Fișă tehnică · Doxorubicin 10 mg, pulbere pentru soluţie injectabilă

Doxorubicin trebuie administrat numai sub supravegherea unui medic specializat şi cu multă experienţă în administrarea tratamentului citotoxic. De asemenea, pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie şi frecvent în timpul tratamentului (vezi pct. 4.4).

Datorită riscului de apariţie a cardiomiopatiei, adesea letală, trebuie evaluate riscurile şi beneficiile pentru fiecare pacient înainte de fiecare administrare.

Doxorubicin se administrează intravenos şi nu trebuie administrat pe cale orală, subcutanată, intramusculară sau intratecală.

Doxorubicin poate fi administrată intravenos, sub formă de bolus în interval de câteva minute sau sub formă de perfuzie intravenoasă cu durată scurtă de cel mult o oră sau perfuzie continuă de până la 24 ore.

Conţinutul flaconului trebuie reconstituit înainte de utilizare cu apă pentru injecţii: 5 ml pentru 10 mg şi 25 ml pentru 50 mg. Soluţia este administrată prin intermediul unui tub de perfuzie cu curgere liberă, conţinând soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau soluţie injectabilă de dextroză 50 mg/ml (5%). Această tehnică scade la minimum riscul de apariţie a tromboflebitei sau extravazării perivenoase, care poate determina celulită locală severă, apariţia de vezicule şi necroză tisulară. O injecţie directă intravenoasă nu este recomandată, datorită riscului de extravazare, care poate să apară chiar şi în prezenţa aspiraţiei prin ac a sângelui eliminat în mod adecvat.

Doza de doxorubicină depinde de schema de dozare, starea generală şi de tratamentul anterior al pacientului. Schema de tratament cu clorhidrat de doxorubicină poate varia în funcţie de indicaţie (tumori solide sau leucemia acută) şi conform utilizării sale în schemele de tratament specific (ca monoterapie sau în asociere cu alte medicamente citotoxice, sau ca parte a procedurilor multidisciplinare care includ asocierea chimioterapiei cu intervenţia chirurgicală, radioterapie şi tratament hormonal).

Monoterapie (mg/m2).Doza se calculează de obicei în funcţie de suprafaţa corporală Pe această bază se mg/m2recomandă o doză de 60-75 la fiecare trei săptămâni în cazul în care doxorubicina este utilizată ca monoterapie.

Terapie combinată

Dacă doxorubicina este administrată în asociere cu alte medicamente citostatice cu toxicitate adăugată, cum ar fi o doză mare de ciclofosfamidă i.v. sau compuşi înrudiţi ai antraciclinei cum sunt daunorubicină, idarubicină şi/sau epirubicină, doza de doxorubicină trebuie scăzută la 30-60 mg/m2 la fiecare 3-4 săptămâni.

La pacienţii care nu pot primi întreaga doză (de exemplu în caz de imunosupresie, vârstnici), o mg/m2doză alternativă de tratament este 15-20 pe săptămână.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică:

Deoarece clorhidratul de doxorubicină se elimină în principal pe cale hepatică şi biliară, eliminarea medicamentului poate fi scăzută la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau cu obstrucţie biliară şi astfel pot apare reacţii adverse severe.

Recomandările generale de ajustare a dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică se bazează pe concentraţia serică a bilirubinei:

Doxorubicina este contraindicată la pacienţii cu tulburare severă a funcţiei hepatice (vezi pct. 4.3).

Pacienţi cu risc de insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală (RFG < 10 ml/min) trebuie administrată numai 75% din doza recomandată.

În scopul evitării cardiomioapatiei se recomandă ca doza maximă cumulativă totală de 450-550 mg/m2 să nu fie depăşită (incluzând utilizarea altor medicamente înrudite cum este daunorubicina). Pacienţii cu boală cardiacă concomitentă, care urmează radioterapia mediastinală şi/sau cardiacă, pacienţii trataţi anterior cu medicamente alchilante şi pacienţii cu risc crescut (cu hipertensiune arterială de mai mult de 5 ani, cu leziuni coronariene, valvulare sau miocardice, sau pacienţii cu mg/m2,vîrsta peste 70 ani) nu trebuie să depăşească doza maximă totală de 400 iar funcţia cardiacă a acestor pacienţi trebuie monitorizată (vezi pct. 4.4).

Doza la copii

Doza pentru copii poate fi necesar să fie redusă; vă rugăm să vă referiţi la protocoalele pentru tratament şi la literatura de specialitate.

Pacienţi obezi

La pacienţii obezi poate fi necesară o doză iniţială redusă sau un interval prelungit de administrare a dozei (vezi pct. 4.4).

