Fișă tehnică · Micropyl-Kit® 30 mg; 500 mg; 250 mg, capsule gastrorezistente; comprimate filmate; comprimate filmate

Pentru tratamentul afecțiunilor asociate cu Helicobacter pylori:

Preparatul se va administra de 2 ori pe zi (dimineața și seara) câte 1 capsulă lansoprazol, 1 comprimat tinidazol și 1 comprimat claritromicină, timp de 1 săptâmămă.

Insuficiența renală

Doza de claritromicină se va reduce proporțional gradului de insuficiență renală. Pacienților cu insuficiența renală cu clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min, dozarea claritromicinei trebuie redusă la jumătate (ex.: 250 mg 1 dată pe zi sau 250 mg de 2 ori pe zi în cazuri mai severe). În asemenea cazuri, tratamentul nu trebuie să dureze mai mult de 14 zile.

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Lansoprazol:
Medicamente metabolizate de izoenzime ale citocromului P 450
Lansoprazolul este metabolizat hepatic, studiile efectuate evidenţiind că este un slab inductor enzimatic
al citocromului P 450. Pot să apară interacţiuni cu medicamente metabolizate hepatic. Se recomandă
prudenţă la administrarea concomitentă cu
contraceptive orale, fenitoină, carbamazepină, teofilină sau warfarină.
Nu s-au evidenţiat efecte clinice semnificative asupra antiinflamatoarelor nesteroidiene sau
diazepamului.
Antiacidele şi sucralfatul pot reduce biodisponibilitatea lansoprazolului şi, de aceea, trebuie administrate
la o oră după administrarea acestuia.
Atazanavir:
Un studiu a arătat că administrarea concomitentă a lansoprazolului (60 mg o dată pe zi) în asociere cu
atazanavir 400 mg la voluntari sănătoşi a determinat scăderea substanţială a expunerii la atazanavir (o
scădere de aproximativ 90% a ASC şi a Cmax). Lansoprazolul nu trebuie administrat în asociere cu
atazanavir (vezi pct. 4.3).
Ketoconazol şi itraconazol:

Absorbţia ketoconazolului şi a itraconazolului de la nivelul tractulului gastro-intestinal este crescută în
prezenţa acidității gastrice. Administrarea lansoprazolului poate determina concentraţii subterapeutice
ale ketoconazolului şi itraconazolului şi, ca urmare, această asociere trebuie evitată.
Digoxină:
Administrarea concomitentă de lansoprazol şi digoxină poate determina creşterea concentrațiilor
plasmatice ale digoxinei. Ca urmare, concentraţiile plasmatice ale digoxinei trebuie monitorizate şi, dacă
este necesar, doza de digoxină trebuie ajustată atunci când se începe şi când se termină tratamentul cu
lansoprazol.
Metotrexat:
Utilizarea concomitentă de doze mari de metotrexat poate crește și prelungi concentrațiile plasmatice ale
metotrexatului și/sau metabolitului său, ceea ce poate duce la efecte toxice. Prin urmare, în cazul în care
se utilizează doze mari de metotrexat, trebuie luată în considerare întreruperea temporară a administrării
lansoprazolului.
Teofilină:
Lansoprazolul scade concentraţia plasmatică a teofilinei, ceea ce poate diminua efectul terapeutic
anticipat la administrarea dozei. Se recomandă prudenţă în cazul administrării concomitente.
Tacrolimus:
Administrarea concomitentă cu lansoprazolul creşte concentraţiile plasmatice de tacrolimus (un substrat
al CYP3A şi al gp P). Expunerea la lansoprazol a crescut expunerea medie la tacrolimus cu până la 81%.
Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de tacrolimus atunci când se începe sau se
încheie un tratament concomitent cu lanzoprazol.
Fluvoxamină:
În cazul administrării concomitente a lansoprazolului cu fluvoxamina, un inhibitor al CYP 2C19, trebuie
avută în vedere scăderea dozei: Concentrațiile plasmatice ale lansoprazolului cresc de până la 4 ori.
Medicamentele inductoare ale CYP 2C19 şi CYP 3A4
Inductorii enzimatici ai CYP 2C19 şi CYP 3A4, cum este rifampicina şi sunătoarea (Hypericum
perforatum) pot scădea în mod semnificativ concentraţiile plasmatice ale lansoprazolului.
Tinidazol:
Alcoolul: poate produce o reacţie de tip disulfiram: se va evita asocierea timp de 72 ore după
întreruperea tratamentului;
Anticoagulantele orale: s-a observat un efect de potenţare a efectelor anticoagulantelor orale în cazul
utilizării altor produse cu structură asemănătoare tinidazolului. Este necesară monitorizarea atentă a
timpilor de protrombină şi ajustarea dozelor de anticoagulant dacă se consideră necesar.
Claritromicină:
Utilizarea următoarelor medicamente este strict contraindicată din cauza reacţiilor adverse severe
posibile induse de interacţiunea dintre medicamente:
Cisapridă, pimozidă, astemizol şi terfenadină
La pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi cisapridă au fost raportate concentraţii plasmatice
crescute de cisapridă. Acest lucru poate duce la prelungirea intervalului QT şi aritmii cardiace, inclusiv
tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor. Efecte similare au fost observate la
pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi pimozidă. Macrolidele au fost raportate că modifică

