Fișă tehnică · Amra® Bi Forte 8 mg/2,5 mg, comprimate filmate
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: C09BA04
- Forma farmaceutică: comprimate filmate
- Concentrație: 8 mg/2,5 mg
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze:
Doza uzuală este de 1 comprimat o dată pe zi, administrat de preferinţă dimineaţa înainte de masă.
Grupe speciale de pacienți
Vârstnici (vezi pct. 4.4)
La vârstnici, valoarea concentraţiei plasmatice de creatinină trebuie evaluată în funcţie de vârstă, greutate şi sex. La vârstnici, tratamentul trebuie iniţiat după evaluarea răspunsului tensiunii arteriale şi dacă funcţia renală este normală.
Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4)
La pacienţii cu insuficienţă renală severă şi moderată (clearance-ul creatininei sub 60 ml/min), tratamentul este contraindicat.
Monitorizarea stării clinice a pacientului trebuie să includă determinări frecvente ale potasemiei şi creatininemiei.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2)
În insuficienţa hepatică severă tratamentul este contraindicat.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată nu este necesară ajustarea dozelor.
Copii şi adolescenţi
Utilizarea medicamentului la copii şi adolescenţi nu este recomandată, deoarece eficacitatea şi siguranța utilizării combinaţiei perindopril/indapamidă la această grupă de vârstă nu a fost stabilită.
Mod de administrare
Administrare orală.
Interacțiuni
cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Comune perindoprilului şi indapamidei
Administrări concomitente nerecomandate
Litiu: creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice a litiului şi toxicităţii acestuia s-au
observat în timpul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai ECA. Utilizarea
concomitentă de diuretice tiazidice poate determina o creştere suplimentară a concentraţiei
plasmatice a litiului şi o creştere a riscului de toxicitate a litiului, asociate cu administrarea
concomitentă cu inhibitori ai ECA. Utilizarea concomitentă a combinaţiei de perindopril şi
indapamidă cu litiu nu este recomandată, dar dacă această utilizare concomitentă se dovedeşte
necesară, trebuie monitorizate atent concentraţiile plasmatice ale litiului (vezi pct. 4.4).
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită
Baclofen: potenţare a efectului antihipertensiv – monitorizare a tensiunii arteriale şi a funcţiei
renale şi, dacă este necesar, ajustarea dozei medicamentului antihipertensiv.
Antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic în doză mare (peste 3 g/zi): când
inhibitorii ECA sunt administraţi concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (adică acid
acetilsalicilic în dozele corespunzătoare schemelor terapeutice antiinflamatoare, inhibitorii de
COX2 şi AINS neselective), poate să apară o reducere a efectului antihipertensiv. Utilizarea
concomitentă a inhibitorilor ECA şi AINS poate duce la o creştere a riscului de agravare a
funcţiei renale, incluzând posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute şi la o creştere a
kaliemiei, mai ales la pacienţii cu disfuncţie renală pre-existentă. Tratamentul concomitent
trebuie administrat cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie să fie hidrataţi
corespunzător şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după iniţierea
tratamentului concomitent şi, ulterior, periodic.
Administrări concomitente care necesită prudenţă
Antidepresive cu structură asemănătoare imipraminei (triciclice), neuroleptice: creştere a
efectului antihipertensiv şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică (efect aditiv).
Determinate de perindopril
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului reninăangiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează
asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Medicamente care cresc riscul de angioedem
Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu combinația sacubitril/valsartan este
contraindicată din cauza creșterii riscului de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.3 și 4.4).
Tratamentul cu combinația sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore de la
administrarea ultimei doze din tratamentul cu perindopril. Tratamentul cu perindopril nu trebuie
inițiat mai devreme de 36 ore de la administrarea ultimei doze din tratamentul cu combinația
sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.4).
Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu racecadotril, inhibitori ai mTOR (de exemplu,
sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine (de exemplu, linagliptin, saxagliptin, sitagliptin,
vildagliptin) poate determina un risc crescut de angioedem (vezi pct. 4.4).
Medicamente care induc hiperkaliemia
Deși potasiul seric rămâne de obicei în limite normale, la anumiți pacienți tratați cu perindopril,
poate apărea hiperkaliemie. Anumite medicamente sau clase terapeutice pot crește incidența
apariției hiperkaliemiei: aliskiren, săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiu (de
exemplu, spironolactonă, triamterenă sau amiloridă), inhibitori ai ECA, blocanți ai receptorilor de
angiotensină II, AINS, heparine, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina sau
tacrolimus, trimetoprimul și cotrimoxazolul (trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul
este cunoscut că acționează ca un diuretic care economisește potasiu, cum ar fi amiloridul.
Asocierea dintre aceste medicamente crește riscul de hiperkaliemie. Prin urmare, nu se recomandă
combinarea perindoprilului cu medicamentele menționate mai sus. Dacă este indicată utilizarea
concomitentă, acestea trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizare frecventă a potasiului seric.
