Fișă tehnică · Klacid I.V. 500 mg, pulbere pentru soluţie perfuzabilă

Adulţi

Doza recomandată de Klacid I.V. pentru pacienţii adulţi cu vârsta peste 18 ani constituie 1 g pe zi, divizată în două prize egale; după dizolvarea în soluţia perfuzabilă corespunzătoare medicamentul se administrează sub formă de perfuzie intravenoasă lentă (timp de 60 minute).

În prezent nu sunt date, care ar confirma administrarea intravenoasă a claritromicinei la copii.

Klacid I.V. nu trebuie administrat intravenos în jet sau intramuscular.

Administrarea la pacienţii cu infecţie micobacteriană

Deşi la momentul actual lipsesc date privind utilizarea Klacid I.V. la pacienţii cu imunodeficienţă, există date despre utilizarea orală a claritromicinei la pacienţii cu infecţie HIV.

Pentru pacienţii cu infecţii micobacteriene localizate sau diseminate, cauzate de M.аvium, M.intracellulare M.chelonae, M.fortuitum, M.kansasii, doza recomandată de claritromicină pentru adulţi constituie 1000 mg pe zi, divizată în 2 prize.

La pacienţii gravi terapia intravenoasă poate fi limitată până la 2-5 zile şi, după posibilitate e necesar de trecut la administrarea orală a medicamentului conform deciziei medicului.

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min) doza claritromicinei se va reduce în jumătate din doza uzuală recomandată.

Administrarea la copii:

Nu sunt date suficiente privind regimul de dozare pentru administrarea intravenoasă a claritromicinei la copiii cu vârsta sub 12 ani. A se vedea RCP pentru Klacid granule pentru suspensie orală.

Dozarea la copii şi adolescenţi cu vârsta de 12-18 ani este similară cu cea la adulţi.

Prepararea soluţiei perfuzabile

1. Se prepară soluţia iniţială de Klacid I.V. prin adăugarea a 10 ml apă sterilă pentru injecţii în flaconul de 500 mg claritromicină. A se utiliza numai apă sterilă pentru injecţii, deoarece alţi diluenţi pot provoca precipitarea produsului.

A nu se folosi diluenţi care conţin conservanţi sau săruri anorganice.

Notă: Atunci când produsul este reconstituit conform instrucţiunilor de mai sus, soluţia rezultată conţine un conservant antimicrobian eficient; fiecare ml conţine 50 mg Klacid I.V.

2. Stabilitatea chimică şi fizică în timpul utilizării a fost demonstrată pentru 48 ore la o temperatură de 5 °C şi timp de 24 de ore – la temperatura 25 °C. Din punct de vedere microbiologic medicamentul reconstituit trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, timpul şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului şi în mod normal nu trebuie să depăşească 24 ore la o temperatură între 2 pană la 8 °C, dacă soluţia nu a fost preparată în condiţii aseptice.

3. Înainte de administrare soluţia reconstituită Klacid I.V. (500 mg în 10 ml apă pentru injecţii), trebuie adăugată la o cantitate minimă de 250 ml din unul dintre următorii diluenţi: soluţie glucoză 50 mg/ml în soluţie Ringer lactat, soluţie glucoză 50 mg/ml, soluţie Ringer lactat, soluţie glucoză 50 mg/ml în soluţia de clorură de sodiu 3 mg/ml, Normosol-M în soluţie glucoză 50 mg/ml, Normosol-R în soluţie glucoză 50 mg/ml, soluţie glucoză 50 mg/ml în soluţie clorură de sodiu 4,5 mg/ml şi soluţie clorură de sodiu 9 mg/ml.

4. Stabilitatea fizică şi chimică se menţine timp de 48 ore la temperatura 5°C şi 6 ore – la temperatura 25°C. Din punct de vedere microbiologic, medicamentul reconstituit trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, timpul şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului şi în mod normal nu trebuie să depăşească 24 ore la o temperatură între 2 pană la 8°C, dacă soluţia nu a fost preparată în condiţii aseptice.

