Fișă tehnică · Karvidil® 25 mg, comprimate

Doze

Hipertensiune arterială

Adulţi

Doza recomandată pentru inițierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi. După 2 zile, doza poate fi crescută la doza uzuală de 25 mg carvedilol, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi

1 crescută treptat, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică de 50 mg carvedilol, administrată o dată pe zi sau în doze divizate (de două ori pe zi).

Vârstnici

La pacienții vârstnici, doza de 12,5 mg asigură un efect terapeutic satisfăcător în unele cazuri. Dacă răspunsul terapeutic nu este adecvat, doza poate fi crescută până la doza zilnică maximă recomandată de 50 mg carvedilol, administrată o dată pe zi sau în doze divizate (de două ori pe zi).

Angină pectorală cronică stabilă

Doza recomandată pentru inițierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi. După 2 zile doza poate fi crescută până la 25 mg carvedilol de două ori pe zi.

Dacă este necesar, doza poate fi crescută treptat la fiecare două săptămâni sau mai rar. Doza zilnică maximă recomandată este de 100 mg carvedilol în doze divizate (de două ori pe zi).

Vârstnici

Doza iniţială recomandată este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi timp de 2 zile. Ulterior, tratamentul se continuă cu doza de 25 mg de două ori pe zi, ceea ce reprezintă doza zilnică maximă recomandată.

Insuficienţă cardiacă cronică (ICC) simptomatică

Iniţierea terapiei cu carvedilol poate fi efectuată doar sub supravegherea medicului, în spital, după evaluarea riguroasă a condiției pacientului.

Doza trebuie crescută treptat în funcție de cerințele individuale ale pacientului.

Înaintea oricărei modificări ulterioare a dozei, pacientul trebuie evaluat clinic în ziua creșterii dozei de un specialist cu experienţă în managementul insuficienţei cardiace pentru a stabili dacă statusul clinic al pacientului a rămas stabil. Doza de carvedilol nu trebuie crescută în cazul unui pacient a cărui insuficienţă cardiacă s-a deteriorat de la ultima vizită, sau care prezintă semne de decompensare sau insuficienţă cardiacă cronică instabilă.

În cazul pacienţilor aflați în tratament asociat cu diuretice şi/sau digoxină şi/sau inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), dozele pentru celelalte medicamente administrate trebuie stabilite înaintea inițierii tratamentului cu carvedilol.

Adulţi

Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 3,125 mg de două ori pe zi, timp de 2 săptămâni. Dacă această doză este bine tolerată, doza poate fi crescută progresiv, la intervale de minim 2 săptămâni, până la 6,25 mg de două ori pe zi, apoi la 12,5 mg de două ori pe zi şi apoi la 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Doza trebuie crescută până la cea mai mare doză tolerată de către pacient. Doza zilnică maximă recomandată la toți pacienții cu insuficiență cardiacă cronică severă și la pacienții cu insuficiență cardiacă ușoară până la moderată, cu greutatea corporală sub 85 kg, este de 25 mg carvedilol de 2 ori pe zi. Pentru pacienții cu insuficiență cardiacă cronică ușoară sau moderată, cu greutatea corporală peste 85 kg, doza maximă recomandată este de 50 mg carvedilol de 2 ori pe zi. Creșterea dozei la 50 mg carvedilol de două ori pe zi trebuie efectuată cu precauție și sub supraveghere medicală strictă.

2

Deteriorarea temporară a simptomelor insuficienţei cardiace poate apărea la începutul tratamentului sau la creșterea dozei, în special la pacienții cu insuficiență cardiacă severă și/sau la administrarea unor doze mari de diuretice. În acest caz, nu este necesară întreruperea tratamentului, dar doza nu trebuie crescută. La începutul tratamentului cu carvedilol sau la creșterea dozei, medicul/cardiologul trebuie să monitorizeze starea de sănătate a pacientului. Înainte de fiecare creștere a dozei, trebuie evaluată posibilitatea agravării simptomelor insuficienței cardiace sau simptomelor vasodilatației excesive (de exemplu, activitate renală, greutatea corporală, tensiunea arterială, activitatea cardiacă și ritmul cardiac). Deteriorarea insuficienței cardiace și retenția de lichide trebuie tratate prin creșterea dozei de diuretic, iar doza de carvedilol nu trebuie crescută până la stabilizarea condiției pacientului. În cazul apariției bradicardiei sau prelungirii timpului de conducere atrioventriculară (AV), trebuie controlate mai întâi nivelurile de digoxină. Uneori poate fi necesară reducerea dozei de carvedilol sau oprirea completă a tratamentului pentru o perioadă scurtă de timp. Chiar și în astfel de cazuri, de cele mai multe ori creșterea treptată a dozei de carvedilol poate fi continuată.

În timpul perioadei de creștere treptată a dozei, activitatea renală, numărul trombocitelor și nivelul glucozei (în cazul NIDDM și/sau IDDM) trebuie monitorizate cu regularitate. Cu toate acestea, după creșterea treptată a dozei, frecvența monitorizărilor poate fi redusă.

