Fișă tehnică · Epirubicin 10 mg, pulbere pentru soluţie injectabilă

Epirubicina se administrează numai pe cale intravenoasă sau intravezicală. Epirubicina nu este activă fiind administrată pe cale orală şi nu trebuie injectată intramuscular sau intratecal.

Administrarea intravenoasă Se recomandă ca Epirubicin să se injecteze prin cateterul unei perfuzii intravenoase de soluţie salină după ce se verifică plasarea corespunzătoare a acului în venă. Se recomandă prudenţă pentru a evita extravazarea (vezi pct. 4.4).

Regimuri cu doză standard Când epirubicina este administrată în monoterapie, doza recomandată la adulţi este de 60-90 mg/m2 suprafaţă corporală. Epirubicina trebuie injectată intravenos pe parcursul a 3-5 minute. Doza trebuie repetată la un interval de 21 de zile, în funcţie de statusul hematomedular al pacientului. Dacă apar semne de toxicitate, incluzând neutropenia/febra neutropenică şi trombocitopenia (care ar putea persista şi în ziua 21), se recomandă modificarea dozei sau amânarea dozei următoare.

Regimuri cu doză mare Cancer pulmonar Clorhidratul de epirubicină ca monoterapie pentru tratamentul carcinomului pulmonar în doză mare trebuie administrat conform următoarei scheme: • cancer pulmonar cu celule mici (anterior netratat): 120 mg/m 2 în ziua 1, la fiecare 3 săptămâni; • cancer pulmonar fără celule mici (scuamos, celule mari şi adenocarcinom anterior netratat): 135 mg/m2 în ziua 1 sau 45 mg/m2 în zilele 1, 2 şi 3 la fiecare 3 săptămâni. Pentru tratamentul cu doză mare, clorhidratul de epirubicină poate fi administrat în bolus intravenos în decurs de 3-5 minute sau în perfuzie cu o durată de până la 30 de minute.

Carcinom mamar În tratamentul adjuvant al cancerului mamar incipient, la pacienţii cu noduli limfatici prezenţi se recomandă doze intravenoase de clorhidrat de epirubicină începând de la 100 mg/m 2 (ca doză unică în ziua 1) până la 120 mg/m2 (în două doze separate în zilele 1 şi 8), la intervale de 3-4 săptămâni, în asociere cu ciclofosfamidă şi 5-fluorouracil intravenos şi tamoxifen administrat oral. Pentru tratamentul cu doză mare, clorhidratul de epirubicină poate fi administrat în bolus intravenos în decurs de 3-5 minute sau în perfuzie cu o durată de până la 30 de minute. Afectarea măduvei osoase Se recomandă o doză mai mică (60-75 mg/m2 pentru tratamentul obişnuit şi 105-120 mg/m2 pentru tratamentul cu doză mare) sau amânarea următoarei doze la pacienţii cu funcţie redusă a măduvei osoase datorată chimioterapiei sau radioterapiei anterioare, vârstei sau infiltrării neoplazice a măduvei osoase. Doza completă pe ciclu poate fi administrată de-a lungul a 2-3 zile consecutive.

Terapie asociată Dacă clorhidratul de epirubicină este utilizat în asociere cu alte medicamente citotoxice, dozele trebuie reduse în mod corespunzător.

Insuficienţă hepatică Excreţia clorhidratului de epirubicină are loc în primul rând prin intermediul sistemului hepatobiliar. La pacienţii cu insuficienţă hepatică, doza trebuie redusă în funcţie de nivelul bilirubinei plasmatice după cum urmează.

Bilirubina plasmatică Reducerea dozei 24 – 51 µmol/l 50% > 51 µmol/l 75% Insuficienţă renală. Insuficienţa renală moderată nu reprezintă un motiv pentru reducerea dozei, având în vedere cantitatea redusă de epirubicină care se excretă pe această cale. La pacienţii cu creatinina serică > 5 mg/dl este necesară ajustarea dozei.