Nici un medicament sau reagent nu se va adăuga la soluţia perfuzabilă de Klacid I.V., până nu se va stabili influenţa lor asupra stabilităţii chimice şi fizice a soluţiei.

cu alte medicamente, alte tipuri de interacţiuni
Utilizarea concomitentă a următoarelor medicamente este strict contraindicată datorită riscului
de efecte severe cauzate de interacţiunile medicamentoase
Cisapridă, pimozidă, astemizol, terfenadină
La pacienţii care utilizează concomitent claritromicină şi cisapridă s-a raportat creşterea
concentraţiei plasmatice de cisapridă. Aceasta poate determina prelungirea intervalului QT şi aritmii
cardiace inclusiv tahicardii ventriculare, fibrilaţii ventriculare şi tahicardie ventriculară de tip
piruetă (torsada vârfurilor). S-au observat reacţii adverse similare la pacienţii care utilizează
concomitent claritromicină şi pimozidă (vezi pct. 4.3).
Macrolidele influenţează metabolizarea terfenadinei, determinând creşterea concentraţiilor
plasmatice de terfenadină, asociate ocazional cu aritmii cardiace cum sunt prelungirea intervalului
QT, tahicardii ventriculare, fibrilaţii ventriculare şi tahicardie ventriculară de tip piruetă (torsada
vârfurilor) (vezi pct. 4.3). Într-un studiu la 14 voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă de
claritromicină şi terfenadină a determinat o creştere de 2-3 ori a concentraţiei plasmatice a
metabolitului acid al terfenadinei şi la prelungirea intervalului QT, dar acestea nu au avut efect
semnificativ din punct de vedere clinic.
Reacţii adverse similare au fost observate la administrarea concomitentă a astemizolului cu alte
macrolide.
Alcaloizi din ergot
Rapoartele de după punerea pe piaţă au arătat că administrarea concomitentă a claritromicinei cu
ergotamină sau dihidroergotamină a fost asociată cu toxicitate acută de tip ergot caracterizată prin
vasoconstricţie, ischemia extremităţilor şi a altor ţesuturi inclusiv a sistemului nervos central.
Administrarea concomitentă a claritromicinei cu alcaloizi din ergot este contraindicată (vezi pct.
4.3).
Midazolam pentru administrare orală
Atunci când midazolam se administrează concomitent cu claritromicină comprimate (500 mg de
două ori pe zi), ASC a midazolamului creşte de 7 ori după administrarea orală. Este contraindicată
administrarea concomitentă de midazolam pentru administrare orală cu claritromicină (vezi pct.
4.3).
Inhibitori ai HMG-CoA reductazei (statine)

