Fișă tehnică · Paroxetin-BP 20 mg, comprimate filmate

Se recomandă ca paroxetina să se administreze o dată pe zi, dimineaţa, împreună cu alimente. Comprimatul trebuie înghiţit şi nu mestecat.

Episod depresiv major

Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. În general, ameliorarea stării pacientului apare după o săptămână de tratament, dar poate fi evidentă doar din cea de a doua săptămână de tratament.

Ca şi în cazul celorlaltor medicamente antidepresive, doza trebuie evaluată şi ajustată, dacă este nevoie, după 3-4 săptămâni de la începerea tratamentului şi ulterior în funcţie de datele clinice. La unii pacienţi cu răspuns insuficient la doza de 20 de mg, doza poate fi crescută treptat, cu câte 10 mg, până la maxim 50 mg paroxetină pe zi, în funcţie de răspunsul pacientului.

Durata tratamentului la pacienţii cu depresie trebuie să fie suficient de lungă, cel puţin 6 luni, pentru a asigura dispariţia simptomelor.

Tulburare obsesiv-compulsivă (TOC)

1 Doza zilnică recomandată este de 40 mg paroxetină. Se începe cu o doză de 20 mg/zi, care poate fi crescută treptat, cu câte 10 mg, până la doza recomandată. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea dozei treptat până la o doză maximă de 60 mg paroxetină/zi.

Durata tratamentului la pacienţii cu TOC trebuie să fie suficient de lungă pentru a asigura dispariţia simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai lungă (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Tulburare de panică

Doza zilnică recomandată este de 40 mg paroxetină. Se începe cu o doză de 10 mg/zi, care este crescută treptat, cu câte 10 mg, în funcţie de răspunsul pacientului, până la doza recomandată. Se recomandă iniţierea tratamentului cu doze mici pentru a reduce la minim potenţiala agravare a simptomatologiei, despre care se ştie că poate apărea în fazele iniţiale ale tratamentului acestei afecţiuni. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea treptată a dozei până la o doză maximă de 60 mg/zi.

Durata tratamentului la pacienţii cu atacuri de panică trebuie să fie suficient de lungă pentru a asigura dispariţia simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai lungă (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Tulburare de anxietate socială / fobie socială

Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia de creşterea treptată a dozei, cu câte 10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod regulat (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Tulburare de anxietate generalizată

Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea treptată a dozei, cu câte 10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod regulat (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Tulburare de stres post-traumatic

Doza zilnică recomandată este de 20 mg. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, în etape, cu câte 10 mg, până la maximum 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie evaluată în mod regulat (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).

Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină

Trebuie evitată oprirea bruscă a tratamentului (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale şi pct.

cu alte medicamente şi alte
forme de interacţiune). Administrarea de tioridazină în monoterapie poate duce la prelungirea
intervalului QTc, cu aritmii ventriculare grave asociate, cum sunt torsada vârfurilor şi moarte
subită.
• Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu pimozida (vezi pct. 4.5).
• Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul cu paroxetină trebuie iniţiat cu precauţie, la un interval de două săptămâni după
oprirea tratamentului cu un IMAO ireversibil sau la 24 de ore după întreruperea tratamentului cu
3

un inhibitor al MAO reversibil. Doza de paroxetină trebuie crescută treptat, până la obţinerea unui
răspuns optim (vezi pct. 4.3 Contraindicaţii şi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte
forme de interacţiune).
Copii şi adolescenţi
Paroxetina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani.
Comportamentele legate de suicid (tentative de suicid şi ideaţie suicidară) şi ostilitatea
(predominant agresiune, comportament opoziţional şi furie) au fost mai frecvent observate în
cadrul studiilor clinice la copiii şi adolescenţii trataţi cu antidepresive comparativ cu cei la care sa administrat placebo. Dacă, pe baza necesităţii clinice, se ia totuşi decizia tratamentului, pacientul
trebuie monitorizat cu atenţie, pentru a observa apariţia simptomelor suicidare. În plus, lipsesc
datele de siguranţă pe termen lung la copii şi adolescenţi în ceea ce priveşte creşterea, maturizarea
şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.
Suicid/ideaţie suicidară sau agravare clinică
Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente
legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia remisiunii semnificative. Dată fiind
posibilitatea ca în primele săptămâni de tratament să nu se obţină o îmbunătăţire, pacienţii trebuie
monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează
că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.
Alte tulburări psihice pentru care se prescrie paroxetina se pot asocia de asemenea cu risc crescut
de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot co-exista cu
tulburarea depresivă majoră. De aceea, tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să
respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.
Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu
manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai
accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe
parcursul tratamentului. Rezultatele unei meta-analize a studiilor clinice controlate cu placebo
efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi cu tulburări psihice au indicat existenţa
unui risc mai mare de comportament suicidar asociat medicamentelor antidepresive, comparativ
cu placebo, la pacienţii cu vârsta sub 25 ani (vezi şi pct. 5.1).
Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc înalt, trebuie să
fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după
modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire
la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau
ideaţii cu tentă de suicid, precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după
apariţia unor astfel de simptome.
Acatizie/agitaţie psihomotorie
Utilizarea paroxetinei a fost asociată cu apariţia acatiziei, care este caracterizată printr-o senzaţie
interioară de nelinişte şi agitaţie psihomotorie, cum este imposibilitatea de a sta aşezat sau de a
rămâne liniştit, asociată, de obicei, cu senzaţie subiectivă de suferinţă. Acest lucru este cel mai

