MD

Sevaren 800 mg, comprimate filmate

Cu rețetă

Acest medicament este utilizat pentru a controla hiperfosfatemia (valori mari ale fosfatului în sânge) la: • pacienţi adulţi care efectuează şedinţe de dializă (o tehnică de curăţare a sângelui).

  • Substanța activă (DCI): Sevelamerum
  • Forma farmaceutică: comprimate filmate
  • Concentrație: 800 mg
  • Cod ATC: V03AE02
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Sevelamerum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Ce este Sevaren şi pentru ce se utilizează Sevaren conține carbonat de sevelamer ca substanță activă. Acesta leagă fosfatul din alimente la nivelul tractului digestiv și astfel reduce valorile plasmatice ale fosforului din sânge. Acest medicament este utilizat pentru a controla hiperfosfatemia (valori mari ale fosfatului în sânge) la: • pacienţi adulţi care efectuează şedinţe de dializă (o tehnică de curăţare a sângelui). Poate fi utilizat la pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă (prin utilizarea unui dispozitiv de filtrare a sângelui) sau de dializă peritoneală (în cadrul căreia se pompează lichid în abdomen şi o membrană internă a corpului filtrează sângele); • pacienţi cu boală renală cronică (de lungă durată), care nu efectuează şedinţe de dializă şi au o valoare a fosforului în plasmă (sânge) egală cu sau mai mare de 1,78 mmol/l. Acest medicament trebuie utilizat împreună cu alte tratamente, cum sunt suplimentele de calciu şi vitamina D, pentru a preveni boala osoasă. Valorile plasmatice crescute ale fosforului pot duce la depuneri de materie dură în corpul dumneavoastră, numite calcificări. Aceste depuneri vă pot rigidiza vasele de sânge şi pot face dificilă pomparea sângelui în tot corpul. De asemenea, valorile plasmatice crescute ale fosforului pot determina mâncărimi pe piele, ochi roşii, durere în oase şi fracturi de os.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Sevaren Nu luaţi Sevaren dacă: • sunteţi alergic la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). • aveţi valori mici de fosfat în sânge (medicul dumneavoastră va verifica acest lucru pentru dumneavoastră). • aveţi obstrucţie intestinală.

Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi Sevaren, adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă vă aflaţi în oricare dintre următoarele situaţii: • aveţi probleme la înghiţire. Medicul dumneavoastră vă poate prescrie, mai degrabă, carbonat de sevelamer sub formă de pulbere pentru suspensie orală. • aveţi probleme de motilitate (mişcare) a stomacului şi intestinului • aveţi frecvent vărsături • aveţi o inflamaţie activă a intestinului • v-a fost efectuată o intervenţie chirurgicală majoră la nivelul stomacului sau intestinului. Discutaţi cu medicul dumneavoastră în timpul administrării Sevaren: • dacă aveţi durere abdominală severă, tulburări la nivelul stomacului sau intestinului, sau sânge în scaun (sângerare gastro-intestinală). Aceste simptome pot fi provocate de o boală inflamatorie gravă la nivelul intestinului, determinată de depozitarea cristalelor de sevelamer în intestin. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, care va decide dacă să continuaţi sau nu tratamentul. Tratamente suplimentare Fie din cauza afecţiunii rinichilor dumneavoastră, fie din cauza tratamentului prin dializă, puteţi: • să dezvoltaţi valori scăzute sau crescute de calciu în sânge. Deoarece acest medicament nu conţine calciu, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie suplimentar comprimate de calciu. • să aveţi o cantitate mică de vitamina D în sânge. Prin urmare, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze valorile vitaminei D în sânge şi să vă prescrie suplimentar vitamina D, dacă este necesar. De asemenea, dacă nu luaţi un supliment de multivitamine, valorile vitaminelor A, E, K şi ale acidului folic din sânge pot scădea şi, prin urmare, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze aceste valori şi să vă prescrie suplimentar vitamine, dacă este necesar. • să aveţi valori anormale ale bicarbonatului în sânge, precum şi aciditate crescută în sânge şi în alte ţesuturi ale organismului. Medicul dumneavoastră trebuie să vă supravegheze valoarea bicarbonatului în sânge. Atenţionare specială pentru pacienţii care efectuează şedinţe de dializă peritoneală Este posibil să faceţi peritonită (infecţia lichidului abdominal), legată de procedurile de dializă peritoneală. Acest risc poate fi redus prin respectarea strictă a tehnicilor sterile în timpul schimbării pungilor. Trebuie să spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi orice semne sau simptome noi de disconfort abdominal, umflare a abdomenului, durere abdominală, sensibilitate abdominală sau rigiditate abdominală, constipaţie, febră, frisoane, greaţă sau vărsături. Copii Siguranţa şi eficacitatea la copii (cu vârsta sub 6 ani) nu au fost studiate. Prin urmare, acest medicament nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 6 ani. Sevaren împreună cu alte medicamente Dacă utilizați sau ați utilizat recent orice medicament cu sau fără prescripție medicală, vă rugăm să informați medicul dumneavoastră sau farmacistul. Sevaren nu trebuie luat în același timp cu ciprofloxacina (un antibiotic). Dacă luați medicamente pentru probleme de ritm cardiac sau pentru epilepsie, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră când luați Sevaren.

