Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · METADONE CLORIDRATO MOLTENI 5 mg/ml, soluţie orală

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: N07BC02
  • Forma farmaceutică: soluţie orală
  • Concentrație: 5 mg/ml

Acțiune farmacologică

Ce este METADONE CLORIDRATO MOLTENI și pentru ce se utilizează METADONE CLORIDRATO MOLTENI conține substanța activă clorhidrat de metadonă. Metadona este un analgezic agonist opioid sintetic cu acţiuni predominante asupra receptorului µ, cu activitate farmacologică similară calitativă cu cea a morfinei. Efectele administrării de metadonă, care este eficientă și pe cale orală, sunt debutul rapid al analgeziei, activitatea prelungită ca suprimant al sindromului de abstinență la persoanele cu dependență fizică și, după administrarea repetată, tendința de a exercita efecte persistente semnificative. Acest medicament este utilizat pentru: tratamentul durerii severe, care nu răspunde la alte analgezice; tratamentul dependenței de analgezice opioide (de exemplu, heroina) și pentru terapia de întreținere. Tratamentul de detoxificare și tratamentul de întreținere trebuie efectuat sub supravegherea medicului.

Doze și mod de administrare

Administrare orală exclusiv.

Medicamentul este o soluție de metadonă pentru administrare orală și nu trebuie utilizat pentru injecții.

Pentru calmarea durerii

Doza trebuie ajustată în funcție de severitatea durerii și de răspunsul pacientului. Ocazional, în cazurile de durere excepțional de intensă sau la pacienții care au dezvoltat toleranță la efectul analgezic al opioidelor, poate fi necesară depășirea dozelor uzual recomandate.

Doza medie pentru adulți variază între 5–20 mg, administrată o dată sau de mai multe ori pe zi, conform indicațiilor medicale.

În absența unui control adecvat al durerii, trebuie avută în vedere posibilitatea de hiperalgezie, toleranță sau progresie a bolii de bază (vezi secțiunea 4.4).

Obiectivele tratamentului și întreruperea

Înainte de inițierea tratamentului cu Methadone Hydrochloride Molteni, trebuie stabilită împreună cu pacientul o strategie terapeutică, incluzând durata și obiectivele tratamentului, în conformitate cu ghidurile de management al durerii. În timpul tratamentului, medicul și pacientul trebuie să mențină contacte frecvente pentru a evalua necesitatea continuării, a lua în considerare întreruperea și a ajusta dozele, dacă este necesar.

Când pacientul nu mai are nevoie de terapie cu metadonă, este recomandată reducerea treptată a dozei pentru a preveni simptomele de sevraj (vezi pct. 4.4). În cazul unui control inadecvat al durerii, trebuie luată în considerare toleranța sau progresia bolii de bază (vezi pct. 4.4).

Pentru tratamentul dependenței de opioide

Medicamentul se administrează zilnic, conform deciziei medicului și protocolului de tratament. Un ciclu de detoxifiere nu trebuie să depășească 21 de zile și nu trebuie repetat înainte de 4 săptămâni de la finalizarea ciclului anterior.

Schemele de dozaj recomandate sunt următoarele, însă pot fi modificate în funcție de evaluarea clinică:

inițial, o doză unică de 15–20 mg metadonă este, de obicei, suficientă pentru suprimarea• simptomelor de sevraj;

dacă simptomele nu sunt eliminate sau reapar, se pot administra doze suplimentare;• la pacienții dependenți de doze mari, poate fi necesară depășirea acestor niveluri;• de regulă, 40 mg/zi în doză unică sau divizată reprezintă un nivel adecvat;• stabilizarea durează 2–3 zile, apoi doza de metadonă se reduce treptat.• Frecvența reducerii este individualizată:

la pacienți spitalizați: o reducere zilnică de 20% din doza totală este, de regulă, bine tolerată;• la pacienți ambulatori: poate fi necesară o reducere mai lentă.•

Dacă metadona se administrează mai mult de 3 săptămâni, procedura nu mai este considerată detoxifiere sau tratament al sindromului de sevraj acut, ci tratament de întreținere, chiar dacă obiectivul final rămâne retragerea completă.