probabil să apară în timpul primelor săptămâni de tratament. La pacienţii care dezvoltă aceste
simptome, creşterea dozei poate fi dăunătoare.
Sindrom serotoninergic/sindrom neuroleptic malign
În cazuri rare, în asociere cu tratamentul cu paroxetină, în special în cazul administrării în asociere
cu alte medicamente serotoninergice şi/sau neuroleptice, poate să apară sindromul serotoninergic
sau un eveniment de tip sindrom neuroleptic malign. Deoarece aceste sindroame pot determina
afecţiuni cu potenţial de a pune viaţa în pericol, tratamentul cu paroxetină trebuie întrerupt în cazul
apariţiei unor astfel de evenimente (caracterizate printr-un grup de simptome cum sunt hipertermie,
rigiditate, mioclonii, instabilitate vegetativă cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale,
modificări ale statusului mental incluzând confuzie, iritabilitate, agitaţie extremă care pot evolua
la delir şi comă) şi trebuie instituit tratamentul simptomatic de susţinere a funcţiilor vitale.
Paroxetina nu trebuie utilizată în combinaţie cu precursori de serotonină (cum sunt L-triptofanul,
oxitriptanul) din cauza riscului de sindrom serotoninergic. (Vezi pct. 4.3 şi 4.5).
Manie
Similar tuturor antidepresivelor, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu
antecedente de manie. La orice pacient care intră într-o fază de manie trebuie întreruptă
administrarea de paroxetină.
Insuficienţă renală/hepatică
Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau la cei cu insuficienţă hepatică.
(vezi pct. 4.2)
Diabet zaharat
La pacienţii cu diabet zaharat, tratamentul cu ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei)
poate influenţa controlul glicemiei. Poate fi necesară ajustarea dozei de insulină şi/sau de
antidiabetic oral.
În plus, există studii care sugerează că poate surveni creşterea nivelurilor glicemiei în condiţiile
administrării concomitente a paroxetinei şi pravastatinei (vezi pct. 4.5).
Epilepsie
Similar altor antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu epilepsie.
Convulsii
La pacienţii trataţi cu paroxetină, incidenţa generală a convulsiilor este mai mică de 0,1%.
Administrarea medicamentului trebuie întreruptă la orice pacient la care apar convulsii.
Terapia electroconvulsivantă (TEC)
Există experienţă clinică redusă în ceea ce priveşte administrarea paroxetinei concomitent cu
utilizarea TEC.
Glaucom
Similar altor ISRS, paroxetina poate determina midriază şi trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii
cu glaucom cu unghi îngust sau cu antecedente de glaucom.