Dacă tratamentul cu carvedilol este întrerupt pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni, acesta trebuie reinițiat de la doza de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, care va fi crescută progresiv conform recomandărilor de mai sus.

Insuficienţă hepatică

Doza de carvedilol trebuie redusă la pacienţii cu insuficienţă hepatică. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă carvedilolul este contraindicat (vezi pct. 4.3).

Insuficienţă renală

La pacienţii cu valoarea tensiunii arteriale sistolice peste 100 mmHg nu este necesară ajustarea dozei.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea administrării carvedilolului la copii şi adolescenţi (vârsta sub 18 ani) nu au fost stabilite.

Mod de administrare

Administrare orală.

Comprimatele trebuie administrate în timpul meselor.

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost raportate atât interacțiuni farmacodinamice, cât și farmacocinetice ale beta-adrenoblocantelor
cu alte medicamente.
Interacțiuni farmacocinetice
Efectul carvedilolului asupra farmacocineticii altor medicamente
Carvedilolul este atât un substrat, precum şi un inhibitor al glicoproteinei P. Prin urmare,
biodisponibilitatea medicamentelor transportate de glicoproteina P poate fi crescută datorită
administrării concomitente de carvedilol. În plus, biodisponibilitatea carvedilolului poate fi modificată
de inductori sau inhibitori ai glicoproteinei P.
Digoxină: concentraţia plasmatică a digoxinei poate creşte cu aproximativ 15% la pacienţii hipertensivi
care primesc concomitent carvedilol şi digoxină. Atât digoxina, cât şi carvedilolul încetinesc
conductibilitatea AV. Se recomandă o monitorizare crescută a concentraţiilor plasmatice de digoxină la
începerea, ajustarea sau întreruperea tratamentului cu carvedilol (vezi pct 4.4). Beta-adrenoblocantele
pot intensifica bradicardia, produsă de digoxină.
Ciclosporină: în 2 studii la pacienţi cu transplant renal şi de cord şi care au administrat ciclosporină pe
cale orală, după iniţierea tratamentului cu carvedilol , au fost observate creşteri ale concentraţiilor
plasmatice ale ciclosporinei. La aproximativ 30% dintre pacienţi a fost necesară reducerea dozei de
ciclosporină pentru a menţine concentraţiile de ciclosporină în limitele intervalului terapeutic, în timp
ce pentru ceilalţi nu a fost necesară reducerea dozei. În medie, doza de ciclosporină a fost redusă cu
aproximativ 20% la aceşti pacienţi.
6

Datorită variabilităţii interindividuale mari, în etapa de ajustare a dozei se recomandă monitorizarea
atentă a concentraţiilor de ciclosporină după iniţierea tratamentului cu carvedilol şi ajustarea dozei de
ciclosporină, dacă este necesar. La administrarea intravenoasă (i.v.) a ciclosporinei, nu este de așteptat
interacțiunea cu carvedilolul.
Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii carvedilolului
Rifampicină: într-un studiu realizat la 12 subiecţi sănătoşi, efectul carvedilolului a scăzut cu
aproximativ 60% la administrarea concomitentă cu rifampicină și s-a observat o scădere a efectului
carvedilolului asupra tensiunii arteriale sistolice. Mecanismul interacțiunii nu este cunoscut, dar poate
fi asociat cu inducerea glicoproteinei P în intestin, determinată de rifampicină. Pacienții care
administrează concomitent carvedilol și rifampicină necesită o monitorizare atentă a acțiunii βblocante.
Amiodaronă: studiile in vitro cu microsomi umani indică faptul că amiodarona și desetilamiodarona
încetinesc oxidarea R- și S-carvedilolului. La pacienții cu insuficiență cardiacă care au administrat
carvedilol concomitent cu amiodaronă, concentrația minimă de R- și S-carvedilol a fost crescută de 2,2
ori, comparativ cu pacienții care au administrat carvedilol în monoterapie. Efectul asupra Scarvedilolului a fost asociat cu desetilamiodarona, un metabolit al amiodaronei, care este un inhibitor
potent al CYP2C9. La pacienții care administrează tratament concomitent cu carvelilol și amiodaronă,
se recomandă monitorizarea acțiunii β-blocante.
Fluoxetină și paroxetină: în cadrul unui studiu randomizat, încrucişat realizat la 10 pacienţi cu
insuficienţă cardiacă, administrarea concomitenă de fluoxetină – un inhibitor potent al CYP2D6, a
determinat inhibiţia stereoselectivă a metabolizării carvedilolului cu o creştere de 77% a valorii medii a
ASC a enantiomerului R(+). Cu toate acestea, nu s-au observat diferenţe în ceea ce priveşte reacțiile
adverse, tensiunea arterială sau frecvenţa cardiacă între grupele de tratament. Efectul unei doze unice
de paroxetină, un inhibitor puternic al CYP2D6, asupra farmacocineticii carvedilolului a fost studiat la
12 subiecți sănătoși cu administrarea pe cale orală a unei doze unice. Cu toate că s-a observat o creștere
semnificativă a efectelor R- și S-carvedilolului, la acești subiecți sănătoși nu au fost observate
simptome clinice.
Interacţiuni farmacodinamice
Insulină sau hipoglicemiante orale: efectul de reducere a glicemiei exercitat de insulină şi
antidiabeticele orale poate fi intensificat de agenţi cu proprietăţi beta-blocante. Semnele hipoglicemiei
pot fi mascate sau atenuate (în special tahicardia). De aceea, la pacienţii trataţi cu insulină şi
antidiabetice orale se recomandă monitorizarea cu regularitate a glicemiei.
Agenţi care produc depleţia catecolaminelor: pacienţii care sunt în tratament concomitent cu un
medicament cu proprietăţi beta-blocante şi un medicament care poate produce depleţia catecolaminelor
(de exemplu rezerpina şi inhibitorii de monoaminoxidază), trebuie monitorizaţi atent pentru a observa
eventuale semne ale hipotensiunii şi/sau bradicardiei severe.
Digoxină: utilizarea concomitentă a beta-blocantelor şi digoxinei poate duce la prelungirea
suplimentară a timpului de conducere atrioventriculară.

