Ce este și pentru ce se utilizează
Orgyl este un medicament ce conţine ca substanţă activă ornidazol, un derivat de nitroimidazol, cu proprietăţi antiprotozoice. Orgyl este indicat pentru tratamentul trihomoniazei (infecţii ale tractului urogenital la femei şi bărbaţi, cauzate de Trichomonas vaginalis), amebiază (infecţii intestinale cauzate de Entamoeba histolytica, forme intestinale şi extraintestinale, inclusiv dizenteria amebiană şi abces amebian hepatic), lamblioză (infecție intestinală cauzată de Giardia lamblia).
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
să luaţi Orgyl Nu luaţi Orgyl: - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ornidazol, alţi derivaţi de nitroimidazol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului, enumerate la pct. 6; - dacă aveți afecțiuni ale sistemului nervos central (epilepsie, leziuni cerebrale, scleroză multiplă); afecțiuni patologice ale sângelui sau alte anomalii hematologice. Atenţionări şi precauţii Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să luaţi Orgyl: - dacă aveţi afecţiuni ale sistemului nervos central (de exemplu, epilepsie, neuropatie periferică, scleroză multiplă); - dacă apar tulburări de coordonare a mişcărilor voluntare, ameţeli sau confuzie. Trebie să întrerupeţi tratamentul și să vă adresați de urgența la medic; - în caz de antecedente de tulburări sanguine, tratament cu doze mari şi/sau tratament prelungit; medicul dumneavoastră poate dori să vă controleze periodic numărul de celule albe sanguine, prin teste ale sângelui; - dacă aveţi insuficienţă hepatică severă; - în caz de tratament prelungit, este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă apar tulburări ale sistemului nervos (furnicături, dificultate în coordonarea mişcărilor, ameţeli, convulsii). Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră și întrerupeți tratamentul cu Orgyl dacă prezentaţi: - durere de stomac, lipsă a poftei de mâncare, greață, vărsături, febră, stare generală de rău, oboseală, icter, urină închisă la culoare. Dacă tratamentul depăşeşte 10 zile este necesar să vă prezentaţi la medic pentru analize suplimentare. În tratamentul trichomoniazei vor fi supuşi tratamentului ambii parteneri sexuali. Dozele recomnadate nu trebuie depăşite. Consumul de alcool etilic este contraindicat pe durata tratamentului cu Orgyl. Orgyl împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Preparatul poate potenţa acţiunea anticoagulantelor orale (medicamente folosite pentru subţierea sângelui), fapt ce necesită ajustarea dozelor acestor medicamente. Utilizarea concomitentă a fenobarbitalului (medicament folosit în tratamentul epilepsiei) și a altor inductori enzimatici reduc concentrația plasmatică a ornidazolului, în timp ce inhibitorii enzimei (de exemplu, cimetidina) o cresc. Orgyl creşte durata acţiunii miorelaxante a bromurii de vencuroniu. Asiguraţi-vă că medicul dumneavoastră sau farmacistul cunosc faptul că dumneavoastră luaţi aceste medicamente înainte de a vă indica Orgyl. Orgyl împreună cu alimente, băuturi şi alcool Comprimatele filmate Orgyl sunt destinate pentru administrare orală. Orgyl se administrează după mese. A se evita consumul de alcool în timpul tratamentului și timp de cel puțin 3 zile după încetarea administrării medicamentului. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi însărcinată, încercaţi să rămâneţi însărcinată sau alăptaţi. Deoarece nu au fost efectuate studii controlate la femeile gravide, medicamentul poate fi prescris la începutul sarcinii sau în perioada alăptării numai dacă este absolut necesar, atunci când posibilele beneficii ale medicamentului pentru mamă depășesc riscul potențial pentru făt/copil. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Orgyl poate determina următoarele manifestări posibile, cum ar fi: somnolență, rigiditate, amețeli, tremor, convulsii, pierderea coordonării, pierderea temporară a conștienței. Posibilitatea unor astfel de manifestări, la utilizarea medicamentul Orgyl, trebuie luată în considerare în cazul în care conduceți vehicule sau folosiți utilaje. Informații importante privind unii excipienti continuți de medicamentul Orgyl Acest medicament conține colorant Sunset yellow FCF (E110) care poate provoca reacţii alergice.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
