Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Ramipril-BP 10 mg, comprimate

Cu rețetă

  • Substanța activă (DCI): Ramiprilum
  • Forma farmaceutică: comprimate
  • Concentrație: 10 mg
  • Cod ATC: C09AA05
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 36,30 lei / cutie N10x3 · ordin Nr. Rg04-149 din 22.05.2026
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: compensat (detalii mai jos)
Compensat de CNAM
  • parțial compensat (adulți) — Hipertensiune arterială, Insuficiență cardiacă,Infarct miocardic, tratament cronic . Suma fixă compensată: 1,42 lei / unitate, 42,6 lei / cutie
  • parțial compensat (copii) — Hipertensiune arterială, Insuficiență cardiacă,Infarct miocardic, tratament cronic . Suma fixă compensată: 1,42 lei / unitate

Lista medicamentelor compensate (CNAM). Prețul final și condițiile le confirmă farmacia, pe baza rețetei.

Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Ramiprilum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Ce este Ramipril-BP şi pentru ce se utilizează Ramipril-BP conţine o substanță medicamentoasă activă, numită ramipril. Acesta aparţine unei clase de medicamente numite inhibitori ai ECA (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei). Ramipril-BP acţionează prin: − Scăderea producţiei, în organismul dumneavoastră, de substanţe care pot creşte tensiunea arterială − Relaxarea şi dilatarea vaselor de sânge − Scăderea efortului inimii de a pompa sânge în organism. Ramipril-BP este utilizat: − Pentru a trata tensiunea arterială mare (hipertensiune arterială) − Pentru a reduce riscul dumneavoastră de a avea un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral − Pentru a reduce riscul sau a întârzia agravarea afecţiunilor de rinichi (fie că aveţi sau nu diabet zaharat) − Pentru a trata inima dumneavoastră atunci când nu poate pompa suficient sânge în organism (insuficienţă cardiacă) − Ca tratament după un infarct miocardic complicat cu insuficienţă cardiacă.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Ramipril-BP Nu luaţi Ramipril-BP:

− Dacă sunteţi alergic la ramipril, la oricare alt medicament inhibitor al ECA sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament enumerate la pct. 6. Semnele unei reacţii alergice pot include o erupţie trecătoare pe piele, probleme de respiraţie sau înghiţire, umflare a buzelor, a feţei, gâtului sau a limbii dumneavoastră. − Dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică gravă numită „angioedem”. Semnele pot include mâncărime, erupții (urticarie), pete roşii pe mâini, picioare şi gât, umflarea gâtului şi a limbii, umflare în jurul ochilor şi buzelor, dificultăţi de respiraţie şi înghiţire. − Dacă ați luat sau luați în prezent sacubitril / valsartan, medicament utilizat pentru a trata un tip de insuficiență cardiacă de lungă durată (cronică) la adulți. Ramipril-BP nu trebuie luat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril / valsartan. − Dacă efectuaţi şedinţe de dializă sau orice alt tip de filtrare a sângelui. În funcţie de aparatul utilizat, este posibil ca Ramipril-BP să nu fie potrivit pentru dumneavoastră. − Dacă aveţi afecţiuni ale rinichilor în care irigarea cu sânge a rinichilor dumneavoastră este redusă (stenoză de arteră renală). − În ultimele 6 luni de sarcină (vezi mai jos punctul „Sarcina şi alăptarea”). − Dacă tensiunea dumneavoastră arterială este anormal de mică sau instabilă. Va fi necesar ca medicul să vă măsoare tensiunea arterială. − Dacă aveţi diabet zaharat sau funcţia rinichilor afectată şi urmaţi tratament cu un medicament pentru scăderea tensiunii arteriale care conţine aliskiren. Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi Ramipril-BP, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului: − Dacă aveţi afecţiuni ale inimii, ficatului sau rinichilor. − Dacă aţi pierdut multe lichide sau săruri din organism (în caz de vărsături, diaree, transpiraţi mai mult decât de obicei, urmaţi un regim alimentar cu conţinut scăzut de sare, luaţi diuretice (medicamente care cresc eliminarea de apă) de mult timp sau efectuaţi şedinţe de dializă). − Dacă urmează să vi se efectueze un tratament pentru a vă reduce reacţia alergică la înţepăturile de albină sau viespe (desensibilizare). − Dacă urmează să vi se administreze un anestezic (pentru o operaţie sau pentru orice lucrare stomatologică). Este posibil să fie nevoie să întrerupeţi tratamentul cu Ramipril-BP cu o zi înainte de operaţie; cereţi sfatul medicului dumneavoastră. − Dacă aveţi o cantitate mare de potasiu în sânge (observată la analize ale sângelui). − Dacă luați medicamente sau aveți afecțiuni care pot să scadă nivelul de sodiu din sângele dumneavoastră. Medicul poate să vă solicite efectuarea regulată a analizelor de sânge, mai ales pentru verificarea nivelului de sodiu din sângele dumneavoastră, în mod special dacă sunteți vârstnic. − Dacă luaţi medicamente numite inhibitori mTOR (de exemplu temsirolimus, everolimus, sirolimus) sau vildagliptin sau racecadotril, deoarece acestea pot creşte riscul de a apariţie a angioedemului, o reacţie alergică gravă. − Dacă aveţi o boală de colagen, cum ar fi sclerodermia sau lupusul eritematos sistemic. − Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă. Ramipril-BP nu este recomandat în primele 3 luni de sarcină şi poate avea efecte toxice grave asupra copilului dumneavoastră după 3 luni de sarcină (vezi mai jos punctul „Sarcina şi alăptarea”).

− Dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale mari: ▪ un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) (cunoscuţi şi sub denumirea de „sartani” – de exemplu, valsartan, telmisartan, irbesartan), mai ales dacă aveţi probleme ale rinichilor asociate diabetului zaharat, ▪ aliskiren. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcţia rinichilor, tensiunea arterială şi valorile electroliţilor (de exemplu, potasiu) din sânge, la intervale regulate de timp. Vezi şi informaţiile de la punctul „Nu luaţi Ramipril-BP”. Copii şi adolescenţi Rampril-BP nu este recomandat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, deoarece siguranţa şi eficacitatea Ramipril-BP la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite. Ramipril-BP împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Aceasta deoarece Ramipril-BP poate influenţa modul în care acţionează unele medicamente. De asemenea, unele medicamente pot influenţa modul în care acţionează Ramipril-BP. Asocieri contraindicate Nu luați împreună cu Ramipril-BP medicamente care conţin aliskiren (pentru scăderea tensiunii arteriale), dacă aveţi diabet zaharat sau funcţia rinichilor afectată. Nu luați împreună cu Ramipril-BP sacubitril / valsartan (medicament utilizat pentru a trata un tip de insuficiență cardiacă de lungă durată (cronică) la adulți). Ramipril-BP nu trebuie luat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril / valsartan deoarece creşte riscul de angioedem -o reacţie alergică gravă. Semnele pot include mâncărime, erupții pe piele (urticarie), pete roşii pe mâini, picioare şi gât, umflarea gâtului şi a limbii, umflare în jurul ochilor şi buzelor, dificultăţi de respiraţie şi înghiţire. Discutați cu medicul dvs dacă luați sau ați luat sacubitril / valsartan. Alte medicamente care cresc riscul de angioedem. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele: − − − −

Temsirolimus (pentru tratamentul cancerului) Sirolimus, everolimus (pentru prevenirea respingerii unei grefe) Vildagliptin (utilizat pentru tratamentul diabetului de tip 2) Racecadotril (utilizat împotriva diareei)

Spuneţi medicului dumneavoastră, de asemenea, dacă luaţi: − Medicamente utilizate pentru a ameliora durerea şi inflamaţia (de exemplu, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum sunt ibuprofenul sau indometacina şi acidul acetilsalicilic) − Medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mici, şocului, insuficienţei cardiace, astmului bronşic sau alergiilor, cum sunt izoproterenol, dobutamină, dopamină,