Afecţiuni cardiace
La pacienţii cu afecţiuni cardiace trebuie respectate precauţiile obişnuite.
Hiponatremie
Rareori, predominant la vârstnici, s-a raportat hiponatremie. De asemenea, la pacienţii cu risc de
hiponatremie determinat, de exemplu, de medicaţia concomitentă sau de ciroză, este necesară
precauţie. În general, hiponatremia este reversibilă după întreruperea administrării de paroxetină.
Hemoragii
Au fost raportate cazuri de manifestări hemoragice la nivel cutanat cum ar fi echimozele şi purpura,
în cursul tratamentului cu ISRS. Au fost de asemenea raportate şi alte manifestări hemoragice, de
exemplu hemoragii gastro-intestinale. Este posibil ca pacienţii vârstnici să aibă un risc crescut.
Se recomandă prudenţă la pacienţii la care se administrează concomitent ISRS şi anticoagulante
orale, medicamente care afectează funcţia plachetară sau alte medicamente care cresc riscul de
sângerare (de exemplu antipsihotice cum ar fi clozapina, fenotiazina, majoritatea ADT, acid acetil
salicilic, AINS, inhibitori COX-2) precum şi la pacienţii cu istoric de tulburări de coagulare sau
care sunt predispuşi la sângerări.
ISRS/ IRSN pot crește riscul de hemoragie postpartum (vezi pct. 4.6, 4.8).
Interacţiunea cu tamoxifen
Unele studii clinice au dovedit că eficacitatea tamoxifenului, evaluat în raport cu riscul recăderii/
mortalităţii cancerului de sân, poate fi redus când este administrat concomitent cu paroxetina, ca
rezultat al inhibiţiei ireversibile a CYP2D6 de către paroxetină (vezi pct. 4.5). Asocierea
paroxetinei cu tamoxifenul trebuie evitată în tratamentul de prevenţie a cancerului de sân.
Disfuncție sexuală
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)/inhibitorii recaptării serotoninei și
noradrenalinei (IRSN) pot cauza simptome de disfuncție sexuală (vezi pct. 4.8). Au existat
raportări privind disfuncție sexuală de lungă durată în care simptomele s-au menținut în pofida
întreruperii administrării ISRS/IRSN.
Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină
La oprirea tratamentului apar în mod frecvent simptome de sevraj, mai ales dacă întreruperea a
fost bruscă (vezi pct. 4.8 Reacţii adverse). În studiile clinice apariţia evenimentelor adverse la
oprirea tratamentului a avut loc la 30% dintre pacienţii trataţi cu paroxetină comparativ cu 20%
dintre pacienţii trataţi cu placebo. Apariţia simptomelor de sevraj la oprirea tratamentului nu este
echivalentă cu dependenţa medicamentoasă. Riscul de apariţie al simptomelor de sevraj este
dependent de mai mulţi factori, inclusiv durata tratamentului, doza utilizată şi rata de reducere a
dozei. Au fost raportate: ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii şi senzaţie de curentare
şi tinitus), tulburări de somn (inclusiv vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie,
transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări vizuale. În
general, aceste simptome sunt uşoare - moderate, totuşi, la unii pacienţi pot fi severe. Ele apar de
obicei în primele zile după oprirea tratamentului, dar a fost raportată, foarte rar, apariţia unor astfel
de simptome la pacienţi care, din neglijenţă, au omis o doză.
În general aceste simptome sunt auto-limitate şi se remit de obicei în 2 săptămâni, deşi la unii
pacienţi se pot prelungi (2-3 luni sau mai mult). Se recomandă, deci, ca paroxetina să fie oprită
6

