Fișă tehnică · Irinotecan-Belmed 20 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: L01CE02
- Forma farmaceutică: concentrat pentru soluţie perfuzabilă
- Concentrație: 20 mg/ml
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
A se utiliza numai la adulţi.
Irinotecan-Belmed concentrat pentru soluţie perfuzabilă trebuie administrat într-o venă periferică sau într-o venă centrală.
Doze recomandate:
În monoterapie, pentru pacienţii trataţi anterior:
Doza recomandată este de 350 mg/m², administrată sub formă de perfuzie intravenoasă cu durata de 30-90 minute, la intervale de trei săptămâni (vezi pct. 4.4 şi 6.6).
În tratament asociat, pentru pacienţii care nu au urmat un tratament anterior:
Siguranța și eficacitatea irinotecanului în asociere cu 5-fluorouracil și acid folinic au fost evaluate conform următoarei scheme (vezi pct. 5.1).
• Schema de irinotecan plus 5-fluorouracil și acid folinic la fiecare 2 săptămâni.
Doza recomandată este de 180 mg/m², administrată o dată la 2 săptămâni sub formă de perfuzie intravenoasă cu durata de 30-90 minute, urmată de perfuzie cu acid folinic şi 5-fluorouracil (vezi pct. 5.1).
Pentru dozele şi modul de administrare concomitent cu cetuximab, vezi informaţiile despre produs pentru acest medicament.
În mod normal, este utilizată aceeaşi doză de irinotecan ca în ultimele cicluri ale tratamentului anterior pe bază de irinotecan. Irinotecan nu trebuie administrat la mai puţin de 1 oră de la terminarea perfuziei cu cetuximab.
Pentru dozele şi modul de administrare al bevacizumab, vezi rezumatul caracteristicilor produsului al bevacizumab.
Pentru dozele şi modul de administrare ale asocierii cu capecitabină, vezi secţiunea 5.1și rezumatul caracteristicilor produsului pentru capecitabină.
Ajustarea dozei:
Irinotecan-Belmed trebuie administrat după recuperarea adecvată a tuturor reacţiilor adverse până la Gradul 0 sau 1 pe scara NCI-CTC (Criteriile Comune de Toxicitate ale Institutului Naţional de Cancer) şi după remiterea completă a diareei asociate tratamentului.
La începerea următoarei administrări din cadrul tratamentului perfuzabil, doza de irinotecan - şi cea de 5FU, atunci când este cazul - trebuie scăzute în funcţie de gradul maxim de severitate al reacţiilor adverse observate la perfuzarea anterioară. Tratamentul trebuie amânat cu 1 - 2 săptămâni pentru a permite recuperarea după reacţiile adverse determinate de tratament.
Atunci când apar următoarele reacţii adverse, trebuie aplicată o scădere cu 15 - 20% a dozei de irinotecan şi/sau 5FU, dacă este cazul:
- toxicitate hematologică [neutropenie gradul 4, neutropenie febrilă (neutropenie gradul 3-4 şi febră gradul 2-4), trombocitopenie şi leucopenie (gradul 4)];
- toxicitate non-hematologică (gradul 3-4).
Recomandările privind modificarea dozei de cetuximab, atunci când acesta este administrat în asociere cu irinotecan, trebuie urmate în conformitate cu informaţiile cu privire la acest medicament.
În cazul asocierii cu capecitabină, la pacienţii cu vârsta de 65 de ani sau peste, se recomandă, conform rezumatului caracteristicilor produsului pentru capecitabină, o scădere a dozei iniţiale de mg/m2,capecitabină la 800 administrată de două ori pe zi. A se consulta, de asemenea, recomandările pentru ajustarea dozelor în cadrul schemelor asociate de tratament, prezentate în rezumatul caracteristicilor produsului pentru capecitabină.
Durata tratamentului:
Tratamentul cu Irinotecan-Belmed trebuie continuat până atunci când apare o progresie obiectivă a bolii sau până atunci când toxicitatea devine intolerabilă.