În cazul consumatorilor de opioide cu dependență stabilizată demonstrată, tratamentul de întreținere poate fi instituit atunci când intervențiile multidisciplinare anterioare nu au avut rezultate pozitive. Acest tratament este, de asemenea, adecvat pentru pacienții cu dependență de opioide și infecție HIV, cu imunitate compromisă sau diagnostic de SIDA, atunci când medicul consideră că un alt tip de program are șanse mai reduse de abstinență.

Terapia de substituție, efectuată corect, poate elimina craving-ul (căutarea compulsivă de heroină) și reduce anxietatea dependentului.

Monitorizare

Nu este necesară efectuarea testului sistemic cu naloxonă la persoanele cu dependență severă de heroină, cunoscute de centrul sanitar, dar este esențială verificarea prezenței morfinice în fluidele biologice.

Analiza urinei este parte integrantă a tratamentului cu metadonă, pentru verificarea prezenței substanțelor narcotice și psihotrope. Consumul excesiv de alcool trebuie, de asemenea, monitorizat. Dacă testele urinare sunt pozitive pentru opioide, cazul trebuie re-evaluat.

Stabilirea dozei

Doza trebuie stabilită de medic, de la caz la caz, pentru a preveni nevoia de heroină, ținând cont de condițiile psihofizice și de patologiile asociate ale pacientului.

În faza de întreținere:

unii pacienți primesc aceeași doză de metadonă timp de ani de zile;• pentru alții, doza trebuie ajustată periodic (crescută sau redusă);• în orice caz, doza trebuie stabilită astfel încât efectele să se mențină pe o perioadă de cel• puțin 24 de ore.

De exemplu, majoritatea pacienților primesc doze între 50–120 mg/zi, în funcție de nivelul de toleranță și capacitatea de metabolizare a medicamentului.

Interacțiuni

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni farmacocinetice
Metadona este un substrat al glicoproteinei-P; prin urmare, toate medicamentele care inhibă
glicoproteina P (de exemplu chinidina, verapamilul) pot creşte concentraţia plasmatică a metadonei.
Metadona este metabolizată de către izoenzima CYP3A4.
Inductorii acestei izoenzime (barbiturice, carbamazepine, fenitoină, nevirapină, rifampicină) pot
induce metabolismul hepatic, ceea ce ar putea fi mai semnificativ dacă inductorul este administrat
după ce a început tratamentul cu metadonă. Ca urmare a acestor interacțiuni au fost raportate cazuri
de simptome de abstinență, de aceea a fost necesară creșterea dozei de metadonă.
Dacă se întrerupe tratamentul cu un inductor al CYP3A4, doza de metadonă trebuie redusă.
Administrarea concomitentă a inhibitorilor CYP3A4 (canabinoide, claritromicină, delavirdină,
eritromicină, fluconazol, suc de grepfrut, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, itraconazol,
ketoconazol, nefazodonă) poate duce la creşterea concentraţiilor plasmatice de metadonă.
Administrarea concomitentă de metadonă și metamizol, care este un inductor al enzimelor
metabolizatoare, inclusiv CYP2B6 și CYP3A4, poate determina o reducere a concentrațiilor
plasmatice de metadonă cu o posibilă scădere a eficacității clinice. Prin urmare, se recomandă
prudență atunci când se administrează concomitent metamizol și metadonă; răspunsul clinic și/sau
nivelurile medicamentului trebuie monitorizate după caz.
Metadona reduce ASC și Cmax a didanozinei şi stavudinei, ceea ce duce la scăderea biodisponibilităţii
stavudinei şi didanozinei. În plus, metadona poate întârzia absorbţia şi creşte metabolismul de prim
pasaj al medicamentelor menționate anterior.
Metadona creşte concentraţiile plasmatice ale zidovudinei la administrare atât orală, cât şi
intravenoasă, de asemenea produce o creșterea a ASC mai evidentă după administrarea orală decât
după administrarea intravenoasă a zidovudinei. Aceste efecte sunt determinate de inhibiţia
glucuronoconjugării zidovudinei şi, prin urmare, de clearance-ul renal scăzut al ei. În timpul
tratamentului cu metadonă, pacienţii trebuie monitorizaţi atent în vederea apariţiei semnelor de
toxicitate provocată de zidovudină, motiv pentru care poate fi necesară scăderea dozei de zidovudină.
Pacienții care administrează ambele medicamente pot dezvolta simptome tipice ale sindromului de
abstinență a opioidelor (cefalee, mialgie, fatigabilitate și iritabilitate).
Inhibitorii proteazei antiretrovirale pot inhiba metabolismul metadonei la câteva grade, dar reacțiile
mai semnificative sunt obținute cu ritonavir, în timp ce o posibilă interacțiune cu abacavir, în general,
nu necesită ajustări ale dozei.
Efavirenz induce metabolismul metadonei prin citocromul P4503A4. După o terapie de trei săptămâni
cu efavirenz, valorile medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de metadonă și ASC au fost reduse
cu 48%, respectiv 57%. Există indicații care sugerează că dacă efavirenz este adăugat la un pacient
care urmează terapie cu metadonă, s-ar putea dezvolta un sindrom de abstinență, care începe de obicei
după două săptămâni de terapie cu efavirenz, dar poate continua până la 28 zile. Din acest motiv poate
fi necesară ajustarea dozajului.
Excreția metadonei este redusă în cazul administrării concomitente a medicamentelor care inhibă
CYP3A4, cum ar fi unele medicamente utilizate în infecția cu HIV, macrolide, cimetidină, remedii
antifungice azolice (deoarece metadona este metabolizată prin intermediul izoenzimei CYP3A4).