metabolizarea terfenadinei, având ca rezultat creşterea concentraţiei plasmatice de terfenadină, fapt care
a fost ocazional asociat cu aritmii cardiace, cum sunt prelungire a intervalului QT,
tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor. Într-un studiu efectuat la 14 voluntari
sănătoşi, administrarea concomitentă de claritromicină şi terfenadină a dus la o creştere de 2-3 ori a
concentraţiei plasmatice a metabolitului acid al terfenadinei şi la prelungirea intervalului QT, care nu a
dus la nici un efect clinic detectabil. Efecte similare au fost observate la administrarea concomitentă de
astemizol şi alte macrolide.
Ergotamină/dihidroergotamină
Raportările din experienţa de după punerea pe piaţă indică faptul că administrarea concomitentă a
claritromicinei cu ergotamina sau dihidroergotamina a fost asociată cu toxicitate acută, caracterizată prin
vasospasm, ischemie la nivelul extremităţilor şi altor ţesuturi, inclusiv la nivelul sistemului nervos
central. Administrarea concomitentă de claritromicină cu aceste medicamente este contraindicată.
Inhibitori de HMG-CoA reductază
Utilizarea concomitentă a claritromicinei cu lovastatină sau simvastatină este contraindicată (vezi pct.
4.3) deoarece aceste statine sunt metabolizate extensiv de către CYP3A4, iar tratamentul concomitent cu
claritromicină determină creşterea concentraţiilor plasmatice ale acestora, ceea cu creşte riscul de
miopatie, inclusiv rabdomioliză. S-au raportat cazuri de rabdomioliză la pacienţii cărora li s-a
administrat claritromicină concomitent cu aceste statine. Dacă tratamentul cu claritromicină nu poate fi
evitat, administrarea lovastatinei sau simvastatinei trebuie suspendată pe parcursul tratamentului.
Administrarea concomitentă de claritromicină și lomitapidă este contraindicată din cauza potențialului
de creștere semnificativă a transaminazelor (vezi pct. 4.3).
Efecte ale altor medicamente asupra claritromicinei
Medicamentele care sunt inductori ai CYP3A (de exemplu rifampicină, fenitoină, carbamazepină,
fenobarbitalul, sunătoare) pot induce metabolizarea claritromicinei.
Acest lucru poate duce la concentraţii plasmatice ale claritromicinei sub valorile terapeutice, fapt care
determină eficacitate redusă. În plus, poate fi necesară monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale
inductorilor CYP3A, care pot fi crescute ca urmare a inhibării CYP3A de către claritromicină (vezi, de
asemenea, informaţiile relevante despre medicament cu privire la administrarea inductorilor CYP3A4).
Administrarea concomitentă de rifabutină şi claritromicină a dus la o creştere a concentraţiilor
plasmatice de rifabutină şi la scăderea concentraţiilor plasmatice de claritromicină, asociate cu un risc
crescut de uveită.
Următoarele medicamente sunt cunoscute sau suspectate că modifică concentraţia plasmatică a
claritromicinei; pot fi necesare ajustarea dozelor de claritromicină şi luarea în considerare a unor
tratamente alternative
Efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină
Inductorii puternici ai metabolizării prin intermediul sistemului citocromului P450, cum sunt efavirenz,
nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină pot accelera metabolizarea claritromicinei, reducând
astfel concentraţiile plasmatice ale acesteia, în acelaşi timp crescând concentraţiile plasmatice ale 14hidroxi-claritromicinei, un metabolit care este, de asemenea, microbiologic activ. Având în vedere faptul
că activităţile microbiologice ale claritromicinei şi 14-hidroxi-claritromicineisunt diferite pentru bacterii
diferite, efectul terapeutic scontat poate fi influenţat în cazul administrării concomitente de claritromicină
cu inductori enzimatici.
Fluconazol
Administrarea concomitentă de fluconazol 200 mg pe zi şi 500 mg claritromicină de două ori pe zi la 21
de voluntari sănătoşi a dus la o creştere a concentraţiei minime de claritromicină la starea de echilibru