− − − −

− − − − − −

−

noradrenalina sau adrenalina. Va fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă verifice tensiunea arterială Medicamente utilizate pentru a ameliora durerea şi inflamaţia (de exemplu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum sunt ibuprofenul sau indometacina şi acidul acetilsalicilic) Medicamente pentru cancer (chimioterapie) Medicamente utilizate pentru a împiedica rejetul de organ după un transplant, cum este ciclosporina Medicamente care pot provoca o scădere a tensiunii arteriale: o diuretice (medicamente care cresc eliminarea de apă), cum este furosemidul o nitraţi (precum nitroglicerina, pentru bolile de inimă), o antidepresive triciclice (pentru tratamentul depresiei, precum amitriptilin), o anestezice, o baclofen (utilizat în boli ale sistemului nervos), o alfuzosin, doxazoxin, prazosin, tamsulosin, terazosin (utilizate pentru tensiunea arterială înaltă sau adenomul de prostată) Medicamente care pot creşte concentraţia de potasiu în sânge, cum sunt spironolactonă, triamteren, amilorid, săruri de potasiu, trimetoprim singur sau în combinaţie cu sulfametoxazol (pentru infecţii) şi heparină (utilizată pentru subţierea sângelui) Glucocorticoizi (utilizaţi pentru a trata inflamaţia, cum este prednisolonul) Alopurinol (utilizat pentru a scădea concentraţia de acid uric în sânge) Procainamidă (pentru tulburări de ritm al inimii) Blocanți ai receptorilor angiotensinei II (BRA) (cunoscuţi şi sub denumirea de „sartani” – de exemplu, valsartan, telmisartan, irbesartan sau aliskiren (vezi şi informaţiile de la punctele „Nu luaţi Ramipril-BP” şi „Atenţionări şi precauţii”). Medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, cum sunt insulina şi medicamentele administrate pe cale orală pentru a scădea zahărul din sânge. Ramipril-BP poate scădea cantitatea de zahăr din sângele dumneavoastră. Verificaţi atent cantitatea de zahăr din sângele dumneavoastră în timpul tratamentului cu Ramipril-BP Litiu (pentru afecţiuni psihice). Ramipril-BP poate creşte cantitatea de litiu din sângele dumneavoastră. Va fi necesară verificarea atentă de către medicul dumneavoastră a cantităţii de litiu din sângele dumneavoastră.

Ramipril-BP împreună cu alimente şi alcool Consumul de alcool etilic în timpul tratamentului cu Ramipril-BP vă poate face să vă simţiţi ameţit. Discutaţi despre acest lucru cu medicul dumneavoastră, deoarece medicamentele utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale şi alcoolul etilic pot avea efecte cumulative (adică tensiunea aretrială poate scădea prea tare). Ramipril-BP poate fi luat cu sau fără alimente. Sarcina şi alăptarea Sarcina Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă. Nu trebuie să luaţi Ramipril-BP în timpul primelor 12 săptămâni de sarcină şi trebuie exclusă orice administrare după a 13-a săptămână, deoarece utilizarea în timpul sarcinii poate fi dăunătoare pentru copilul dumneavoastră. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Ramipril-BP,

spuneţi imediat medicului duneavoastră. Trecerea la un tratament alternativ corespunzător trebuie făcută înaintea unei sarcini planificate. Alăptarea Nu trebuie să luaţi Ramipril-BP dacă alăptaţi. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor În timpul tratamentului cu Ramipril-BP, vă puteţi simţi ameţit. Acest lucru este mai probabil să se întâmple când începeţi tratamentul cu Ramipril-BP sau când începeţi să luaţi o doză mai mare. Dacă acest lucru se întâmplă, nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi unelte sau utilaje.

