultați imediat un medic dacă observați oricare dintre simptomele legate de aceste reacții grave la nivelul pielii, descrise la pct. 4.
Dacă purtați lentile de contact, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră înainte de a utiliza Aicybet.
Copii și adolescenți Aicybet nu este recomandat pentru copii și adolescenți cu vârsta mai mică de 18 ani.
Aicybet împreună cu alte medicamente Spuneți medicului sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente.
Aicybet poate afecta sau poate fi afectat de alte medicamente pe care le luați, inclusiv alte picături oftalmice pentru tratarea glaucomului. Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați sau intenționați să luați medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, cum sunt parasimpaticomimeticele și guanetidina sau alte medicamente pentru inimă, inclusiv chinidină (utilizată în tratamentul bolilor de inimă și al unor tipuri de malarie), amiodaronă sau alte medicamente pentru a trata tulburările de ritm cardiac și glicozide pentru a trata insuficiența cardiacă. De asemenea, spuneți medicului dumneavoastră dacă luați sau intenționați să utilizați medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, medicamente pentru
tratamentul ulcerului gastric, antifungice, antivirale sau antibiotice ori antidepresive precum fluoxetină și paroxetină.
Dacă luați alt inhibitor al anhidrazei carbonice (acetazolamidă sau dorzolamidă), adresați-vă medicului dumneavoastră. Ocazional, s-a raportat creșterea dimensiunii pupilei la administrarea Aicybet împreună cu adrenalină (epinefrină).
Sarcina și alăptarea Nu trebuie să utilizați Aicybet dacă sunteți gravidă sau ați putea să rămâneți gravidă, cu excepția situațiilor în care medicul dumneavoastră consideră acest lucru necesar. Înainte să utilizați Aicybet, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Nu utilizați Aicybet dacă alăptați, deoarece timololul poate trece în lapte. Înainte de a lua orice medicament în timpul alăptării, adresați-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje decât după ce vederea vi se limpezește. Puteți observa că vederea vi se încețoșează pentru o perioadă imediat după utilizarea Aicybet.
Una dintre substanțele active poate afecta capacitatea de a îndeplini sarcini care necesită vigilență și/sau coordonare fizică. Dacă sunteți afectat, aveți grijă atunci când conduceți vehicule sau folosiți utilaje.
Sarcina și alăptarea
Nu utilizați Aicybet dacă alăptați, deoarece timololul poate trece în lapte. Înainte de a lua orice medicament în timpul alăptării, adresați-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări.
Text oficial (ANMDMR).
Cum să utilizați Aicybet
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Dacă înlocuiți alt medicament sub formă de picături oftalmice pentru tratarea glaucomului cu Aicybet, trebuie să opriți utilizarea celuilalt medicament și să începeți să utilizați Aicybet în ziua următoare. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur
Următoarea măsură este utilă pentru a limita cantitatea de medicament intrată în sânge după aplicarea picăturilor oftalmice: - țineți pleoapa închisă, aplicând în același timp presiune ușoară pe colțul ochiului de lângă nas cu un deget cel puțin 2 minute
Doza recomandată este de O picătură în ochiul(ochii) afectat(afectați), de două ori pe zi. Utilizați Aicybet pentru ambii ochi numai dacă așa v-a spus medicul dumneavoastră. Urmați tratamentul atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră.
Cum se utilizează Pentru a evita contaminarea vârfului picurătorului și a suspensiei, trebuie să aveți grijă să nu atingeți pleoapele, zonele adiacente sau alte suprafețe cu vârful picurătorului. Țineți flaconul bine închis atunci când nu îl utilizați. Spălați-vă pe mâini și agitați bine flaconul înainte de fiecare utilizare.
1. Înainte de prima aplicare, vă rugăm să scrieți data deschiderii în spațiul prevăzut pe eticheta flaconului. Îndepărtați capacul fără filet înainte de fiecare aplicare.
2. Înainte de prima aplicare cu flaconul de Aicybet, apăsați de mai multe ori pentru a activa mecanismul de pompare, până când apare prima picătură. Ulterior, aruncați și primele două picături. Cât timp faceți acest lucru, țineți flaconul cu capul în jos, așa cum se arată în figură. Acest lucru este valabil numai pentru prima aplicare și nu este necesar pentru restul aplicărilor. Evitați orice contact între vârful picurătorului și degete și ochi.
3. Țineți flaconul așa cum se arată în imagine. Asigurați-vă că degetul mare se sprijină pe suportul circular, lat și antiderapant pentru deget.
4. Înclinați ușor capul pe spate (poziția gâtului) și folosiți mâna liberă pentru a trage ușor pleoapa inferioară în jos. Aplicați o picătură de Aicybet în sacul conjunctival al ochiului afectat acționând o dată mecanismul pompei. Asigurați-vă că mențineți flaconul vertical.
