Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Bruss 400 mg, comprimate filmate

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: M01AE01
  • Forma farmaceutică: comprimate filmate
  • Concentrație: 400 mg

Acțiune farmacologică

Ce este Bruss și pentru ce se utilizează Acest medicament conține ibuprofen. Ibuprofenul aparține unui grup de medicamente cunoscute sub denumirea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care ameliorează durerea, reduc inflamația și scad temperatura în caz de febră. Bruss este utilizat pentru tratamentul: Unor afecțiuni ale articulațiilor, mușchilor și a oaselor, precum: poliartrita reumatoidă (inclusiv artrita reumatoidă juvenilă şi maladia Still), spondilita anchilozantă, osteoartrite şi alte artropatii non-reumatoide (seronegative), periartrita humeroscapulară (capsulita), bursite, tendinite, tenosinovite şi dureri moderate de spate; entorse şi luxaţii, durerilor uşoare până la moderate în dismenoree, durerilor de dinţi, durerilor postoperatorii, tratamentul simptomatic al durerilor de cap, inclusiv migrenelor.

Doze și mod de administrare

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.

Se administrează intern. A se administra împreună cu alimentele sau după masă cu un pahar de apă. Bruss, comprimate filmate trebuie înghiţite întregi, fără a fi mestecate, sparte, sfărâmate sau supte, pentru a evita disconfortul de la nivelul gurii şi iritaţia de la nivelul faringelui.

Adulţi și copii peste 12 ani

Doza zilnică recomandată este de 1200-1800 mg divizată în câteva prize. Unor pacienţi poate fi suficient 600 – 1200 mg pe zi. În stări acute sau severe doza poate fi crescută până la ameliorarea simptomelor. Doza maximă zilnică este de 2400 mg.

Copii

Doza zilnică de ibuprofen este de 20 mg/kg corp divizată în câteva prize. În artrita reumatoidă juvenilă – poate fi administrat până la 40 mg/kg corp/zi divizată în câteva prize.

Nu se recomandă administrarea copiilor cu greutatea mai mică de 7 kg.

Vârstnici

La vârstnici, există un risc crescut de apariţie a consecinţelor grave ale reacţiilor adverse. Dacă este necesară administrarea unui antiinflamator nesteroidian, trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pentru cel mai scurt timp posibil. În timpul tratamentului cu un antiinflamator nesteroidian, pacientul trebuie monitorizat regulat pentru observarea eventualelor hemoragii gastro-intestinale. Dacă funcţia renală sau hepatică este afectată, doza trebuie stabilită individual.