Sarcina și alăptarea

Sarcina
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă. Nu trebuie să luaţi Ramipril-BP în timpul primelor 12 săptămâni de sarcină şi trebuie exclusă orice administrare după a 13-a săptămână, deoarece utilizarea în timpul sarcinii poate fi dăunătoare pentru copilul dumneavoastră. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Ramipril-BP,
spuneţi imediat medicului duneavoastră. Trecerea la un tratament alternativ corespunzător trebuie făcută înaintea unei sarcini planificate.
Alăptarea
Nu trebuie să luaţi Ramipril-BP dacă alăptaţi. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Cum să luaţi Ramipril-BP Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Tratamentul tensiunii hipertensiunii arteriale − Doza uzuală de început este de 1,25 mg sau 2,5 mg, administrată o dată pe zi. − Medicul dumneavoastră va adapta doza pe care o luaţi până când tensiunea dumneavoastră arterială este controlată. − Doza maximă este de 10 mg, administrată o dată pe zi. − Dacă urmaţi deja tratament cu diuretice (medicamente care cresc eliminarea de apă), este posibil ca medicul dumneavoastră să vă oprească administrarea sau să vă reducă doza de diuretic pe care îl luaţi înainte de a începe tratamentul cu Ramipril-BP. Pentru a reduce riscul unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral − Doza uzuală de început este de 2,5 mg, administrată o dată pe zi. − Medicul dumneavoastră poate apoi decide să crească doza pe care o luaţi. − Doza uzuală este de 10 mg, administrată o dată pe zi. Tratament pentru a reduce sau a întârzia agravarea problemelor de rinichi − Puteţi începe cu o doză de 1,25 mg sau 2,5 mg, administrată o dată pe zi. − Medicul dumneavoastră va adapta doza pe care o luaţi. − Doza uzuală este de 5 mg sau 10 mg, administrată o dată pe zi. Tratamentul insuficienţei cardiace − Doza uzuală de început este de 1,25 mg, administrată o dată pe zi. − Medicul dumneavoastră va adapta doza pe care o luaţi. − Doza maximă este de 10 mg zilnic. Este de preferat divizarea în două prize pe zi. Tratament după ce aţi suferit un infarct miocardic − Doza uzuală de început este de 1,25 mg o dată pe zi până la 2,5 mg de două ori pe zi. − Medicul dumneavoastră va adapta doza pe care o luaţi.

− Doza uzuală este de 10 mg zilnic. Este de preferat divizarea în două prize pe zi. Vârstnici − Medicul dumneavoastră va reduce doza iniţială şi vă va adapta mai lent tratamentul. Luaţi acest medicament la aceeaşi oră în fiecare zi. Înghiţiţi comprimatele întregi, cu lichid. Nu zdrobiţi sau mestecaţi comprimatele. Dacă luaţi mai mult Ramipril-BP decât trebuie Adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Nu conduceţi un vehicul până la spital, rugaţi pe altcineva să meargă cu dumneavoastră sau sunaţi pentru o ambulanţă. Luaţi cu dumneavoastră cutia medicamentului. Aceasta ajută medicul să ştie ce aţi luat. Simptome ale supradozajului: Scădere severă a tensiunii arteriale, șoc, ritm lent al inimii, dezechilibre electrolitice şi insuficienţă a funcției rinichilor. Dacă uitaţi să luaţi Ramipril-BP Dacă omiteţi o doză, luaţi doza următoare ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Încetaţi să luaţi Ramipril-BP şi sunați imediat la urgență dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave – este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă: ▪ Reacţii alergice foarte grave care pot fi fatale (anafilactice sau anafilactoide) cu simptome care apar rapid și includ erupții pe piele, mâncărime, dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, greață, vărsături, tensiune arterială care scade brusc și puls slab, leșin, șoc (frecvența nu este cunoscută). ▪ Umflare a feţei, buzelor sau a gâtului, ceea ce face dificilă respiraţia sau înghiţirea, precum şi mâncărime şi erupţii trecătoare pe piele. Acesta poate fi semnul unei reacţii alergice grave (poate afecta până la 1 din 100 persoane) la Ramipril-BP – angioedem, care poate fi fatal în cazuri excepţionale. ▪ Reacţii grave la nivelul pielii (frecvența nu este cunoscută): pete roșiatice plate, uneori în formă de țintă sau circulare, la nivelul trunchiului, adesea cu vezicule în centru, descuamare a pielii cu formare de răni, ulcerații la nivelul gurii, gâtului, nasului, organelor genitale și ochilor. Aceste erupții grave pe piele pot fi precedate de febră și de simptome asemănătoare gripei (sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, eritem polimorf). Pemfigus – vezicule sau răni dreroase pe piele sau mucoase.