Este contraindicată utilizarea concomitentă a claritromicinei cu lovastatină sau simvastatină (vezi
pct. 4.3) deoarece aceste statine sunt metabolizate extensiv de CYP3A4 şi tratamentul simultan cu
claritromicină le creşte acestora concentraţia plasmatică, ceea ce conduce la creşterea riscului de
miopatie, inclusiv de rabdomioliză. În cazul pacienţilor căror li s-a adiminstrat concomitent
claritromicină şi aceste statine, au existat raportări de rabdomioliză. Dacă tratamentul cu
claritromicină nu poate fi evitat, terapia cu lovastatină sau simvastatină trebuie suspendată pe durata
curei de tratament.
Trebuie manifestată prudenţă când se prescrie claritromicina împreună cu alte statine. În situaţiile în
care utilizarea concomitentă a claritromicinei şi a statinelor nu poate fi evitată, se recomandă
prescrierea celei mai mici doze înregistrate de statină. Poate fi luată în considerare utilizarea unei
statine a cărei metabolizare nu se face la nivelul izoenzimei CYP3A (de exemplu fluvastatină).
Pacienţii trebuie monitorizaţi în ceea ce priveşte apariţia semnelor şi simptomelor miopatiei.
Lomitapidă
Administrarea concomitentă de claritromicină și lomitapidă este contraindicată din cauza
potențialului de creștere semnificativă a transaminazelor (vezi pct. 4.3).
Este contraindicată administrarea claritromicinei cu ticagrelor, ivabradină și ranolazină, care se
metabolizează în principal de CYP3A4 (vezi pct. 4.3).
Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii claritromicinei
Medicamente care sunt inductori ai CYP3A (de exemplu, rifampicină, fenitoină, carbamazepină,
fenobarbital, preparate de sunătoare) pot induce metabolizarea claritromicinei. Acest lucru poate
cauza concentraţii subterapeutice de claritromicină, rezultând în scăderea eficacităţii ei. În plus,
poate fi necesară monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale inductorilor CYP3A, care pot fi
crescute datorită inhibării CYP3A de către claritromicină (a se vedea, de asemenea, RCP pentru
inductorii CYP3A4 administrați). Administrarea concomitentă de rifabutină şi claritromicină
determină creşterea concentraţiilor serice de rifabutină şi scăderea celor de claritromicină, împreună
cu un risc crescut de dezvoltare al uveitei.
Următoarele medicamente sunt cunoscute sau suspectate că influenţează concentraţiile plasmatice
de claritromicină, de aceea poate fi necesară modificarea dozei de claritromicină sau
administrarea tratamentului alternativ.
Efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină
Medicamentele puternic inductoare ale sistemului de metabolizate prin citocromul P450, cum sunt
efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină, pot accelera metabolismul
claritromicinei şi astfel scade concentraţia plasmatică a acesteia, în timp ce creşte concentraţia
plasmatică a 14-OH claritromicinei, un metabolit care este de asemenea activ microbiologic.
Deoarece activităţile microbiologice ale claritromicinei şi ale 14-OH claritromicinei sunt diferite
pentru bacterii diferite, efectul terapeutic preconizat în timpul administrării concomitente a
claritromicinei cu inductorii enzimatici ai citocromului P450 poate fi afectat.
Etravirin
Expunerea la claritromicină a fost scăzută de etavirină; cu toate acestea, concentraţiile de metabolit
activ, 14-OH claritromicină, au fost crescute. Întrucât 14-OH claritromicina are o activitate redusă
asupra complexului Mycobacterium avium (MAC), activitatea totală faţă de acest agent patogen
poate fi alterată; ca urmare, trebuie luată în considerare alternative la claritromicină pentru
tratamentul MAC.
Fluconazol
Administrarea concomitentă la 21 voluntari sănătoşi de 200 mg fluconazol zilnic şi 500 mg
claritromicină de două ori pe zi, a determinat creşterea concentraţiei minime a claritromicinei în
starea de echilibru (Cmin) şi a ariei de sub curbă (ASC) cu 33% şi respectiv 18 %. Concentraţia în