Sevaren poate diminua efectele unor medicamente cum sunt ciclosporină, micofenolat de mofetil şi tacrolimus (medicamente utilizate pentru supresia sistemului imunitar). Medicul dumneavoastră vă va sfătui dacă luaţi aceste medicamente Un deficit de hormoni tiroidieni poate fi observat mai puțin frecvent la anumite persoane tratate cu levotiroxină (utilizată pentru tratarea valorilor scăzute ale hormonilor tiroidieni) concomitent cu Sevaren. Prin urmare, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze mai îndeaproape valorile sanguine ale hormonului de stimulare tiroidiană. Medicamentele pentru tratarea senzaţiei de arsură în capul pieptului sau a refluxului de la nivelul stomacului sau esofagului, cum sunt omeprazolul, pantoprazolul sau lansoprazolul, cunoscute ca „inhibitori ai pompei de protoni”, pot scădea eficacitatea Sevaren. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă supravegheze valoarea fosfatului din sânge. Medicul dumneavoastră va verifica în mod regulat interacțiunile dintre Sevaren și alte medicamente. În anumite cazuri în care Sevaren trebuie administrat în acelaşi timp cu un alt medicament, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă sfătuiască să luaţi acest medicament cu 1 oră înainte de sau la 3 ore după ce aţi luat Sevaren. Medicul dumneavoastră va lua în considerare, de asemenea, supravegherea valorilor medicamentului în sângele dumneavoastră. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Nu se cunoaşte riscul potenţial al administrării Sevaren în timpul sarcinii la om. Discutaţi cu medicul dumneavoastră, care va decide dacă puteţi continua tratamentul cu Sevaren. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă Sevaren se elimină în laptele uman şi dacă vă poate afecta copilul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră, care va decide dacă vă puteţi alăpta copilul sau nu şi dacă este necesar să opriţi tratamentul cu Sevaren. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Este puţin probabil ca Sevren să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nu se cunoaşte riscul potenţial al administrării Sevaren în timpul sarcinii la om. Discutaţi cu medicul dumneavoastră, care va decide dacă puteţi continua tratamentul cu Sevaren.
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă Sevaren se elimină în laptele uman şi dacă vă poate afecta copilul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră, care va decide dacă vă puteţi alăpta copilul sau nu şi dacă este necesar să opriţi tratamentul cu Sevaren.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Cum să luaţi Sevaren Luaţi întotdeauna Sevaren exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Acesta va stabili doza pe baza valorii plasmatice a fosforului. Doza iniţială recomandată de Sevaren comprimate pentru adulţi şi vârstnici (peste 65 ani) este de unu până la două comprimate de 800 mg la fiecare masă, de 3 ori pe zi. Discutaţi cu medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală dacă nu sunteţi sigur. Luaţi Sevaren după masă sau împreună cu alimente. Comprimatele trebuie înghiţite întregi. Nu le zdrobiţi, mestecaţi sau rupeţi în bucăţi.