treptat pe o perioadă de săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului (vezi „Simptome
de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină”, pct. 4.2 Doze şi mod de administrare).
Excipienți
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic
„nu conţine sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamente serotoninergice
Similar altor ISRS, administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice poate duce la
apariţia efectelor asociate cu 5-HT (sindromul serotoninergic: vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii
speciale pentru utilizare). Se recomandă precauţie şi este necesară monitorizare clinică strictă în
cazul asocierii medicamentelor serotoninergice (cum sunt L-triptofanul, triptanii, tramadolul,
linezolidul, clorura de metiltionină [albastru de metilen], ISRS, litiul, petidina şi a preparatelor pe
bază de plante care conţin sunătoare – Hypericum perforatum) cu paroxetina. Se recomandă, de
asemenea, precauţie în cazul administrării fentanilului, medicament folosit în anestezie generală
sau în tratamentul durerii cronice.
Utilizarea concomitentă de IMAO şi paroxetină este contraindicată din cauza riscului de sindrom
serotoninergic (vezi pct. 4.3).
Pimozidă
Într-un studiu clinic, după administrarea concomitentă a unei doze unice mici de pimozidă (2 mg)
cu paroxetină în doză de 60 mg, au fost observate concentraţii plasmatice crescute în medie de 2,5
ori ale pimozidei. Aceasta poate fi explicată prin proprietăţile cunoscute ale paroxetinei de inhibare
a CYP2D6. Din cauza indicelui terapeutic îngust al pimozidei şi a capacităţii sale cunoscute de a
prelungi intervalul QT, administrarea concomitentă de pimozidă şi paroxetină este contraindicată
(vezi pct. 4.3).
Inhibitori/ inductori enzimatici
Metabolismul şi farmacocinetica paroxetinei pot fi afectate de inducţia sau inhibarea enzimelor
care metabolizează medicamentul.
Când paroxetina este administrată concomitent cu un medicament inhibitor enzimatic, trebuie
folosite dozele minime de paroxetină recomandate. Nu se consideră necesară ajustarea dozei
iniţiale când paroxetina este administrată împreună cu medicamente inductoare enzimatic (de
exemplu carbamazepina, rifampicina, fenobarbitalul, fenitoina) sau cu fosamprenavir/ritonavir.
Orice ajustare ulterioară a dozei (după iniţierea sau întreruperea tratamentului cu un inductor
enzimatic) trebuie efectuată în funcţie de efectul clinic (toleranţa şi eficacitatea).
Blocante neuromusculare
ISRS pot reduce activitatea plasmatică a colinesterazei, ducând la prelungirea acţiunii de blocare
neuromusculară a mivacuriu şi suxametoniu.
Fosamprenavir/ritonavir
La voluntarii sănătoşi, administrarea concomitentă de fosamprenavir/ritonavir 700/100 mg de
două ori pe zi împreună cu paroxetină 20 mg pe zi, timp de 10 zile, a determinat scăderea
semnificativă a concentraţiilor plasmatice de paroxetină, cu aproximativ 55%. Concentraţiile
7

plasmatice de fosamprenavir/ritonavir, în timpul administrării concomitente a paroxetinei, au fost
similare cu valorile de referinţă din alte studii, indicând faptul că paroxetina nu a avut un efect
semnificativ asupra metabolizării fosamprenavir/ritonavir. Nu există date disponibile legate de
efectele administrării concomitente de paroxetină şi fosamprenavir/ritonavir pe termen lung,
peste 10 zile.
Prociclidină
Administrarea zilnică de paroxetină determină creşterea semnificativă a concentraţiilor plasmatice
de prociclidină. Dacă se observă efecte anticolinergice, doza de prociclidină trebuie redusă.
Anticonvulsivante: carbamazepină, fenitoină, valproat de sodiu. La pacienţii epileptici,
administrarea concomitentă pare să nu aibă nici un efect asupra profilului
farmacocinetic/farmacodinamic.
Potenţa paroxetinei de inhibare a CYP2D6
Similar altor antidepresive, incluzând alţi ISRS, paroxetina inhibă enzima CYP2D6 a citocromului
hepatic P450. Inhibarea CYP2D6 poate duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale
medicamentelor administrate concomitent, care sunt metabolizate pe calea acestei enzime. Acestea
includ anumite antidepresive triciclice (de exemplu, clomipramină, nortriptilină şi desipramină),
neuroleptice fenotiazinice (de exemplu, perfenazina şi tioridazina, vezi pct. 4.3 Contraindicaţii),
risperidona, atomoxetina, anumite antiaritmice de tip 1c (de exemplu propafenona şi flecainida) şi
metoprolol. Nu se recomandă utilizarea paroxetinei concomitent cu metoprololul administrat în
tratamentul insuficienţei cardiace, din cauza indicelui terapeutic îngust al metoprololului pentru
această indicaţie.
În literatură, au fost raportate interacţiuni farmacocinetice între inhibitorii CYP2D6 şi tamoxifen,
care au determinat o reducere de 65-75% a concentraţiilor plasmatice ale uneia dintre cele mai
active forme de tamoxifen, endoxifen. În unele studii a fost raportată o eficacitate redusă a
tamoxifenului asociată utilizării concomitente cu anumite antidepresive de tip ISRS. Deoarece nu
poate fi exclusă posibilitatea reducerii efectului tamoxifenului, se recomandă ca administrarea
concomitentă cu inhibitori potenţi ai CYP2D6 (incluzând paroxetina) să fie evitată ori de câte ori
este posibil (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic
Similar altor medicamente psihotrope, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool etilic
în timpul administrării paroxetinei.
Anticoagulante orale
Poate să apară o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi anticoagulantele orale. Utilizarea
concomitentă a paroxetinei cu anticoagulantele orale poate duce la o creştere a efectului
anticoagulant şi riscului hemoragic. Ca urmare, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii
trataţi cu anticoagulante orale (vezi pct. 4.4).
AINS, acid acetilsalicilic şi alte medicamente antiplachetare
Poate să apară o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi AINS/acid acetilsalicilic.
Utilizarea concomitentă a paroxetinei cu AINS/acid acetilsalicilic poate duce la o creştere a
riscului hemoragic. (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).
8