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Toxicitatea cardiacă a doxorubicinei este intensificată de utilizarea anterioară sau concomitentă a
altor antracicline, sau a altor medicamente cu potenţial cardiotoxic (de exemplu, 5-fluorouracil,
ciclofosfamidă sau paclitaxel) sau a medicamentelor care afectează funcţia cardiacă (cum sunt
medicamentele blocante ale canalelor de calciu). Când doxorubicina este administrată împreună cu
medicamentele mai sus menţionate, funcţia cardiacă trebuie urmărită cu atenţie.
Utilizarea de trastuzumab în asociere cu antracicline (cum este doxorubicina) este asociată cu un
risc crescut de cardiotoxicitate. Trastuzumab şi antraciclinele nu trebuie utilizate în asociere, cu
excepţia studiilor clinice bine controlate, în care funcţia cardiacă este monitorizată. Dacă
antraciclinele sunt utilizate după terminarea tratamentului cu trastuzumab, poate rezulta un risc
crescut de toxicitate cardiacă. Timpul de înjumătăţire a trastuzumabului este de aproximativ 28-38
zile, iar medicamentul poate persista în circulaţie până la 27 săptămâni. Dacă este posibil, trebuie să
existe un interval de timp suficient de lung (până la 27 săptămâni) între sfârşitul tratamentului cu
trastuzumab şi începutul tratamentului cu antraciclină. Este imperativă monitorizarea cu atenţie a
funcţiei cardiace.
Hepatotoxicitatea doxorubicinei poate fi crescută prin alte tratamente hepatotoxice (de exemplu 6mercaptopurină).
Doxorubicina se metabolizează prin citocromul P-450 (CYP450) şi este un substrat pentru
transportorul glicoproteina P. Administrarea concomitentă a inhibitorilor CYP450 şi/sau
glicoproteina P poate determina concentraţii plasmatice crescute de doxorubicină şi, ca atare,
toxicitate crescută. Dimpotrivă, administrarea concomitentă cu inductorii CYP450, cum sunt
rifampicina şi barbituricele poate scade concentraţiile plasmatice de doxorubicină, rezultând, astfel
o scădere a eficacităţii.
Ciclosporina, un inhibitor al CYP450 şi al glicoproteinei P a crescut ASC a doxorubicinei cu 55% şi
respectiv ASC a doxorubicinolului cu 350%. Asocierea poate necesită ajustarea dozei. S-a
demonstrat de asemenea că cimetidina scade clearance-ul plasmatic şi creşte ASC a doxorubicinei.
Paclitaxelul administrat la puţin timp înainte de doxorubicină poate determina scăderea clearanceului plasmatic şi creşterea concentraţiilor plasmatice de doxorubicină. Unele date indică faptul că

această interacţiune este mai puţin pronunţată în cazul în care doxorubicina este administrată înainte
de paclitaxel.
Absorbţia medicamentelor antiepileptice (de exemplu carbamazepină, fenitoină, valproat) este
scăzută după administrarea concomitentă de clorhidrat de doxorubicină.
Barbituricele pot determina clearance-ul plasmatic accelerat al doxorubicinei, în timp ce
administrarea concomitentă a fenitoinei poate determina scăderi ale concentraţiilor plasmatice de
fenitoină.
După administrarea concomitentă a doxorubicinei şi ritonavirului au fost raportate concentraţii
plasmatice crescute de doxorubicină.
Efectele toxice ale terapiei cu doxorubicină pot fi crescute în asociere cu alte citostatice (de
exemolu citarabină, cisplatină, ciclofosfamidă). Necrozele intestinului gros cu hemoragie masivă şi
infecţii severe pot apare în asociere cu terapiile asociate cu citarabină.
Clozapina poate creşte riscul şi severitatea toxicităţii hematologice a doxorubicinei.
Nefrotoxicitatea marcată a amfotericinei B poate apare în timpul terapiei cu doxorubicină.
Deoarece doxorubicina este rapid metabolizată şi eliminată predominant pe cale biliară,
administrarea concomitentă a medicamentelor chimioterapice hepatotoxice cunoscute (de exemplu
mercaptopurină, metotrexat, streptozocin) poate creşte potenţial toxicitatea doxorubicinei, ca un
rezultat al eliminării hepatice reduse a medicamentului. Dacă tratamentul concomitent cu
medicamente hepatotoxice este obligatoriu, dozarea doxorubicinei trebuie modificată.
Doxorubicina este un agent de radiosensibilizare potent (“radiosensibilizant”) şi fenomenul de
recădere indus de acesta poate pune viaţa în pericol. Orice radioterapie anterioară, concomitentă sau
ulterioară poate creşte toxicitatea cardiacă sau toxicitatea hepatică a doxorubicinei. Aceasta se
aplică, de asemenea, la terapiile concomitente cu medicamente cardiotoxice sau hepatotoxice.
Doxorubicina poate produce exacerbări ale cistitei hemoragice cauzată de tratamentul anterior cu
ciclofosfamidă.
Tratamentul cu doxorubicină poate determina concentraţii crescute de acid uric în plasmă şi, de
aceea, poate fi necesară ajustarea dozei medicamentelor care scad concentraţia acidului uric.
Doxorubicina poate scădea biodisponibilitatea orală a digoxinei.
În timpul tratamentului cu doxorubicină, pacienţii nu trebuie vaccinaţi activ şi, de asemenea, trebuie
să evite contactul cu persoanele vaccinate recent cu vaccinul polio.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Se cunoaşte din studiile la animale că doxorubicina traversează placenta şi produce efecte
dăunătoare asupra fătului. Dacă sunteţi gravidă, medicul dumneavoastră vă va administra
doxorubicină numai dacă beneficiile tratamentului depăşesc efectul potenţial dăunător asupra
fătului.
Alăptare
Nu alăptaţi în timpul tratamentului cu doxorubicină. Medicamentul poate trece la copil prin laptele
matern.
Fertilitatea
Dacă sunteţi femeie, nu trebuie să rămâneţi gravidă pe parcursul tratamentului cu doxorubicină sau
până la 6 luni după tratament.
Dacă sunteţi bărbat, trebuie să luaţi măsuri de precauţie adecvate pentru a vă asigura că partenera
dumneavoastră nu rămâne gravidă pe parcursul tratamentului dumneavoastră cu doxorubicină sau
până la 6 luni după tratament şi cereţi sfatul medicului pentru crioconservarea (sau criopăstrarea)
spermei înainte de a începe tratamentul, datorită posibilităţii infertilităţii ireversibile ca urmare a
tratamentului cu doxorubicină.
Dacă aveţi în vedere să deveniţi părinţi după tratament, vă rugăm să discutaţi cu medicul
dumneavoastră.