Interacțiuni

cu alte medicamente și alte forme de interacțiune

Au fost raportate următoarele interacţiuni:
Antiinflamatoarele nesteroidiene pot reduce efectul antihipertensivelor precum: inhibitorilori ai
ECA, antagoniștii receptorilor angiotensinei-II, β-blocantelor şi diureticelor.
Diureticele cresc riscul nefrotoxicităţii antiinflamatoarelor nesteroidiene.
Glicozidele cardiace: AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, pot reduce rata de filtrare
glomerulară şi cresc concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiotonice.
Colestiramină: administrarea concomitentă de ibuprofen cu colestiramină întârzie şi reduce
absorbţia de ibuprofen. Totuşi importanţa clinică a acestei interacţiuni nu este cunoscută.
Litiu: ibuprofenul reduce clearance-ul renal al litiului.
Metotrexat: antiinflamatoare nesteroidiene inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi, ca
rezultat, reduce clearance-ul metotrexatului.
Ciclosporină: poate să crească riscul de nefrotoxicitate.
Mifepristonă: teoretic, poate să apară o scădere a eficacităţii medicamentului ca urmare a
proprietăţilor antiprostaglandinice a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Dovezi limitate
sugerează faptul că administrarea concomitentă de antiinflamatoare nesteroidiene în ziua în care se
administrează prostaglandină, nu influenţează defavorabil efectele mifepristonei sau a
prostaglandinei asupra maturării colului uterin sau a contractilităţii uterine şi nu reduce eficacitatea
clinică a medicamentelor utilizate pentru întreruperea sarcinii.
Alţi inhibitori ai ciclooxigenazei 2: creşte riscul reacţiilor adverse.
Acid acetilsalicilic: ca și în cazul altor produse care conțin AINS, administrarea concomitentă de
ibuprofen și aspirină nu este recomandată din cauza creşterii riscului reacţiilor adverse.
Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid
acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când sunt administrate concomitent. Deşi există
incertitudini în ceea ce priveşte extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu poate fi exclusă
posibilitatea ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al
acidului acetilsalicilic. Se consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea vreun efect
relevant clinic (vezi pct. 5.1).
Corticosteroizi: tratamentul concomitent este asociat cu o creşterea a riscului de ulceraţie sau
hemoragie gastro-intestinală.
Anticoagulante: AINS pot crește efectul anticoagulantelor, precum warfarina.
Antibioticele din grupul chinolonelor: Studiile la animale relatează că antiinflamatoarele
nesteroidiene pot creşte riscul convulsiilor asociate cu administrarea antibioticelor din grupul
chinolonelor, la administrarea concomitentă.
Sulfoniluree: antiinflamatoarele nesteroidiene potenţează efectul medicamentelor cu sulfaniluree.
Rar, au fost raportate cazuri de hipoglicemie la pacienţi care utilizează ibuprofen concomitent cu
sulfoniluree
Medicamente antiagregante plachetare şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei: creşterea
riscului de hemoragie gastro-intestinală
Tacrolimus: administrarea concomitentă de antiinflamatoare nesteroidiene şi tacrolimus poate să

crească riscul de nefrotoxicitate.
Zidovudină: Există risc crescut de apariție a toxicității hematologice. Există dovezi ale unui risc
crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu hemofilie HIV pozitivi care
urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen.
Aminoglicozide: antiinflamatoarele nesteroidiene pot micşora excreţia aminoglicozidelor.
Extractele din plante medicinale: Ginkgo biloba poate potenţa hemoragiile produse de
antiinflamatoarele nesteroidiene.
Inhibitori ai CYP2C9: utilizarea concomitentă de ibuprofen cu inhibitori ai CYP2C9 poate creşte
expunerea la ibuprofen (substrat pentru CYP2C9). Într-un studiu cu voriconazol şi fluconazol
(inhibitori ai CYP2C9), s-a arătat o creştere a expunerii la S(+)-ibuprofen cu aproximativ 80 până la
100%. Trebuie luată în considerare o reducere a dozei de ibuprofen când se administrează
concomitent inhibitori puternici ai CYP2C9, în special când se administrează doze mari de
ibuprofen cu voriconazol sau fluconazol.

Sarcină și alăptare

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresațivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
În timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, Bruss nu trebuie utilizat decât dacă este
absolut necesar. Dacă Bruss este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau de o
femeie în primul şi în al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata
tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.
Bruss este contraindicat în ultimul trimestru de sarcină.
Ibuprofen este excretat în laptele matern, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă
durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil.
Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare
întreruperea definitivă a alăptării.

Insuficiență renală

insuficienței renale la copiii și adolescenții deshidratați. Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală Hemoragia, ulceraţia şi perforaţia gastro-intestinală, potenţial letale, au fost raportate ca fiind în legătură cu tratamentul cu toate tipurile de AINS şi au apărut în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale severe. Riscul apariţiei hemoragiei, ulceraţiei sau perforaţiei gastro-intestinale este mai mare la doze crescute de antiinflamatoare nesteroidiene la pacienţii cu ulcer în antecedente, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie şi la vârstnici. Pacienţii care prezintă factorii de risc menţionaţi anterior trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză posibilă. La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care urmează tratament cu doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot determina creşterea riscului