Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Famotidină 20 mg, comprimate

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: A02BA03
  • Forma farmaceutică: comprimate
  • Concentrație: 20 mg

Doze și mod de administrare

Doze şi mod de administrare Doze Ulcer duodenal Pentru tratamentul ulcerului duodenal acut doza recomandată este de 40 mg famotidină o dată pe zi, seara la culcare sau câte 20 mg de 2 ori pe zi (seara şi dimineaţa) timp de 4-8 săptămâni. La majoritatea pacienţilor care urmează această schemă de administrare, remisiunea se produce în decurs de 4 săptămâni. În cazul pacienţilor la care ulcerul nu s-a vindecat complet după 4 săptămâni de tratament, se recomandă continuarea acestuia pe perioada următoarelor 4 săptămâni. Ulcer gastric benign Doza recomandată este de 40 mg famotidină o dată pe zi, seara înainte de culcare, timp de 4-8 săptămâni. Profilaxia recidivelor ulceroase Doza recomandată este de 20 mg famotidină o dată pe zi, seara înainte de culcare.

Boala de reflux gastro-esofagian Doza recomandată este de 20 mg famotidină de 2 ori pe zi (seara şi dimineaţa) timp de 6-12 săptămâni. Când refluxul gastro-esofagian este asociat cu prezenţa de inflamaţii esofagiene, se recomandă 20-40 mg famotidină, timp de 12 săptămâni. Sindromul Zollinger-Ellison La pacienţii care nu au fost trataţi anterior cu preparate antisecretorii, doza iniţială uzuală este de 20 mg famotidină fiecare 6 ore. Apoi dozajul trebuie corejat în funcţie de starea clinică a pacientului. La pacienţii trataţi anterior cu alţi antagonişti H2, Famotidină se poate administra în locul acestora, în doză mai mare decât doza iniţială recomandată de 20 mg famotidină fiecare 6 ore. Tratamentul va continua până la ameliorarea simptomelor clinice. În anestezia generală, pentru a preveni sindromul de aspiraţie Se recomandă 40 mg famotidină, seara înainte de operaţie sau dimineaţa, în ziua operaţiei. Grupe speciale de pacienți Insuficienţă renală Preparatul se va administra cu precauţie în insuficienţă renală, deoarece famotidina se elimină preponderent pe cale renală. Dacă clearance-ul creatininei constituie <30 ml/min sau nivelul plasmatic al creatininei >3 mg/100 ml, atunci doza nictemerală a preparatului trebuie redusă până la 20 mg, sau se va creşte intervalul între prize până la 36-48 ore. Copii Nu există date suficiente privind inofensivitatea şi eficacitatea preparatului. Vârstnici Nu este necesară modificarea dozei preparatului în funcţie de vârstă. Mod de administrare: Comprimatele se înghit întregi, fără a fi fărămiţate, cu un pahar de apă, indiferent de consumul de alimente.

Interacțiuni

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Famotidina nu are nici un efect asupra sistemului oxidativ al citocromului P450 hepatic; prin urmare, metabolismul anticoagulantelor orale (warfarină), antipirinei, aminopirinei, teofilinei, fenitoinei, diazepamului și propranololului nu este afectat. La testarea verdelui indocianic, ca un indice al fluxului sanguin hepatic și/sau eliminării hepatice a medicamentului, nu s-au stabilit efecte semnificative. Studiile la pacienții stabilizați cu tratamentul cu fenprocumonă nu au demonstrat nici o interacțiune farmacocinetică cu famotidină și nici un efect asupra farmacocineticii sau acțiunii anticoagulante a fenprocumonei. În plus, studiile cu famotidina nu au evidențiat o creștere anticipată a nivelului de alcool în sânge în urma ingestiei de alcool. Antiacidele pot reduce absorbția famotidinei și conduc la concentrații plasmatice mai mici de famotidină. Prin urmare, famotidina trebuie administrată cu 1-2 ore înainte de administrarea unui antiacid.

Modificarea pH-ului gastric poate afecta biodisponibilitatea unor medicamente. Astfel în cazul administrării concomitente de atazanavir cu famotidina apare riscul diminuării concentraţiei plasmatice de atazanavir. Absorbția unor medicamente (de exemplu, ketoconazol, itraconazol) depinde de aciditatea sucului gastric. Deoarece famotidina reduce aciditatea sucului gastric, aceasta trebuie administrată peste cel puțin două ore după aceste medicamente. Alimentele nu au manifestat un efect semnificativ asupra terapiei cu famotidină. Administrarea de probenecid poate întârzia eliminarea famotidinei. Trebuie evitată administrarea concomitentă de probenecid cu famotidina. Administrarea concomitentă a sucralfatului trebuie evitată pe parcursul a 2 ore de la administrarea famotidinei. Administrarea concomitentă de posaconazol sub formă de suspensie orală cu famotidină trebuie evitată dacă este posibil, întrucât famotidina poate reduce absorbția posaconazolului sub formă de suspensie orală în timpul utilizării concomitente. Administrarea concomitentă de famotidină cu inhibitorii de tirozin-kinază (ITK) dasatinib, erlotinib, gefitinib, pazopanib poate reduce concentrațiile plasmatice ale ITK, determinând o eficacitate mai scăzută; prin urmare, nu este recomandată administrarea concomitentă de famotidină cu acești ITK. Pentru recomandări specifice suplimentare, consultați informațiile referitoare la medicamentele individuale care conțin ITK.

Sarcină și alăptare

Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Conform studiilor pe animale famotidina traversează placenta. Nu există suficiente date clinice pentru a evalua probabilitatea unui efect malformativ sau fetotoxic al famotidinei, atunci când este administrată în timpul sarcinii. Administrarea famotidinei în timpul sarcinii nu este recomandată, cu excepția cazului în care beneficiul așteptat pentru mamă depășește riscul potențial pentru făt. Dacă este necesar, preparatul se utilizează numai sub supravegherea obligatorie a medicului. Alăptarea Famotidina se excretă în laptele matern. Deoarece nu este cunoscută acţiunea famotidinei la sugari, se recomandă de a întrerupe alăpatarea în timpul administrării de Famotidină sau întreruperea tratamentului.