Fișă tehnică · Dedal 400 mg/325 mg, capsule
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: M01AE51
- Forma farmaceutică: capsule
- Concentrație: 400 mg/325 mg
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg): Câte 1 capsulă de 3 ori pe zi după mese. Doza maximă la o priză unică – 2 capsule, doza zilnică maximă pentru adulți – 6 capsule, pentru adolescenți – 3 capsule.
Mod de administrare
Capsulele se administrează pe cale orală, după mese, cu o cantitate suficientă de apă.
Durata tratamentului
Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct.4.4).
Nu se administrează mai mult de 3 zile în calitate de remediu antipiretic şi nu mai mult de 5 zile – în calitate de analgezic. Prelungirea tratamentului este posibilă numai după consultarea medicului.
Interacțiuni
cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni
Au fost observate următoarele interacțiuni ale paracetamolului cu alte medicamente:
▪ medicamente anticoagulante (warfarina) – poate fi necesară reducerea dozei dacă
paracetamolul și anticoagulantele sunt luate pentru o perioadă prelungită de timp;
▪ absorbția paracetamolului este crescută de substanțe care cresc evacuarea
stomacului, de exemplu, metoclopramid;
▪ absorbția de paracetamol este scăzută de substanțe care scad evacuarea stomacului,
de exemplu, propantelina, antidepresive cu proprietăți anticolinergice;
▪ paracetamolul poate crește concentrațiile plasmatice de cloramfenicol;
▪ riscul de toxicitate a paracetamolului poate fi crescut în cazul pacienților cărora li se
administrează alte medicamente cu potențial hepatotoxic sau medicamente care
induc enzimele hepatice microzomale, cum sunt alcoolul etilic și medicamentele
anticonvulsivante;
▪ poate fi afectată excreția paracetamolului și modificarea concentrațiilor plasmatice
atunci când se administrează cu probenecid;
▪ colestiramina reduce absorbția paracetamolului în cazul în care este admnistrată în
termen de o oră după paracetamol;
▪ zidovudina măreşte riscul de apariţie a neutropeniei;
▪ a fost raportată hepatotoxicitate severă la doze terapeutice sau supradozări moderate
de paracetamol în cazul pacienților tratați doar cu izoniazidă sau cu alte
medicamente pentru tuberculoză.
▪ Trebuie luate măsuri de precauție când paracetamolul este utilizat concomitent cu
flucloxacilină, deoarece administrarea concomitentă a fost asociată cu acidoză
metabolică cu gaură anionică crescută din cauza acidozei induse de piroglutamat, în
special la pacienții cu factori de risc (vezi pct. 4.4)
Au fost observate următoarele interacțiuni ale ibuprofenului cu alte medicamente:
▪ anticoagulante, inclusiv warfarina – ibuprofenul poate crește riscul de sângerare
severă și hemoragie, mai ales la nivelul tractului gastro-intestinal;
▪ ibuprofen poate reduce clearance-ul renal și crește concentrația plasmatică a litiului;
▪ ibuprofen poate reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA, beta-blocantelor
și diureticelor și poate provoca natriuresis și hiperpotasemie în cazul pacienților
care urmează aceste tratamente;
▪ ibuprofen reduce clearance-ul metotrexatului;
▪ ibuprofen poate crește concentrațiile plasmatice ale glicozidelor cardiace;
▪ ibuprofen poate crește riscul de hemoragie gastro-intestinală în special dacă este
luat cu corticosteroizi;
▪ ibuprofen poate, de asemenea, interacționa cu probenecid, medicamente
antidiabetice și fenitoină.
Sarcină și alăptare
Sarcina și alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Administrarea preparatului în trimestrul I și II de sarcină se va efectua la indicaţia medicului, doar în
cazul când beneficiul scontat pentru mamă depăşeşte orice risc potenţial pentru făt.
Nu utilizați acest medicament în timpul ultimilor trei luni de sarcină.
Acest medicament poate fi utilizat în timpul alăptării doar pe termen scurt și în intervalul dozelor
recomandate.