Administrare concomitentă contraindicată (vezi pct. 4.3):
Aliskiren: administrarea concomitentă de inhibitori ECA cu medicamente care conțin aliskiren este
contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m 2).
Crește riscul de hiperkaliemie, agravare a funcției renale, precum și morbi-mortalitatea
cardiovasculară.
Tratamente extracorporale
Tratamentele extracorporale care cauzează contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ, cum
sunt hemodializa sau hemofiltrarea cu anumite membrane cu flux crescut (de exemplu membrane
din poliacrilonitril) și afereză cu lipoproteine cu densitate joasă cu dextransulfat, din cauza riscului
crescut de apariție a reacțiilor anafilactoide severe (vezi pct. 4.3). Dacă este necesar un asemenea
tratament, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unui
antihipertensiv aparținând altei clase.
Administrări concomitente nerecomandate
- Aliskiren: la alți pacienți decât cei cu diabet zaharat sau cu afectare renală, cresc riscul de
hiperkaliemie, de agravare a funcției renale, precum și morbi-mortalitatea cardiovasculară (vezi
pct. 4.4).
- Tratament concomitent cu inhibitor al ECA şi blocant al receptorilor de angiotensină: în
literatură s-a raportat că, în cazul pacienţilor cu boală aterosclerotică dovedită, insuficienţă
cardiacă sau diabet zaharat cu afectare de organ în stadiu terminal, tratamentul concomitent cu
inbitor al ECA şi blocant al receptorilor de angiotensină este asociat cu o frecvenţă mai mare a
hipotensiunii arteriale, sincopelor, hiperkaliemiei şi agravării funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu utilizarea unui singur medicament pentru sistemul
renină-angiotensină-aldosteron. Blocarea dublă (de exemplu, prin asocierea unui inhibitor al
ECA cu un antagonist al receptorilor de angiotensină II) trebuie limitată la cazurile individuale
bine definite şi cu monitorizarea atentă a funcţiei renale, kaliemiei şi tensiunii arteriale (vezi
pct. 4.4).
- Estramustină: risc de creştere a reacţiilor adverse cum este edemul angioneurotic
(angioedemul).
- Diuretice care economisesc potasiul (de exemplu, triamteren, amilorid etc.), potasiu (săruri):
hiperkaliemie (potențial letală), mai ales în asociere cu insuficiența renală (efect hiperkalemic
aditiv). Nu este recomandată asocierea perindoprilului cu medicamentele menționate anterior
(vezi pct. 4.4). Dacă, totuși, utilizarea concomitentă este indicată, acestea trebuie utilizate cu
precauție și cu monitorizarea frecventă a concentrațiilor plasmatice ale potasiului. Pentru
utilizarea spironolactonei în insuficiența cardiacă, vezi secțiunea "Asocieri care necesită
prudenţă deosebită".
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită
- Medicamente antidiabetice (insulină, antidiabetice orale): studiile epidemiologice au sugerat
că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA și a medicamentelor antidiabetice (insulină,
antidiabetice orale) pot provoca creșterea riscului de hipoglicemie. Cel mai probabil, acest
fenomen poate apărea în timpul primelor săptămâni de tratament și la pacienții cu insuficiență
-
-
-
-
renală.
Diuretice care nu economisesc potasiu: pacienţii care urmează tratament cu diuretice, în
special cei cu depleţie de volum şi/sau sare, pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale
după iniţierea tratamentului cu un inhibitor al ECA. Posibilitatea de apariţie a efectelor
hipotensive poate fi redusă prin întreruperea diureticului, prin creşterea volemiei sau aportului
de sare anterior începerii tratamentului cu doze mici de perindopril, crescute progresiv.
În caz de hipertensiune arterială, atunci când tratamentul anterior cu diuretic a produs depleţie
de volum/sare, fie diureticul trebuie întrerupt înainte de începerea tratamentului cu inhibitor al
ECA, situaţie în care tratamentul cu un diuretic ce nu economiseşte potasiu poate fi reluat
ulterior, fie tratamentul cu inhibitor al ECA trebuie început cu doze mici, crescute progresiv.
În caz de insuficienţă cardiacă congestivă tratată cu diuretic, tratamentul cu inhibitor al ECA
trebuie iniţiat cu cea mai mică doză, eventual după scăderea dozei de diuretic care nu
economiseşte potasiu administrat concomitent. În toate cazurile, funcţia renală (creatininemia)
trebuie monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament cu inhibitor al ECA.
Diuretice care economisesc potasiu (eplerenonă, spironolactonă): eplerenonă sau
spironolactonă la doze cuprinse între 12,5 mg şi 50 mg pe zi, în asociere cu doze mici de
inhibitor al ECA: În tratamentul insuficienţei cardiace clasa II-IV NYHA, cu fracţie de ejecţie
< 40%, tratată anterior cu inhibitori ai ECA şi diuretice de ansă, risc de hiperkaliemie, potenţial
letală, mai ales în caz de nerespectare a recomandărilor de prescriere a acestei combinaţii.
Înaintea începerii tratamentului asociat, verificaţi absenţa hiperkaliemiei şi a insuficienţei
renale. Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei şi creatininemiei o dată pe săptămână în
prima lună de tratament, şi apoi, lunar.