(Cmin) şi a ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) cu 33% şi, respectiv
18%. Concentraţiile plasmatice ale metabolitului activ 14-hidroxi- claritromicină la starea de 6 echilibru
nu au fost influenţate semnificativ de administrarea concomitentă de fluconazol. Nu este necesară
ajustarea dozei de claritromicină.
Ritonavir
Un studiu de farmacocinetică a demonstrat că administrarea concomitentă de ritonavir 200 mg la interval
de opt ore şi claritromicină 500 mg la interval de 12 ore a dus la o inhibare marcată a metabolizării
claritromicinei. Cmax a claritromicinei a crescut cu 31%, Cmin a crescut cu 182% şi ASC a crescut cu
77% în cazul administrări concomitente cu ritonavir. În esenţă, a fost remarcată o inhibare completă a
formării metabolitului14-hidroxi al claritromicinei. Din cauza indicelul terapeutic larg al claritromicinei,
nu este necesară nicio reducere a dozei la pacienţii cu funcţie renală normală. Totuşi, la pacienţii cu
insuficienţă renală, trebuie luate în considerare următoarele ajustări ale dozei: la pacienţii cu Clcr cuprins
între 30 şi 60 ml/min doza de claritomicină trebuie redusă cu 50%, iar la cei cu Clcr <30 ml/min doza de
claritomicină trebuie redusă cu 75%. Dozele de claritromicină mai mari de 1 g pe zi nu trebuie
administrate concomitent cu ritonavir.
Ajustări similare ale dozei trebuie luate în considerare la pacienţii cu funcţie renală redusă atunci când
ritonavirul este utilizat ca potenţator farmacocinetic împreună cu alţi inhibitori de protează HIV,
incluzând atazanavir şi saquinavir.
Efectul claritromicinei asupra altor medicamente
Interacţiuni care au la bază acţiunea asupra CYP3A
Administrarea concomitentă de claritromicină, cunoscută ca inhibitor al CYP3A cu un medicament
metabolizat în principal de către CYP3A poate fi asociată cu creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale
medicamentelor, fapt care poate creşte sau prelungi atât efectele terapeutice, cât şi reacţiile adverse ale
medicamentelor administrat concomitent. Claritromicina trebui utilizată cu precauţie la pacienţii trataţi
cu alte medicamente cunoscute a fi substrat pentru enzima CYP3A, mai ales dacă substratul CYP3A
dispune de o marjă de siguranţă îngustă (de exemplu, carbamazepină) şi/sau substratul este metabolizat
de către această enzimă. Ajustarea dozelor poate fi luată în considerare, şi atunci când este posibil,
concentraţiile plasmatice ale medicamentelor metabolizate în principal de către CYP3A trebuie
monitorizate îndeaproape la pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină. Următoarele medicamente
sau clase de medicamente sunt cunoscute sau suspectate a fi metabolizate de către aceeaşi izoenzimă
CYP3A: alprazolam, astemizol, carbamazepină, cilostazol, cisapridă, ciclosporină, disopiramidă,
alcaloizi din ergot, lovastatină, metilprednisolon, midazolam, omeprazol, anticoagulante orale (de
exemplu, warfarină vezi pct 4.4), pimozidă, chinidină, rifabutină, sildenafil, simvastatină, sirolimus,
tacrolimus, terfenadină, triazolam şi vinblastină. Medicamentele care interacţionează prin mecanisme
similare prin intermediul altor izoenzime ale sistemului citocromului P450 includ fenitoina, teofilina şi
valproatul.
Medicamente hipoglicemiante orale/insulină:
Administrarea concomitentă de claritromicină şi medicamente hipoglicemiante orale şi/sau insulină
poate duce la hipoglicemie semnificativă. În cazul administrării concomitente cu anumite medicamente
hipoglicemiante, cum sunt nateglinidă, pioglitazonă, repaglinidă şi rosiglitazonă, poate fi implicată
inhibarea enzimei CYP3A de către claritromicină, fapt care poate provoca hipoglicemie. Se recomandă
monitorizarea atentă a glicemiei.
Antiaritmice
Au existat după punerea pe piaţă raportări de torsada vârfurilor, care au apărut în cazul utilizării
concomitente de claritromicină cu chinidină sau disopiramidă. Trebuie monitorizate
electrocardiogramele pentru observarea prelungirii intervalului QT în timpul administrării concomitente
a claritromicinei cu aceste medicamente. Concentraţiile plasmatice ale chinidinei şi disopiramidei trebuie
monitorizate în timpul tratamentului