Tulburările cardiace pot apărea la pacienții tratați concomitent cu metadonă și medicamente, care
afectează transmiterea cardiacă sau echilibrul electrolitic. În astfel de circumstanțe, poate fi utilă
efectuarea unei electrocardiograme.
Metadona este o bază slabă. Acidificanţii urinii (clorură de amoniu) pot crește clearance-ul renal al
metadonei. În această situație, doza de metadonă trebuie crescută.
Interacţiuni farmacodinamice
Antagonişti opioizi (naloxona şi naltrexona) contracarează acțiunea farmacologică a metadonei.
Aceste medicamente pot bloca acțiunea metadonă și provoca sindromul de abstinenţă.
Agoniștii/antagoniștii (butorfanolul, nalbupina, pentazocina) pot bloca parțial analgezia, deprimarea
respiratorie și insuficiența sistemului nervos central, provocate de metadonă. La administrarea
concomitentă pot provoca și intensifica efectele neurologice, respiratorii și hipotensive.
Efectele aditive sau antagoniste depind de doza metadonei și sunt mai frecvente atunci, când doza de
metadonă este scăzută sau moderată. Aceste medicamente pot provoca sindromul de abstinență la
pacienții care urmează terapie cronică.
Medicamentele cu acțiune deprimantă asupra SNC (alte analgezice opioide, anestezice generale,
fenotiazine, alte tranchilizante, antidepresive triciclice și alte deprimante ale sistemului nervos
central, inclusiv alcoolul) pot determina deprimare respiratorie crescută, hipotensiune arterială,
sedare intensă sau comă; prin urmare, poate fi necesară reducerea dozei unuia sau a ambelor
medicamente.
Medicamente sedative, cum sunt benzodiazepinele sau medicamente înrudite:
Utilizarea concomitentă de opioide cu medicamente sedative cum sunt benzodiazepinele sau
medicamente înrudite, crește riscul de sedare, deprimare respiratorie, hipotensiune arterială, comă și
deces din cauza efectului deprimant suplimentar asupra SNC. Doza și durata utilizării concomitente
trebuie limitată (vezi pct. 4.4).
Administrarea concomitentă a metadonei şi a medicamentelor antidiareice (difenoxilat și loperamidă)
pot duce la constipaţie severă şi creşterea efectelor deprimante asupra SNC.
Analgezicele opioide, în asociere cu antimuscarinice, pot duce la constipaţie severă sau ileus paralitic,
în special în cazul administrării pe termen lung.
Interacțiuni cu inhibitori de monoaminoxidază (IMAO)
Datorită riscului de reacții severe, dacă este necesară utilizarea metadonei la pacienții tratați cu
inhibitori MAO, trebuie efectuat un test de toleranță progresivă, în care se administrează doze mici
în creștere timp de câteva ore, pe parcursul cărora pacientul trebuie monitorizat cu strictețe.
Octreotida poate reduce efectul analgezic al metadonei și morfinei, prin urmare, dacă are loc o
reducere sau pierdere a controlului durerii, trebuie luată în considerare suspensia de octreotidă.
Metadona nu trebuie administrată concomitent cu medicamente care pot prelungi intervalul QT, cum
sunt antiaritmice (sotalol, amiodaronă şi flecainidă), antidepresive (paroxetină, sertralină) sau
antibiotice (eritromicină, claritromicină).
La pacienții care administrează medicamente care afectează conductibilitatea cardiacă sau
medicamente care afectează echilibrul electrolitic, poate apărea riscul de evenimente cardiace la
administrarea concomitentă de metadonă. În astfel de cazuri, poate fi utilă efectuarea ECG.
Medicamentele serotoninergice:
Sindromul serotoninergic poate să apară la administrarea concomitentă de metadonă cu petidină,
inhibitori de monoaminoxidază (MAO) şi agenţi cu serotonină, cum ar fi inhibitorul selectiv al
recaptării serotoninei (SSRI), inhibitorul selectiv al recaptării serotoninei şi norepinefrinei (SNRI) şi
antidepresivele triciclice (TCA). Simptomele sindromului serotoninei pot include modificări ale