5. Închideți ochiul și apăsați colțul interior al ochiului cu degetul arătător timp de cel puțin 2 minute. Această manevră ajută la împiedicarea trecerii medicamentului în restul corpului.
6. Repetați instrucțiunile 3-5 pentru a administra o picătură în celălalt ochi, dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat acest lucru.
Dacă o picătură nu ajunge în ochi, încercați din nou.
După deschiderea flaconului, acesta poate fi utilizat timp de 2 luni. După această perioadă, trebuie să aruncați flaconul chiar dacă a mai rămas suspensie.
Dacă utilizați și alte picături sau unguente oftalmic, medicamentele trebuie administrate separat la interval de cel puțin 5 minute. Unguentele oftalmice trebuie administrate ultimele.
Dacă utilizați mai mult Aicybet decât trebuie Clătiți ochiul cu apă caldă. Nu vă mai administrați alte picături până la momentul dozei următoare.
Este posibil să manifestați puls mai lent, tensiune arterială scăzută, insuficiență cardiacă, dificultate în respirație și sistemul dumneavoastră nervos poate fi afectat
Dacă uitați să utilizați Aicybet Continuați cu următoarea doză conform planificării. Nu utilizați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Nu utilizați mai mult de o picătură în ochiul(ochii) afectat(afectați) de două ori pe zi.
Dacă încetați să utilizați Aicybet
Fără să discutați cu medicul dumneavoastră, tensiunea din interiorul ochiului nu va fi controlată, ceea ce ar putea duce la pierderea vederii.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Încetați să utilizați Aicybet și consultați imediat un medic dacă observați oricare dintre următoarele simptome:
• înroșire severă și mâncărimi la nivelul ochiului, zone înroșite, plate, în formă de țintă sau circulară la nivelul trunchiului, frecvent cu vezicule în zona centrală, descuamare a pielii, ulcerații la nivelul gurii, gâtului, nasului, organelor genitale și ochilor. Aceste erupții grave pe piele pot fi precedate de febră și simptome asemănătoare gripei (sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică)
De obicei, vă puteți administra picăturile în continuare, exceptând situația în care efectele sunt grave. Dacă sunteți îngrijorat, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Nu încetați să utilizați Aicybet fără a discuta în prealabil cu medicul dumneavoastră.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane) • Efecte la nivelul ochiului: inflamația suprafeței ochiului, vedere încețoșată, semne și simptome de iritație a ochiului (de exemplu senzație de arsură, înțepături, mâncărime, lăcrimare, înroșire), durere de ochi • Reacții adverse generale: scăderea numărului de bătăi ale inimii, tulburări de gust
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane) • Efecte la nivelul ochiului: eroziunea corneei (distrugerea stratului anterior al globului ocular), inflamația suprafeței ochiului cu distrugerea acesteia, inflamație în interiorul ochiului, colorare a corneei, senzație anormală în ochi, secreție oculară, uscăciune a ochilor, oboseală oculară, mâncărime a ochiului, înroșire a ochilor, înroșire a pleoapelor • Reacții adverse generale: scădere a numărului de celule albe, tensiune arterială scăzută, tuse, sânge în urină, slăbiciune a corpului
Rare (pot afecta până la 1 din 1 000 persoane) • Efecte la nivelul ochiului: tulburare a corneei, sensibilitate la lumină, creșterea producției de lacrimi, cruste pe marginea pleoapei • Reacții adverse generale: dificultăți de adormire (insomnie), durere în gât, secreții nazale apoase
Cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile) • Efecte la nivelul ochiului: alergie oculară, tulburări de vedere, deteriorare a nervului optic, creștere a presiunii din interiorul ochiului, depuneri pe suprafața ochiului, reducerea sensibilității ochiului, inflamație sau infecție a conjunctivei (albul ochilor), vedere anormală, dublă sau redusă, pigmentare crescută a ochiului, excrescență pe suprafața ochiului, umflarea ochiului, sensibilitate la lumină, încetinire a creșterii sau reducere a numărului de gene, „cădere” a pleoapelor superioare (ochiul stă pe jumătate închis), inflamația pleoapei și a glandelor pleoapei, inflamația corneei și dezlipirea stratului de sub retină care conține vase de sânge, în urma unei operații de filtrare care poate determina tulburări de vedere, scăderea sensibilității corneei • Reacții adverse generale: zone înroșite, plate, în formă de țintă sau circulare, la nivelul trunchiului, frecvent cu vezicule în zona centrală, descuamare a pielii, ulcerații la nivelul gurii, gâtului, nasului, organelor genitale și ochilor, care pot fi precedate de febră și simptome asemănătoare gripei. Aceste erupții grave pe piele pot pune viața în pericol (sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică). • Inimă și circulație: modificări ale ritmului sau frecvenței bătăilor inimii, ritm al inimii lent, palpitații, un tip de tulburare a ritmului inimii, creștere anormală a ritmului inimii, durere în piept, funcție a inimii redusă, infarct miocardic, tensiune arterială mare, irigare scăzută cu sânge a creierului, accident vascular cerebral, edem (acumulare de lichid), insuficiență cardiacă congestivă (boală a inimii cu dificultăți de respirație și umflarea labelor picioarelor și gambelor din cauza acumulării de lichid), umflare a extremităților, tensiune arterială mică, modificare de culoare a degetelor de la mâini și picioare, ocazional și a altor zone ale corpului (fenomen Raynaud), mâini și picioare reci • Respirator: constricție a căilor respiratorii din plămâni (mai ales la pacienții cu boală preexistentă), scurtare a respirației sau dificultăți de respirație, simptome de răceală, congestie în piept, infecție a sinusurilor, strănut, nas înfundat, nas uscat, sângerări din nas, astm bronșic, gât iritat • Tulburări generale și ale sistemului nervos: halucinații, depresie, coșmaruri, pierderea memoriei, durere de cap, nervozitate, iritabilitate, oboseală, tremurături, senzație anormală, leșin, amețeală, somnolență, slăbiciune generalizată sau severă, senzații neobișnuite, de exemplu furnicături și înțepături • Gastric: greață, vărsături, diaree, gaze intestinale sau disconfort abdominal, inflamație în gât, uscăciune sau senzație anormală în gură, indigestie, durere de stomac • Sânge: teste ale funcției ficatului anormale, valori crescute ale clorului în sânge sau scăderea numărului de celule roșii, observată la analizele de sânge • Alergie: amplificare a simptomelor de alergie, reacții alergice generalizate incluzând umflare a țesuturilor de sub piele care poate surveni în zona feței și a membrelor și care poate obstrucționa căile respiratorii, determinând dificultate la respirație sau înghițire, urticarie, erupție localizată sau generalizată pe piele, mâncărime, reacție alergică bruscă și severă care poate pune viața în pericol • Ureche: zgomote în urechi, senzație de învârtire sau amețeală • Piele: erupție trecătoare pe piele, înroșire sau inflamație a pielii, senzație anormală sau scăderea sensibilității pielii, căderea părului, erupție de culoare albă-argintie pe piele (erupție psoriaziformă) sau agravarea psoriazisului • Muscular: durere generalizată de spate, articulații sau mușchi, care nu este cauzată de exerciții fizice, spasme musculare, durere a extremităților, slăbiciune/oboseală musculară, mai multe semne și simptome de miastenia gravis (o afecțiune musculară) • Rinichi: durere de rinichi, cum ar fi durerea lombară joasă, urinare frecventă • Reproductiv: disfuncție sexuală, libido scăzut, dificultăți sexuale la bărbați • Metabolism: scădere a concentrației de zahăr în sânge
Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Cum se păstrează Aicybet
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și flacon după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
După prima deschidere a flaconului, suspensia poate fi utilizată timp de 2 luni. Flaconul trebuie ținut bine închis.
MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Ce conține Aicybet • Substanțele active sunt brinzolamidă și timolol. Fiecare mililitru conține brinzolamidă 10 mg și timolol 5 mg (sub formă de maleat de timolol) • Celelalte componente sunt manitol (E 421), carbomer 974P, tiloxapol, edetat disodic, clorură de sodiu, hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului) și apă pentru preparate injectabile
Cum arată Aicybet și conținutul ambalajului Aicybet este o suspensie omogenă de culoare albă sau aproape albă, furnizată într-un flacon multidoză de culoare albă (PEÎD), cu pompă de picurare (PP, PEÎD, PEJD) și capac (PEÎD) , precum și un aplicator ergonomic (PP).
Mărimi de ambalaj: Cutie cu 1 flacon a 5 ml Cutie cu 1 flacon a 9 ml Cutie cu 2 flacoane a câte 9 ml
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață OmniVision GmbH Lindberghstrasse 9 82178 Puchheim Germania
Fabricantul Tubilux Pharma S.p.A. Via Costarica 20/22 00071 Pomezia Italia
Acest medicament este autorizat în statele membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Cehia Aicybet Germania Aicybet 10 mg/ml + 5 mg/ml Augentropfensuspension Franța Aicybet 10 mg/ml + 5 mg/ml Collyre en suspension Italia Aicybet România Aicybet 10 mg/ml + 5 mg/ml picături oftalmice, suspensie Slovacia Aicybet 10 mg/ml + 5 mg/ml Očné suspenzné kvapky Spania Aicybet 10 mg/ml + 5 mg/ml Colirio en suspensión Ţările de Jos Aicybet 10 mg/ml + 5 mg/ml Oogdruppels, suspensie
Acest prospect a fost revizuit în septembrie 2026.