starea de echilibru a metabolitului activ 14 OH-claritromicină nu a fost influenţată semnificativ de
administrarea concomitentă de fluconazol. Nu este necesară ajustarea dozei de claritromicină.
Ritonavir
Un studiu farmacocinetic a demonstrat că administrarea concomitentă de 200 mg ritonavir la fiecare
8 ore şi 500 mg claritromicină la fiecare 12 ore a avut ca rezultat inhibiţia marcată a metabolismului
claritromicinei. Administrarea concomitentă a ritonavirului duce la creşterea concentraţiei maxime
(Cmax) a claritromicinei cu 31%, a concentraţiei minime (Cmin) cu 182% şi a ariei de sub curbă
(ASC) cu 77%. S-a observat o inhibiţie practic completă a formării 14-hidoxiclaritromicinei.
Deoarece claritromicina are un indice terapeutic larg, nu este necesară ajustarea dozei de
claritromicină la pacienţii cu funcţie renală normală. Totuşi, la pacienţii cu insuficienţă renală
trebuie luate în considerare următoarele ajustări ale dozei: la pacienţii cu CLCR între 30 şi 60
ml/minut, doza de claritromicină trebuie scăzută cu 50%. La pacienţii cu CLCR<30 ml/minut doza
de claritromicină trebuie scăzută cu 75%. Doza de claritromicină nu trebuie să depăşească 1g/zi
atunci când se administrează concomitent cu ritonavir.
La pacienţii cu funcţie renală redusă trebuie luată în considerare, de asemenea, o ajustare a dozei
atunci când ritonavir se utilizează ca potenţator farmacocinetic al altor inhibitori de protează HIV,
inclusiv atazanavir şi saquinavir (vezi în continuare, Interacţiuni medicamentoase bidirecţionale).
Efectul claritromicinei asupra farmacocineticii altor medicamente
Remedii antiaritmice
După punerea pe piaţă s-a raportat apariţia tahicardiei ventriculare de tip piruetă (torsada
vârfurilor), pusă în evidenţă în timpul administrării concomitente a claritromicinei cu chinidină sau
disopiramidă. În timpul administrării concomitente a claritromicinei cu aceste medicamente trebuie
monitorizată electrocardiograma în ceea ce priveşte prelungirea intervalului QT. În timpul
tratamentului cu claritromicină trebuie, de asemenea, monitorizate concentraţiile serice ale acestor
medicamente.
Au existat raportări postmarketing de hipoglicemie la administrarea concomitentă de claritromicină
şi disopiramidă, de aceea este necesară monitorizarea nivelului glucozei în sânge la administrarea
lor concomitentă.
Medicamente hipoglicemiante orale/insulină
La administrarea concomitentă cu unele medicamente hipoglicemiante orale, cum sunt nateglinida
şi repaglinida, claritromicina poate inhiba izoenzima CYP3A şi astfel poate să apară hipoglicemie.
Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei.
Interacţiuni legate de izoenzima CYP3A
Administrarea concomitentă a claritromicinei, care, se ştie, inhibă CYP3A, cu un medicament
metabolizat iniţial de CYP3A, poate fi asociată cu creşterea concentraţiilor medicamentului, acestea
determinând creşterea sau prelungirea efectului terapeutic şi apariţia reacţiilor adverse ale
medicamentului administrat concomitent. Claritromicina trebuie să se administreze cu prudenţă la
pacienţii care primesc tratament cu alte medicamente cunoscute ca fiind substrat pentru izoenzima
CYP3A, mai ales dacă substratul pentru CYP3A are un interval de siguranţă redus (de exemplu
carbamazepina) şi/sau substratul este metabolizat preponderent de această izoenzimă.
La pacienţii care utilizează claritromicină trebuie luată în considerare ajustarea dozei şi, atunci când
este posibil, monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor metabolizate
iniţial de CYP3A.
Corticosteroizi
Trebuie manifestată prudență la utilizarea concomitentă a claritromicinei cu corticosteroizi sistemici
și inhalatori, care sunt metabolizați în principal de CYP3A, datorită potențialului de creștere a
expunerii sistemice la corticosteroizi. În cazul utilizării concomitente pacienții trebuie monitorizați
cu atenție pentru reacțiile adverse ale corticosteroizilor sistemici.