Administrări concomitente care necesită prudenţă
- Medicamente antihipertensive și vasodilatatoare: utilizarea concomitentă a acestor
medicamente poate creşte efectele hipotensoare ale perindoprilului. Utilizarea concomitentă cu
nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate reduce şi mai mult valorile tensionale.
- Alopurinol, citostatice sau medicamente imunosupresoare, glucocorticoizi cu administrare
sistemică sau procainamidă: administrarea concomitentă cu inhibitori ai ECA poate determina
creşterea riscului de leucopenie (vezi pct. 4.4).
- Medicamente anestezice: inhibitorii ECA pot creşte efectul hipotensiv al anumitor anestezice
(vezi pct. 4.4).
- Simpatomimetice: simpatomimeticele pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA.
- Aur: au fost raportate rar reacţii de tip nitric (cu simptome incluzând eritem facial tranzitoriu,
greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială) la pacienţii trataţi concomitent cu aur injectabil
(aurotiomalat de sodiu) şi inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril.
Determinate de indapamidă
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită
- Medicamente care determină torsada vârfurilor: din cauza riscului de hipokaliemie,
indapamida trebuie administrată cu precauţie concomitent cu medicamente care induc torsada
vârfurilor, cum sunt: medicamente antiaritmice clasa IA (chinidină, hidrochinidină,
disopiramidă), medicamente antiaritmice clasa III (amiodaronă, dofetilidă, ibutilidă, bretiliu,
sotalol), unele neuroleptice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină,
trifluoperazină), benzamide (amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă), butirofenone
(droperidol, haloperidol), alte neuroleptice (pimozidă), alte substanţe cum sunt bepridil,
cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, moxifloxacină, pentamidină,
sparfloxacină, vincamină i.v., metadonă, astemizol, terfenadină. Este necesară prevenirea
concentraţiilor plasmatice mici de potasiu şi corectarea acestora, dacă este necesar, precum şi
monitorizarea intervalului QT.
- Medicamente hipokaliemiante: amfotericină B (administrare i.v.), glucocorticoizi şi
mineralocorticoizi (administrare sistemică), tetracosactidă, laxative stimulante: risc crescut de
-
-
hipokaliemie (efect aditiv). Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a potasiului,
şi, dacă este necesar, corectarea acesteia; se recomandă prudenţă deosebită în cazul
tratamentului cu glicozide cardiace. Trebuie utilizate laxative de volum.
Glicozide cardiace: hipokaliemia determină creşterea efectelor toxice ale glicozidelor cardiace.
Kaliemia şi ECG-ul trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, se recomandă reevaluarea
tratamentului.
Alopurinol: administrarea concomitentă cu indapamida poate determina creşterea frecvenței
reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol.
Administrări concomitente care necesită prudenţă
- Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren): chiar dacă
asocierile raţionale sunt utile la anumiţi pacienţi, poate apărea totuşi hipokaliemie sau
hiperkaliemie (în special la pacienţii cu insuficienţă renală sau diabet zaharat). Kaliemia şi
ECG trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, tratamentul trebuie reevaluat.
- Metformină: acidoză lactică indusă de metformină, determinată de o posibilă insuficienţă renală
funcţională legată de utilizarea diureticelor, în special a diureticelor de ansă. A nu se utiliza
metformin când concentraţia plasmatică a creatininei depăşeşte 15 mg/l (135 µmol/l) la bărbaţi
şi 12 mg/l (110 µmol/l) la femei.
- Substanţe de contrast iodate: în caz de deshidratare determinată de diuretice, există un risc
crescut de insuficienţă renală acută, în special când se utilizează doze mari de substanţe de
contrast iodate. Rehidratarea trebuie efectuată înaintea administrării substanţei de contrast.
- Calciu (săruri): risc de creştere a calcemiei determinat de scăderea eliminării renale a calciului.
- Ciclosporină, tacrolimus: risc de creştere a concentraţiei plasmatice a creatininei, fără
modificarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei hidrosaline.
- Corticosteroizi, tetracosactidă (administrare sistemică): scădere a efectului antihipertensiv
(retenţie de apă/sodiu datorată corticosteroizilor).
Sarcină și alăptare
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
În mod obişnuit, medicul dumneavoastră vă va sfătui să opriţi utilizarea AMRA BI FORTE înainte
de a rămâne gravidă sau imediat după ce aflaţi că sunteţi gravidă şi vă va recomanda să luaţi alt
medicament în loc de AMRA BI FORTE. AMRA BI FORTE nu este recomandat la începutul
sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi peste 3 luni de sarcină, deoarece, dacă este administrat după
luna a treia de sarcină, vă poate afecta grav copilul.
Alăptarea
AMRA BI FORTE este contraindicat mamelor care alăptează. Medicul dumneavoastră trebuie să vă
recomande un alt tratament în cazul în care doriţi să alăptaţi, mai ales dacă este vorba despre un
copil nou-născut sau născut prematur.
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.