▪ ▪ ▪ ▪

▪ ▪

Accident vascular cerebral (frecvența nu este cunoscută), cu semne precum apariția bruscă a unei stări de confuzie, dereglări de vorbire, amorțeală, slăbiciune sau paralizie a feței, brațului sau piciorului de o parte a corpului, tulburări de vedere, durere de cap, pierderea echilibrului. Infarct miocardic (atac de cord) (poate afecta până la 1 din 100 persoane), cu semne precum durere la nivelul inimii care se poate răspândi în umăr, abdomen sau spate, stare generală de rău, transpirații abundente, dificultăți de respirație. Durere violentă de stomac care se poate răspândi în spate, greață, vărsături. Acestea pot fi semne de pancreatită (inflamaţie a pancreasului). (poate afecta până la 1 din 100 persoane) Foarte rar au fost raportate cazuri cu evoluţie letală. Febră, frisoane, oboseală, pierderea apetitului alimentar, durere de stomac, greaţă, îngălbenire a pielii sau a ochilor (icter). Acestea pot fi semnele unor probleme ale ficatului, cum sunt hepatita (inflamaţie a ficatului) sau afectarea ficatului care în cazuri foarte rare a dus la deces. (frecvența nu este cunoscută). Afectare acută a rinichilor cu simptome precum oboseală, acumulare de lichid în țesuturi care provoacă umflături, cantitate mica de urină sau lipsa acesteia, greață, vomă, stare generală de rău până la comă. (poate afecta până la 1 din 100 persoane). Urină concentrată (închisă la culoare), greață sau vărsături, crampe musculare, confuzie şi crize convulsive, care pot fi provocate de secreţia inadecvată de ADH (hormon antidiuretic).

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi: ▪ Apariţia mai uşoară de vânătăi, sângerare mai îndelungată decât de obicei, orice semn de sângerare (de exemplu sângerare din gingii), erupţie sub formă de pete purpurii pe piele sau dezvoltarea de infecţii mai uşor decât de obicei, durere în gât şi febră, senzaţie de oboseală, leşin, ameţeli sau piele palidă. Acestea pot fi semnele unor probleme ale sângelui sau ale măduvei osoase. (frecvența nu este cunoscută). Alte reacţii adverse includ: Spuneţi medicului dumneavoastră dacă oricare dintre următoarele reacţii adverse devine gravă sau durează mai mult de câteva zile. Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane) − Durere de cap, senzaţie de oboseală, ameţeală. − Leşin, hipotensiune arterială (tensiune arterială anormal de mică), în special când staţi în picioare sau când vă ridicaţi repede în picioare. − Tuse seacă iritativă, inflamaţie a sinusurilor, bronşită, dispnee (dereglarea a respirației cu senzație de lipsă de aer). − Inflamaţie gastro-intestinală, tulburări digestive, disconfort abdominal, diaree, indigestie, greaţă, vărsături. − Erupţii trecătoare pe piele. − Durere în piept. − Dureri sau crampe musculare. − Analize ale sângelui care arată o concentraţie mai mare de potasiu în sânge decât este normal. Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane) − Vertij. − Senzaţii neobişnuite la nivelul pielii, cum sunt amorţeli, furnicături, înţepături (parestezii). − Pierdere sau modificare a gustului.