Orgyl Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Orgyl comprimate se administrează după mese. Doza potrivită pentru dumneavoastră va fi stabilită de către medic, în funcție de tipul și gravitatea infecției. Nu depășiți dozele recomandate. Tricomoniază: comprimatele a câte 500 mg ornidazol se administrează în doză unică sau regim de administrare de 5 zile. Tabelul 1 Durata curei de tratament Regim de administrare în doză unică Regim de administrare cu durata de 5 zile Doza zilnică (comprimate a câte 500 mg ornidazol) 3 comprimate seara 1 comprimat dimineața, 1 comprimat seara Pentru a preveni posibilitatea reinfectării, partenerul sexual trebuie să urmeze aceeaşi cură de tratament. Doza zilnică unică pentru copii este de 25 mg/kg. Amebiază Regimuri posibile de tratament: − pentru pacienții cu dizenterie amibiană cura de tratament constituie 3 zile; − pentru toate formele de amebiază cura de tratament constituie 5-10 zile. Tabelul 2. Regimul de dozare recomandat Durata curei de Doza zilnică tratament Adulţi şi copii cu masa corporală Copii cu masa corporală sub 35 peste 35 kg (comprimate a câte 500 mg kg ornidazol) Dizenteria 3 comprimate administrate în doză unică câte 40 mg/kg masă corporală în amibiană: cura de seara. doză unică tratament de 3 zile Masa corporală peste 60 kg: 4 comprimate (câte 2 comprimate dimineaţa şi seara) Alte forme de amibiază: cura de tratament cu durata de 5-10 zile 2 comprimate (câte 1 comprimat dimineaţa şi seara) câte 25 mg/kg masă corporală în doză unică Giardioză Tabelul 3. Regimul de dozare recomandat Durata curei de tratament Doza zilnică Adulţi şi copii cu masa corporală peste 35 kg Cura de tratament cu durata de 3 comprimate în doză unică 1-2 zile seara Copii cu masa corporală sub 35 kg câte 40 mg/kg masă corporală în doză unică Dacă luaţi mai mult Orgyl decât trebuie Dacă aţi luat sau credeţi că aţi luat mai mult Orgyl decât trebuie (supradozaj), spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau prezentaţi-vă la cea mai apropiată unitate medicală. Luaţi cu dumneavoastră prospectul şi ambalajul, chiar dacă acesta din urmă este gol. Dacă uitaţi să luaţi Orgyl Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aveţi întrebări suplimentare cu privire la utilziarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Adresati-vă imediat medicului dumneavoastră dacă observați oricare dintre următoarele reacții adverse: - agravarea candidozei; - efecte asupra măduvei osoase, leucopenie, neutropenie; - reacții de hipersensibilitate, inclusiv șoc anafilactic, edem angioneurotic; - somnolență, cefalee, amețeli, tremor, rigiditate, dereglari de coordonare, ataxie, convulsii, oboseală, dezorientare spațială, pierderea temporară a cunoștinței, confuzie, agitație și neuropatie periferică; - tulburări ale gustului, gust metalic în gură, limbă acoperită, greață, vărsături, diaree, durere epigastrică, gură uscată, pierderea poftei de mâncare; - icter, afectarea funcției hepatice, creșterea nivelului enzimelor hepatice; hepatotoxicitate; - erupții cutanate, urticarie, roșeață a pielii, mâncărime; - febră; frisoane; slăbiciune generală; dispnee, întunecarea culorii urinei, tulburări cardiovasculare, inclusiv scăderea tensiunii arteriale. Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Aceasta permite monitorizarea în continuare a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacții adverse suspectate, prin intermediul sistemului național de raportare disponibil pe site-ul oficial al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale la următoarea adresă web: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]
Cum se păstrează
Orgyl A se păstra la temperaturi sub 25°C. A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
şi alte informaţii Ce conţine Orgyl Substanţa activă este ornidazolul. Fiecare comprimat filmat conţine ornidazol 500 mg. Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină (PH102), amidon de porumb, stearat de magneziu, croscarmeloză sodică, Opadry 03B53217 portocaliu (hipromeloză, dioxid de titan, macrogol, colorant Sunset yellow FCF (E110)). Cum arată Orgyl și conţinutul ambalajului Comprimate filmate de culoare portocalie, rotunde. Cutii de carton ce conțin 1 blister cu 10 comprimate filmate și prospectul pentru utilizator/pacient. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Kusum Healthcare Pvt. Ltd. SP 289(A), Riico Industrial Area, Chopanki, Bhiwadi, Dist. Alwar (Rajasthan), India Fabricantul Kusum Healthcare Pvt. Ltd. SP 289(A), Riico Industrial Area, Chopanki, Bhiwadi, Dist. Alwar (Rajasthan), India Kusum Healthcare Pvt. Ltd. Plot. No. M- 3, Indore Special Economic Zone, Phase-II, Pithampur, Distt. Dhar, Madhya Pradesh, Pin 454774, India Acest prospect a fost revizuit în August 2026 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md