Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Cordaflex® 10 mg, comprimate filmate

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: C08CA05
  • Forma farmaceutică: comprimate filmate
  • Concentrație: 10 mg

Acțiune farmacologică

Ce este Cordaflex şi pentru ce se utilizează Substanţa activă a preparatului, nifedipina, este un blocant al canalelor de calciu de tip dihidropiridinic, care dilată arterele şi arterele coronariene ale inimii şi scade tensiunea arterială. Datorită acţiunii vasodilatatoare şi ameliorării aportului de oxigen la inimă preparatul poate fi utilizat pentru: - profilaxia acceselor anticipate de angină pectorală (durere apăsătoare în cutia toracică) şi - în calitate de tratament de urgenţă al crizei hipertensive (creşterea bruscă a tensiunii arteriale). La pacienţii cu hipertensiune arterială sau angină pectorală preparatul Cordaflex poate cauza creşterea riscului dezvoltării bolilor cardiace severe, de aceea, preparatul poate fi administrat, dacă lipsesc alte metode adecvate de tratament.

Doze și mod de administrare

Regimul de dozare

Doza zilnică maximă de nifedipină constituie 60 mg.

Tratamentul de urgentă al hipertensiunii arteriale, profilaxia acceselor anticipate de angină pectorală.

Doza iniţială uzuală recomandată constituie 10 mg (un comprimat). Doza maximă la o priză constituie 20 mg (două comprimate).

Intervalul dintre administrarea a două comprimate (20 mg) nifedipină şi doza următoare trebuie să constituie nu mai puţin de 2 ore.

La administrarea concomitentă cu inhibitorii sau inductorii citocromului CYP3A4 poate fi necesară modificarea dozei sau sistarea administrării nifedipinei (vezi pct. 4.5).

Durata tratamentului

Durata tratamentului cu nifedipină este determinată de medic, în funcție de starea pacientului. Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani

Eficienţa şi siguranţa nifedipinei la copii cu vârsta sub 18 ani nu a fost stabilită. Date disponibile până în prezent pentru utilizarea nifedipinei sunt descrise la punctul 5.1.

Vârstnici (cu vârsta peste 65 ani)

La vârstnici se modifică farmacocinetica nifedipinei, de aceea la aceşti pacienţi se vor administra doze mai mici de preparat.

Pacienţii cu tulburarea funcţiei renale

În caz de tulburarea funcţiei renale nu este necesară ajustarea dozei nifedipinei. Nu există restricţii privind administrarea preparatului. (vezi pct. 5.2).

Pacienţii cu tulburarea funcţiei hepatice

Nifedipina se metabolizează, preponderent în ficat, de aceea este necesară monitorizarea pacienţilor cu tulburarea funcţiei hepatice, de asemenea în cazuri severe poate fi necesară reducerea dozei. Modul de administrare

Calea de administrare orală.

Comprimatul poate fi mestecat, ţinut câteva timp în cavitatea bucală şi apoi se va înghiţi, cu o cantitate mică de apă.

Sarcină și alăptare

sarcina şi alăptarea
Sarcina
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
informaţi medicul sau farmacistul.
Nifedipina nu se va administra în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor, când starea clinică a
pacientei necesită tratament cu nifedipină. Nifedipina trebuie administrată la gravide, numai în caz
de hipertensiune arterială severă, care nu răspunde la terapia antihipertensivă standard,
Alăptarea
Nifedipina nu se recomandă de administrat în perioada de alăptare, deoarece se cunoaşte că se
excretă în laptele matern. Dacă, în opinia medicului dumneavoastră, trebuie să fiţi tratate absolut cu
nifedipină, este recomandat să amânaţi alăptarea sau să pompaţi laptele matern pentru 3-4 ore după
administrarea preparatului.
Fertilitatea
Efectul medicamentului asupra fertilizării extracorporale
Se presupune, că în unele cazuri antagoniştii canalelor de calciu, inclusiv nifedipina, pot afecta
funcţia spermatozoizilor. În cazul bărbaţilor trataţi cu nifedipină care nu reuşesc în mod repetat să
procreeze prin aceste tehnici, administrarea acestor preparate pot fi o explicaţie a eşecului tehnicilor
de fertilizare extracorporale.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, înainte de a lua orice medicament consultaţi medicul
dumneavoastră sau farmacistul.