− Dispoziţie depresivă, anxietate (frică), nervozitate mai accentuată decât de obicei, nelinişte, tulburări ale somnului, inclusiv somnolență. − Nas înfundat, dificultăţi de respiraţie sau agravare a astmului bronşic. − Umflare a intestinului numită „angioedem intestinal”, care se manifestă prin simptome cum sunt durere abdominală, vărsături şi diaree. − Inflamație a stomacului (gastrită), durere în partea superioară a abdomenuui, constipaţie, gură uscată. − Eliminarea unei cantităţi mai mari decât de obicei de apă (urină) peste zi. − Mâncărime, transpiraţii mai abundente decât de obicei. − Scădere sau pierdere a apetitului alimentar. − Reducere a aportului de sânge și oxigen spre mușchiul inimii (ischemie miocardică), care cauzează durere în regiunea inimii (angină pectorală); bătăi ale inimii neregulate sau mai rapide, mâini şi picioare umflate. − Înroşirea trecătoare a feţei. − Tulburări de vedere, inclusiv vedere înceţoşată. − Durere la nivelul articulaţiilor. − Eliminare exagerată de urină, agravarea proteinuriei (proteine în urină) deja existente. − Febră. − Impotență trecătoare, scăderea apetitului sexual. − Un număr crescut al anumitor celule albe sanguine (eozinofilie) observat la analize ale sângelui. − Analize ale sângelui care arată modificări ale funcţiei ficatului, pancreasului sau rinichilor. Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane) − Confuzie. − Tremor, tulburări de echilibru. − Inflamație a limbii (limbă roşie şi umflată). − Îngălbenire a pielii și ochilor (icter), afectarea celulelor ficatului. − Piele cu aspect de solzi sau care se cojeşte, mâncărime a pielii, urticarie, căderea sau dezlipirea unghiilor. − Conjunctivită (inflamație la nivelul ochilor, cu înroșire). − Tulburări de auz şi zgomote în urechi. − Stenoză vasculară (îngustare a vaselor de sânge), hipoperfuzie (scăderea fluxului de sânge oxigenat necesar funcționării organelor corpului), vasculită (inflamație a vaselor de sânge). − Oboseală. − Analize ale sângelui care arată o scădere a numărului de celule roşii sanguine, celule albe sanguine sau trombocite sau a concentraţiei de hemoglobină. Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane) − Fotosensibilitate (sensibilitate la expunerea la soare). Cu frecvență necunoscută: − Anemie hemolitică (distrugerea accelerată a globulelor roșii ale sângelui) − Tulburări de atenţie.

− Inflamație a gurii. − Analize ale sângelui care arată mai puţin sodiu decât normal. − Degete de la mâini sau de la picioare având culoare modificată când vă este frig şi apoi cu furnicături sau dureroase când încep să se încălzească (fenomen Raynaud). − Mărirea sânilor la bărbaţi. − Reacţii încetinite sau anormale, senzaţie de arsură. − Modificare a mirosului. − Agravarea psoriazisului, dermatită psoriaziformă (inflamație a pielii care seamană cu psoriazisul), erupție pe piele sau mucoase sub formă de plăci sau sub formă de vezicule, căderea părului. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Cum se păstrează Ramipril-BP A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină. Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutii şi blistere, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii Ce conţine Ramipril-BP Substanţa activă este ramiprilul. Ramipril-BP 5 mg: Fiecare comprimat conţine ramipril 5 mg. Ramipril-BP 10 mg: Fiecare comprimat conţine ramipril 10 mg. Celelalte componente sunt: Stearat de magneziu Crospovidonă Copovidonă Lactoză monohidrat Ludipress (-lactoză monohidrat, povidonă, crospovidonă) Cum arată Ramipril-BP şi conţinutul ambalajului

Ramipril-BP 5 mg: Comprimate pătrate, de culoare albă sau alb-gălbuie, cu suprafață superioară și inferioară plană, margini teșite, cu marcare „5” pe o parte a comprimatului. Ramipril-BP 10 mg: Comprimate pătrate, de culoare albă sau alb-gălbuie, cu suprafață superioară și inferioară plană, margini teșite, cu linie mediană, cu marcare „BP” pe o parte a comprimatului. Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate împreună cu prospectul pentru pacient. Deţinătorul autorizației de punere pe piață şi fabricantul Deţinătorul autorizației de punere pe piață SC Balkan Pharmaceuticals SRL str. Industrială, 7/A, MD-2091, or. Sîngera, Republica Moldova Fabricantul SC Balkan Pharmaceuticals SRL, str. Industrială, 7/A, MD-2091, or. Sîngera, Republica Moldova Acest prospect a fost revizuit în: Februarie 2026 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Ramipril-BP 10 mg, comprimate se elibereaza cu reteta?

Da, Ramipril-BP 10 mg, comprimate se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Ramipril-BP 10 mg, comprimate?

Substanța activă din Ramipril-BP 10 mg, comprimate este RAMIPRILUM.

Sub ce forma se prezinta Ramipril-BP 10 mg, comprimate?

Se prezintă sub formă de comprimate, 10 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.