Următoarele medicamente sau clasă de medicamente sunt cunoscute (sau suspectate) ca fiind
metabolizate de aceeaşi izoenzimă CYP3A: alprazolam, astemizol, carbamazepină, cilostazol,
cisapridă, ciclosporină, disopiramidă, alcaloizii din ergot, lovastatină, metilprednisolon, midazolam,
omeprazol, anticoagulantele orale (de exemplu, warfarină, rivaroxaban, apixaban), medicamente
antipsihotice atipice (de exemplu, quetiapină) pimozidă, chinidină, rifabutină, sildenafil,
simvastatină, tacrolimus, terfenadină, triazolam şi vinblastină, dar această listă nu este completă.
Medicamente care interacţionează printr-un mecanism similar prin intermediul altor izoenzime din
sistemul citocromului P450 includ fenitoină, teofilină şi valproat.
Anticoagulante orale cu acțiune directă (AOAD)
AOAD dabigatran și edoxaban sunt substraturi pentru transportorul de eflux gp-P. Rivaroxaban și
apixaban sunt metabolizate prin CYP3A4 și sunt, de asemenea, substraturi pentru gp-P. Se
recomandă precauție atunci când se administrează concomitent claritromicină și acești agenți, în
special la pacienții cu risc crescut de sângerare (vezi pct. 4.4).
Omeprazol
La subiecţii adulţi sănătoşi s-a utilizat claritromicină (500 mg la fiecare 8 ore) concomitent cu
omeprazol (40 mg zilnic). Administrarea concomitentă de claritromicină a determinat concentraţii
plasmatice ale omeprazolului la starea de echilibru crescute (Cmax, ASC0-24 şi T1/2 au crescut cu
30%, 89% şi respectiv 34%). Valoarea medie a pH-ului gastric în 24 ore a fost de 5,2 atunci când
omeprazol s-a administrat în monoterapie şi de 5,7 atunci când omeprazol s-a administrat
concomitent cu claritromicină.
Sildenafil, tadalafil şi vardenafil
Fiecare dintre aceşti inhibitori ai fosfodiesterazei este metabolizat (cel puţin parţial) de CYP3A, iar
CYP3A poate fi inhibată de administrarea concomitentă de claritromicină. Administrarea
concomitentă a claritromicinei cu sildenafil, tadalafil sau vardenafil poate determina o uşoară
creştere a expunerii la inhibitorul de fosfodiesterază. Trebuie luată în considerare reducerea dozelor
de sildenafil, tadalafil şi vardenafil atunci când acestea sunt administrate concomitent cu
claritromicină.
Teofilină, carbamazepină
Rezultatele studiilor clinice arată o creştere mică, dar semnificativă statistic (p≤0,05) a concentraţiei
plasmatice a teofilinei sau a carbamazepinei atunci când oricare dintre aceste medicamente se
utilizează concomitent cu claritromicina.
Tolterodină
Calea principală de metabolizare pentru tolterodină este prin intermediul izoformei 2D6 a
citocromului P450 (CYP2D6). Totuşi, la pacienţii fără CYP2D6, calea identificată de metabolizare
este prin intermediul izoenzimei CYP3A. La acest subgrup populaţional, inhibarea CYP3A
determină concentraţii plasmatice semnificativ crescute ale tolterodinei. La aceşti pacienţi poate fi
necesară o reducere a dozei de tolterodină în cazul administrării concomitente a inhibitorilor
CYP3A, cum este claritromicina.
Triazolobenzodiazepine (de exemplu alprazolam, midazolam, triazolam)
Atunci cand midazolam se administrează concomitent cu claritromicină comprimate (500 mg de
două ori pe zi), ASC a midazolamului creşte de 2,7 ori după administrarea intravenoasă a
midazolamului. În cazul în care midazolam intravenos se administrează concomitent cu
claritromicină, pacienţii trebuie monitorizaţi atent pentru ajustarea dozei.
La administrarea bucofaringiană a midazolamului poate fi exclusă eliminarea presistemică a
medicamentului, ceea ce probabil va duce la o interacţiune similară cu cea, care se observă la
administrarea intravenoasă a midazolamului, dar nu orală.
De asemenea, aceleaşi precauţii sunt necesare şi pentru alte benzodiazepine care sunt metabolizate
de CYP3A, inclusiv triazolam şi alprazolam. Este puţin probabilă o interacţiune între