stării mentale, instabilitate autonomă, anomalii neuromusculare şi/sau simptome gastrointestinale.
Canabidiol:
Administrarea concomitentă de canabidiol poate duce la creșterea concentrațiilor plasmatice de
metadonă.
Utilizarea opioidelor concomitent cu gabapentinoide (gabapentină și pregabalină) crește riscul de
supradozaj cu opioide, deprimare respiratorie și deces.

Sarcină și alăptare

Sarcina și alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua acest medicament.
Metadona este contraindicată în timpul sarcinii, datorită efectelor posibile asupra dezvoltării fetale,
și în timpul alăptării.
Cu toate acestea, medicul dumneavoastră poate decide să efectueze un tratament de întreținere cu
metadonă dacă există o incapacitate evidentă de a opri utilizarea heroinei.
Un astfel de tratament trebuie prelungit până la sfârșitul sarcinii cu o doză stabilă pentru a evita
eventualele simptome de abstinență la mamă și făt.
Dacă este necesar, este posibilă creșterea dozei de metadonă în ultimele faze ale sarcinii, pentru a
menține nivelul adecvat al medicamentului și, prin urmare, pentru a evita abandonarea terapeutică.
Totuși, ca în cazul oricărui alt tratament farmacologic, există riscuri și beneficii.
Scăderea dozei medicamentului, dacă este necesar, trebuie să efectuată gradual foarte lent, pentru a
evita apariția simptomelor de abstinență.
5
Eventuala întrerupere a tratamentului trebuie să aibă loc sub supravegherea unui medic și nu ar
trebui să fie efectuată înainte de săptămâna a 14-a de gestație și nu după a 32-a, pentru a evita,
respectiv, riscul de naștere prematură și de avort spontan.
Unele studii au raportat malformații congenitale sau probleme de neurodezvoltare la copiii născuți
din mame care au utilizat metadonă în timpul sarcinii pentru tratarea dependenței de opioide. Nu
este posibil să se stabilească dacă acest lucru este cauzat de metadonă sau de alți factori, precum
starea de sănătate a mamei și condițiile sociale și de mediu.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi în timp ce luaţi
metadonă, deoarece aceasta vă poate afecta sugarul. Monitorizaţi-vă sugarul pentru a depista
eventuale semne şi simptome anormale, cum ar fi somnolenţă crescută (mai mult decât de obicei),
dificultăţi de respiraţie sau mers şchiopătat. Discutaţi imediat cu medicul dumneavoastră dacă
observaţi vreunul dintre aceste simptome.