Administrarea intravezicală Clorhidratul de epirubicină poate fi administrat pe cale intravezicală pentru tratamentul carcinomului vezical superficial şi carcinomului in situ. Acesta nu trebuie administrat pe cale intravezicală pentru tratamentul tumorilor invazive care au penetrat peretele vezical, terapia sistemică sau chirurgicală fiind mai potrivită în aceste situaţii. Clorhidratul de epirubicină a fost, de asemenea, utilizat intravezical cu succes ca medicament profilactic după rezecţia transuretrală a tumorilor superficiale pentru prevenirea recidivei.

Pentru tratamentul tumorilor superficiale ale vezicii urinare se recomandă următoarea schemă de dozaj, utilizând tabelul pentru diluarea soluţiilor de mai jos:

Se recomandă 8 instilaţii săptămânale a câte 50 mg/50 ml (prin diluare cu soluţie salină sau cu apă distilată sterilă). În caz de toxicitate locală doza trebuie redusă la 30 mg /50 ml soluţie.

Carcinom in situ: În funcţie de toleranţa individuală, doza intravezicală poate fi crescută până la 80 mg/50 ml soluţie (în funcţie de tolerabilitatea individuală a pacientului). Profilaxia recurenţelor: Pacienţilor li se pot administra 4 instilaţii săptămânale de câte 50 mg/50 ml, urmate de 11 instilaţii lunare cu aceeaşi doză.

Diluarea soluţiilor de instilaţie vezicalǎ

Soluţia trebuie menţinută intravezical timp de 1 oră. Pentru a evita diluarea excesivă cu urină, pacientul trebuie instruit să nu consume lichide cu 12 ore înainte de instilaţie. În timpul instilaţiei pacientul trebuie întors periodic şi, de asemenea, trebuie instruit să urineze la sfârşitul perioadei de instilaţie. Copii și adolescenți Nu există date privind siguranţa şi eficacitatea administrării epirubicinei la copii și adolescenți.

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Soluţia reconstituită de Epirubicin nu se recomandă de amestecat cu alte medicamente.
Epirubicina este utilizată în principal în asociere cu alte medicamente citotoxice. Fenomenele de
toxicitate suplimentară survin în special la nivel medular/hematologic şi gastrointestinal (vezi pct.
4.4). Utilizarea epirubicinei în cadrul regimurilor chimioterapice în asociere cu alte medicamente
potenţial cardiotoxice, precum şi utilizarea concomitentă a altor compuşi cardioactivi (de exemplu
blocante ale canalelor de calciu), impune monitorizarea funcţiei cardiace pe tot parcursul
tratamentului.
Epirubicina este metabolizată în principal de ficat. Fiecare medicaţie concomitentă care afectează
funcţia hepatică poate afecta metabolizarea, farmacocinetica, eficacitatea şi/sau toxicitatea
epirubicinei (vezi pct. 4.4).
Antraciclinele, inclusiv epirubicina, nu trebuie administrate în combinaţie cu alte medicamente
cardiotoxice doar dacă funcţia cardiacă a pacienţilor este atent monitorizată. Pacienţii cărora li se
administrează antracicline după oprirea tratamentului cu alte medicamente cardiotoxice, în special cu
cei cu timp de înjumătăţire plasmatică lung, cum este trastuzumab, pot de asemenea să crească riscul
de cardiotoxicitate. Trastuzumabul are timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 28,5 zile şi
poate persista în circulaţie până la 24 de săptămâni. De aceea, medicii trebuie să evite tratamentul
bazat pe antracicline pe o perioadă până la 24 de săptămâni după oprirea trastuzumabui dacă este
posibil. Dacă antraciclinele sunt utilizate înainte de această perioadă, se recomandă atenta
monitorizare a funcţiei cardiace.
Vaccinarea cu vaccinuri cu germeni vii trebuie evitată la pacienţii ce primesc epirubicină. Pot fi
administrate vaccinuri cu germeni omorâţi sau atenuaţi, dar răspunsul la asemenea vaccinuri poate fi
diminuat.