Iniţial, medicul dumneavoastră va verifica valorile fosforului din sânge la interval de 2-4 săptămâni şi poate modifica doza de Sevaren, dacă este necesar, pentru a se ajunge la o valoare adecvată de fosfat în sânge. Respectaţi regimul alimentar recomandat de medicul dumneavoastră. Dacă ați luat mai mult Sevaren decât trebuie În cazul unui eventual supradozaj, trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră. Dacă uitaţi să luaţi Sevaren În cazul în care aţi uitat să luaţi o doză, aceasta trebuie omisă, iar următoarea doză trebuie luată la ora obişnuită, în timpul mesei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să luaţi Sevaren Este important să luaţi tratamentul dumneavoastră cu Sevaren, pentru a menţine o valoare adecvată a fosfatului în sânge. Oprirea administrării Sevaren ar determina consecinţe importante, cum sunt calcificări la nivelul vaselor de sânge. Dacă aveţi în vedere oprirea tratamentului cu Sevaren, adresaţi-vă mai întâi medicului dumneavoastră sau farmacistului. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Constipaţia este o reacţie adversă foarte frecventă (poate afecta mai mult de 1 din 10 persoane). Poate fi un simptom precoce de blocaj intestinal. În caz de constipaţie, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist. Anumite reacţii adverse pot fi grave. Dacă aveţi oricare dintre următoarele reacţii adverse, solicitaţi imediat asistenţă medicală: Reacţie alergică (semnele includ erupţie trecătoare pe piele, urticarie, umflare, dificultăţi la respiraţie). Aceasta este o reacţie adversă foarte rară (poate afecta până la 1 din 10000 de persoane). A fost raportat blocaj în intestin (semnele includ: balonare severă; durere abdominală, distensie sau crampe; constipaţie severă). Frecvenţa nu este cunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile). A fost raportată ruptură la nivelul peretelui intestinului (semnele includ: durere severă de stomac, frisoane, febră, greaţă, vărsături sau abdomen dureros la atingere). Frecvenţa nu este cunoscută. Au fost raportate inflamație gravă a intestinului gros [simptomele includ: durere abdominală severă, tulburări la nivelul stomacului sau intestinului, sau sânge în scaun (sângerare gastrointestinală)] și formarea de depozite de cristale la nivelul intestinului. Frecvenţa nu este cunoscută. La pacienţii care au luat Sevaren, s-au raportat şi alte reacţii adverse: Foarte frecvente: vărsături, durere în partea de sus a abdomenului, greaţă. Frecvente: diaree, durere de stomac, indigestie, flatulenţă.

Cu frecvenţă necunoscută: cazuri de mâncărime, erupţie trecătoare pe piele, motilitate (mişcare) intestinală încetinită. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: http://www.amdm.gov.md sau prin e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Cum se păstrează Sevaren Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se ţine flaconul bine închis pentru a fi protejat de umiditate. A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii Ce conţine Sevaren Substanţa activă este carbonatul de sevelamer. Fiecare comprimat filmat conţine carbonat de sevelamer 800 mg Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, stearat de zinc, Opadry AMB II 88A180040 White* (*alcool polivinilic, talc, dioxid de titan, monocaprilocaprat de gliceril, laurilsulfat de sodiu). Cum arată Sevaren şi conţinutul ambalajului Comprimatele filmate Sevaren sunt comprimate ovale, de culoare albă până la aproape albă. Sevaren este disponibil câte 180 comprimate în flacon din polietilenă de înaltă densitate (PEID), cu capac din polipropilenă de culoare albă, prevăzut cu sistem de închidere securizat pentru copii. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Farma-Tek İlaç San. Ve Tic. A.Ş., Turcia Şerifali Mah. Bayraktar Bulvarı. Beyan Sok. No:12 34775 Ümraniye/İstanbul Fabricantul Farma-Tek İlaç San. ve Tic. A.Ş. Turcia Kırklareli Organize Sanayi Bölgesi 1.Cadde No: 12 Kızılcıkdere Köyü Mevkii Merkez/Kırklareli

Acest prospect a fost aprobat în octombrie 2024 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Sevaren 800 mg, comprimate filmate?

Acest medicament este utilizat pentru a controla hiperfosfatemia (valori mari ale fosfatului în sânge) la: • pacienţi adulţi care efectuează şedinţe de dializă (o tehnică de curăţare a sângelui).

Sevaren 800 mg, comprimate filmate se elibereaza cu reteta?

Da, Sevaren 800 mg, comprimate filmate se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Sevaren 800 mg, comprimate filmate?

Substanța activă din Sevaren 800 mg, comprimate filmate este SEVELAMERUM.

Sub ce forma se prezinta Sevaren 800 mg, comprimate filmate?

Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 800 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.