Grupe speciale de pacienţi:
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
În monoterapie: La pacienţii cu status de performanţă ≤ 2, doza iniţială de irinotecan trebuie determinată în funcţie de valorile bilirubinemiei [de până la 3 ori mai mari decât limita superioară a valorilor normale (LSVN)]. La aceşti pacienţi cu hiperbilirubinemie şi timp de protrombină mai mare de 50%, clearance-ul irinotecanului este scăzut (vezi pct. 5.2) şi, ca urmare, riscul de toxicitate hepatică este crescut. Astfel, hemoleucograma trebuie monitorizată săptămânal, la această grupă de pacienţi.
- La pacienţii cu bilirubinemie de până la 1,5 ori mai mare decât LSVN, doza recomandata de Irinotecan-Belmed este de 350 mg/m².
- La pacienţii cu bilirubinemie mai mare de 1,5 până la 3 ori LSVN, doza recomandată de Irinotecan-Belmed este de 200 mg/m².
- Pacienţii cu bilirubinemie de peste 3 ori mai mare decât LSVN nu trebuie trataţi cu Irinotecan (vezi pct. 4.3 şi. 4.4).
Nu sunt disponibile date privind pacienţii cu insuficiență hepatică cărora li se administrează irinotecan în asociere.
Pacienţi cu insuficienţă renală:
Irinotecan-Belmed nu este recomandat pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece nu au fost efectuate studii la această grupă de pacienţi (vezi pct. 4.4 şi 5.2).
Pacienţi vârstnici
Nu au fost efectuate studii farmacocinetice specifice la pacienţii vârstnici. Cu toate acestea, la această grupă de pacienţi, dozele trebuie stabilite cu atenţie, dată fiind frecvenţa mai mare de reducere a funcţiilor biologice. Această grupă de pacienţi necesită supraveghere intensivă, mai atentă (vezi pct. 4.4).
Copii şi adolescenţi:
Siguranţa şi eficacitatea irinotecanului la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite momentan. Nu există date disponibile.
Mod de administrare:
Precauţii care trebuie luate înainte de a manipula sau administra medicamentul Pentru instrucţiuni cu privire la diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.
Interacțiuni
cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Utilizarea concomitentă este contraindicată (vezi pct.4.3):
Vaccin împotriva febrei galbene: risc de reacție generalizată fatală la vaccinuri.
Sunătoarea: scăderea nivelului plasmatic al metabolitului activ al irinotecanului, SN-38. Într-un
studiu farmacocinetic restrâns (n=5), în cadrul căruia irinotecan, în doză de 350 mg/m 2, a fost
administrat concomitent cu sunătoarea (Hypericum perforatum), în doză de 900 mg, o scădere cu
42% a concentraţiilor plasmatice ale metabolitului activ al irinotecanului, SN-38, a fost observată.
Prin urmare, sunătoarea nu trebuie administrată în acelaşi timp cu irinotecanul.
Vaccinuri cu virus viu atenuat (de exemplu, vaccinul împotriva febrei galbene): risc de reacţie
generalizată la vaccinuri, posibil letală. Utilizarea concomitentă este contraindicată în timpul
tratamentului cu irinotecan şi timp de 6 luni după oprirea chimioterapiei. Vaccinuri cu virus mort
sau inactivat pot fi administrate; cu toate acestea, răspunsul la asemenea vaccinuri poate fi diminuat.
Utilizarea concomitentă nu este recomandată (vezi pct. 4.4)
Administrarea concomitentă a irinotecanului cu inhibitori sau inductori puternici ai citocromului
P450 3A4 (CYP3A4) poate altera metabolismul irinotecanului şi trebuie evitată (vezi pct.4.4).
Medicamente cu efect puternic inductor al CYP3A4 şi/sau UGT1A1 (de exemplu, rifampicină,
carbamazepină, fenobarbital, fenitoină sau apalutamidă):
Risc de scădere a expunerii la irinotecan, SN-38 și SN-38 glucuronid și efecte farmacodinamice
reduse. Mai multe studii au demonstrate că administrarea concomitentă de medicamente
anticonvulsivante inductoare de CYP3A (de exemplu carbamazepină, fenobarbital sau fenitoină)
duce la o expunere redusă la irinotecan, SN-38 şi glucuronida metabolitului SN-38 şi la efecte
farmacodinamice reduse. Efectele unor astfel de medicamente anticonvulsivante au fost reflectate
de o scădere a ASC a SN-38 şi SN-38G de 50% sau mai mult. În plus faţă de efectul inductor al
citocromului CYP3А4, creşterea glucuronoconjugării şi a excreţiei biliare contribuie la reducerea
expunerii la irinotecan şi la metaboliţii săi.