S-au observat interacţiuni ale altor medicamente cu epirubicină în cazul: cimetidină, dexverapamil,
dexrazoxan, docetaxel, interferon α2-b, paclitaxel şi chinină.
Cimetidina 400 mg de două ori pe zi administrată inaintea epirubicinei 100 mg/m 2 o dată la 3
săptămani a condus la o intensificare cu 50% a ASC pentru epirubicină şi la o creştere cu 41% a ASC
pentru epirubicinol (ultimul p<0,05). ASC a 7-deoxi-doxorubicinol agliconei şi circulaţia sangelui in
ficat nu s-au redus, deci rezultatele nu se explică prin reducerea activităţii citocromului P-450. Se
recomandă de sistat administrarea cimetidinei pe durata tratamentul cu epirubicin.
Atunci când paclitaxel este administrat înainte de epirubicină, paclitaxelul poate creşte concentraţiile
plasmatice ale epirubicinei şi ale metaboliţilor săi, acesta nefiind toxic sau activ.
Administrarea concomitentă de paclitaxel sau docetaxel nu afectează farmacocinetica epirubicinei
când epirubicina este administrată înainte de taxani.
Într-un studiu, toxicitatea hematologică a fost mai mare când paclitaxelul a fost administrat înaintea
epirubicinei prin comparaţie cu utilizarea după epirubicină.
Această combinaţie poate fi utilizată dacă se utilizează administrarea eşalonată a celor două
medicamente. Perfuzia cu epirubicină trebuie efectuată la un interval de cel puţin 24 de ore faţă de
cea cu paclitaxel.
Dexverapamilul poate modifica farmacocinetica epirubicinei şi poate creşte efectele sale
mielosupresive.
Un studiu a constatat că docetaxel poate creşte concentraţiile plasmatice ale metaboliţilor
epirubicinei atunci când este administrat imediat după epirubicină.
Chinina poate accelera distribuţia iniţială de epirubicină din sânge în ţesuturi şi poate influenţa
partiţionarea epirubicinei în eritrocite.
Administrarea concomitentă de alfa2b interferon poate determina reducerea atât a timpului de
înjumătăţire prin eliminare cât şi a clearance-ului total pentru claritromicină.
Posibilitatea apariţiei tulburărilor de hematopoieză trebuie avută în vedere la administrarea
tratamentului cu efect asupra măduvei osoase (de exemplu agenţi citostatici, sulfonamide,
cloramfenicol, difenilhidantoină, derivaţi de amidopirină, agenţi antiretrovirali).

sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Fertilitatea
Epirubicin poate afecta fertilitatea atât la femei, cât şi la bărbaţi. Adresaţi-vă medicului înainte de a
utiliza acest medicament.
Sarcina
Medicamentele împotriva cancerului se administrează în timpul sarcinii numai în cazuri extreme.
Trebuie evaluate beneficiile pentru mamă faţă de riscul potenţial pentru făt. În studiile la animale,
epirubicina s-a dovedit dăunătoare pentru făt şi poate provoca malformaţii. Atât femeile, cât şi
bărbaţii trebuie să utilizeze măsuri contraceptive eficace (comprimate, prezervativ), atât în timpul
tratamentului cât şi 6 luni după utilizarea acestui medicament pentru a preveni o sarcină.
De asemenea, trebuie să preveniţi sarcina, dacă partenerul dumneavoastră este în tratament cu
epirubicină.
Alăptarea
Nu se ştie dacă epirubicina este excretată în laptele uman. Deoarece multe medicamente, inclusiv
alte anticanceroase sunt excretate în laptele uman şi deoarece există potenţialul ca epirubicina să
determine efecte adverse severe la copiii hrăniţi natural, mamele trebuie să întrerupă alăptatul
înainte de a lua epirubicină.