Fișă tehnică · Dexametazonă fosfat 4 mg/ml, soluţie injectabilă

Doze și mod de administrare Dexametazona este indicată adulţilor şi copiilor, inclusiv nou-născuţilor. Se administrează intravenos (în bolus sau perfuzie), intramuscular sau local – intraarticular sau prin infiltraţia pielii sau ţesuturilor moi. Pentru administrare intravenoasă în perfuzie se dizolvă în soluţie clorură de sodiu 0,9% sau soluţie glucoză 5%. Nu se vor administra la sugari, în special la prematuri, soluţiile destinate pentru administrarea intravenoasă sau dizolvarea în continuare a preparatelor medicamentoase care conţin conservanţi. La amestecarea preparatului cu solventul pentru perfuzia intravenoasă trebuie să fie respectate măsurile de antisepsie. Deoarece soluţiile pentru perfuzii de obicei nu conţin conservanţi, se vor utiliza în decurs de 24 ore de la preparare. Înainte de administrare soluţiile parenterale trebuie inspectate vizual pentru depistarea particulelor străine sau modificărilor de culoare. Doza preparatului se ajustează

individual, în dependenţă de afecţiune, pacient, durata tratamentului, toleranţa la corticosteroizi şi reacţia organismului. Administrarea intravenoasă şi intramusculară Doza iniţială recomandată variază de la 0,5 mg până la 9 mg pe zi în funcţie de diagnostic. În situaţii mai puţin severe este suficientă administrarea dozei sub 0,5 mg, pe când în maladiile cu evoluţie gravă va fi necesară administrarea unei doze care va depăşi 9 mg pe zi. Dozele iniţiale de Dexametazonă fosfat se vor administra până la apariţia efectului clinic, apoi doza se va micşora treptat, până la obţinerea unei doze terapeutice minime. În cazul administrării dozelor mari pe o perioadă de timp ce depăşeşte câteva zile, doza de întreţinere se va reduce treptat în următoarele câteva zile sau chiar mai mult. Dacă după o perioadă corespunzătoare de timp nu survine ameliorarea simptomelor clinice, atunci se va sista administrarea injectabilă a dexametazonei şi se va indica un alt tratament. Se vor monitoriza simptomele care pot necesita ajustarea dozei şi, anume – modificările manifestărilor clinice apărute în urma remisiei sau acutizării maladiei, reacţiei individuale la preparat şi influenţa stresului (de ex., în intervenţii chirurgicale, infecţii, traumatisme). În situaţii de stres poate fi necesară mărirea temporară a dozei. Întreruperea tratamentului după mai multe zile de administrare trebuie să se facă prin scăderea treptată a dozei. Tratamentul şocului Există câteva regimuri de dozare: - 3 mg/kg corp timp de 24 ore sub formă de perfuzie intravenoasă continuă, după administrarea unei doze iniţiale de 20 mg de dexametazonă fosfat; - 2–6 mg/kg corp într-o singură injecţie intravenoasă; - doza iniţială – 40 mg, apoi administrare intravenoasă repetată la fiecare 4–6 ore cât timp persistă simptomele şocului; - doza iniţială – 40 mg, apoi administrare intravenoasă repetată la fiecare 2–6 ore cât timp persistă simptomele şocului; - 1 mg/kg corp într-o singură injecţie intravenoasă. Dozele mari de corticosteroizi se administrează numai până la stabilizarea stării pacientului, de obicei nu mai mult de 48 – 72 ore. Tratamentul edemului cerebral Doza iniţială recomandată este de 10 mg dexametazonă fosfat intravenos, ulterior câte 4 mg intramuscular la fiecare 6 ore până la dispariţia simptomelor. Raspunsul la tratament trebuie monitorizat timp de 12-24 ore. Dozele pot fi menţinute 2-4 zile, după care vor fi treptat micşorate timp de 5-7 zile. Pentru tratamentul paleativ al pacienţilor cu tumori cerebrale recidivante sau inoperabile poate fi eficientă terapia de susţinere cu doze de 2 mg de 2-3 ori pe zi. Tratamentul reacţiilor alergice severe În afecţiunile alergice, care regresează spontan sau în acutizarea afecţiunilor cronice de etiologie alergică, se administrează în prima zi 1-2 ml dexametazonă fosfat (4–8 mg) intramuscular; începând cu a doua zi, tratamentul va fi continuat cu administrare orală a preparatului. Pentru tratamentul Covid-19 Pacienți adulți: 6 mg IV sau PO, o dată pe zi, timp de până la 10 zile. Populația pediatrică Pacienților pediatrici (adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste) li se recomandă administrarea a 6 mg per doză IV sau PO, o dată pe zi, timp de până la 10 zile. Durata tratamentului trebuie să fie ghidată de răspunsul clinic și cerințele individuale ale pacientului.