Blocante ale canalelor de calciu ce nu aparțin grupei dihidropirine, amiodaronă și alte medicamente
antiaritmice: la administrarea concomitentă cu carvedilol, crește riscul de deteriorare a conducerii AV.
Cazuri izolate de tulburări de conducere (rar cu afectare hemodinamică) au fost observate la utilizarea
concomitentă de carvedilol și diltiazem. Similar altor medicamente cu proprietăţi beta-blocante, este
recomandată monitorizarea ECG şi a tensiunii arteriale în cazul administrării concomitente pe cale
orală de carvedilol şi blocante ale canalelor de calciu ce nu aparțin grupei dihidropirine cum sunt
verapamil şi diltiazem, amiodaronă și alte medicamente antiaritmice.
Clonidină: administrarea concomitentă a clonidinei cu medicamente beta-blocante poate potenţa
efectele de scădere a tensiunii arteriale şi ritmului cardiac. La administrarea concomitentă de carvedilol
cu clonidină e necesar de monitorizat tensiunea arterială. Când se decide întreruperea administrării de
carvedilol asociat cu clonidină, beta-blocantul trebuie întrerupt primul, cu câteva zile înainte de
reducerea gradată a dozei de clonidină.
Antihipertensive: ca şi alte medicamente beta-blocante, carvedilolul poate potenţa efectul altor
medicamente administrate concomitent şi care au efect antihipertensiv (de exemplu, antagonişti ai
receptorilor alfa1) sau care au efectul hipotensiv inclus în profilul de reacţii adverse.
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): administrarea concomitentă a medicamentelor antiinflamatoare
nesteroidiene (AINS) şi beta-adrenoblocante, poate determina o creştere a tensiunii arteriale şi un
control mai scăzut al tensiunii arteriale.
Corticosteroizi: corticosteroizii antagonizează efectul hipotensiv al carvedilolului.
Bronhodilatatoare beta-agoniste: beta-blocantele non-cardioselective se opun efectelor
bronhodilatatoare ale bronhodilatatoarelor beta-agoniste. Se recomandă monitorizarea atentă a
pacienţilor.
Ergotamină sau ergometrină: administrarea concomitentă de carvedilol şi ergotamină sau ergometrină
intensifică constricţia vaselor sanguine periferice.
Remedii antimalarice: remediile antimalarice cresc riscul bradicardiei.
Simpatomimetice: carvedilolul poate intensifica sau reduce efectul presor al adrenalinei (epinefrinei).
Tratamentul îndelungat cu beta-adrenoblocante poate reduce efectul adrenalinei în caz de terapie de
desensibilizare (vezi pct. 4.4).
Clorpromazina: administrarea concomitentă abeta-adrenoblocantelor şi clorpromazinei poate duce la
creşterea concentraţiilor plasmatice ale ambelor medicamente.
Medicamente anestezice: în timpul anesteziei se recomandă monitorizare atentă a semnelor vitale
datorită efectelor sinergice inotrop negative şi hipotensoare ale carvedilolului şi a medicamentelor
anestezice.
Inhibitori ECA, diuretice şi alprostadil: este necesară o monitorizare periodică a tensiunii arteriale din
cauza efectului hipotensiv intensificat.
8

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
KARVIDIL poate fi utilizat în timpul sarcinii doar în situaţia, în care beneficiul anticipat pentru
mamă depăşeşte riscul potenţial pentru făt.
Carvedilolul trece în laptele matern, de aceea alăptarea trebuie întreruptă în timpul administrării
carvedilolului.
Dacă rămâneţi însărcinată în timp ce luaţi acest medicament, adresaţi-vă imediat medicului
dumneavoastră.