Fișă tehnică · Multiple Electrolytes Injection Type I USP - Physiomax, soluţie perfuzabilă
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: B05BB01
- Forma farmaceutică: soluţie perfuzabilă
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze:
Adulți, vârstnici și adolescenți (cu vârsta de 12 ani și mai mari):
Doza și rata de administrare depinde de vârstă, greutate, condițiile clinice și biologice a pacientului și terapia concomitentă. Doza recomandată este de 500 ml până la 3 litri / 24 ore.
Viteza de administrare:
Viteza perfuziei este de obicei 40 mL/kg/24 ore la adulți, vârstnici și adolescenți. La utilizare pentru înlocuirea pierderilor de lichid intraoperator, viteza perfuziei poate fi mai mare – aproximativ 15 mL/kg/oră.
Administrare pacienților vârstnici
Atunci când selectați tipul perfuziei și volumul/viteza perfuziei pentru un pacient din geriatrie, luați în considerație că ei sunt în general mai predispuși la boli cardiace, renale, hepatice și alte boli sau terapii medicamentoase concomitente.
Populația pediatrică
Siguranța și eficacitatea Multiple Electrolytes Injection Type I USP - Physiomax la copii nu au fost stabilite prin studii adecvate și bine controlate. Tratamentul pacienților pediatrici este descris în literatură.
Doza variază în funcție de greutate:
Greutatea corporală de la 0-10 kg: până la 100 ml/kg/24ore
Greutatea corporală de la 10-20 kg: 1000 ml + (50 ml/kg peste 10 kg)/24ore Greutatea corporală > 20 kg: 1500 ml + (20 ml/kg peste 20 kg)/24ore.
Viteza de administrare variază în funcție de greutate:
Greutatea corporală de la 0-10 kg: 6-8 ml/kg/oră
Greutatea corporală de la 10-20 kg: 4-6 ml/kg/oră
Greutatea corporală > 20 kg: 2-4 ml/kg/oră.
Mod de administrare:
Administrarea se face pe cale intravenoasă.
Soluția trebuie administrată cu echipamente sterile folosind o tehnică aseptică. Echipamentele trebuie amorsate cu soluția pentru a preveni intrarea aerului în sistem.
Această soluție poate fi administrată înainte, în timpul sau după o transfuzie de sânge.
Datorită iso-osmolalității sale, această soluție poate fi administrată printr-o venă periferică. Înainte de administrare soluția trebuie analizată vizual pentru a detecta particule și decolorarea ori de câte ori aceasta permit soluția și recipientul. Nu administrați decât dacă soluția este limpede și sigiliul este intact.
Nu scoateți sticla din folia protectoare înainte de a fi gata de folosire. Punga interioară menține sterilitatea soluției. Administrați imediat după introducerea sistemei de perfuzie. Nu utilizați containerele din plastic în conexiuni în serie. O astfel de utilizare ar putea duce la embolie gazoasă datorită extragerii aerului rezidual din recipientul primar înainte de finalizarea administrării lichidului din recipientul secundar. Administrarea soluției intravenoase sub presiune conținută în containerele din plastic flexibil pentru a crește viteza perfuziei poate duce la embolie gazoasă dacă aerul rezidual din recipient nu este complet evacuat înainte de administrare Utilizarea unui set de administrare intravenoasă cu aerisire în poziție deschisă poate duce la embolie gazoasă. Seturile de administrare intravenoasă cu orificiul de aerisire în poziție deschisă nu trebuie utilizate cu recipiente din plastic flexibile.
Aditivele pot fi introduse înainte de începerea perfuziei sau în timpul perfuziei prin locul de injectare.
Interacțiuni
cu alte medicamente și alte forme de interacțiuni
Medicamente care cauzează un efect crescut al vasopresinei
Medicamentele enumerate mai jos cresc efectul vasopresinei, ducând la o excreție renală redusă a
apei fără electroliți și la o creștere a riscului de hiponatremie dobândită în spital, din cauza
tratamentului inadecvat neechilibrat cu soluții i.v. (vezi punctele 4.2, 4.4 și 4.8).
• Medicamente care stimulează eliberarea de vasopresină, de exemplu: clorpropamidă,
clofibrat, carbamazepină, vincristină, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, 3,4metilenedioxi-N-metamfetamină, ifosfamidă, antipsihotice, narcotice
• Medicamente care potențează acțiunea vasopresinei, de exemplu: clorpropamidă, AINS,
ciclofosfamidă
• Analogi de vasopresină, de exemplu: desmopresină, oxitocină, vasopresină, terlipresină
Alte medicamente care cresc riscul de hiponatremie includ și diureticele în general și
antiepilepticele, cum este oxcarbazepina.
Interacțiuni datorate prezenței de sodiu:
- Corticoizi/Steroizi și carbenoxolone, care sunt asociate cu retenția de sodiu și apă (cu edem și
hipertensiune).
Interacțiuni datorate prezenței de potasiu:
Următoarele combinații cresc concentrația de potasiu în plasmă și pot duce la hiperkaliemie potențial
fatală, în special în caz de insuficiență renală, creșterea efectelor hiperkaliemice:
- Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, canreonat de potasiu, spironolactonă, triamteren,
singur sau în combinație)
- Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ACEi) și, prin extrapolare, antagoniști ai
receptorilor angiotensinei II: hiperkaliemie potențial letală (vezi 4.4),
Tacrolimus, ciclosporină (vezi 4.4)
Administrarea de potasiu la pacienții tratați cu astfel de medicamente poate produce hiperkaliemie
severă și potențial fatală, în special la pacienții cu insuficiență renală severă.
Interacțiuni datorate de prezența magneziului:
Blocante neuromusculare, cum ar fi tubocurarina, suxametoniul și vecuroniul ale căror efecte sunt
sporite prin prezența magneziului.
Acetilcolina a cărei eliberare și efecte sunt reduse prin săruri de magneziu ceea ce poate contribui la
blocarea neuromusculară.
Antibacteriene amminoglicozide și nifedipină care au efecte aditive cu magneziu parenteral și
îmbunătățesc blocarea neuromusculară.
Interacțiuni datorate prezenței de acetat și gluconat (care sunt metabolizate în bicarbonați):
Se recomandă prudență atunci când se administrează Multiple Electrolytes Injection Type I USP Physiomax pacienților tratați cu medicamente pentru care eliminarea renală depinde de pH. Datorită
efectului alcalinizant (formarea bicarbonatului), Multiple Electrolytes Injection Type I USP Physiomax poate interfera cu eliminarea unor astfel de medicamente. Clearance-ul renal al
medicamentelor acide, cum ar fi salicilatele, barbituricele și litiul poate fi crescut din cauza
alcalinizării urinei de către bicarbonat rezultat din metabolizarea acetatului și gluconatului.
Clearance-ul renal al medicamentelor alcaline, cum ar fi simpatomimetice (de exemplu, efedrină,
pseudoefedrină) și stimulente (de exemplu, sulfat de dexamfetamină, clorhidrat de fenfluramină)
poate fi scăzut.
Sarcină și alăptare
Sarcina și alăptarea
Nu există date adecvate privind utilizarea soluției perfuzabile Multiple Electrolytes Injection Type I
USP-Physiomax la femeile gravide și care alăptează. Riscurile și beneficiile potențiale pentru fiecare
pacient specific trebuie luate în considerare înainte de a utiliza soluția Multiple Electrolytes Injection
Type I USP-Physiomax pentru perfuzie la femeile care alăptează sau însărcinate.
Fertilitatea
Nu există informație despre efectele soluției perfuzabile Multiple Electrolytes Injection Type I USPPhysiomax asupra fertilității.