concomitent cu claritromicină.
Ciclosporină, tacrolimus și sirolimus.
Administrarea concomitentă de claritromicină și ciclosporină sau tacrolimus determină creșterea de mai
mult de ori a concentrației plasmatice minime a ciclosporinei și tacrolimus. Efect similar poate urma și
administrarea de sirolimus. La începutul tratamentului cu claritromicină, pacienților care urmează un
tratament cu unul din aceste imunosupresoare, ciclosporina, tacrolimus sau sirolimus, se recomandă
monitorizarea concentrației plasmatice a acestora și ajustarea corespunzătoare a dozei. La întreruperea
administrării claritromicinei, se va monitoriza concentrația plasmatică a ciclosporinei, tacrolimusului sau
sirolimusului pentru determinarea necesității de ajustare a dozei.
Omeprazol.
Claritromicina (500 mg la interval de 8 ore) a fost administrată concomitent cu omeprazol (40 mg pe zi)
la subiecţi adulţi sănătoşi. În cazul administrării concomitente cu claritromicină, concentraţiile
plasmatice ale omeprazolului la starea de echilibru au crescut (Cmax, ASC0-24 și T1/2 cu 30%, 89% şi
respective 34%). Media valorii pH-ului gastric la 24 de ore a fost de 5,2 atunci când omeprazolul a fost
administrat în monoterapie şi de 5,7 atunci când omeprazolul a fost administrat concomitent cu
claritromicina.
Sildenafil, tadalafil, vardenafil.
Fiecare dintre aceşti inhibitori ai fosfodiesterazei este metabolizat, cel puţin în parte, de către enzima
CYP3A, iar enzima CYP3A poate fi inhibată în cazul administrării concomitente cu claritromicină.
Administrarea concomitentă a claritromicinei cu sildenafil, tadalafil sau vardenafil duce, probabil, la
creşterea expunerii la inhibitorii de fosfodiesterază. Reducerea dozelor de sildenafil, tadalafil şi
vardenafil trebuie luată în considerare atunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent cu
claritromicina.
Teofilina, carbamazepina
Rezultatele studiilor clinice indică faptul că a existat o creştere modestă, dar semnificativă statistic
(p≤0,05) a concentraţiilor plasmatice de teofilină sau carbamazepină, atunci când oricare dintre aceste
medicamente au fost administrate concomitent cu claritromicina. Poate fi luată în considerare necesitatea
reducerii dozelor.
Tolterodină
Calea principală de metabolizare pentru tolterodină este prin intermediul izoenzimei 2D6 a
citocromului P450 (CYP2D6). Cu toate acestea, într-un subgrup al populaţiei la care lipseşte enzima
CYP2D6, calea de metabolizare identificată este prin intermediul CYP3A. În acest subgrup de populaţie,
inhibarea CYP3A determină concentraţii
plasmatice de tolterodină semnificativ mai mari.
La populaţia care nu prezintă enzima CYP2D6 poate fi necesară o reducere a dozei de tolterodină în
cazul administrării concomitente cu inhibitori ai CYP3A, cum este claritromicina.
Triazolobenzodiazepine (de exemplu alprazolam, midazolam, triazolam)
Atunci când midazolamul a fost administrat concomitent cu claritromicină sub formă de comprimate
(500 mg de două ori pe zi), ASC a midazolamului a crescut de 2,7 ori după administrarea intravenoasă a
acestuia şi de 7 ori după administrarea orală. Administrarea orală concomitentă de midazolam şi
claritromicină trebuie evitată. Dacă midazolamul administrat pe cale intravenoasă este utilizat
concomitent cu claritromicina, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie pentru a permite ajustarea dozei.
Aceleaşi precauţii trebuie să se aplice, de asemenea, altor benzodiazepine care sunt metabolizate de
CYP3A, inclusiv triazolam şi alprazolam. Pentru benzodiazepinele care nu sunt metabolizate de CYP3A
(temazepan, nitrazepam, lorazepam) este puţin probabilă o interacţiune semnificativă clinic.

