Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Urdoxa® 250 mg, capsule

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: A05AA02
  • Forma farmaceutică: capsule
  • Concentrație: 250 mg

Acțiune farmacologică

Ce este Urdoxa 250 mg capsule şi pentru ce se utilizează Medicamentul Urdoxa 250 mg capsule conține ca substanță activă acidul ursodeoxicolic – un acid biliar natural, care protejează celulele hepatice de deteriorare și are un efect coleretic. Acidul ursodeoxicolic reduce absorbția colesterolului în intestin și excreția acestuia în bilă, favorizează schimbul de acizi biliari toxici în cei non toxici. Provoacă dizolvarea parțială sau completă a pietrelor de colesterol. Acidul ursodeoxicolic reduce proliferarea căilor biliare, încetinește dezvoltarea leziunilor și modificările sistemului hepatobiliar la copiii cu boală hepatobiliară asociată cu fibroza chistică. Urdoxa 250 mg capsule este indicat la adulți și copii în următoarele afecțiuni: • dizolvarea calculilor biliari colesterolici; • gastrită de reflux biliar (inflamația mucoasei gastrice cauzată de refluxul bilei din intestine); • ciroza biliară primară a ficatului (afecțiune cronică care are ca rezultat obstrucția fluxului de bilă prin tractul biliar) în absența semnelor de decompensare (tratament simptomatic); • tulburări hepatobiliare asociate cu fibroză chistică la copii cu vârsta cuprinsă între 6 ani şi 18 ani (o boală congenitală în care sunt afectate glandele de secreție externă, ceea ce duce la disfuncții severe ale tractului respirator și digestiv).

Doze și mod de administrare

La pacienții cu greutate corporală mai mică de 47 kg sau pacienții care întâmpină dificultăți la înghițirea capsulelor Urdoxa, se recomandă administrarea acidului ursodeoxicolic sub formă de suspensie orală.

Regimul de dozare

Dizolvarea calculilor biliari colesterolici

Doza recomandată este de 10 mg acid ursodeoxicolic/kg greutate corporală pe zi, ceea ce corespunde cu:

Greutatea corporală (kg)Doza zilnică
Până la 60 61‒80 81‒100 peste 1002 capsule 3 capsule 4 capsule 5 capsule

Capsulele trebuie administrate 1 dată pe zi, înainte de culcare, nemestecate, cu o cantitate mică de lichid. A se administra cu regularitate.

Durata tratamentului, de obicei, constituie 6-24 luni. Dacă dimensiunea calculelor nu scad după 12 luni, tratamentul trebuie întrerupt. Eficacitatea tratamentului trebuie monitorizată la fiecare 6 luni prin examinare ultrasonografică sau radiologică. Examinările ulterioare ar trebui să verifice calcificarea calculilor. Dacă se întâmplă acest lucru, tratamentul trebuie oprit.

Tratamentul gastritei de reflux biliar

Câte 1 capsulă, o dată pe zi, seara înainte de culcare, nemestecate, cu o cantitate mică de lichid. Durata tratamentului constituie de la 10 - 14 zile. În general, durata de utilizare depinde de evoluția bolii.

Tratamentul simptomatic al cirozei biliare primare

Doza zilnică depinde de greutatea corporală al pacientului și variază de la 3 la 7 capsule (aproximativ 14±2 mg acid ursodeoxicolic/kg greutate corporală).

În timpul primelor 3 luni de tratament, capsulele trebuie administrate pe parcursul întregii zile, doza zilnică fiind divizată în mai multe prize. Dacă funcţia hepatică se ameliorează, doza zilnică poate fi administrată 1 dată pe zi, seara.

Greutate corporală (kg)Urdoxa capsule 250 mg
Primele 3 luniUlterior
DimineaţaPrânzSearaSeara (1 dată pe zi)
47-621113
63-781124
79-931225
94-1092226
peste 1102237

Capsulele trebuie înghiţite întregi, nemestecate, cu o cantitate minimă de lichid.

Administrarea Urdoxa 250 mg capsule pentru tratamentul cirozei biliare primare poate fi continuată o perioadă nedeterminată.

La pacienţii cu ciroză biliară primară, în cazuri rare, simptomele clinice se pot înrăutăţi la începutul tratamentului, de exemplu pruritul se poate intensifica. În acest caz, tratamentul trebuie continuat, mai întâi cu o doză de 1 capsulă pe zi şi apoi doza trebuie crescută treptat, crescând doza zilnică cu 1 capsulă săptămânal, până la atingerea regimului de dozare recomandat.

Fibroza chistică la copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani

Doza zilnică constituie 20 mg/kg divizată în 2-3 prize, cu o creștere ulterioară până la 30 mg/kg/zi dacă este necesar.