benzodiazepinele, care nu sunt metabolizate de CYP3A (temazepam, nitrazepam, lorazepam) şi
claritromicină.
După punerea pe piaţă s-au raportat interacţiuni medicamentoase şi reacţii adverse ale sistemului
nervos central (de exemplu somnolenţă şi confuzie) în cazul administrării concomitente a
claritromicinei cu triazolam. Se recomandă monitorizarea pacienţilor în ceea ce priveşte creşterea
efectelor farmacologice asupra SNC.
Alte tipuri de interacţiuni
Colchicina
Colchicina este un substrat al CYP3A şi P-glicoproteină (P-gp). Se cunoaşte că claritromicina şi alte
macrolide pot inhiba CYP3A şi P-gp. La administrarea concomitentă a claritromicinei şi colchicinei
inhibiţia CYP3A şi/sau P-gp de către claritromicină poate duce la creşterea expunerii la colchicină.
Administrarea concomitentă de colchicină şi claritromicină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Digoxină
Digoxina este considerată a fi un substrat pentru P-glicoproteină (Pgp). Claritromicina este
cunoscută pentru faptul că inhibă Pgp. Atunci când claritromicina şi digoxina sunt administrate
împreună, inhibarea Pgp de către claritromicină poate determina creşterea expunerii la digoxină. Au
fost raportate valori crescute ale concentraţiilor plasmatice de digoxină la pacienţii trataţi cu
claritromicină şi digoxină concomitent, în studiile efectuate după punerea pe piaţă. Unii pacienţi au
avut semne clinice specifice toxicităţii digoxinei, inclusiv aritmie cu potenţial letal. Trebuie
monitorizată minuţios concentraţia plasmatică a digoxinei în tratamentul concomitent cu
claritromicina.
Zidovudina
Administrarea concomitentă a comprimatelor de claritromicină şi zidovudină la pacienţii adulţi
infectaţi cu HIV poate determina scăderea concentraţiei plasmatice a zidovudinei la starea de
echilibru. Claritromicina poate interfera absorbţia zidovudinei, forma orală, administrată
concomitent, dar acest lucru poate fi evitat alternând dozele de claritromicină şi zidovudină la
intervale de 4 ore. Această interacţiune nu a fost raportată la copiii infectaţi cu HIV la utilizarea
claritromicinei suspensie orală concomitent cu zidovudină sau dideoxinozină. Este puţin probabilă
această interacţiune atunci când claritromicina se administrează prin perfuzie intravenoasă.
Fenitoină şi valproat
Au existat raportări spontane sau publicate de interacţiuni ale inhibitorilor CYP3A, inclusiv
claritromicină, şi medicamente neconsiderate de a fi metabolizate prin CYP3A (de ex., fenitoină şi
valproat). Se recomandă determinarea concentraţiilor plasmatice ale acestor medicamente atunci
când sunt administrate concomitent cu claritromicină. Au fost raportate concentraţii plasmatice
crescute ale acestor medicamente.
Interacţiuni farmacocinetice bidirecţionale
Hidroxiclorochina și clorochina
Datele studiilor indică faptul că administrarea concomitentă a azitromicinei și hidroxiclorochinei la
pacienții cu artrită reumatoidă determină creșterea riscului dezvoltării evenimentelor
cardiovasculare și mortalității cardiovasculare. Claritromicina trebuie utilizată cu precauție la
pacienții cărora li se administrează aceste medicamente despre care se știe că prelungesc intervalul
QT, din cauza potențialului de a induce aritmia cardiacă și evenimente adverse cardiovasculare
grave.
Atazanavir
Atât claritromicina, cât şi atazanavirul, sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, existând dovada
interacţiunii medicamentoase bidirecţionale.
Administrarea concomitentă de claritromicină (500 mg de 2 ori pe zi) cu atazanavir (400 mg o dată
pe zi), a determinat o creştere de 2 ori a expunerii la claritromicină şi scădere cu 70% a expunerii la