Este recomandată precauţie la pacienţii care utilizează ISRS concomitent cu anticoagulante orale,
cu medicamente cu impact cunoscut asupra funcţiei plachetare sau cu medicamente care determină
creşterea riscului de sângerare (de exemplu, antipsihotice atipice cum sunt clozapina, fenotiazine,
majoritatea ATC, acid acetilsalicilic, AINS, inhibitori ai COX-2) precum şi la pacienţii cu
antecedente de tulburări sau afecţiuni hemoragice care pot predispune la sângerare.
Pravastatină
În studii s-a observat o interacţiune între paroxetină şi pravastatină, care sugerează faptul că
administrarea concomitentă a paroxetinei şi pravastatinei poate duce la creşterea nivelurilor
glicemiei.
La pacienţi cu diabet zaharat trataţi concomitent cu paroxetină şi pravastatină poate fi necesară
ajustarea dozei de antidiabetice orale şi/sau insulină (vezi pct. 4.4).

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
În cazul copiilor ai căror mame au luat paroxetină în timpul primelor luni de sarcină, a fost raportată o
creştere a riscului de apariţie a defectelor din naştere, în special a celor care afectează inima. În populaţia
generală, aproximativ 1 din 100 de copii se nasc cu un defect al inimii. Acest risc a crescut până la 2 din
100 de copii în cazul mamelor care au luat paroxetină. Dumneavoastră şi medicul dumneavoastră puteţi
decide că este mai bine pentru dumneavoastră să treceţi la alt tratament sau să întrerupeţi treptat
administrarea paroxetinei în timpul sarcinii. Cu toate acestea, în funcţie de starea dumneavoastră,
medicul vă poate sugera faptul că este mai bine să continuaţi să luaţi Paroxetin-BP .
Asiguraţi-vă că asistenta sau medicul dumneavoastră ştiu că luaţi Paroxetin-BP. Administrate în timpul
sarcinii, mai ales în cazul ultimelor luni de sarcină, medicamentele ca Paroxetin-BP pot creşte riscul
apariţiei unei afecţiuni grave la nou-născuţi, cunoscută sub numele de hipertensiune pulmonară
persistentă a nou-născutului. În cazul acesteia, presiunea sângelui la nivelul vaselor de sânge localizate
între inima şi plămânii nou-născutului este prea mare. Dacă luaţi Paroxetin-BP în timpul ultimelor 3 luni
de sarcină, este posibil ca nou-născutul să sufere şi de alte afecţiuni care se manifestă în general în primele
24 de ore de la naştere. Simptomele includ:
- probleme de respiraţie
- piele de culoare albastru-violaceu sau temperatură prea mare sau prea mică
- buze vineţii
- vărsături sau incapacitate de a se alimenta corespunzător
4
- oboseală, incapacitate de a dormi sau plâns continuu
- muşchi rigizi sau fără vigoare
- tremor, frisoane sau convulsii
- reflexe exagerate.
Dacă nou-născutul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome la naştere sau aveţi îngrijorări
în ceea ce priveşte sănătatea copilului dumneavoastră, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau
asistentei, care vă vor oferi sfaturi.
• Dacă luați Paroxetin-BP spre sfârșitul sarcinii, poate exista un risc crescut de sângerare vaginală
abundentă la scurt timp după naștere, mai ales dacă aveți istoric de afecțiuni hemoragice. Medicul
dumneavoastră sau moașa trebuie să știe că luați Paroxetin-BP, astfel încât să vă poată sfătui.
Alăptarea
Dacă alăptaţi, trebuie să întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul cu privire la recomandările cu
privire la alăptare. Utilizarea Paroxetin-BP în cursul alăptării nu este recomandată.
Fertilitatea
S-a demonstrat că paroxetina scade calitatea spermei la animale. Teoretic, paroxetina poate afecta
fertilitatea, însă impactul asupra fertilităţii la oameni nu a fost observat până acum.