Au existat după punerea pe piaţă raportări de interacţiuni medicamentoase şi efecte asupra sistemului
nervos central (SNC) (de exemplu, somnolenţă şi confuzie) în cazul administrării concomitente de
claritromicină şi triazolam. Se sugerează monitorizarea pacienţilor pentru efectele farmacologice asupra
SNC.
Anticoagulante orale (de exemplu, warfarină, rivaroxaban, apixaban)
Anticoagulante orale cu acțiune directă (AOAD)
AOAD dabigatran este un substrat pentru transportorul de eflux gp-P. Rivaroxaban și apixaban sunt
metabolizate prin CYP3A4 și sunt, de asemenea, substraturi pentru gp-P. Se recomandă precauție atunci
când se administrează concomitent claritromicină și acești agenți, în special la pacienții cu risc crescut
de sângerare (vezi pct. 4.4).
Alte interacțiuni
Atazanavir
Claritromicina, cât şi atazanavir sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, şi există dovezi ale unei
interacţiuni medicamentoase bidirectionale. Administrarea concomitentă de claritromicină (500 mg de
două ori pe zi) cu atazanavir (400 mg o dată pe zi) a determinat o creştere de 2 ori a expunerii la
claritromicină şi o scădere cu 70% a expunerii la 14 (R)-hydroxyclarithromycin, cu o creştere de 28% a
ASC a atazanavir. Datorită spectrului terapeutic larg al claritromicinei, nu este necesară reducerea dozei
la pacienţii cu funcţie renală normală. Pentru pacienţii cu funcție renală moderată (clearance-ul
creatininei 30-60 ml/min), doza declaritromicină trebuie redusă cu 50%. Pentru pacienţii cu clearance-ul
creatininei <30 ml/min, doza de claritromicină trebuie redusă cu 75% utilizând o formă farmaceutică
adecvată de claritromicină, cum ar fi comprimate cu eliberare imediată, pliculeţe, sau suspensie
pediatrică (nu toate prezentările pot fi comercializate). Dozele de claritromicină mai mari de 1000 mg pe
zi trebuie administrate concomitent cu inhibitori de protează.
Itraconazol
Atât claritromicina, cât şi itraconazolul sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, ducând la o interacţiune
medicamentoasă bidirecţională: claritromicina poate creşte concentraţiile plasmatice de itraconazol, în
timp ce itraconazol poate creşte concentraţiile plasmatice de claritromicină. Pacienţii care utilizează
concomitent itraconazol şi claritromicină trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru semne sau simptome de
efectfarmacologic crescut sau prelungit.
Saquinavir
Atât claritromicina, cât şi saquinavir sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, şi există dovezi ale unei
interacţiuni medicamentoase bidirecţionale. Administrarea concomitentă de claritromicină (500 mg de
două ori pe zi) şi saquinavir (capsule gelatinoase moi,
1200 mg de trei ori pe zi) la 12 voluntari sănătoşi a determinat o stare de echilibru a ariei de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) şi o concentraţie maximă (Cmax) pentru saquinavir,
care au fost cu 177% şi respective 187% mai mari decât cele observate în monoterapia cu saquinavir.
Valorile ASC şi Cmaxale claritromicinei au fost de aproximativ 40% mai mari decât cele observate în
monoterapia cu claritromicină. Nu este necesară ajustarea dozei atunci când cele două medicamente sunt
administrate concomitent pentru o perioadă limitată, în dozele/formele farmaceutice studiate.
Observaţiile din studiile de interacţiune medicamentoasă utilizând forma farmaceutică de capsule
gelatinoase moi pot să nu fiereprezentativeasupra efectelor observate folosind capsulegelatinoase tari.
Observaţiile din studiile de interacţiune medicamentoasă efectuate cu saquinavir nebustat nu pot fi
reprezentative asupra efectelor observate cu saquinavir/ ritonavir. Atunci când saquinavir este
coadministratcu ritonavir, trebuie luate în considerare efectele potenţiale ale ritonavirului asupra
claritromicinei (vezi secţiunea de mai sus, efectul altor medicamente asupra claritromicinei).
Verapamil

La pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi verapamil au fost observate hipotensiune arterială,
bradiaritmie şi acidoza lactică.

Sarcina și alăptarea
Administrarea în timpul sarcinii nu este recomandată, cu excepția cazurilor în care beneficiile pentru
mamă depășesc riscurile potențiale pentru făt.
Se recomandă întreruperea alăptării pe parcursul tratamentului și încă 3 zile după
terminarea tratamentului.