Fișă tehnică · Polio Sabin One and Three (oral) 10 doze (1doză=2 picături (0,1ml)), suspensie orală
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: J07BF04
- Forma farmaceutică: suspensie orală
- Concentrație: 10 doze (1doză=2 picături (0,1ml))
Doze și mod de administrare
Doze şi mod de administrare Doze În flaconul multidoză o doza imunizantă se conţine în 2 picături. Primo-vaccinarea şi rapelurile se vor realiza conform recomandărilor oficiale din schema naţională de imunizare. Mod de administrare Polio Sabin One and Three (oral) este gata pentru administrare şi este doar pentru administrare orală. Vaccinul poate fi administrat ca atare sau amestecat cu băuturi sau cu alimente (sirop simplu, lapte, pâine şi zahăr cubic) care nu conţin substanţe care ar distruge virusul din componenţa vaccinului, ca de exemplu conservanţi. Deoarece vaccinul are un gust amar sărat, poate fi administrat cu sirop sau pe o bucăţică de zahăr, indeosebi la copii foarte mici. La sugari este preferabil de administrat vaccinul cu 2 ore înainte sau după alăptare, pentru a evita interferenţa cu anticorpii prezenţi în laptele matern. Se va evita contaminarea dozatorului cu saliva persoanei vaccinate.
Interacțiuni
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Polio Sabin One and Three (oral) poate fi administrat în acelaşi timp cu vaccin Haemophilus influenzae tip b (Hib), vaccin hepatitic B (VHB), vaccin difteric-tetanic şi/sau pertusis, vaccin polio inactivat (VPI), vaccin rubeolic-rujeolic-urlian, sau vaccin BCG, dacă se integrează convenabil în schema de imunizare. Administrarea concomitentă de vaccin poliomielitic oral (OPV) şi vaccin rotaviral nu afectează răspunsul imun faţă de antigenii virusului, dar pot reduce parţial (Rotarix) răspunsul faţă de vaccinul rotaviral. Un studiu clinic în care au fost implicaţi peste 2400 subiecţi care au primit concomitent OPV trivalent şi vaccin rotaviral (Rotarix) a demonstrat că protecţia clinică faţă de gastroenteritele rotavirale severe s-a menţinut. Dacă Polio Sabin One and Three (oral) nu poate fi administrat concomitent cu alte vaccinuri vii atenuate, trebuie respectat un interval de cel puţin o lună între cele două vaccinări. Terapia imunosupresivă poate reduce răspunsul imun, poate interveni asupra replicării virusului şi prelungi perioada de excreţie a vaccinului în fecale.
Sarcină și alăptare
Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcină Există date limitate, şi chiar nici o dată despre administrarea vaccinului poliomielitic viu atenuat bivalent cu tulpini Sabin tip 1 (LSc, 2 ab) şi tip 3 (Leon 12 a, 1b) la femeile însărcinate. Studiile pe animale sunt insuficiente pentru a permite de a face concluzii despre toxicitatea asupra funcţiei de reproducere. Polio Sabin One and Three (oral) nu este recomandat în perioada de sarcină sau femeilor de vârstă fertilă care nu utilizează contraceptive. În cazul unei situaţii endemice şi perioada de sarcină, raportul risc/beneficiu trebuie evaluat comparative cu vaccinurile inactivate. Alăptare
Efectele asupra copiilor alăptaţi de mame cărora li s-a administrat vaccin Polio Sabin One and Three (oral) nu au fost evaluate prin studii clinice. Nu au fost stabilite contraindicaţii cunoscute în acest sens. Vaccinul poate fi administrat la femei în perioada de alăptare. Fertilitate Femeile de vârstă fertilă cu imunitatea compromisă trebuie să administreze contraceptive o periodă de 3 luni după vaccinare.