În plus, cu fenitoină: există risc de exacerbare a convulsiilor ca urmare a absorbției reduse a
fenitoinei prin tractul digestiv sub influența medicamentelor citotoxice.
Inhibitori puternici ai CYP3A4 (de exemplu, ketoconazol, itraconazol, voriconazol, posaconazol,
inhibitori de protează, claritromicină, eritromicină, telitromicină): un studiu a demonstrat că
administrarea concomitentă a ketoconazolului a determinat o scădere cu 87% a ASC a APC şi o
creştere cu 109% a ASC a SN-38, comparativ cu irinotecanul administrat în monoterapie.
Inhibitori ai UGT1A1 (de exemplu, atazanavir, ketoconazol, regorafenib): risc de creştere a
expunerii sistemice la SN-38, metabolitul activ al irinotecanului. Medicii trebuie să ia acest lucru în
considerare dacă această combinaţie nu poate fi evitată.
Alţi inhibitori ai CYP3A4 (de exemplu, crizotinib, idelalisib): risc de creștere a toxicităţii
irinotecanului, cauzat de o scădere a metabolizării irinotecanului.
Precauții la utilizare
Antagonişti ai vitaminei K: risc crescut de hemoragii și tromboză în bolile neoplazice.
Dacă antagoniştii de vitamin K sunt indicaţi, o creştere a frecvenţei de monitorizare a INR-ului
(raportul internaţional normalizat) este necesară.
Administrări concomitente care trebuie avute în vedere
Agenți imunodepresivi (de exemplu, ciclosporină, tacrolimus): imunosupresie excesivă cu risc de
limfoproliferare.
Medicamentele blocante neuromusculare: interacțiunea dintre irinotecan și medicamentele
blocante neuromusculare nu poate fi exclusă. Deoarece irinotecan are acţiune anticolinesterazică,
medicamentele cu acţiune anticolinesterazică pot prelungi efectul de blocare neuromusculară al
suxametoniului şi pot antagoniza blocarea neuromusculară determinată de medicamentele
nedepolarizante.
Alte combinații
5-flourouracil/acid folinic: administrarea concomitentă în cadrul schemelor de tratament asociat
nu modifică farmacocinetica irinotecanului.
Bevacizumab: rezultatele obținute în cadrul unui studiu de interacțiune medicamentoasă au
demonstrat că nu există un efect semnificativ al bevacizumab asupra farmacocineticii irinotecanului
și a metabolitului său activ, SN-38. Totuși, nu este exclusă o creștere a toxicității din cauza
proprietăților lor farmacologice.
Cetuximab: nu există dovezi că profilul de siguranţă al irinotecanului este influenţat de cetuximab
sau invers.
Sarcină și alăptare
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Contracepția
Femeile aflate în vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficiente în timpul și timp
de 6 luni după întreruperea tratamentului.
Bărbații trebuie să utilizeze metode contraceptive eficiente în timpul și timp de 3 luni după
întreruperea tratamentului. Este important să discutați cu medicul dumneavoastră despre ce
contraceptive puteți utiliza cu acest medicament.
Sarcina
Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistul referitor la recomandări înainte de a utiliza acest
medicament.
Irinotecan-Belmed poate provoca efecte adverse asupra fătului atunci când este utilizat în momentul
concepției sau în timpul sarcinii. Înainte de a începe tratamentul, medicul dumneavoastră se va
asigura că nu sunteți gravidă.
Alăptarea
Irinotecanul și metabolitul său se excreta în laptele matern. Nu alăptați în timpul tratamentului cu
Irinotecan-Belmed.
Dacă alăptați sau intenționați să alăptați, trebuie să spuneți medicului dumneavoastră înainte de a
începe să utilizați Irinotecan-Belmed, deoarece acest medicament poate avea efecte nocive asupra
copilului.
Fertilitate
Nu au fost efectuate studii, cu toate acestea, acest medicament poate afecta fertilitatea. Înainte de a
utiliza Irinotecan-Belmed, discutați cu medicul dumneavoastră despre posibilele riscuri asociate cu
acest medicament și despre opțiunile care vă pot păstra capacitatea de a avea copii.