Greutatea corporală (kg)Doza zilnică (mg/kg greutate corporală)Urdoxa 250 mg capsule
DimineaţaPrânzSeara
20 – 2917-251--1
30 – 3919-25111
40 – 4920-25112
50 – 5921-25122
60 – 6922-25222
70 – 7922-25223
80 – 8922-25233
90 – 9923-25333
100 – 10923-25334
>110344

Mod de administrare

Oral. Capsulele se vor înghiţi întregi, nemesticate, cu o cantitate minimă de lichid.

Urdoxa 250 mg capsule trebuie administrat cu regularitate.

Durata tratamentului

Pentru dizolvarea calculilor biliari colesterolici: durata tratamentului este de 6-24 de luni. Pentru tratamentul gastritei de reflux biliar: durata tratamentului este de 10-14 zile. În general, durata de utilizare depinde de evoluția bolii.

Pentru tratamentul cirozei biliare primare (CBP): durata tratamentul pentru ciroza biliară primară poate fi continuat pe termen nelimitat.

Interacțiuni

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Urdoxa 250 mg capsule nu trebuie administrat concomitent cu colestiramină, colestipol sau antiacide
care conţin hidroxid de aluminiu și/sau smectită (oxid de aluminiu), deoarece aceste preparate
micșorează absorbţia acidul ursodeoxicolic la nivelul intestinului și, în acest mod, inhibă absorbţia și
reduc eficacitatea. Dacă administrarea medicamentelor, care conțin asemenea substanțe, este
necesară, acestea trebuie administrate cu cel puţin 2 ore înainte de administrarea capsulelor Urdoxa.
Acidul ursodeoxicolic poate crește absorbţia de ciclosporină de la nivelul intestinului. La pacienţii
trataţi cu ciclosporină, medicul trebuie să monitorizeze concentraţia plasmatică a ciclosporinei, iar
doza va fi ajustată dacă este necesar.
Acidul ursodeoxicolic poate reduce absorbţia ciprofloxacinei.
Într-un studiu clinic la voluntari sănătoşi, utilizarea concomitentă de AUDC (500 mg/zi) şi
rosuvastatină (20 mg/zi), a dus la concentraţii plasmatice uşor crescute de rosuvastatină. Relevanţa
clinică a acestei interacţiuni și, de asemenea, cu privire la alte statine, este necunoscută.
S-a demonstrat că AUDC reduce concentraţia plasmatică maximă (Cmax) şi aria de sub curbă (ASC)
a antagonistului de calciu nitrendipină. Se recomandă monitorizarea atentă a efectelor utilizării
concomitente a nitredipinei şi AUDC. Este posibil să fie necesară creşterea dozelor de nitrendipină.
A fost, de asemenea, raportată interacțiunea și reducerea efectului terapeutic al dapsonei. Aceste
observaţii, împreună cu evaluările in vitro ar putea indica un potenţial pentru acidul ursodeoxicolic
de a induce enzimele citocromului P450 (CYP) 3A. În interacţiune cu budesonid, care este un substrat
cunoscut al citocromului P450 3A inducţia nu a fost observată.
Estrogenii şi hipocolesterolemiantele, cum este clofibratul, pot intensifica secreția hepatică a
colesterolului și, astfel, favorizează formarea calculilor biliari, având un efect opus acidului
ursodeoxicolic (AUDC), care este utilizat pentru dizolvarea acestora.
4

Sarcină și alăptare

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nu trebuie să luaţi Urdoxa 250 mg capsule în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care medicul
dumneavoastră consideră acest lucru absolut necesar.
Femeile de vârstă fertilă pot administra acest medicament numai dacă folosesc metode contraceptive
eficiente. Dacă sunteți o femeie de vârstă fertilă și luați Urdoxa 250 mg capsule pentru dizolvarea
calculii biliari, ar trebui să utilizați contraceptive non-hormonale sau contraceptive orale cu conținut
scăzut de estrogen, deoarece contraceptivele hormonale orale pot favoriza formarea calculilor biliari.
Înainte de începerea tratamentului excludeți posibilitatea unei sarcini.
Alăptarea
Sunt disponibile doar câteva cazuri documentate de utilizare a acidului ursodeoxicolic în timpul
alăptării. Nivelul de acid ursodeoxicolic excretat în laptele matern este foarte scăzut şi, probabil nu
vor apărea reacţii adverse la sugarii alăptaţi.
Fertilitatea
Studiile pe animale nu au evidențiat vreo influenţă a acestui medicament asupra fertilităţii. Nu sunt
disponibile date privind efectele tratamentului cu acid ursodeoxicolic asupra fertilităţii la om.