Vârstnici, insuficiență renală, insuficiență hepatică Nu este necasară ajustarea dozei. Administrare locală Injectarea intraarticulară, intralezională sau în ţesuturile moi se va efectua dacă sunt afectate una sau maxim două articulaţii. Dozarea şi frecvenţa de administrare este în funcţie de condiţiile şi locul de administrare. Doza uzuală – 0,2-6 mg. Se injectează o dată la 3-5 zile sau o dată la 2-3 săptămâni, în funcţie de răspunsul pacientului. Administrările frecvente pot afecta cartilajul articular. Injectarea intraarticulară a corticosteroizilor poate duce la apariţia efectelor sistemice pe lângă cele locale. Se va evita administrarea corticosteroizilor în articulaţii infectate. Corticosteroizii nu se vor administra în articulaţii instabile. Dozele unice pentru administrare locală sunt expuse în tabelul de mai jos: Locul administrării Articulaţii mari (de ex., articulaţia genunchiului) Articulaţii mici (de ex., articulaţiile interfalangiene, temporomandibulare) Burse Teaca tendoanelor Infiltraţii ale ţesuturilor moi Ganglioni

Doza de Dexametazonă fosfat, mg 2 – 4 mg 0,8 – 1 mg 2 – 3 mg 0,4 – 1 mg 2 – 6 mg 1 – 2 mg

Copii Dozele recomandate pentru terapia de substituţie constituie 0,02 mg/kg corp sau 0,67 mg/m2 suprafaţă corporală pe zi, divizate în 3 prize. În cazul altor indicaţii, intervalul dozelor constituie 0,0203 mg/kg corp/zi divizate în 3-4 prize (0,6-9 mg/m2 suprafaţă corporală). Mai jos sunt enumerate dozele echivalente pentru administrare orală sau intravenoasă (în mg) ale diferitor corticosteroizi: Doza de 0,75 mg dexametazonă este echivalentă cu 2 mg parametazon sau 4 mg metilprednisolon şi triamcinolon, sau 5 mg prednison şi prednisolon, sau 20 mg hidrocortizon, sau 25 mg cortizon, sau 0,75 mg betametazon. Proprietăţile acestor medicamente sau derivaţilor lor pot varia considerabil în cazul injectării intramusculare sau intraarticulare.

Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune La administrare concomitentă cu remedii antiinflamatoare nesteroidiene creşte riscul leziunilor eroziv-ulceroase gastrice şi a hemoragiilor gastrointestinale. Efectul terapeutic al dexametazonei se reduce la administrarea concomitentă cu rifampicină, rifambutină, carbamazepină, fenobarbital, fenitoină (difenolhidantoină), primidonă, efedrină, sau aminoglutetimidă, de aceea se recomandă creşterea dozei de dexametazonă. Interacţiunea dintre dexametazonă şi preparatele enumerate mai sus poate modifica testul de supresie la dexametazonă. Aceasta se va ţine cont la interpretarea rezultatelor testului. Dexametazona reduce efectul terapeutic al preparatelor anticolinesterazice administrate în miastenia gravis. Administrarea asociată cu preparate care inhibă activitatea enzimatică a CYP3A4 (ketoconazol, macrolide) poate determina creşterea concentraţiei plasmatice a dexametazonei. Dexametazona este un inductor moderat al CYP3A4. Administrarea asociată cu preparate care se metabolizează cu participarea CYP3A4, (indinavir, eritromicină) poate creşte clearance-ul lor cu reducerea concentraţiei plasmatice. Ketoconazolul poate inhiba sinteza suprarenală de glucocorticoizi, astfel, datorită reducerii concentraţiei de dexametazonă se poate dezvolta insuficienţa suprarenală. Dexametazona scade efectul terapeutic al hipoglicemiantelor, antihipertensivelor, anticoagulantelor cumarinice, praziquantelului şi natriureticelor (de aceea este necesară creşterea dozei acestor preparate); creşte activitatea heparinei, albendazolului şi diureticelor economisitoare de potasiu (doza acestor preparate ar trebui redusă la necesitate). Dexametazona poate modifica acţiunea anticoagulantelor cumarinice, de aceea la utilizarea acestei