14-OH-claritromicină, cu o creştere de 28% a ASC a atazanavirului. Datorită indicelui terapeutic
larg al claritromicinei, nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu funcţie renală normală.
Pentru pacienţii cu clearance-ul creatininei 30-60 ml/minut doza de claritromicină trebuie redusă cu
50%. Pentru pacienţii cu clearance-ul creatininei <30 ml/minut doza de claritromicină trebuie
redusă cu 75%, utilizând forma farmaceutică corespunzătoare de claritromicină. Dozele de
claritromicină mai mari de 1000 mg pe zi trebuie administrate concomitent cu inhibitori de
protează.
Blocantele canalelor de calciu
Din cauza riscului de dezvoltare a hipotensiunii arteriale claritromicina se va administra cu
precauţie concomitent cu blocantele canalelor de calciu, metabolizate de CYP3A4 (de exemplu,
verapamil, amlodipină, diltiazem). Ca rezultat al interacţiunii pot creşte concentraţiile plasmatice
atât ale claritromicinei, cât şi ale blocantelor canalelor de calciu. La pacienţii trataţi concomitent cu
claritromicină şi verapamil au fost observate hipotensiune arterială, bradiaritmie şi acidoza lactică.
Itraconazol
Atât claritromicina, cât şi itraconazolul sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, determinând
interacţiuni medicamentoase bidirecţionale. Claritromicina poate creşte concentraţiile plasmatice
ale itraconazolului, în timp ce itraconazolul poate creşte concentraţiile plasmatice ale
claritromicinei. Pacienţii care utilizează concomitent itraconazol şi claritromicină trebuie să fie
monitorizaţi atent în ceea ce priveşte semnele şi simptomele determinate de creşterea sau
prelungirea efectului farmacologic.
Saquinavir
Atât claritromicina, cât şi saquinavirul, sunt substrate şi inhibitori ai CYP3A şi s-a dovedit
interacţiune medicamentoasă bidirecţională.
Administrarea concomitentă de claritromicină (500 mg de 2 ori pe zi) şi saquinavir (capsule
gelatinoase moi, 1200 mg de 3 ori pe zi) la 12 voluntari sănătoşi a determinat o stare de echilibru a
ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) şi o concentraţie maximă
(Cmax) pentru saquinavir, care au fost cu 177% şi respectiv 187% mai mari decât cele observate în
monoterapia cu saquinavir.
Valorile ASC şi Cmax ale claritromicinei au fost de aproximativ cu 40% mai mari decât cele
observate în monoterapia cu claritromicină. Nu este necesară ajustarea dozei atunci, când aceste
medicamente în dozele/formele farmaceutice studiate sunt administrate concomitent pentru o
perioadă limitată de timp.
Observaţiile obţinute în urma studiilor privind interacţiunile medicamentoase, în care s-au folosit
capsule gelatinoase moi, nu pot fi extrapolate cazurilor în care se foloseşte saquinavir capsule
gelatinoase tari.
Observaţiile obţinute în urma studiilor privind interacţiunile medicamentoase efectuate doar cu
saquinavir, nu pot fi extrapolate tratamentului în care se administrează saquinavir împreună cu
ritonavir. Atunci cand saquinavir se administrează concomitent cu ritonavir, trebuie luate în
consideraţie efectele posibile ale ritonavirului asupra claritromicinei (vezi pct. 4.5).

, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa utilizării claritromicinei în timpul sarcinii nu este stabilită. Pe baza rezultatelor variabile
obținute în studiile efectuate pe animale și pe baza experienței la oameni, posibilitatea reacțiilor
adverse asupra dezvoltării embriofetale nu poate fi exclusă. În câteva studii observaționale în cadrul
cărora s-a evaluat expunerea la claritromicină în timpul primului și celui de-al doilea trimestru de
sarcină s-a raportat un risc crescut de pierdere a sarcinii comparativ cu neutilizarea niciunui
antibiotic sau utilizarea altui antibiotic în aceeași perioadă. Studiile epidemiologice disponibile cu
privire la riscul de malformații congenitale majore la utilizarea de macrolide (inclusiv
claritromicină) în timpul sarcinii prezintă rezultate contradictorii.

Prin urmare, nu este recomandată utilizarea în timpul sarcinii, fără evaluarea atentă a beneficiilor în
raport cu riscurile.
Alăptarea
Claritromicina este excretată în laptele matern uman în cantități mici. Se estimează că un sugar
alăptat exclusiv cu lapte matern ar primi circa 1,7% din doza de claritromicină ajustată în funcție de
greutatea mamei. Siguranţa utilizării claritromicinei în timpul alăptării este stabilită.
Fertilitatea
Studiile efectuate la șobolani nu au determinat acțiune nocivă asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3).