asocieri se va verifica mai frecvent timpul protrombinic. Administrarea asociată de dexametazonă şi alţi glucocorticoizi în doze mari sau antagonişti ai β2adrenoreceptorilor creşte riscul de hipokaliemie. La pacienţii cu hipokaliemie, glicozidele cardiace într-o măsură mare contribuie la dereglarea ritmului cardiac şi manifestă toxicitate înaltă. Antacidele reduc absorbţia gastrică a dexametazonei. Acţiunea dexametazonei la administrarea concomitentă cu alimentele sau alcoolul nu a fost studiată, însă nu se recomandă asocierea cu preparate sau alimente bogate în sodiu. Fumatul nu influenţează proprietăţile farmacocinetice ale dexametazonei. Glucocorticoizii cresc clearance-ul renal al salicilaţilor, astfel întreruperea administrării de glucocorticoizi poate determina intoxicaţie cu salicilaţi. Administrarea concomitentă de contraceptive orale, poate creşte timpul de înjumătăţire al glucocorticoizilor cu potenţarea efectelor lor biologice şi creşterea riscului reacţiilor adverse. Utilizarea asociată a ritodrinei şi dexametazonei este contraindicată în timpul naşterii, deoarece aceasta poate duce la edem pulmonar. A fost comunicat un caz de deces a unei parturiente din cauza dezvoltării edemului pulmonar. Dexametazonă administrată concomitent cu talidomid poate provoca necroliză epidermică toxică. Interacţiuni medicamentoase cu importanţă terapeutică: administrarea asociată de dexametazonă şi metoclopramidă, difenhidramină, proclorperazină sau antagonişti ai receptorilor 5-HT3 (receptori serotoninergici sau 5-hidroxitriptaminei tip III, precum ondansetron sau granisetron) este eficientă pentru profilaxia stărilor de greaţă şi vomă induse de chimioterapia cu cisplatină, ciclofosfamidă, metotrexat sau fluorouracil.

Fertilitatea, sarcina și alăptarea Efectul negativ asupra fătului sau nou-născutului nu poate fi exclus. Preparatul inhibă dezvoltarea intrauterină a fătului. Dexametazona poate fi administrată în sarcină doar în cazuri unice, atunci când beneficiul scontat pentru mamă depăşeşte riscul potenţial pentru făt. Se recomandă o deosebită atenţie în eclampsie. Conform recomandărilor generale se va administra doza maximă eficientă de glucocorticoizi pentru a controla maladia de bază. Nou-născuţii mamele cărora au primit în timpul sarcinii doze substanţiale de corticosteroizi trebuie monitorizaţi privind semne de insuficienţă suprarenală. Glucocorticoizii trec bariera placentară şi ating concentraţii înalte la făt. Dexametazona este metabolizată mai puţin în placentă decât prednisonul, de aceea în sângele fetal se găsesc concentraţii mari de dexametazonă. Conform unor date, chiar dozele farmacologice de glucocorticoizi pot creşte riscul de insuficienţă placentară, oligohidroamnios, dezvoltare lentă a fătului sau moarte intrauterină, creşterea numărului de leucocite (neutrofile) la făt şi insuficienţă suprarenală. Studiile au demonstrat un risc mare de hipoglicemie neonatală în urma administrării prenatale a unui ciclu scurt de corticosteroizi, inclusiv dexametazonă, la femeile cu risc de naștere prematură tardivă. Nu există nici o dovadă care ar confirma acţiunea teratogenă a glucocorticoizilor. Se recomandă de a utiliza doze suplimentare de glucocorticoizi în timpul naşterii la femeile care au administrat glucocorticoizi în sarcină. În cazul naşterii prelungite sau planificării naşterii prin operaţia cezariană se recomandă administrarea a 100 mg hidrocortizon intravenos la fiecare 8 ore. Cantităţi mici de glucocorticoizi au fost depistate în laptele matern, de aceea la mamele tratate cu dexametazonă, se recomandă să nu alăpteze, mai ales atunci când au administrat doze ce depăşesc cele fiziologice (cca 1 mg). Acest lucru poate duce la întârzierea creşterii copilului şi reducerea secreţiei endogene de corticosteroizi.